Incompatibility of public official with private company administration: statutory scope of "management bodies" and non-applicability of EU data protection to public interest records

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată, iniţial, la data de 18.06.2018, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Integritate, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, anularea Raportului de evaluare nr. x/23.05.2018 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Prin sentinţa civilă nr. 6103 din 9 octombrie 2018, Tribunalul a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia primei instanţe

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 31.10.2018.

Pentru termenul din 04.12.2018, reclamanta a formulat cerere completatoare, prin care a invocat încălcarea legislaţiei Uniunii privind protecţia datelor cu caracter personal şi a făcut trimitere la Cauza C-201/14 Bara.

Prin sentinţa civilă nr. 1978 din 11 iunie 2019, Curtea a respins excepţia tardivităţii cererii modificatoare.

A respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a protocolului ANI-ANAF şi ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a protocolului ANI-ONRC. A respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei, astfel cum a fost modificată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în urma rejudecării, admiterea contestaţiei şi anularea raportului de evaluare contestat.

3.1. Sentinţa recurată este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, deoarece instanţa de fond a considerat eronat că actele efectuate de pârâtă sunt întocmite în mod legal, deşi acestea sunt lovite de nulitate absolută, în temeiul art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit disp. art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, persoana evaluată trebuie informată şi invitată să depună un punct de vedere cu privire la faptele ce constituie elementele constitutive ale stării de incompatibilitate, ce se reţin în sarcina acesteia, înainte ca ANI să poată solicita informaţii care nu sunt publice, de la persoane fizice sau juridice.

Până la informarea persoanei evaluate şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, inspectorul de integritate desfăşoară doar proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice, iar numai după informarea persoanei evaluate şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice şi date ori informaţii care nu sunt publice.

Sancţiunea nerespectării acestor prevederi legale este nulitatea absolută a actelor întocmite deoarece anterior invitării reclamantei pentru depunerea unui punct de vedere, în data de 22.01.2018, au fost solicitate date şi informaţii nepublice, reprezentate de adresele către Spitalul Obstetrică Ginecologie Ploieşti, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Serviciul Fiscal Orăşenesc Boldeşti-Scăeni, judeţul Prahova, S.C. B. S.R.L., S.C. Ogifurom S.R.L..

3.2. Sentinţa recurată este dată cu încălcarea dispoziţiilor privind dreptul la apărare în procedura administrativă deoarece a fost ignorat punctul de vedere exprimat de persoana evaluată - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 enumeră dreptul la apărare al persoanei evaluate ca fiind unul dintre principiile conform căruia se desfăşoară activitatea de evaluare a incompatibilităţilor şi conflictelor de interese, fiind necesar a se solicita şi punctul de vedere al acesteia, potrivit art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010.

Dreptul la apărare trebuie să fie efectiv şi acesta presupune ca raportul de evaluare să înlăture motivat apărările persoanei evaluate.

În speţă, punctul de vedere al reclamantei a fost ignorat, iar instanţa de fond a tratat superficial această apărare, considerând că inspectorul de integritate are doar obligaţia să solicite un punct de vedre.

3.3. Sentinţa recurată este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material ce reglementează starea de incompatibilitate reţinută cu privire la deţinerea funcţiei de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990 - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Raportul contestat reţine incompatibilitatea prevăzută de art. 185 alin. (15) rap. la art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, respectiv cea între funcţia de şef laborator şi funcţia de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, societăţile care au organe de conducere, administrare şi control, sunt societăţile pe acţiuni şi societăţile în comandită pe acţiuni, or recurenta-reclamantă nu a fost membru în aceste organe.

Instanţa de fond a extins în mod nelegal, incompatibilitatea la cea între şef laborator şi administrator la o societate cu răspundere limitată.

Extinderea este nepermisă de disp. art. 197 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, iar prin Decizia nr. 14/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că dispoziţiile legale ce restrâng drepturi fundamentale şi impun sancţiuni civile nu pot fi interpretate extinctiv.

Dacă prin modificarea Legii nr. 95/2006 legiuitorul ar fi intenţionat să reţine incompatibilitatea şi cu funcţia de administrator al unui S.R.L., atunci trebuie să se prevadă expres, aşa cum s-a făcut în cazul altor incompatibilităţi prevăzute în Legea nr. 161/2004.

3.4. Sentinţa recurată este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la presupusa stare de incompatibilitate reţinută în raportul de evaluare - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Starea de incompatibilitate a fost introdusă prin O.U.G. nr. 79/2016, iar aceste prevederi legale nu se puteau aplica unor raporturi juridice existente şi unor funcţii deţinute deja la data intrării în vigoare a acesteia - 22.11.2016, aşa cum sunt funcţiile deţinute de recurentă, în caz contrar, fiind vorba despre o aplicare retroactivă a legii.

Potrivit art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2016, contractele aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a O.U.G., se derulează în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile la data încheierii lor, or, recurenta-reclamantă exercită funcţia de şef laborator încă din anul 1995.

Recurenta-reclamantă invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 148/2014, prin care s-a reţinut că consacrarea legislativă a unei incompatibilităţi în cursul unui raport juridic al funcţiei declarate incompatibile, nu poate fi aplicată raportului juridic în curs, atunci când legea conţine o dispoziţie tranzitorie, potrivit căreia noul regim juridic se aplică noilor raporturi juridice apărute, modificate sau stinse după intrarea în vigoare a legii noi.

3.5. Sentinţa recurată este pronunţată cu aplicarea greşită a legislaţiei Uniunii Europene privind protecţia datelor cu caracter personal, aşa cum a fost interpretată de CJUE prin hotărârea din cauza C-201/14 Bara - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se arată că prin hotărârea pronunţată în cauza Bara, CJUE a reţinut că articolele 10, 11, 13 din Directiva 95/46 trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri naţionale, precum cele în discuţie, în litigiul principal, care permit unei autorităţi a administraţiei publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorităţi a administraţiei publice şi prelucrarea lor ulterioară, fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare.

Consideră recurenta-reclamantă că prima instanţă a aplicat în mod greşit legislaţia UE în domeniu, precum şi jurisprudenţa CJUE, deoarece problema transmiterii şi preluării datelor cu caracter personal fără informarea persoanei vizate se pune şi în cazul evaluărilor privind starea de incompatibilitate, intimata-pârâtă solicitând astfel de informaţii, în temeiul unor protocoale încheiate cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, etc., identificate la pag. 14 din dosarul de recurs.

3.6. Sentinţa recurată este pronunţată cu încălcarea dreptului UE, deoarece sancţiunea complementară a interdicţiei de a ocupa funcţii publice alese pentru o perioadă de 3 ani prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 contravine mai multor drepturi şi principii garantate de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă arată că Legea nr. 176/2010 a pus în aplicare Decizia 2006/928/CE a Comisiei Europene de stabilire a unui mecanism de cooperare şi verificare a programului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referinţă specifice în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei, denumită MCV şi, drept urmare, garanţiile conţinute de Carta Drepturilor Fundamentale ale UE se aplică în prezenta cauză.

Se reţine că sancţiunea complementară a interdicţiei de a ocupa orice funcţii alese timp de 3 ani, fără să fie supusă individualizării, încalcă o serie de drepturi şi principii garantate de Cartă.

Recurenta-reclamantă indică disp. art. 47, art. 49 şi art. 52 din Cartă, dar şi prevederile art. 15 alin. (1) care garantează dreptul la muncă şi libertatea de a-şi alege ocupaţia.

3.7. Sentinţa recurată este pronunţată cu încălcarea dreptului UE, deoarece raportul de evaluare a fost emis în temeiul unor norme juridice caduce, care nu mai pot produce efecte juridice după 1 decembrie 2009, data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, fiind vorba despre Decizia Comisiei Europene 2006/928/CE şi Lega nr. 176/2010 - art. 488 alin. (1) oct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă consideră că Decizia MCV este caducă, după data întării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, pentru ca nu se mai regăseşte în competenţele UE.

Prin urmare, şi legislaţia naţională de implementare - Legea nr. 176/2010 - este lipsită de efecte juridice.

Instanţa de fond ignoră disp. art. 5 din C. civ., conform cărora, în materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului UE se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părţilor, astfel că, chiar şi în ipoteza în care Legea nr. 176/2010 este în vigoare, se aplică cu prioritate normele Uniunii.

Dacă s-ar accepta punctul de vedere al instanţei de fond, atunci disp. art. 6 din C. civ., lipsesc de efecte art. 148 din Constituţia României, în sensul că atâta timp cât legea civilă este în vigoare, principiul priorităţii dreptului UE nu se poate aplica.

4. Prin cererea formulată la data de 17.06.2021, recurenta-reclamantă solicită, în temeiul disp. art. 413 alin. (1) pct. 11 alin. (2) C. proc. civ., suspendarea judecăţii recursului până la pronunţarea CJUE în cauza C-40/21 ce are ca obiect trimiterea preliminară a Curţii de Apel Timişoara, în Dosarul nr. x/2016.

Întrebările adresate CJUE au fost următoarele:

1. Principiul proporţionalităţii pedepselor, conţinut de articolul 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că se aplică şi altor fapte decât cele definite în mod formal de legea naţională ca fiind infracţiuni, dar care pot fi considerate acuzaţii în materie penală, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin prisma criteriilor dezvoltate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special cel al gravităţii sancţiunii, cum este în cauza principală cazul evaluării conflictelor de interese, care poate conduce la aplicarea sancţiunii complementare constând în interdicţia de a ocupa funcţii publice alese pentru o perioadă de 3 ani?

2. Dacă răspunsul la întrebarea nr. 1 este afirmativ, principiul proporţionalităţii pedepselor, conţinut de articolul 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că se opune unei prevederi din legislaţia naţională de implementare prin care se aplică, în cazul constatării unui conflict de interese a unei persoane ce ocupă o funcţie de demnitate publică aleasă, în mod automat, în baza legii (ope legis), sancţiunea complementară a interdicţiei de a ocupa funcţii publice alese exclusiv pentru o perioadă prestabilită de 3 ani, fără a da posibilitatea stabilirii unei sancţiuni proporţionale cu abaterea săvârşită?

3. Dreptul la muncă, garantat de articolul 15, alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum şi dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, garantat de articolul 47 din Cartă, trebuie interpretate în sensul că se opun unei prevederi din legislaţia naţională de implementare prin care se aplică, în cazul constatării unui conflict de interese a unei persoane ce ocupă o funcţie publică aleasă, în mod automat, în baza legii (ope legis), sancţiunea complementară a interdicţiei de a ocupa funcţii publice alese exclusiv pentru o perioadă prestabilită de 3 ani, fără a da posibilitatea stabilirii unei sancţiuni proporţionale cu abaterea săvârşită?

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Cu privire la Cererea de suspendare întemeiată pe disp. art. 413 alin. (1) pct. 11 şi alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit disp. art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când, într-o cauză similară, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară.

În speţă, instanţa de contencios administrativ urmează să se pronunţe cu privire la starea de incompatibilitate în care s-a aflat recurenta-reclamantă care, începând cu data de 21.11.2016 a exercitat simultan funcţia de şef laborator Anatomie Patologică în cadrul Spitalului Obstetrică Ginecologie Ploieşti şi calitatea de administrator în cadrul S.C. C. S.R.L..

Cererea de sesizare a CJUE cu întrebările preliminare, formulată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. x/2019, sesizează situaţia conflictului de interese şi nu a incompatibilităţii.

În cauza de faţă nu s-a stabilit dacă cererea de constatare a incompatibilităţii este o acuzaţie în materie penală, în sensul disp. art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dacă interdicţia de a ocupa funcţii publice alese pentru o perioadă de 3 ani este o pedeapsă complementară pentru a se putea discuta de aplicarea principiului proporţionalităţii pedepselor.

În plus, în materia incompatibilităţilor nu există în C. pen. o infracţiune corelativă cum există în situaţia conflictului de interese.

Faţă de acestea, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare formulată, mai ales că dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. reprezintă un caz de suspendare facultativă şi nu de drept.

2. Analiza motivelor de casare

2.1. Cu privire la aplicarea greşită a disp. art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010

Potrivit disp. art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit disp. art. 14, sunt lovite de nulitate absolută.

Recurenta-reclamantă consideră că informaţiile solicitate autorităţilor sau instituţiilor publice, precum şi persoanelor juridice private, anterior depunerii punctului său de vedere, în data de 22.01.2018, sunt informaţii nepublice şi, prin urmare actele întocmite de inspectorul de integritate sunt lovite de nulitate absolută.

În concret, adresele nr. x/13.01.2017 şi nr. y/21.06.2017, prin care Spitalul Obstetrică Ginecologie Ploieşti a comunicat contractul de muncă şi actele adiţionale, deciziile de numire în funcţie de şef laborator, deciziile privind plata indemnizaţiei de conducere, precum şi declaraţiile de avere şi interese pentru anul 2016 nu reprezintă informaţii nepublice.

Prin informaţie de interes public, conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes publice, se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei.

De asemenea, sunt publice informaţiile prezentate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin intermediul adresei nr. x/26.01.2017, prin care se comunică faptul că persoana evaluată deţine calitatea de asociat unic şi administrator la S.C. C. S.R.L., cu activitate principală "activităţi de asistenţă medicală specializată".

Adresa nr. x/13.03.2017 emisă de Serviciul Fiscal Orăşenesc Bldeşti-Scăeni, judeţul Prahova, prin care acesta comunică venitul din salarii obţinut de persoana evaluată reprezintă o informaţie de interes public, existentă şi în declaraţia de avere completată de aceasta.

De asemenea, S.C. B. S.R.L. a comunicat cu adresa din 30.03.2017 actele în baza cărora persoana evaluată a prestat activitate în cadrul societăţii, informaţie ce este publică.

Prin urmare, critica analizată urmează să fie respinsă ca nefondată.

2.2. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor legale privind dreptul la apărare în procedura administrativă, reprezentate de prevederile art. 8 alin. (3) şi art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010

Unul dintre principiile după care se desfăşoară activitatea de evaluare este, într-adevăr, dreptul la apărare, potrivit disp. art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, acesta fiind materializat în obligaţia inspectorului de integritate de a solicita punctul de vedere al persoanei evaluate, anterior emiterii raportului de evaluare.

Raportul de evaluare, potrivit art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010 cuprinde, în conţinutul său, punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat.

Recurenta-reclamantă nu se arată nemulţumită de nerespectarea prevederilor legale analizate, ci susţine că punctul său de vedere doar a fost redat în cuprinsul raportului de evaluare, fără ca inspectorul de integritate să înlăture, motivat, apărările sale, astfel că, dreptul său la apărare nu a fost efectiv, ci a fost doar formal respectat.

Înalta Curte va constata neîntrunit acest motiv de casare, avându-se în vedere că dispoziţiile Legii nr. 176/2010 au fost respectate întocmai în cauză, nu există obligaţia inspectorului de integritate de a respinge motivat apărările persoanei evaluate.

Raportul de evaluare are semnificaţia unui act administrativ care identifică anumite elemente de incompatibilitate, în speţă, iar efectele sale juridice se produc numai la rămânerea definitivă a acesteia, la expirarea termenului de contestare în instanţă sau la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Ipoteza necontestării raportului de evaluare, conduce la concluzia că persoana evaluată este de acord cu actul întocmit şi, prin urmare, nu se poate pune problema nerespectării dispoziţiilor legale sau a principiilor după care sa efectuat evaluarea.

În situaţia în care are loc o cercetare judecătorească finalizată cu pronunţarea unei hotărâri definitive, persoana evaluată îşi valorifică dreptul la apărare, în funcţie de cele deja făcute în faţa autorităţii administrative şi prin invocarea altor excepţii/apărări permise de lege, iar judecătorul le analizează în ansamblul procedurii.

Astfel, neexistând obligaţia respingerii motivate a apărărilor persoanei evaluate în procedura administrativă, aceasta a valorificat toate apărările, iar instanţa de judecată le-a analizat pe fiecare, răspunzând motivat argumentelor expuse.

2.3. Referitor la critica prin care recurenta-reclamantă susţine că starea de incompatibilitate reţinută nu există

Înalta Curte reţine că recurentei-reclamante i s-a imputat incompatibilitatea prevăzută de art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 79/2016, prin care funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu "exercitarea funcţiei de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Recurenta-reclamantă consideră că funcţia de administrator al unei societăţi cu răspundere limitată nu este cuprinsă în formularea "funcţia de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990".

Potrivit art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990, în cazul în care într-o societate cu răspundere limitată, părţile sociale sunt ale unei singure persoane, aceasta, în calitate de asociat unic are drepturile şi obligaţiile ce revin, potrivit legii, adunării generale a asociaţilor, iar dacă asociatul unic este administrator, îi revin şi obligaţiile prevăzute de lege pentru această calitate.

În Titlul III - Funcţionarea societăţilor comerciale, Cap. I - Dispoziţii comune din Legea nr. 31/1990, la art. 70, se arată că administratorii, indiferent de tipul societăţii comerciale, pot face operaţiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii cu anumite excepţii, aceştia fiind obligaţi să ia parte la toate adunările societăţii, la consiliile de administraţie şi la organele de conducere similare acestora.

Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, apreciază că exprimarea "funcţia de membru în organele de administrare în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, cuprinde şi situaţia particulară a societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, unde acesta este şi administratorul societăţii.

De asemenea, societatea cu răspundere limitată poate fi administrată de un organ colectiv de administratori, iar disp. art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 nu a înţeles să facă vreo deosebire în acest sens.

Prin urmare, textul nu a fost interpretat extensiv şi nici prin analogie, astfel cum susţine recurenta-reclamantă, iar invocarea dispoziţiilor Legii nr. 161/2003, cu privire la alte categorii de funcţii şi incompatibilităţi nu conduce la o altă concluzie.

Legea nr. 95/2006 vorbeşte de "organe de administrare" conform Legii nr. 91/1990, acestea putând fi unipersonale sau colective, în funcţie de tipul societăţii, în timp ce art. 82 alin. (1), art. 84 alin. (1), art. 85 alin. (1), art. 87 alin. (1) şi art. 88 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 vorbeşte de administrator şi consiliu de administraţie, tocmai pentru a arăta că ambele "organe de administrare" pot conduce la existenţa unei stări de incompatibilitate.

Prin urmare, critica va fi respinsă ca nefondată.

2.4. Cu privire la aplicarea greşită a disp. art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, introduse prin O.U.G. nr. 79/2016

Potrivit disp. art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2016, contractele de management şi contractele de administrare, aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se derulează în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile la data încheierii acestora.

Înalta Curte reţine că aceste prevederi legale tranzitorii se aplică numai contractelor de management şi contractelor de administrare aflate în curs, iar acestea nu privesc situaţiile de incompatibilitate, conflictele de interese, depunerea declaraţiilor de avere şi interese, care, conform art. III şi IV se aplică în termen de 15 zile şi 30 de zile, după caz, indiferent de data deţinerii funcţiei, prin urmare critica este nefondată.

2.5. Referitor la aplicarea greşită a legislaţiei Uniunii Europene privind protecţia datelor cu interes personal, aşa cum a fost interpretată de CJUE în Cauza C-201/14 Bara

Recurenta-reclamantă susţine că datele sale cu caracter personal au fost preluate fără informarea sa, prin intermediul adreselor furnizate de autorităţile publice şi persoane juridice de drept privat deja analizate la pct. II. 2.1. din cuprinsul considerentelor.

Critica este nefondată, Înalta Curte stabilind deja că informaţiile furnizate nu fac parte din categoria informaţiilor cu caracter personal.

2.6. Referitor la încălcarea dreptului UE, prin aceea că raportul de evaluare prevede sancţiunea complementară a interdicţiei de o ocupa funcţii publice alese pentru o perioadă de 3 ani

Aplicarea automată a sancţiunii încalcă principiul proporţionalităţii pedepselor, susţine recurenta-reclamantă, astfel că îi restrânge exerciţiul drepturilor şi libertăţilor sale, respectiv dreptul la muncă şi libertatea de a-şi alege ocupaţia.

Înalta Curte va reţine în respingerea motivului de casare expus de recurenta-reclamantă, considerentele Deciziilor Curţii constituţionale nr. 4459/2015 şi nr. 931/2014, potrivit cărora, Legea nr. 176/2010 vizează asigurarea integralităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, domeniu ce nu poate fi supus, prin analogie, regimului juridic specific dreptului penal şi sancţiunilor penale şi, prin urmare, această interdicţie nu încalcă principiul proporţionalităţii, prin comparaţie cu pedeapsa complementară din C. pen.

2.7. Referitor la încălcarea principiului priorităţii dispoziţiilor din dreptul Uniunii Europene şi la caducitatea Deciziei nr. 2006/928/CE

Principiul priorităţii dreptului european presupune existenţa unei norme naţionale contrare normei europene, iar autorităţile statului membru sunt obligate să acorde prevalenţă celei din urmă.

În realitate, se invocă o neconcordanţă între două acte europene, Tratatul de la Lisabona şi Decizia Comisiei Europene, ce ar avea drept consecinţă caducitatea deciziei.

Întrucât situaţia expusă nu corespunde definiţiei principiului priorităţii dreptului european, urmează a se constata că motivul de nelegalitate este nefondat.

Interpretarea şi validitatea tratatului şi actelor Uniunii aparţine instituţiilor acesteia şi nu judecătorului naţional, astfel că nu este posibil a se constata inaplicabilitatea unei legi naţionale neabrogate de niciun act normativ intern, cum este Legea nr. 176/2010.

Faţă de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va constata neîntrunirea motivelor de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi inexistenţa dezvoltării unor argumente în susţinerea celor întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii recursului formulată de recurenta-reclamantă A..

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 1978 din 11 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.