Loss of SME eligibility in two consecutive years without approved financial statements: interpretation of Law 346/2004 and validity of financing contract termination

Şedinţa publică din data de 21 iulie 2020

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, reclamanta a solicitat:

- anularea Deciziei de încetare a efectelor Contractului de finanţare nr. x/17.02.2014 (privind proiectul având codul SMIS nr. 39276, cu titlul "Extinderea capacităţii de producţie a S.C. A. SRL"), comunicată prin Nota nr. x/20.10.2015 referitoare la rezilierea contractului de finanţare încheiat de Ministerul Economiei prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest în calitate de OIPOS CCE, în cadrul Axei Prioritare I, Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice", precum şi a Deciziei nr. 27034/20.11.2015 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă;

- rambursarea sumei de 5.741.187,42 RON, reprezentând finanţare cuvenită conform Contractului de finanţare nr. x/17.02.2014.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 50 din 13 ianuarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.D.R. - Regiunea Vest în privinţa capătului 1 de cerere şi a respins în consecinţă acest capăt de cerere în contradictoriu cu pârâta menţionată.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ADR - Regiunea Vest în privinţa capătului 2 de cerere, ca neîntemeiată.

A disjuns capătul doi de cerere (privind rambursarea sumei de 5.741.187,42 RON, reprezentând finanţarea pretins cuvenită conform Contractului de finanţare nr. x/17.02.2014) şi a dispus formarea unui nou dosar având ca obiect acest capăt de cerere (dosar nr. x/2017).

A admis capătul 1 de cerere privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitive prin Ministerul Finanţelor Publice.

A anulat Decizia de încetare a efectelor Contractului de finanţare nr. x/17.02.2014, comunicată prin Nota nr. x/20.10.2015 referitoare la rezilierea de contracte de finanţare încheiate de MFE - OI POS CCE în cadrul Axei Prioritare I, POS CCE, şi Decizia nr. 27034/20.11.2015, ambele emise de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, cu prioritate, referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ADR - Regiunea Vest, ca fiind relevant faptul că actele atacate, respectiv Nota nr. x/20.10.2015 referitoare la rezilierea contractului de finanţare şi Decizia nr. 27034/20.11.2015 de soluţionare a contestaţiei administrative, au fost emise de către pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, iar nu de către pârâta Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, astfel că nu există identitate între această pârâtă şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, curtea de apel a reţinut că pârâta Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest este semnatară a Contractului de finanţare nr. x, iar în această calitate are şi atribuţii în primirea cererii de plată şi a documentelor justificative şi în efectuarea în concret a plăţii sumelor, astfel că există identitate între această pârâtă şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii sub aspectele menţionate.

Curtea a mai apreciat, în conformitate cu prevederile art. 139 alin. (5) C. proc. civ., că se impune disjungerea capătului 2 de cerere, având în vedere, pe de o parte, faptul că pretenţia respectivă depinde de soluţia dată primului capăt de cerere, iar pe de altă parte, că doar primul capăt de cerere este în stare de judecată, probele administrate în cauză fiind suficiente, în principiu, doar pentru soluţionarea acestuia.

Pe fondul primului capăt de cerere, cu care a rămas învestită în dosar nr. x/2016, prima instanţă a reţinut ca situaţie de fapt că, la data de 17.02.2014, a fost încheiat Contractul de finanţare cu nr. x privind proiectul cu codul SMIS nr. 39276, cu titlul "Extinderea capacităţii de producţie a S.C. A. SRL", având la bază Cererea de finanţare nr. x/18.08.2011, prin care AM POS "Creşterea Competitivităţii Economice" urma să acorde o finanţare nerambursabilă în cadrul proiectului amintit.

Programul de finanţare, aşa cum rezultă din prevederile Ghidului Solicitantului prevedea sprijin financiar pentru investiţii în întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri), la data depunerii cererii de finanţare fiind completat obligatoriu Formularul D - Declaraţia privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM.

Pentru a fi considerată întreprindere mică sau mijlocie (IMM), o societate trebuie să îndeplinească anumite criterii care se regăsesc în Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, act normativ ce reprezintă transpunerea în legislaţia românească a Recomandării nr. 2003/361/CE.

Conform art. 3 din Legea nr. 346/2004, întreprinderile mici şi mijlocii sunt definite ca fiind acele întreprinderi care îndeplinesc cumulativ anumite condiţii, respectiv au un număr mediu de salariaţi care este mai mic de 250 şi realizează o cifră anuală netă de până la 50 milioane de euro, echivalent în RON, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în RON al sumei de 43 de milioane de euro, conform ultimei situaţii financiare aprobate.

Pe întreaga durată a derulării procedurii privind solicitarea şi obţinerea finanţării, în conformitate cu dispoziţiile art. 41 şi 44 din Legea nr. 346/2004, societatea reclamantă s-a prezentat şi a fost considerată o întreprindere legată, ea fiind parte a unui grup ce mai cuprinde şi următoarele societăţi: B. cu sediul în Italia; C. cu sediul în Spania; D. cu sediul în SUA; E. cu sediul în Brazilia; F. cu sediul China; G. cu sediul în Franţa; H. cu sediul în Anglia; I. cu sediul în Germania; J. cu sediul în Spania; K. cu sediul în North Point Hong Kong.

Având în vedere dispoziţiile cuprinse în art. 6 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 346/2004, pentru a verifica indicatorii menţionaţi la art. 3 se vor cumula toate datele aparţinând societăţilor din grup, atât cu privire la numărul de salariaţi, cât şi cu privire la celelalte date economice.

În acest sens, la data depunerii cererii de finanţare, 18.08.2011, conform Ghidului Solicitantului, reclamanta a completat Formularul D în baza datelor aferente exerciţiului financiar de referinţă pentru anul 2010, ultimul încheiat la acel moment, grupul din care face parte societatea reclamanta având un număr de 248 de angajaţi. Invocând Instrucţiunea AM POS CCE nr. 4254/26.02.2015, Autoritatea de Management i-a solicitat prin adresa nr. x/23.04.2015 documente legate de situaţiile financiare anuale şi angajaţii existenţi în grupul din care societatea reclamanta face parte pentru anii 2011, 2012 şi 2013.

Din documentele depuse în luna mai 2015 (respectiv Formularul D aferent fiecărui an), au rezultat următoarele aspecte: an fiscal 2011: nr. angajaţi 248, cifra de afaceri (Euro) 36.550.207, valoarea activelor (Euro) 35.789.489; an fiscal 2012: nr. angajaţi 270, cifra de afaceri (Euro) 40.674.427, valoarea activelor (Euro) 40.103.556; an fiscal 2013: nr. angajaţi 289, cifra de afaceri (Euro) 40.213.438, valoarea activelor (Euro) 43.328.579.

Prin Nota nr. x/20.10.2015 referitoare la rezilierea de contracte de finanţare încheiate de Ministerul Fondurilor Europene - Ol POS CCE în cadrul Axei Prioritare I, POS CCE 2007-2013, emisă de ministerul pârât, se arată faptul că "în contextul reverificării încadrării în categoria de IMM şi constatării nerespectării criteriilor de eligibilitate la contractare, având în vedere documentele justificative, în baza dispoziţiilor Ghidului Solicitantului aferent Operaţiunii Investiţii Mari pentru IMM-uri, Capitolul II. Criterii de eligibilitate, ale schemei de ajutor de stat corespunzătoare, dispoziţiile art. 1553 C. civ., precum şi prevederile art. 12 şi art. 18, alin 4, lit. b) din Contractul de finanţare, vă rugăm să constataţi încetarea efectelor contractului de finanţare în vederea dezangajării sumelor aferente acestuia".

Rezultă că, în urma reverificării dispuse de Autoritatea de Management, societatea reclamantă nu s-ar mai încadra în categoria IMM, nemaiîndeplinind criteriul numărului de salariaţi pe întreg grupul, deoarece in anul 2012 grupul din care face parte societatea reclamanta ar fi avut un număr de 270 de angajaţi, iar în anul 2013 numărul acestora ar fi fost de 289.

Reclamanta a formulat plângere prealabilă către Autoritatea de Management, respectiv Ministerul Fondurilor Europene, plângere înregistrată sub nr. x/02.11.2015, prin care a solicitat revocarea deciziei de încetare a contractului şi rambursarea plăţilor efectuate, în cuantumul specificat în Contractul de finanţare, plângerea prealabilă fiind respinsă prin Decizia nr. 27034/20.11.2015.

Curtea de apel a apreciat că în soluţionarea litigiului trebuie avute în vedere data înregistrării cererii de finanţare, 18.08.2011, data comunicării faptului că a fost aprobată cererea de finanţare, 30.09.2013, şi data încheierii Contractului de finanţare nr. x din 17.02.2014 şi a reţinut incidenţa prevederilor pct. 1.3.1din Cap. I al Ghidului solicitantului pe anul 2011, în sensul că printre beneficiarii finanţărilor nerambursabile se numără şi întreprinderile existente cu potenţial de creştere, iar pct. -ul 1.3.3. stabileşte că "operaţiunea va fi implementată diferit pentru întreprinderi mari şi pentru întreprinderi mici şi mijlocii, prin apeluri de proiecte distincte…".

A considerat că Ghidul solicitantului pe anul 2011 distinge între verificarea eligibilităţii solicitantului (unde se situează chestiunea încadrării în categoria IMM) şi a proiectului, care se face pe baza cererii de finanţare şi a criteriilor din Capitolul II, pe de o parte, şi eligibilitatea cheltuielilor, care se face pe baza criteriilor din Capitolul IV, a cererii de finanţare, cererii de rambursare şi a documentelor justificative de efectuare a activităţilor şi a plăţilor, pe de altă parte.

Referitor la verificarea eligibilităţii solicitantului, curtea de apel a reţinut conţinutul normei finale de la pct. 1 din Cap. II, potrivit căreia "pentru verificarea corectitudinii încadrării în categoria IMM, sau în relaţia lor cu alte întreprinderi conform prevederilor legale, în cadrul procesului de evaluare se pot cere clarificări solicitantului, respectiv situaţiile financiare aferente exerciţiului financiar anterior, precedentul faţă de cel deja depus".

Prin urmare, norma menţionată din Ghidul solicitantului pe anul 2011 stabileşte principiul potrivit căruia pentru clarificarea corectitudinii încadrării în categoria IMM se pot solicita doar situaţiile financiare aferente exerciţiului financiar anterior, iar nu aferente exerciţiilor financiare ulterioare anului 2011, cum nelegal s-a procedat prin actele atacate.

Or, reclamanta îndeplinea la data înregistrării cererii de finanţare condiţiile de încadrare în categoria IMM, impunându-se admiterea primului capăt de cerere şi anularea actelor indicate, nemaifiind necesară examinarea separată a documentelor care trebuie luate în considerare la efectuarea verificărilor şi stabilirea realizării cerinţelor încadrării în categoria IMM.

Suplimentar, judecătorul fondului a apreciat că sunt întemeiate şi susţinerile reclamantei în sensul că îndeplinea cerinţele încadrării în categoria IMM şi la data de 30.09.2013, când Ministerul Economiei, prin documentul intitulat "Scrisoare de informare a solicitanţilor" având nr. 303593, a informat-o că cererea de finanţare depusă pe data de 18.08.2011 a fost aprobată.

Astfel, prin raportare la dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 346/2004 ("Dacă la data întocmirii situaţiilor financiare anuale întreprinderea nu se mai încadrează în plafoanele stabilite la art. 3 si 4, aceasta nu îşi va pierde calitatea de întreprindere mică, mijlocie sau microîntreprindere decât dacă depăşirea acestor plafoane se produce în două exerciţii financiare consecutive"), chiar dacă pentru anul 2012 societatea reclamanta a depăşit numărul 250, având 270 de angajaţi, tot întreprindere mijlocie este considerată. Aceasta întrucât în septembrie 2013 reclamanta avea încheiat numai exerciţiul financiar pentru anul 2012, raportat la care se încadra în continuare în categoria IMM.

De asemenea, instanţa de fond a primit susţinerea reclamantei în sensul că îndeplinea cerinţele încadrării în categoria IMM şi la 17.02.2014, dată la care a fost încheiat Contractul de finanţare nr. x şi la care s-a raportat şi emitentul actelor atacate.

Astfel, pârâţii consideră că aceasta este data de referinţă pentru analiza şi stabilirea categoriei din care societatea reclamanta face parte, invocând în acest sens datele aferente anilor 2012 şi 2013, când într-adevăr se constată depăşirea plafonului maxim de salariaţi.

Însă curtea de apel a constatat că, în raport ccccccu circumstanţele cauzei şi de prevederile art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 346/2004, societatea reclamanta se încadrează în categoria IMM - urilor şi dacă se ia în considerare data de 17.02.2014.

Conform art. 6 alin. (1) din lege, "Datele utilizate pentru calculul numărului mediu anual de salariaţi, cifra de afaceri netă anuală si activele totale sunt cele raportate în situaţiile financiare aferente exerciţiului financiar precedent, aprobate de adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor".

Or, la data de 17.02.2014 nici o societate din cadrul grupului de firme din care face parte reclamanta nu avea încheiat bilanţul aferent anului 2013, bilanţul consolidat unic al societăţilor din cadrul grupului fiind întocmit după ce bilanţul fiecărei societăţi a fost încheiat, în urma auditării efectuată de auditorul KPMG şi aprobat în luna iunie 2014.

Întrucât legea stabileşte cerinţa în mod expres, un bilanţ neaprobat de adunarea generală nu poate fi luat în calcul ca bază a stabilirii indicatorilor societăţii.

Totodată, curtea a apreciat că norma cuprinsă în art. 5 alin. (7) din Legea nr. 346/2004, invocată de pârâţi, se coroborează cu cea cuprinsă în art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ, fără a fi afectat mecanismul de stabilire a indicatorilor necesari încadrării în categoria IMM, care, contrar susţinerilor pârâţilor, implică utilizarea datelor care îndeplinesc cerinţele acestei din urmă prevederi.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâţii Ministerul Fondurilor Europene şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională - Regiunea Vest.

Recurenta Agenţia pentru Dezvoltare Regională - Regiunea Vest a solicitat admiterea recursului, casarea in parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi în ceea ce priveşte capătul 2 de cerere; anularea măsurii disjungerii dispuse de către prima instanţă şi respingerea ca inadmisibil (prematur introdus) a capătului 2 de cerere; respingerea in totalitate a capătului 1 de cerere, cu menţinerea ca temeinice şi legale a Notei nr. x/20.10.2015 şi a Deciziei nr. 27034/20.11.2015

A arătat recurenta că în mod eronat prima instanţă reţine că ADR VEST are calitate procesuală pasivă pentru cel de-al doilea capăt de cerere pe considerentul că este semnatară a Contractului de finanţare nr. x/17.02.2014, câtă vreme în realitate recurenta pârâtă nu poate exercita nicio activitate in procesul de evaluare a cheltuielilor efectuate de către intimata reclamantă până la momentul in care nu se va stabili definitiv că aceasta mai este beneficiară a finanţării nerambursabile.

Calitatea procesuală pasivă a ADR VEST pentru cel de-al doilea capăt de cerere este condiţionată de admiterea acestui capăt de cerere, care însă este inadmisibil, fiind prematur introdus si trebuia respins de către prima instanţă.

Astfel, chiar si in situaţia admiterii primului capăt de cerere, respectiv a declarării eligibilităţii reclamantei, restituirea sumelor solicitate se poate face doar după verificarea documentelor de către reprezentanţii recurenţilor pârâţi, instanţa neputându-se substitui acestora în cadrul procesului de evaluare a eligibilităţii cheltuielilor efectuate.

În opinia recurentei, cronologic, după ce în prezenta cauză se constată eligibilitatea intimatei, recurenţii pârâţi vor proceda la verificarea eligibilităţii cheltuielilor şi vor constata dacă aceste cheltuieli sunt total/parţial neeligibile, iar intimata reclamantă va putea formula contestaţie împotriva deciziei de declarare ca neeligibile a respectivelor cheltuieli.

A invocat în acest sens prevederile art. 4 alin. (2) din a Contractul de finanţare nr. x/17.02.2014 şi prevederile Cap. VI.1. Amendamente la Contractul de Finanţare din Ghidul Solicitantului.

A formulat recurenta pârâtă şi consideraţii privind soluţia de admitere a primului capăt de cerere din acţiune, apreciind că este dată cu aplicarea greşită a legii.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În recursul declarat de recurentul pârât Ministerul Fondurilor Europene, se critică - în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şipct. 8 din C. proc. civ. - sentinţa instanţei de fond, pe motiv că aceasta, în dezlegarea pricinii, s-a întemeiat pe premise străine de natura cauzei, apreciind ca fiind relevante prevederi legale incidente situaţiilor în care condiţiile existente la momentul naşterii raportului juridic ar fi comportat modificări.

În opinia recurentului pârât, confuzia a fost susţinută de interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 346/2004, care în alin. (1) prevăd că pentru calificarea operatorilor economici în categoriile întreprinderilor mijlocii sunt relevante pentru început "(1) Datele utilizate pentru calculul numărului mediu anual de salariaţi, cifra de afaceri netă anuală şi activele totale sunt cele raportate în situaţiile financiare aferenţi exerciţiului financiar precedent, aprobate de adunarea generală a acţionarilor sai asociaţilor,"în timp ce reevaluarea condiţiilor de calificare în cursul derulării raportului juridic relevanţa indicatorilor de analiză este circumstanţiată în sensul alineatului î potrivit căruia "(2) Dacă la data întocmirii situaţiilor financiare anuale întreprinderea ni se mai încadrează în plafoanele stabilite la art. 3 şi 4, aceasta nu îşi va pierde calitatea de întreprindere mică, mijlocie sau microîntreprindere decât dacă depăşirea acestor plafoane se produce în două exerciţii financiare consecutive."

În speţă, evaluarea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate pentru asistenţă financiară comunitară nerambursabilă aferentă Axei Prioritare I a Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice privind proiectul SMIS nr. 39276 realizată la momentul depunerii cererii de finanţare, respectiv la 18.08.2011, şi-a pierdut relevanţa până la momentul semnării Contractului de finanţare nr. x din 17.02.2014.

În acest sens a conchis şi echipa de audit la finalul misiunii finalizată în luna decembrie 2014 care a recomandat AM POS CCE verificarea încadrării tuturor beneficiarilor îi condiţiile de eligibilitate pentru care au depus formularul Anexei 2 Calcul pentru întreprinderi partenere sau legate din Legea nr. 346/2004 şi încadrarea în categorii IMM din cadrul contractelor de finanţare cu beneficiari privaţi, cu finanţare nerambursabilă acordată prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţ Economice.

În egală măsură, proiectul depus de intimata-reclamantă pentru accesarea fondurilor comunitare susţine aceleaşi repere de calificare.

Faptul că în cursul derulării finanţării evoluţia societăţii ar fi fost de natură a recalifica standardele de calificare ale finanţatului în contextul unor progrese certe înregistrate, nu conducea la îndepărtarea de la finanţare.

Premisa de reglementare avută în vedere de dispoziţiile alin. (2) al art. 6 din Legea nr. 346/2004, al cărui raţionament a fost preluat de instanţa de fond în mod greşit pentru a-şi argumenta soluţia, intenţiona să organizeze conduitele subiectelor de drept pentru ipoteza înregistrării unui progres în activitatea IMM-urilor pe perioada de derulare a raportului juridic, în speţă în executarea contractului de finanţare.

Interpretarea mai sus expusă nu poate fi străină intimatei-reclamante care în raport de declaraţia de conformare în categoria IMM-urilor ce a însoţit cererea de finanţare şi-a apropriat raţionamentul potrivit căruia, pentru a beneficia de o astfel de finanţare trebuie să îndeplinească - la momentul perfectării contractului - condiţiile pentru acordarea sprijinului financiar.

A invocat recurentul, în combaterea pe fond a capătului 2 de cerere cu privire la care a considerat că nu se impunea disjungerea, dispoziţiile Regulamentului (CE) 1083 din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) 1260/1999, în conformitate cu care, astfel cum se prevede la art. 98, statele membre au obligaţia de a identifica neregulile şi de a aplica corecţiile financiare în cauză, acestea putând consta în anularea totală sau parţială a participării publice.

A solicitat, în concluzie, recurentul admiterea recursului său şi casarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii tuturor capetelor de cerere ca nefondate.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului promovat de Ministerul Fondurilor Europene ca nefondat.

În apărare, a arătat că recursul este întemeiat formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Din economia motivării nu reiese însă care sunt motivele contradictorii pe care se întemeiază hotărârea recurată sau care sunt acele motive străine de natura cauzei care au fost avute în vedere în mod exclusiv şi care au determinat convingerea judecătorului pentru a pronunţa sentinţa recurată.

Nu sunt expuse nici normele de drept material care au fost aplicate în mod greşit şi care este interpretarea diferită pe care ar trebui să o primească normele juridice ce au stat la baza emiterii hotărârii atacate.

A mai afirmat că recurentul pârât MFE lansează o teză care nu poate fi acceptată din punct de vedere contractual, nici măcar dacă una dintre părţi este o entitate statală. Astfel, deşi prin Ghidul solicitantului aferent anului 2011 au fost fixate anumite criterii de evaluare care au fost respectate de societate şi, conform evaluării făcute de Autoritatea de Management, din momentul depunerii cererii de finanţare (18.08.2011) şi până la data acceptării proiectului (30.09.2013) intimata reclamantă a îndeplinit condiţiile necesare semnării contractului de finanţare (eveniment survenit la data de 17.02.2014), recurentul consideră că poate schimba post factum condiţiile de evaluare şi poate rezilia contractul pe motiv că societatea şi-a crescut anumiţi indicatori, chiar fără a beneficia de finanţarea ce constituie obiect al contractului dintre părţi.

Prin aceeaşi întâmpinare, intimata reclamantă a invocat nulitatea recursului declarat de pârâta ADR Regiunea Vest, pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În subsidiar, a susţinut că recursul este nefondat în legătură cu respingerea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive pe capătul doi al cererii de chemare în judecată, cât timp această pârâtă are atribuţii în primirea cererii de plată şi a documentelor justificative în vederea examinării lor.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Hotărârea instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta A. S.R.L. a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actele administrative reprezentate de decizia de încetare a efectelor Contractului de finanţare nr. x/17.02.2014 comunicată prin Nota nr. x/20.10.2015 referitoare la rezilierea contractului de finanţare şi Decizia nr. 27034/20.11.2015 de soluţionare a plângerii prealabile.

Acţiunea sa în anulare a fost admisă, prima instanţă apreciind ca fiind netemeinice şi nelegale actele administrative contestate.

Hotărârea instanţei de fond a fost recurată de pârâţii Ministerul Fondurilor Europene şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională - Regiunea Vest.

III.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În cadrul recursului său, Agenţia pentru Dezvoltare Regională - Regiunea Vest a criticat soluţia instanţei de fond cu privire la respingerea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi disjungerea capătului 2 de cerere, a invocat inadmisibilitatea (pentru prematuritate) a acestui capăt de cerere disjuns şi a solicitat respingerea ca nefondat a primului capăt de cerere din acţiunea introductivă.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), se reţine că acesta a fost invocat de recurenta pârâtă prin raportare la prevederile Ghidului Solicitantului, ale contractului de finanţare şi ale Legii nr. 346/2004.

Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Or, în speţă, examinarea legalităţii soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive pentru cel de-al doilea capăt de cerere se realizează în raport cu prevederile art. 36 din C. proc. civ., care stipulează:

"Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

În raport cu aceste prevederi legale exprese, precum şi cu dispoziţiile Ghidului Solicitantului pe anul 2011 şi cu clauzele contractului de finanţare încheiat între părţi, în mod temeinic şi legal prima instanţă a apreciat că, faţă de obiectul capătului 2 de cerere (rambursarea sumei de 5.741.187,42 RON, reprezentând finanţarea pretins cuvenită conform Contractului de finanţare nr. x/17.02.2014), recurenta pârâtă are calitate procesuală pasivă, având competenţe legal prevăzute în acest sens şi obligaţii contractuale valabil asumate.

Argumentaţia recurentei pârâte în susţinerea excepţiei procesuale în discuţie denotă o gravă confuzie între aspectele ce ţin de calitatea procesuală (de calitatea de parte în raportul juridic dedus judecăţii) şi existenţa dreptului/temeinicia pretenţiei intimatei reclamante.

Cât priveşte măsura disjungerii capătului 2 de cerere, Înalta Curte arată că disjungerea reprezintă o măsură de bună administrare a actului de justiţie, lăsată ca atare la aprecierea judecătorului cauzei, iar recurenta nu a invocat şi dovedit vreo vătămare decurgând direct şi exclusiv dintr-o astfel de măsură, ce nu ar putea fi înlăturată decât prin desfiinţarea măsurii.

Faţă de menţinerea măsurii disjungerii, consideraţiile recurentei pârâte ADR - Regiunea Vest cu privire la inadmisibilitatea celui de-al doilea capăt de cerere pe motiv că ar fi prematur formulat urmează a fi analizate în cadrul dosarului nou format la instanţa de fond, neputând face obiectul controlului judiciar al instanţei de recurs în prezenta cauză.

Înalta Curte nu va analiza nici consideraţiile recurentei pârâte privind soluţia de respingere a primului capăt de cerere din acţiune, având în vedere că instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, soluţia nefiind recurată, astfel că s-a stabilit cu putere de lucru judecat că recurenta pârâtă nu este parte litigantă în cadrul capătului de cerere respectiv.

Faţă de împrejurările expuse, recursul pârâtei apare ca fiind nefondat.

Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, Înalta Curte reţine că acesta a fost întemeiat formal pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurentul pârât.

Astfel, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Totodată, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate" de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudenţa sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenţie, Curtea a statuat că, în general, instanţelor naţionale nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franţei).

Or, Înalta Curte constată că sentinţa recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de admitere a acţiunii în anulare cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susţinerile părţii adverse sau îl nemulţumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

De altfel, recurenta nu a indicat punctual care ar fi acea apărare esenţială a sa pe care instanţa nu ar fi analizat-o şi la care nu ar fi răspuns - cel puţin implicit - prin considerentele sentinţei.

Cât priveşte însă invocarea de către recurentul pârât a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că aceasta este fondată.

Astfel, din probatoriul administrat în faţa instanţei de fond a rezultat că, în urma misiunii de audit finalizate de Autoritatea de Audit în luna decembrie 2014, AM POSCCE a emis Instrucţiunea nr. 4254/26.02.2015, prin care s-a cerut Organismelor Intermediare să procedeze la reverificarea beneficiarilor în ceea ce priveşte încadrarea acestora in categoria de întreprinderi mici sau mijlocii, conform prevederilor Legii nr. 346/2004, respectiv:

- a numărului de angajaţi şi cifra de afaceri/active totale;

- a existenţei raporturilor între firme, raportată la capitalul sau la drepturile de vot deţinute ori la dreptul de a exercita o influenţă dominantă, de natura celor precizate in Legea nr. 346/2004 prin care se determină tipul de întreprindere (autonomă, legată, parteneră).

In urma reverificărilor efectuate, coroborate cu documentele furnizate de către intimata reclamantă, s-a constatat că pentru cei doi ani anteriori semnării contractului de finanţare (2012 şi 2013), din situaţiile financiare prezentate de societate reies următoarele date aferente L. (din care face parte şi A. SRL): pentru anul fiscal 2012, nr. salariaţi = 270; pentru anul fiscal 2013, nr. salariaţi = 289.

Pe baza acestor date, recurentul pârât Ministerul Fondurilor Europene - AM POSCCE, a apreciat că reclamanta se încadrează in categoria întreprinderilor mari şi nu mai îndeplineşte condiţiile de eligibilitate ca întreprindere mijlocie, astfel încât prin Nota nr. x/20.10.2015 s-a dispus rezilierea contractului de finanţare.

Deşi în considerentele hotărârii recurate a făcut referire expresă la prevederile Cap. II - Criterii de eligibilitate din Ghidul Solicitantului pe anul 2011 şi ale contractului de finanţare, instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a acestora, considerând fără temei că din economia acestora nu rezultă obligaţia menţinerii caracterului de IMM atât la data depunerii/aprobării Cererii de finanţare, cât şi la data încheierii contractului de finanţare.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, "Dacă la data întocmirii situaţiilor financiare anuale întreprinderea nu se mai încadrează în plafoanele stabilite la art. 3 si 4, aceasta nu îşi va pierde calitatea de întreprindere mică, mijlocie sau microîntreprindere decât dacă depăşirea acestor plafoane se produce în două exerciţii financiare consecutive".

Prin urmare, legiuitorul a considerat că se pierde calitatea de întreprindere mijlocie dacă sunt întrunite următoarele premise:

-la data întocmirii situaţiilor financiare anuale (fără a distinge după cum bilanţul a fost aprobat sau nu) întreprinderea nu se mai încadrează în plafoanele stabilite de lege;

-depăşirea acestor plafoane se produce în două exerciţii financiare consecutive.

În mod eronat judecătorul fondului a considerat decisivă şi împrejurarea că la data depunerii Cererii de finanţare şi, respectiv, la data aprobării acesteia intimata reclamanta se încadra în categoria întreprinderilor mijlocii faţă de numărul mediu de angajaţi menţionat în ultimul bilanţ financiar aprobat.

Este adevărat că la data de 17.02.2014 societăţile din cadrul grupului de firme din care face parte societatea intimată nu aveau întocmite/aprobate bilanţurile aferente anului 2013, bilanţul consolidat unic al societăţilor din cadrul grupului fiind întocmit şi el abia în urma auditării efectuate de auditorul extern KPMG şi aprobat în luna iunie 2014.

Din întreaga economie a prevederilor Legii nr. 346/2004 reiese însă că aprobarea bilanţului aferent exerciţiului financiar reprezintă o formalitate care nu este aptă să influenţeze încadrarea societăţii ca întreprindere mijlocie sau mare, această încadrare fiind determinată în mod direct de îndeplinirea sau neîndeplinirea cerinţelor legii referitoare la numărul mediu de angajaţi, cifra de afaceri netă anuală şi activele totale (care sunt doar raportate în situaţiile financiare aferente exerciţiului financiar precedent).

În acest sens, trebuie observat că numărul mediu anual de salariaţi aferent unui exerciţiu financiar (în speţă, cel existent la data de 31 decembrie 2013) nu este condiţionat de aprobarea situaţiilor financiare de către adunarea generală a asociaţilor, deoarece este un indicator fix din situaţiile financiare adunarea generală a asociaţilor neputând stabili în pofida documentelor de resurse umane existente un număr mai mare sau mai mic.

Astfel, potrivit art. 5 din Legea nr. 346/2004, "(7) Numărul mediu anual de salariaţi se determină pe baza Registrului general de evidenţă a salariaţilor, întocmit şi completat conform prevederilor legale în vigoare", iar la art. 8 alin. (1) din lege se precizează încă o dată că numărul mediu anual al salariaţilor este cel din Registrul general de evidenţă a salariaţilor şi a evidenţelor proprii ale Inspecţiei Muncii.

O altă interpretare a prevederilor legale menţionate ar reprezenta o abordare excesiv de formalistă şi care lasă la latitudinea societăţii momentul relevării neîndeplinirii cerinţelor pentru a fi întreprindere mijlocie prin întârzierea adoptării unei hotărâri a adunării generale a asociaţilor de aprobare a bilanţului, ceea ce contravine raţiunii legiuitorului.

În concluzie, fiind necontestat faptul că intimata reclamantă a depăşit în două exerciţii financiare consecutive, respectiv 2012 şi 2013, numărul mediu anual de 249 al salariaţilor, în mod legal nu a mai fost considerată eligibilă ca IMM.

Înalta Curte nu împărtăşeşte nici considerentele instanţei de fond în sensul că, atâta vreme cât şi întreprinderile mari beneficiază de finanţare nerambursabilă, trecerea unei IMM in categoria întreprinderilor mari o face automat eligibilă în această din urmă calitate.

În mod evident, modalitatea de finanţare a întreprinderilor mari este diferită, acestea fiind eligibile pe alte axe si, eventual, pentru alte activităţi.

Înalta Curte urmează, deci, să constate că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale şi contractuale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune admiterea recursului pârâtului Ministerul Fondurilor Europene şi casarea sentinţei recurate.

III.2. Soluţia instanţei de recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge capătul 1 de cerere având ca obiect anularea Deciziei de încetare a efectelor Contractului de finanţare nr. x din 17.02.2014, comunicată prin Nota nr. x/20.10.2015 referitoare la rezilierea de contracte de finanţare încheiate de MFE - OI POS CCE în cadrul Axei Prioritare I, POS CCE, şi anularea Deciziei nr. 27034/20.11.2015, ambele emise de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

Va menţine în rest sentinţa (în privinţa soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ADR Regiunea Vest pe capătul 2 de cerere şi a măsurii disjungerii fondului acestui capăt de cerere).

Totodată, va respinge recursul formulat de pârâta Agenţia pentru Dezvoltare Regională - Regiunea Vest ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinţei civile nr. 50 din 13 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată.

Respinge capătul 1 de cerere având ca obiect anularea Deciziei de încetare a efectelor Contractului de finanţare nr. x/17.02.2014, privind proiectul având codul SMIS nr. 39276, cu titlul "Extinderea capacităţii de producţie a S.C. A. SRL", comunicată prin Nota referitoare la rezilierea de contracte de finanţare încheiate de MFE - OI POS CCE în cadrul Axei Prioritare I, POS CCE, cu nr. 21101/20.10.2015, şi anularea Deciziei nr. 27034/20.11.2015, ambele emise de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

Menţine în rest sentinţa.

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia pentru Dezvoltare Regională - Regiunea Vest împotriva sentinţei civile nr. 50 din 13 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iulie 2020.