Recovery of EU-funded sums for delayed reimbursement claims: failure to meet ten-day filing deadline renders expenses ineligible

Şedinţa publică din data de 22 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamanta Universitatea Bioterra Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtul Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic - Organism Intermediar - OIPOSDRU solicitând anularea deciziei de recuperare nr. 8484/14.12.2016 a sumelor virate în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată nr. x, 5 şi 6 şi nejustificate prin cererile de rambursare în cuantum de 722768,62 RON.

A mai solicitat anularea scrisorii de răspuns la contestaţie, suspendarea executării deciziei atacate şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2864 din 5 iulie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate atât cererea de suspendare a executării deciziei atacate, cât şi acţiunea în anularea aceluiaşi act administrativ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2864 din 5 iulie 2017 a formulat recurs reclamanta Universitatea Bioterra Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, admiterea cererii de suspendare şi trimiterea spre rejudecare a cererii de anulare a actului administrativ contestat.

În dezvoltarea criticilor formulate, în esenţă, cu referire la cererea de suspendare a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, la dosarul cauzei fiind depuse o serie de înscrisuri care să contureze cazul bine justificat, precum şi prejudicierea gravă a instituţiei recurente.

Cu privire la cererea de anulare, a învederat că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale care reglementează eligibilitatea cheltuielilor şi nu a ţinut seama că plata efectivă a subvenţiilor către beneficiarii finali a fost efectuată în termen legal, întârzierea depunerii cererilor de rambursare fiind generată de volumul mare al documentelor necesar a fi procesate.

În opinia recurentei-reclamante, instanţa de fond nu a sancţionat autoritatea care, iniţial a admis contestaţia recurentei-reclamante la data de 2.08.2016, iar ulterior, la data de 10.098.2016 a revenit asupra soluţiei şi a dispus obligarea recurentei-reclamante la restituirea sumelor încasate.

Întrucât recurenta-reclamantă a îndeplinit toate condiţiile legale se impunea ca instanţa de fond să procedeze la cercetarea în tot a situaţiei de fapt şi de drept invocată prin contestaţie şi să considere că măsura luată de intimată prin Decizia atacată a fost neîntemeiată şi intimata ar fi trebuit obligată la verificarea urgentă a eligibilităţii cheltuielilor aferente acestor cereri în vederea validării cheltuielilor invocate.

De asemenea, instanţa de fond nu a avut in vedere faptul că, mecanismul Cererilor de Plată "pentru evitarea blocajului financiar în cadrul proiectelor implementate în parteneriat" nu prevede nici un termen expres în care se face verificarea şi plata unei astfel de cereri în nici un act normativ, deoarece nici O.U.G. nr. 64/2009, nici instrucţiunea 103, nici contractul de finanţare nu sunt clarificatoare sub acest aspect.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Educaţiei Naţionale-Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman a solicitat respingerea recursului atât în ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a executării, cât şi cu privire la fondul cererii de anulare.

În esenţă, sub aspectul cererii de suspendare a arătat că recurenta-reclamantă nu a invocat argumente de natură să producă o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ contestat, nefiind îndeplinită nici condiţia pagubei iminente.

Referitor la cererea de anulare, a arătat că nerespectarea prevederilor contractului de finanţare a determinat neeligibilitatea sumelor solicitate în condiţiile de neregularitate, neconformitate şi nelegalitate.

Astfel, neîndeplinirea de către recurenta-reclamantă Universitatea Bioterra a obligaţiei asumate prin contractul de finanţare, de a depune în termenele imperative ale art. 175 - 178 O.U.G. nr. 64/2009 a cererilor de rambursare în proiect, precum şi neîndeplinirea obligaţiei de restituire către AM POSDRU a sumelor primite în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată şi nejustificate prin cereri de rambursare, în termenul prevăzut în Notificarea nr. x/11.11.2016, a avut ca şi consecinţă legală firească, legitimă, emiterea Deciziei de recuperare a sumelor virate beneficiarului în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată şi nejustificate prin cereri de rambursare nr. x/14.12.2016.

5. Procedura derulată în recurs

Prin rezoluţia din 19.11.2018 a completului învestit cu soluţionarea cauzei a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

La termenul de judecată din 6 mai 2020, în raport de dispoziţiile art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă nr. 195 din 16 martie 2020 şi ale Ordinului nr. 71 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu modificările şi completările ulterioare, şi corelaţia acestuia cu Ordinul nr. 91 din 12 martie 2020 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completat şi consolidat prin Ordinul nr. 92 din 16 martie 2020, privind categoriile de cauze de urgenţă deosebită în care a continuat activitatea de judecată, s-a constatat suspendarea de plin drept a cauzei.

Prin rezoluţia completului investit cu soluţionarea dosarului din 21 mai 2020, în raport de dispoziţiile art. 415 pct. 4 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 42 alin. (8) din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, a fost fixat termen pentru redeschiderea judecăţii la data de 22 iulie 2020 cu citarea părţilor.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma motivelor de casare, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ şi fiscal decizia de recuperare nr. 8484/14.12.2016 emisă autoritatea intimată cu privire la sumele virate în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată nr. x, 5, 6 în valoare de 722.768,62 RON, nejustificate prin cerere de rambursare, precum şi a scrisorii de revenire - răspuns la contestaţia nr. 6892/2.08.2016, solicitând, totodată, suspendarea executării actelor administrative supuse controlului de legalitate.

Prin decizia contestată, autoritatea emitentă a constatat că recurenta-reclamantă, în calitate de beneficiar al proiectului x cu titlu F.P.C. pentru angajaţi- Acces şi participare la formarea profesională continuă-cod SMIS 51884, obiect al contractului de finanţare x/29.04.2014, nu a depus cererile de rambursare aferente cererilor de plată în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data încasării, conform prevederilor art. 175 alin. (16) din O.U.G. nr. 64/2009.

A reţinut, de asemenea, că titlul de plată a fost emis în baza notificării de plată nr. x/11.11.2016, comunicată beneficiarului în conformitate cu dispoziţiile art. 177 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 64/2009, notificare ce nu a fost contestată.

Întrucât recurenta-reclamantă nu a restituit sumele virate pentru care nu a justificat utilizarea prin cereri de rambursare, autoritatea a procedat la recuperarea acestora prin procedura prevăzută de art. 171 şi art. 172 din O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi gestionarea acestora pentru obiectivul de convergenţă.

Soluţia primei instanţe care a considerat legale actele administrative contestate, respingând şi cererea de suspendare a executării, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente situaţiei de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

O primă critică vizează nerespectarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că soluţia dată asupra cererii de suspendare a executării nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a indicat atât situaţia de fapt reţinută în baza probelor administrate cât şi motivele pe care şi-a întemeiat soluţia, raţionamentul urmat fiind expus clar şi logic.

În contextul analizei argumentelor recurentei-reclamante, instanţa de fond a reţinut neindicarea împrejurărilor de fapt sau de drept de natură a crea îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor administrative, toate motivele invocat de recurenta-reclamantă făcând trimitere la verificarea şi interpretarea temeiului de drept ce viza fondul cauzei.

În atare situaţie, Înalta Curte reţine că, în mod corect instanţa de fond a constatat că motivele invocate de recurenta-reclamantă nu relevă existenţa unui caz bine justificat.

Aceasta întrucât, în jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ si fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

În acelaşi sens, şi argumentele instanţei de fond cu referire la condiţia prevenirii unei pagube iminente se circumscriu dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Or, în speţă, recurenta-reclamantă s-a limitat doar să invoce că activitatea sa ar fi perturbată prin executarea sumei în litigiu, fără să administreze nicio probă care să dovedească situaţia sa financiară şi faptul că executarea sumei ar perturba grav activitatea.

Criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează interpretarea greşită a dispoziţiilor legale care reglementează eligibilitatea cheltuielilor, precum şi încălcarea principiilor egalităţii de tratament, nediscriminării şi transparenţei.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-reclamante sunt nefondate, întrucât, în acord cu instanţa de fond, în cadrul prezentului demers judiciar recurenta-reclamantă nu poate valorifica argumente de nelegalitate vizând eligibilitatea cheltuielilor menţionate în cererile de plată nr. x, 4 şi 6 de vreme ce aceasta nu a contestat scrisoarea standard a beneficiarului nr. 4320/12.04.2016 prin care i s-a comunicat respingerea cererilor de rambursare aferente cererilor de plată, invocându-se încălcarea dispoziţiilor art. 16 din O.U.G. nr. 64/2009.

Astfel cum rezultă din situaţia de fapt expusă, recurenta-reclamantă avea obligaţia de a depune cerere de rambursare în care să includă sumele din facturile decontate prin cerere de plată, în termen de 10 zile lucrătoare de la data încasării.

Aceasta întrucât, conform art. 175 alin. (16) din O.U.G. nr. 64/2009 " În termen de maximum 10 zile lucrătoare, dar nu mai târziu de data-limită stabilită prin instrucţiuni emise de Ministerul Fondurilor Europene, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, de la data încasării sumelor virate de către Autoritatea de management/Autoritatea de certificare şi plată, beneficiarii au obligaţia de a depune cerere de rambursare la organismul intermediar/Autoritatea de management, în care sunt incluse sumele din facturile decontate prin cererea de plată, precum şi cele aferente statelor privind plata salariilor, statelor/centralizatoarelor pentru acordarea burselor, subvenţiilor şi premiilor."

Or, în speţă, recurenta-reclamantă a depus cererile de rambursare cu depăşirea termenului de 10 zile lucrătoare, respectiv:

1. CR nr. 7 aferentă x/11.04.2016, x/05.08.2016, data plăţii 16.09.2015, cererea de plată având data de depunere x/01.07.2015;

2. CR nr. 8 aferentă x/11.04.2016, x/05.08.2016, data plăţii 21.09.2015, cererea de plată având data de depunere x/03.06.2015;

3. CR nr. 9 aferentă x/11.04.2016, x/05.08.2016, data plăţii 21.09.2015, cererea de plată având data de depunere x/31.07.2015.

Constatând depunerea cu întârziere a cererilor de rambursare aferente cererilor de plată, intimatul-pârât a comunicat recurentei-reclamante scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 4320/12.04.2016 prin care a comunicat respingerea cererilor, act administrativ necontestat de către recurenta-reclamantă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 177 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009, autoritatea intimată a emis notificarea de plată nr. x/11.11.2016 comunicată recurentei-reclamante.

Constatând nerestituirea sumelor încasate pentru cererile de plată 4, 5 şi 6 în termen de 5 zile de la data primirii notificării, conform art. 177 alin. (2) din acelaşi act normativ, autoritatea intimată a emis decizia de recuperare nr. 8484/14.12.2016 contestată în prezenta cauză.

În raport de contextul factual al cauzei şi dispoziţiile legale incidente, instanţa de control judiciar constată că în mod corect judecătorul fondului a reţinut legalitatea actelor administrative contestate, sancţionând conduita defectuoasă a recurentei-reclamante în derularea contractului de finanţare, conform căruia beneficiarul, în calitate de semnatar al contractului are responsabilitatea pentru implementarea proiectului (art. 6 pct. 1 alin. (1) contract finanţare).

Criticile vizând nelegalitatea înscrisului intitulat revenire răspuns la contestaţia nr. 6892/2.08.2016 sunt, de asemenea, nefondate, întrucât respectivul înscris nu reprezintă un act administrativ ci doar o explicitare a răspunsului iniţial, chestiunea de drept fiind soluţionată în mod corect de instanţa de fond.

Nefondate sunt şi criticile vizând încălcarea principiului egalităţii de tratament, nediscriminării şi transparenţei prin raportare la conduita autorităţii intimate faţă de alţi beneficiari, întrucât controlul de legalitate vizează conduita recurentei-reclamante în derularea contractului de finanţare, fiind evidentă nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate.

Nici susţinerile recurentei-reclamante privind inexistenţa prejudiciului nu pot fi primite, întrucât în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 care definesc neregula, prejudiciul produs bugetului Uniunii Europene poate fi efectiv sau potenţial, iar producerea unei nereguli şi utilizarea necorespunzătoare a fondurilor accesate atrage sancţiunea restituirii acestora.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, neregula reţinută nu a avut doar caracter formal ci a avut aptitudinea de a produce un prejudiciu în condiţiile în care fondurile destinate realizării unor proiecte cu finanţare europeană au fost defectuos folosite, prin încălcarea obligaţiilor contractuale asumate.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Universitatea Bioterra Bucureşti împotriva sentinţei nr. 2864 din 05 iulie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iulie 2020.