Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3687/2021 AI generated

Suspension of administrative proceedings pending related EU funding correction case; failure to establish causal dependency between distinct financial obligations

Case Number Decizia nr. 3687/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellant's appeal, quashed the appellate court's 2020 order suspending the proceedings, and remanded the case for further judgment, effectively ruling in favor of the private company and rejecting the state authority's attempt to halt the litigation. The dispute concerned a public company's challenge to an administrative minute establishing irregularities and budgetary claims for non-coverage of co-financing obligations under an EU environmental infrastructure funding contract, specifically opposing the appellate court's decision to suspend the trial pending the resolution of a related prior case involving financial corrections for the same project. Relying on Article 413(1)(1) of the Civil Procedure Code and the specific requirements for suspending proceedings, the court held that the lower instance failed to demonstrate the necessary causal link between the two cases, as the subject matter of the present case (verification of co-financing obligations) was legally distinct from the prior case (annulment of financial corrections), rendering the suspension unjustified and procedurally flawed.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Suspension of administrative proceedings pending related EU funding correction case; failure to establish causal dependency between distinct financial obligations: The dispute concerned a public company's challenge to an administrative minute establishing irregularities and budgetary claims for non-coverage of co-financing obligations under an EU environmental infrastructure funding contract, specifically opposing the appellate court's decision to suspend the trial pending the resolution of a related prior case involving financial corrections for the same project. Relying on Article 413(1)(1) of the Civil Procedure Code and the specific requirements for suspending proceedings, the court held that the lower instance failed to demonstrate the necessary causal link between the two cases, as the subject matter of the present case (verification of co-financing obligations) was legally distinct from the prior case (annulment of financial corrections), rendering the suspension unjustified and procedurally flawed.

Keywords

AI generated
pending proceedings matter in dispute financial corrections challenge of administrative decisions annulment of contract civil litigation procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Main procedural basis for the High Court to exercise its cassation jurisdiction over the administrative dispute.

art. 497 C. proc. civ.

Procedural rule authorizing the court to admit the appeal, quash the lower court's decision, and remit the case for continued proceedings.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.08.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. Suceava a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Admistraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mediu - Autoritatea de Management POS MEDIU Bucureşti, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.12.2016, precum şi a Deciziei nr. 7366/13.02.2017 emisă în soluţionarea contestaţiei prealabile formulată de societate.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de această cauză.

Prin sentinţa nr. 187 din 11 decembrie 2017, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. Suceava, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Admistraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mediu - Autoritatea de Management POS MEDIU Bucureşti şi a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/29.12.2016, precum şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 7366/13.02.2017.

Totodată, a obligat pârâtul la plata către reclamană a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 1305 din data de 4.03.2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinţei nr. 187 din 11 decembrie 2017 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii De Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 16.09.2020, sub nr. x/2017*.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin încheierea de şedinţă din 20 octombrie 2020, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cererii formulate de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene Bucureşti, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

3. Cererea de recurs. Motivele de casare

Împotriva încheierii de şedinţă din 20 octombrie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Suceava pentru continuarea judecăţii.

Recurenta susţine că sunt incidente motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât instanţa de fond a încălcat regulile de procedură în ceea ce priveşte suspendarea cauzei. Apreciază că dezlegarea prezentei cauze nu depinde de existenţa sau inexistenţa dreptului de creanţă ce formează obiectul contestaţiei în dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece societatea a recunoscut dreptul de creanţă al pârâtului şi a achitat suma cu titlu de corecţie financiară.

Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciază că încheierea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanţa neindicând care sunt elementele care conduc la concluzia că soluţionarea prezentului dosar este ţinută de existenţa sau inexistenţa unui drept stabilit în dosarul nr. x/2015. Arată că instanţa nu face decât să citeze conţunitul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fără a prezenta un raţionament logico-juridic.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, urmând a dispune casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, în vederea continuării judecăţii.

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta A. S.A. Suceava a solicitat instanţei de contencios anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.12.2016, precum şi a Deciziei nr. 7366/13.02.2017 emisă în soluţionarea contestaţiei prealabile formulată de societate.

Prin încheierea din 20 octombrie 2020, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

În motivarea soluţiei, prima instanţă a reţinut ca fiind relevantă judecata în cauza nr. 721/39/2015, aflată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect acţiune în anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 8.01.2015, prin care s-au stabilit corecţii financiare în sarcina reclamantei de 25 % din valoarea totală eligibilă a contractului de lucrări nr. x/14.02.2014, derulat în cadrul Programului operaţional sectorial de mediu 2007 - 2013, Axa prioritară 1 Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Suceava în baza contractului de finanţare nr. x din 5.07.2011.

Totodată, a reţinut că prezenta cauză are ca obiect proces-verbal nr. x din 29.12.2016 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programe operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă, prin care reclamantei i se impută neacoperirea integrală a contribuţiei proprii în cadrul aceluiaşi proiect amintit mai sus, respectiv în baza art. 5 alin. (4) din contractul de finanţare nr. x din 5.07.2011.

Înalta Curte constată că prin încheierea recurată, judecătorul fondului nu a demonstrat îndeplinirea, în concret, a condiţiilor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. au în vedere suspendarea judecăţii atunci când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Din cuprinsul dispoziţiilor mai sus menţionate rezultă că legiuitorul a circumscris măsura suspendării facultative a judecăţii de îndeplinirea unei condiţii procedurale, respectiv existenţa ori inexistenţa unui drept care să facă obiectul unei alte judecăţi şi a unei condiţii de oportunitate, reflectată în rezultatul aprecierii instanţei pe marginea necesităţii suspendării procesului, fondată pe legătura de cauzalitate dintre cele două dosare.

În cauza de faţă, judecătorul fondului a analizat doar îndeplinirea condiţiei de ordin procedural, considerentele încheierii reflectând analiza obiectelor celor două dosare, nefiind arătate, însă, împrejurările de fapt şi de drept pentru care instanţa a concluzionat în sensul că dezlegarea prezentei cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul judecăţii dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte constată că deşi cele două dosare vizează acelaşi contract de finanţare nr. x din 05.07.2011 încheiat pentru derularea proiectului Programul operaţional sectorial de mediu 2007-2013, Axa prioritară 1 Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Suceava, dosarul nr. x/2015 vizează anularea notei de constatare prin care s-au stabilit corecţii financiare, în timp ce, în prezenta cauză, se solicită anularea procesului-verbal prin care reclamantei i se impută neacoperirea integrală a contribuţiei proprii.

Aşadar, independent de soluţia care se va pronunţa în dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţa de fond are de analizat, în prezenta cauză, îndeplinirea de către reclamanta a obligaţiile contractuale de asigurare a cofinanţării - NFG, neavând relevanţă constatarea anterioară a unei nereguli sancţionată prin emiterea unui proces-verbal de stabilire a corecţiilor financiare.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, constatând că recursul este fondat, Înalta Curte urmează să îl admită, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., dispunând casarea încheierii din 20 octombrie 2020 şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva încheierii din 20 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017.

Casează încheierea recurată.

Trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2021.