Revocation of EU diversification aid for alleged artificial fragmentation annulled due to failure to prove legal links between enterprises

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Primul ciclu procesual. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.08.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/09.01.2014 întocmit de pârâtă, anularea Deciziei nr. 14281/29.04.2014, prin care pârâta a respins contestaţia formulată împotriva procesului-verbal, menţinerea Contractului de finanţare nr. x din 03.05.2010, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1051 din 9 aprilie 2015, Curtea a respins cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (prin reorganizarea fostei Agenţii de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, conform O.U.G. nr. 41/2014), ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs formulată împotriva hotărârii primei instanţe

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

4. Decizia instanţei de recurs

Prin decizia civilă nr. 2803 din 17 septembrie 2018, Înalta Curte a respins excepţia calităţii de reprezentant a administratorului special, invocată de intimata-pârâtă AFIR.

A admis recursul formulat de reclamantă, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

II. Al doilea ciclu procesual

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 02.02.2019.

1. Soluţia primei instanţe în rejudecare după casare

Prin sentinţa civilă nr. 117 din 15 aprilie 2019, Curtea a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant, invocată de pârâtă, ca nefondată.

A admis acţiunea reclamantei, a anulat Decizia nr. 14281/29.04.2014 de soluţionare a contestaţiei administrative, Procesul-verbal nr. x/09.01.2014 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare şi Notificarea nr. x/14.01.2014, cu consecinţa menţinerii în vigoare a contractului de finanţare nr. x/03.05.2010.

A luat act că reclamanta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

2. Calea de atac exercitată

2.1. Împotriva acestei hotărâri, pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

• Prima critică vizează faptul că instanţa de fond, în rejudecare, a încălcat norma de drept material reprezentată de art. 4 alin. (8) şi art. 5 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, art. 44 din Legea nr. 346/2004, contractul de finanţare şi Ghidul solicitantului, în ceea ce priveşte condiţiile de acordare a fondurilor nerambursabile prin FEADR, reţinând în mod neîntemeiat că "nu se poate susţine ideea că societăţile A. S.R.L., B. S.R.L. şi C. S.R.L., sunt întreprinderi legate".

Instanţa de fond nu a analizat documentele depuse la dosarul cauzei din conţinutul cărora rezultă că dna D. este angajată cu normă întreagă la A. S.R.L., în funcţia de director general, începând cu data de 31.01.2012, deţine funcţia de asociat unic şi administrator la B. S.R.L., beneficiară a fondurilor nerambursabile FEADR, are şi calitatea de administrator la C. S.R.L., ce deţine activitatea principală conform cod CAEN 0113 - cultivarea legumelor şi a pepenilor, a rădăcinoaselor şi tuberculilor, iar asociat unic al societăţii este fiica doamnei D..

Între aceste societăţi există legături prin intermediul administratorului comun cu drepturi depline, de unde rezultă că sunt îndeplinite prevederile art. 44alin. (4) din Legea nr. 346/2004.

Crearea de condiţii artificiale de eligibilitate, în vederea obţinerii unui avantaj nejustificat şi obţinerii finanţării nerambursabile, reprezintă neregulă în accepţiunea contractului de finanţare, caz în care beneficiarul trebuie să restituie integral valoarea finanţării necuvenite.

Prima instanţă nu a observat prevederile Ghidului solicitantului aferent Măsurii 312, care la pagina 20 dispune că acţionarii majoritari ai unei societăţi comerciale nu pot avea mai multe proiecte în derulare, în acelaşi timp şi pentru aceleaşi tipuri de investiţii.

Instanţa de fond reţine în mod neîntemeiat că reclamanta nu deţine majoritatea drepturilor de vot ale asociaţilor B. S.R.L. şi/sau C. S.R.L., dar nu reţine că s-au adus precizări cu privire la noţiunea de acţionar majoritar; "o persoană fizică/persoană juridică care este acţionar/asociat majoritar, în sensul majorităţii absolute (reprezintă mai mult de jumătate plus unu din totalul acţiunilor/părţilor sociale) din punct de vedere al acţiunilor/părţilor sociale în două sau mai multe societăţi, nu poate solicita fonduri FEADR, în acelaşi timp şi în cadrul aceleiaşi măsuri, decât în cadrul unei singure societăţi".

Legătura dintre societăţi rezultă şi din faptul că acestea au sediul social în acelaşi imobil, utilajele achiziţionate de societăţile beneficiare de fonduri FEADR sunt identice şi complementare, societăţile funcţionează pe aceeaşi piaţă sau piaţă adiacentă.

Societăţile beneficiare ale fondurilor FEADR au clienţi comuni, iar fărâmiţarea/fracţionarea proiectelor este dovedită în scopul creării în mod artificial de condiţii necesare pentru a beneficia de aceste plăţi şi de a obţine un avantaj, ceea ce contravine obiectivelor fondului.

• Cea de-a doua critică vizează menţinerea de către prima instanţă a neregulii prin care s-a constatat că reprezentantul legal al proiectului nu a completat în mod corespunzător Anexa 4.2. "Declaraţie privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii".

• A treia critică vizează incidenţa în speţă a hotărârii pronunţate e CJUE în cauza C-434/12 - Slacheva Sila EOOD, prin care s-a statuat obligativitatea analizării obiectivelor schemei de ajutor de stat, prin prisma unor elemente obiective şi subiective.

În ceea ce priveşte elementele obiective, se arată că obiectivul general al Măsurii 312, care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale, nu este îndeplinit deoarece cele trei societăţi funcţionează de comun acord şi îşi desfăşoară activitatea pe acelaşi segment de piaţă sau pe o piaţă adiacentă.

Îndeplinirea obiectivului specific al măsurii, crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală nu a fost atins, întrucât societăţile îşi prestează servicii reciproc sau către societăţi în care au calitatea de asociat.

Pentru elementele subiective au fost analizate legăturile juridice, economice şi/sau personale, constatându-se că societăţile beneficiare de fonduri FEADR aveau la data depunerii cererii de finanţare, sediul şi terenul pentru gararea utilajelor achiziţionate, pe amplasamente alăturate, iar după încheierea contractelor de finanţare îşi mută sediile sociale pe amplasamentele alăturate, au aceeaşi firmă de consultanţă; locurile de muncă nou create nu respectă fişa măsurii (angajaţii sunt şi din mediul urban); reprezentantul legal al reclamantei figurează ca angajat al celeilalte societăţi, iar reprezentantul legal al B. figurează ca director general al reclamantei, contractele de muncă încetând după data controlului; clienţii sunt comuni.

• A patra critică vizează faptul că instanţa de fond a reţinut în mod neîntemeiat că "a fost atinsă finalitatea schemei de ajutor" deşi din analiza contractelor de prestări servicii rezultă că acestea sunt prestate către un grup restrâns de persoane (membrii unei familii) ori către societăţi care au asociaţi comuni cu reclamanta.

• Ultima critică are în vedere neanalizarea de către prima instanţă a obligaţiei pârâtei de a proceda la recuperarea integrală a sumelor acordate beneficiarilor care au încercat eludarea prevederilor legale, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 5 alin. (1):

"Recuperarea sumelor plătite necuvenit" din Regulamentul UE nr. 65/2011.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

1. Cu privire la încălcarea de către prima instanţă a normelor de drept material reprezentate de disp. art. 4 alin. (8) şi art. 5 alin. (1) din Regulamentul UE nr. 65/2011 şi art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, contractul de finanţare şi Ghidul solicitantului pentru Măsura 312.

Potrivit disp. art. 4 pct. 8 şi art. 5 pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a eco-condiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală, fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor, iar în cazul efectuării unei plăţi necuvenite, beneficiarul rambursează suma respectivă împreună cu dobânda aferentă acesteia.

Art. 44 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, stabileşte condiţiile prin intermediul cărora întreprinderile sunt legate.

Art. 44 din Legea nr. 346/2004 enumeră la lit. a)-d) raporturile dintre întreprinderi care conduc la concluzia că acestea sunt legate, iar alin. (4) arată că întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise anterior, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă sau pe pieţe adiacente.

Astfel, conform disp. art. 44 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, întreprinderile sunt legate dacă: a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi; b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi; c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau a unei clauze din statutul acesteia; d) o întreprindere este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţine singură, în baza unui acord cu alţi acţionari sau asociaţi ai celeilalte întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective.

Întrucât recurenta-pârâtă a invocat aplicarea greşită a disp. art. 44 din Legea nr. 346/2004 raporturile sus-menţionate trebuie să existe prin intermediul unei persoane fizice sau a unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord.

Concret, recurenta-pârâtă este obligată să demonstreze că o persoană/grup de persoane deţine/deţin majoritatea drepturilor de vot, aceştia au dreptul să numească/revoce majoritatea membrilor consiliilor, există un contract/clauză prin care aceste persoane exercită influenţă dominantă, ori persoanele deţin majoritatea drepturilor de vot, toate acestea cu referire la cealaltă/celelalte întreprinderi.

În cauză, recurenta-pârâtă susţine că doamna D. este angajată în funcţia de director general la reclamantă şi deţine funcţia de asociat unic şi administrator la S.C. B. S.R.L., însă aceasta nu este asociat la firma reclamantă, astfel că nu deţine, prin intermediul directorului general controlul asupra acestei societăţi, persoana fizică nu are dreptul să numească sau să revoce membri consiliului de administraţie al reclamantei, nu există încheiat niciun contract cu scopul de a exercita o influenţă dominantă, persoana fizică nu deţine majoritatea drepturilor de vot ale societăţii reclamante.

În legătură cu calitatea de administrator al doamnei D. la S.C. C. S.R.L., s-a pronunţat Decizia nr. 3824/04.12.2017, în Dosarul nr. x/2014, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins recursul AFIR împotriva sentinţei civile nr. 850/24.03.2015 a CAB - SCAF, reţinându-se că societăţile B. S.R.L., A. şi C. S.R.L. nu sunt întreprinderi legate.

De asemenea, este nefondată afirmaţia erecurentei-pârâte în sensul că societăţile au acelaşi sediu, însăşi aceasta arată în mod explicit că funcţionează doar în acelaşi imobil, dar nu au sediu comun.

Faţă de acestea, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 nu are relevanţă faptul că societăţile îşi desfăşoară activitatea pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente sau că există şi clienţi comuni.

2. Cu privire la neanalizarea neregulii rezultând din completarea necorespunzătoare a Anexei 4.2.:

"Declaraţie privind încadrarea în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii"

Critica este nefondată, având în vedere că prima instanţă a arătat că nu există legături care să afecteze declaraţia privind autonomia societăţii, deoarece relaţiile dintre cele trei societăţi nu conduc la îndeplinirea condiţiilor legale impuse de disp. art. 44 din Legea nr. 346/2004, întreprinderile nefiind legate, ci autonome.

3. Cu privire la incidenţa în speţă a hotărârii CJUE din cauza C-484/12 - Slancheva sila Eood

Înalta Curte reţine că prima instanţă a analizat în mod corect atât elementele obiective, cât şi cele subiective care au condus la constatarea inexistenţei creării de condiţii artificiale pentru obţinerea finanţării.

În legătură cu faptul că societăţile au aceeaşi firmă de consultanţă şi că a fost angajată o persoană din mediul urban, prima instanţă a înlăturat aceste susţineri, deoarece acestea au fost invocate pentru prima dată în decizia atacată, neexistând în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulii, iar recurenta-pârâtă nu a formulat apărări la cele reţinute de judecătorul fondului.

Elementele obiective enumerate de recurenta-pârâtă, respectiv acelaşi sediu, reprezentanţii legali ai societăţilor au contract de muncă încheiat şi cu cealaltă societate sau existenţa unor clienţi comuni sunt insuficiente pentru a se reţine existenţa unor indicii în vederea creării de condiţii artificiale, deoarece firmele nu au sediu comun, persoanele fizice nu exercită influenţă dominantă în cadrul celeilalte firme, iar societăţile au atât clienţi comuni, cât şi clienţi diferiţi.

Pentru elementele subiective, indicatorii utilizaţi de recurenta-pârâtă nu conduc la intenţia reclamantei de a obţine un avantaj cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Astfel, în legătură cu locul de muncă din urban, s-a arătat mai sus motivul pentru care nu poate fi luat în considerare, de asemenea, ceilalţi indicatori sunt identici cu cei prezentaţi la capitolul "elemente obiective", respectiv sediu comun, clienţi comuni, reprezentanţii celor două societăţi care deja au fost consideraţi ineficienţi pentru dovedirea existenţei unor condiţii artificiale.

În concluzie, critica este nefondată, în speţă nu este dovedită susţinerea recurentei-pârâte în sensul urmăririi fracţionării artificiale a investiţiei.

4. Referitor la atingerea finalităţii schemei de ajutor, Înalta Curte constată că obiectivul general al Măsurii 312, care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale, a fost atins, reclamanta a dovedit implementarea proiectului, a achiziţionat utilajele, a prezentat contracte de prestări servicii şi cu alţi beneficiari, nu numai cu celelalte societăţi, astfel cum a susţinut recurenta.

Înalta Curte reţine şi îndeplinirea obiectivului specific al Măsurii 312, ce constă în diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală, prin existenţa unor contracte de prestări servicii încheiate cu diverşi beneficiari.

5. Cu privire la obligaţia recurentei-pârâte de a proceda la recuperarea integrală a sumelor acordate beneficiarilor care au încercat eludarea prevederilor legale, se constată respectarea de către prima instanţă a prevederilor legale, în speţă neidentificându-se nicio plată necuvenită pentru ca reclamanta să fie obligată să o restituie împreună cu dobânda aferentă acesteia, astfel cum se pretinde prin cererea de recurs analizată.

Faţă de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 117 din 15 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.