Appeal against antitrust fine for market division cartel dismissed; sanction upheld

Şedinţa publică din data de 21 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.04.2015, în dosar nr. x/2015 reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, în principal, anularea în tot a Deciziei nr. 7/17.02.2015, în ceea ce o priveşte, ca nelegală şi netemeinică şi, pe cale de consecinţă, exonerarea societăţii de la plata amenzii aplicate, în cuantum de 3.910.477 RON, iar în subsidiar, reducerea sancţiunii contravenţionale.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din data de 12 octombrie 2015 pronunţată în cauză de instanţa de fond: s-a constatat admisibilitatea excepţiei de nelegalitate a Minutei Plenului Consiliului Concurenţei din data de 19.11.2011, precum şi a Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 550/20.11.201; a fost încuviinţată proba cu expertiza tehnică şi proba cu înscrisuri ca fiind pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei; au fost respinse, ca neîntemeiate, cererea privind desecretizarea declaraţiei iniţiale şi a celei orale suplimentare oferite de către domnul B., precum şi a cererii de clemenţă şi cererea privind încuviinţarea probei cu înregistrarea audio- video a şedinţelor din data de 20.11.2015.

Prin sentinţa civilă nr. 2991 pronunţată în data de 10 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepţia de nelegalitate a minutei Plenului Consiliului Concurenţei nr. 37/19.11.2014 şi a Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 550/20.11.2014, precum şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 7/17.02.2015 emisă de pârât şi exonerarea de la plata sancţiunii contravenţionale sau reducerea acesteia.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamanta a declarat recurs, atât împotriva sentinţei nr. 2991 din data de 11 octombrie 2016, cât şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 12.10.2015, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., în privinţa încheierii de şedinţă şi motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., în privinţa sentinţei, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii atacate şi în tot a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În esenţă, criticile recurentei-reclamante au fost structurate potrivit celor în continuare expuse.

3.1. În privinţa încheierii de şedinţă din data de 12.10.2015, recurenta a criticat legalitatea măsurii de respingere a cererii de desecretizare şi de obligare la depunerea înregistrărilor audio-video, menţionând că instanţa de fond s-a fundamentat eronat pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate a actelor administrative, în condiţiile în care, la momentul audierilor, Consiliul a funcţionat în Comisie şi nu au avut loc audieri pe marginea aplicării politicii de clemenţă, precum şi faptul că Directiva 2014/104/CE, la care instanţa a făcut referire, se aplică doar acţiunilor în despăgubire, în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispoziţiilor în materie de concurenţă a statelor membre însă nu şi procedurilor în care o întreprindere sancţionată contestă decizia emisă de autoritatea de concurenţă, iar directiva nu fusese transpusă în dreptul intern la momentul pronunţării încheierii.

Recurenta a mai menţionat că instanţa de fond a înţeles greşit obiectul cererii privind desecretizarea declaraţiei iniţiale şi a celei suplimentare oferite de către domnul B., precum şi a cererii de clemenţă depuse de către C., folosite de pârât în susţinerea acuzaţiei, în condiţiile în care, din opisul dosarului, rezultă că declaraţia orală a domnului B. are caracter confidenţial, fiind inaccesibilă tuturor întreprinderilor cu excepţia C., iar cererea de clemenţă este parţial confidenţială, neavând acces la aceasta în cadrul etapei de studiu şi acces la dosarul cauzei.

În concluzie, în opinia recurentei, criticile de nelegalitate formulate se subsumează: motivului de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât art. 6 alin. (6) din Directiva 2014/104/UE reprezintă o normă de procedură a cărei aplicare într-o cauză străină domeniului procesual al acesteia atrage sancţiune nulităţii­; motivului de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât aplicarea acelei norme juridice străine cauzei a vătămat dreptul său la apărare, atât dreptul procesual, cât şi cel material; motivului de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 6 C. proc. civ.., deoarece încheierea contestată, în ceea ce priveşte respingerea cererii, cuprinde motive străine de natura cauzei, adică se referă la dispoziţiile aplicabile acţiunilor în despăgubire ce ţin de jurisdicţia civilă, pe când speţa este una de contencios administrativ.

3.2. În ceea ce priveşte respingerea, prin sentinţa atacată, a excepţiei de nelegalitate a minutei Plenului Consiliului Concurenţei nr. 37/C.A.P/19.11.2014 şi a Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 550/20.11.2014.

3.2.1. Recurenta a învederat că, odată constatată admisibilitatea excepţiei, prin încheierea din data de 12.10.2015, instanţa nu mai putea analiza întrunirea celorlalte cerinţe de exercitare a acţiunii civile prevăzute la art. 32 C. proc. civ., aplicabile şi în cazul excepţiei de nelegalitate, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 235 C. proc. civ.

3.2.2. În susţinerea aceleiaşi critici, recurenta a invocat încălcarea principiului contradictorialităţii, reglementat de art. 14 alin. (6) C. proc. civ., în contextul în care Consiliul Concurenţei sau instanţa, din oficiu, nu au invocat lipsa de obiect a excepţiei, lipsa calităţii reclamantei de persoană vătămată sau lipsa de interes, aspecte care nu au fost supuse dezbaterii părţilor în condiţii de contradictorialitate.

3.2.3. De asemenea, recurenta a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi art. 23 din Legea nr. 554/2004, precum şi a principiului disponibilităţii prevăzut de art. 22 alin. (6) şi art. 397 C. proc. civ., prin constatarea de către instanţă, pe cale de excepţie, fără a fi pusă în dezbaterea părţilor, a nelegalităţii prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 101/2012 - act administrativ normativ, prevederi înlăturate astfel nelegal de la aplicare, în afara competenţei prevăzute de lege pentru materia contenciosului administrativ.

3.2.4. Recurenta a mai criticat soluţia instanţei asupra excepţiei, precizând că, în mod nelegal, aceasta a considerat că excepţia este lipsită de obiect, reţinând că, prin minuta plenului Consiliului Concurenţei din data de 19.11.2014 şi Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 550720.11.2014, nu se deleagă atribuţia analizării cererii privind aplicarea politicii de clemenţă, în pofida faptului că raportul investigaţiei conţine o secţiune dedicată aplicării acestei politici şi înaintează o propunere în acest sens.

3.2.5. Recurenta a formulat critici şi din perspectiva încălcării dreptului său la apărare şi la un proces echitabil, prin încălcarea prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 de către instanţa de fond care s-a aflat în eroare confundând pluralitatea de contravenţii cu pluralitatea de contravenienţi din perspectiva raporturilor juridice generate de decizia nr. 7/2015 emisă de către pârât, precum şi a prevederilor art. 5 din Legea concurenţei conform cărora pluralitatea de contravenienţi are caracter necesar, norma interzicând înţelegerile sau practicile concertate între cel puţin două întreprinderi.

Întrucât instanţa de fond nu a permis recurentei să discute legalitatea delegării către Comisie şi nici legalitatea procedurii de acordare a clemenţei, considerând nejustificat că acestea privesc raportul juridic al C. cu pârâtul, raport care nu o vatămă, deşi decizia de sancţionare este fundamentată exclsuiv pe probe furnizate de C., se menţionează în cuprinsul recursului că este evident interesul recurentei-reclamante de a pune în discuţie legalitatea acestor aspecte, tocmai în virtutea dreptului său de a se apăra împotriva acuzaţiilor aduse de către o întreprindere concurentă.

3.2.6. Recurenta a mai precizat că, în mod nelegal, instanţa de fond a reţinut că minuta nu încalcă dispoziţiile art. 19 alin. (5) din Legea concurenţei şi ale art. 9 alin. (1) lit. i) şi alin. (4) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 101/2012, precum şi faptul că, fiind audiată în faţa a doar trei din cei şapte membri ai plenului, reclamanta nu a suferit o vătămare, în condiţiile în care delegarea a fost dată într-o situaţie când nu era posibilă, fiind emisă cu mult după transmiterea raportului către părţile implicate şi doar pentru imposibilitatea de prezentare a unui membru al Plenului, iar nu pentru motive care ţin de complexitatea cazului, după cum rezultă din chiar textul minutei.

3.2.7. În mod nelegal, a mai arătat recurenta, instanţa de fond a reţinut că nu a avut loc o încălcare a prevederilor art. 68 (8) din Regulamentul de organizare, funcţionare şi procedură, în condiţiile în care aceste prevederi au fost încălcate în privinţa domnului D., membru al plenului, într-o notiţă de subsol a minutei precizându-se că acesta şi-a exprimat acordul "telefonic şi prin email", fără a rezulta care au fost motivele obiective care l-au împiedicat să participe la şedinţă, conform regulamentului, fiind în sarcina pârâtului să prezinte dovezi cu privire la mijloacele de comunicare la distanţă folosite în acest caz care nu îndeplinesc cerinţele prevederilor din regulament evocate.

3.2.8. Un alt aspect relevat de către recurentă în privinţa nelegalei respingeri a excepţiei de nelegalitate, priveşte în maniera greşită în care instanţa de fond a reţinut că minuta nu încalcă dispoziţiile art. 19 (1) din Legea concurenţei, în condiţiile în care domnul D. nu a fost prezent la la şedinţa respectivă, astfel că Plenul a decis asupra celor consemnate la data de 19.11.2014 în prezenţa a trei membri, iar urmare a constatării nelegalităţii minutei trebuia constatată şi nelegalitatea Ordinului nr. 550/2014.

3.2.9. În fine, un ultim aspect de nelegalitate menţionat de către recurentă priveşte greşita apreciere a instanţei de fond referitoare la faptul că admiterea excepţiei de nelegalitate nu ar atrage anularea Deciziei nr. 7/17.02.2015, în contextul în care admiterea excepţiei cu privire la minută şi Ordinul nr. 550/2014 atrag nelegalitatea constituirii în comisie a consilierilor de concurenţă cu prilejul audierilor din data de 20.11.2014, neputându-se considera că membri ar fi funcţionat în plen, la audieri fiind prezenţi doar trei dintre aceştia, iar funcţionarea valabilă a plenului implică un cvorum de 4 membri, ceea ce înseamnă, pe de o parte, nelegala constituire a comisiei, iar pe de altă parte că la emiterea deciziei nr. 7/2015 nu au fost îndeplinite condiţiile de cvorum.

3.3. În ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii în anulare.

3.3.1. Recurenta a criticat nelegalitatea sentinţei pronunţată de instanţa de fond din perspectiva greşitei reţineri a faptului că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 36 din Legea concurenţei, întrucât agenda domnului E. nu poate fi considerată un document ce ţine de activitatea sa profesională, ci exclusiv de sfera vieţii private a acestuia, reclamantei fiindu-i prezentat dooar un extras din agenda respectivă, fără posibilitatea de a analiza caracteristicile sale extrinseci, existând deci dubii cu privire la caracterul preconstituit al însemnărilor pentru a se obţine imunitate la amendă de către C..

În plus, nu rezultă că domnul E. şi-ar fi dat acordul pentru a fi examinată agenda sa, ceea ce atrage nulitatea parţială a Procesului-verbal de constatare şi inventariere nr. x/20.01.2010, iar prima instanţă, prin respingerea criticilor referitoare la împrejurarea că pârâtul a ridicat şi administrat trunchiat probele, a încălcat în această manieră dreptul recurentei la apărare, întrucât: nu au fost ridicate HDD-urile conţinând emailurile incriminatoare; nu a fost ridicată agenda domnului E.; nu au fost respectate condiţiile pentru acordarea politicii de clemenţă prevăzute de art. 20 din Instrucţiunile privind condiţiile şi criteriile de aplicare a acestei politici, deoarece nu a fost depus mediul de stocare pentru comunicaţiile prin email, iar existenţa doar a unor extrase din agenda domnului E. arată faptul că operatorul economic nu a furnizat toate informaţiile relevante de care dispunea, coroborat cu faptul că informaţiile din cererea de clemenţă şi din declaraţia orală suplimentară a domnului B. nu întrunesc condiţiile din Instrucţiuni, declaraţia fiind confidenţializată fără a fi pusă la dispoziţia părţilor.

3.3.2. Recurenta a mai învederat că, în mod nelegal, prima instanţă a considerat că discuţiile din perioada 27 martie - 9 aprilie 2009 ar fi avut un obiect anticoncurenţial, conform jurisprudenţei CJUE noţiunea de restrângere a concurenţei trebuind a fi interpretată restrictiv, iar coordonarea trebuie să prezinte, în sine, un grad suficient de nocivitate pentru concurenţă.

Din acest punct de vedere, menţionează recurenta, discuţiile purtate pe email au vizat formularea de propuneri privind criteriile de selecţie care să fie incluse în documentaţia de atribuire din cadrul licitaţiilor Romgaz, astfel că aceste discuţii nu sunt apte să confere pretinsei înţelegeri caracterul uneia prin obiect, deoarece autoritatea contractantă a solicitat numai elaborarea unor puncte de vedere din partea întreprinderilor şi nu era obligată să le introducă în documentaţia de atribuire, iar criteriile de selecţie puteau fi contestate de orice persoană interesată.

3.3.3. Nelegalitatea sentinţei, menţionează recurenta, decurge şi din încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor art. 6§ (1)-(2) din CEDO şi art. 5 alin. (1) lit. c) şi f) din Legea concurenţei, instanţa respingând greşit cererea introductivă sub aspectul nerespectării standardului de probă aplicabil în materie de către pârât, respectiv al acuzaţiei dovedite mai presus de orice îndoială rezonabilă, sancţionarea fiind produsă prin încălcarea prezumţiei de nevinovăţie.

Elementul de probă pe care este centrat silogismul instanţei de fond, arată recurenta, este reprezentat de documentul olograf emanat de la domnul E. - extraselor din agenda personală - fără de care probele cu înscrisuri emanate de la C./F., anexate cererii de clemenţă, nefiabile ele însele sub aspectul credibilităţii, nu ar putea avea nicio valoare probantă, iar prezumţiile simple ale judecătorului nu ar fi posibile.

Reiterează recurenta că nu a participat la redactarea extraselor din agenda personală a domnului E., iar din acest punct de vedere invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, într-o decizie de speţă, a statuat că un astfel de înscris este lipsit de valoare probantă în raport cu întreprinderea care nu a participat la redactarea acestuia, neputând fi opus reclamantei şi relevă informaţii eliptice, a căror sursă şi semnificaţie doar autorul le poate cunoaşte.

Corelativ, recurenta învederează că, aparte de lipsa fiabilităţii, interpretarea documentului olograf emanat de la domnul E. este într-o vădită antiteză cu expertiza judiciară specialitatea petrol-gaze administrată în cauză, din ale cărei concluzii rezultă că este imposibilă cartelizarea întreprinderilor investigate şi sancţionate, grefată exclsuiv pe informaţia privind adâncimea estimată a sondelor.

Mai mult, precizează recurenta, în cazul documentelor olografe emanate de la aceeaşi persoană lipsesc valorile estimate ale preţurilor forfetare determinate ca efect al activităţii de proiectare a sondelor, iar în lipsa unor asemenea date este imposibil cel mai elementar proces de analiză financiar-operaţională, astfel încât nu pot exista premisele unei practici anticoncurenţiale de tipul celei alegate prin decizia contestată.

Astfel, adâncimile sondelor respective constituie un element care nu are niciun sens în contextul presupusei împărţiri a cotelor de piaţă/proiectelor.

Pretinsa înţelegere, astfel cum a fost configurată de către pârât, precizează recurenta, nu a avut drept obiect sau efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei, întrucât piaţa serviciilor de foraj pentru petrol şi gaze nu este reprezentată numai de licitaţiile organizate de Romgaz, cererea pe piaţă fiind formată din mai multe companii şi nu există o relaţie de congruenţă între cererea Romgaz şi cererea de astfel de servicii de pe piaţa relevantă identificată. În plus, în opinia recurentei, decizia emisă de pârât nu arată care ar fi zonele din piaţă arondate fiecărui participant la cartel şi nici acordul celorlalte întreprinderi de a nu face concurenţă.

Concurenţa reală, se mai învederează în declaraţia de recurs, ar fi putut fi eliminată numai dacă criteriile de selecţie ar fi fost impuse de Romgaz, astfel încât să fie împiedicată orice altă întreprindere să participe la procedura de licitaţie, însă chiar şi în această situaţie exista calea contestării documentaţiei de atribuire în vederea eliminării cerinţelor care împiedică concurenţa.

În ceea ce priveşte preţul ofertat în cadrul acestor proceduri, acesta nu a fost distorsionat, menţionează recurenta, întrucât nu a fost eliminată concurenţa în cadrul procedurilor de licitaţie, orice întreprindere interesată putând depune ofertă, iar pretinsa faptă de cover pricing sau de abţinere de la depunerea ofertei nu poate fi considerată că priveşte, în niciun caz, preţul pe care clientul urmează să îl plătească, ci mai degrabă preţul pe care acesta nu îl va plăti.

Referitor la email-urile din perioada martie- aprilie 2009 transmise de întreprinderile G., A. şi Târgu Mureş, privind conţinutul cerinţelor minime din punct de vedere tehnic pentru calificarea la licitaţii, în aprecierea recurentei acestea nu sunt apte să confere pretinsei înţelegeri unice caracterul de înţelegere prin obiect.

3.4. În ceea ce priveşte respingerea criticilor cu privire la nelegalitatea sancţiunii aplicate.

Din această perspectivă, recurenta menţionează că instanţa de fond a respins nelegal aceste critici, întrucât nu a reţinut durata mică a pretinsei fapte, aceasta constând în schimbul de informaţii care a avut loc prin email, început la data de 26 martie 2009 şi finalizat la data de 9 aprilie 2009 şi care au privit cerinţele minime de calificare.

Pârâtul a considerat eronat că înţelegerea ar fi încetat la 12 octombrie 2009 când s-au deschis ultimele oferte la licitaţia "Foraj 22 Sonde" în legătură cu care nu s-a adus nicio dovadă că ar fi fost trucate, astfel încât cuantumul adiţional de 5% stabilit pentru durata medie nu se justifică, a mai precizat recurenta.

De asemenea, se mai arată în motivele de recurs, în mod eronat nu s-a reţinut că pretinsa faptă nu este de gravitate mare, în contextul în care formularea din cuprinsul Instrucţiunilor privind circumstanţierea, aprobate prin Ordinul nr. 419/2010, face referire la practici care împiedică buna funcţionare a pieţei, iar în cazul de faţă, nu numai că nu au existat efecte semnificativ negative, dar nu s-a produs niciun efect negativ, scopul urmărit de reclamantă fiind acela de a răspunde nevoilor autorităţii contractante şi de participa concurenţial la licitaţii, astfel încât oferta depusă să se dovedească competitivă încât să îi permită adjudecarea contractului.

În contextul neimplementării presupusei înţelegeri, conchide recurenta, fie ea şi de tip cartel, este clar că nu poate fi vorba despre producerea unui impact negativ asupra pieţei, o înţelegere neimplementată rămânând doar una teoretică ce nu se reflectă în niciun fel asupra pieţei, iar dinn formularea Instrucţiunilor privind circumstanţierea rezultă că restricţiile pe orizontală se pot încadra în categoria faptelor de gravitate medie.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosarul instanţei de recurs, intimatul Consiliul Concurenţei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susţinerea acestei poziţii procesuale, intimatul a menţionat, în esenţă, că încheierea de şedinţă din data de 12.10.2015 a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii, întrucât dreptul la apărare al recurentei nu a fost încălcat fiindcă aceasta luase la cunoştinţă din etapa administrativă de declaraţia de clemenţă/transcriptul declaraţiilor C./F., procedura permiţând doar vizualizarea şi citirea documentului, iar anexele la declaraţie i-au fost comunicate în procedură.

Ca atare, chiar dacă Directiva 2014/104/UE nu era transpusă în legislaţia naţională la momentul respectiv, instanţa a procedat corect respingând argumentele recurentei pe acest aspect tocmai în respectarea principiilor instituite de norma unională.

În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate invocată de către reclamantă, intimatul precizează că prima instanţă a procedat corect la respingerea acesteia, iar criticile recurentei pe acest aspect, din perspectiva nerespectării principiului contradictorialităţii, sunt urmarea confuziei în care aceasta se află cu cazurile în care nu sunt puse în discuţia părţilor cereri, excepţii sau probe pe care se fundamentează hotărârile judecătoreşti.

Tocmai ca urmare a contradictorialităţii dintre părţi, instanţa de fond a constatat că excepţia este lipsită de obiect şi că reclamanta nu a demonstrat producerea vreunei vătămări ca urmare a emiterii celor două acte faţă de care a invocat excepţia de nelegalitate, menţionează intimatul, cu precizarea că prin hotărârea pronunţată de prima instanţă nu s-a reţinut nulitatea regulamentului, ci faptul că un act emis în executarea legii nu ar putea adăuga la aceasta.

Pe fondul criticilor avansate de recurentă în privinţa modalităţii de soluţionare a excepţiei de nelegalitate, intimatul a arătat că dispoziţiile ROFP referitoare la atribuţiile plenului şi ale comisiei nu pot fi interpretate contrar celor stipulate în cuprinsul art. 19 alin. (5) din Legea nr. 21/1996, iar regulamentul nu exclude posibilitatea preluării de către comisie, urmare a delegării date în plen, a competenţei de soluţionare a popunerilor dintr-un raport de investigaţie, incluzând stabilirea amenzii.

Referitor la criticile relative respingerii cererii de anulare a deciziei atacate, intimatul a menţionat că inspectorii autorităţii nu au ridicat selectiv pagini din genda domnului E., cum eronat susţine recurenta, ci mai multe file de bloc-notes regăsite disparat pe biroul persoanei respective, astfel că termenul "agendă" utilizat în Raportul de investigaţie a fost folosit pentru a desemna notaţii/note/însemnări, fără ca această situaţie să presupună că respectivele notiţe provin dintr-o agendă veritabilă, în sensul strict al termenului, iar însemnările cuprinse de acestea nu au caracter personal, ci reprezintă informaţii privind activitatea profesională a autorului, consemnând discuţii din cadrul întâlnirilor dintre concurenţi privind sondele licitate de Romgaz.

Întâlnirile din cartel, învederează intimatul, au fost confirmate de probatoriul colectat, documentul olograf conţinând referiri clare la acestea, iar discuţiile dintre părţile implicate au avut obiect anticoncurenţial, respectiv împărţirea pieţei lucrărilor de foraj, acestea coordonându-şi comportamentul conform celor rezultate din minutele redactate de domnul E., în timp ce contractele de foraj, alocate prin documentul olograf, au fost adjudecate într-o proporţie determinantă astfel cum se hotărâse în cartel.

Aprecierile recurentei privind standardul de probă din materia concurenţei sunt eronate, a precizat intimatul, făcând trimitere la jurisprudenţa CJUE conform căreia existenţa unei practici concertate sau a unui acord anticoncurenţial trebuie să fie dedusă din anumite coincidenţe şi indicii care, privite în ansamblu, pot constitui, în absenţa unei alte explicaţii coerente, dovada unei încălcări a normelor de concurenţă, principiul efectivităţii presupunând astfel ca dovada unei încălcări a dreptului concurenţei să poată fi adusă nu numai prin probe directe, ci şi prin intermediul unor indicii, cu condiţia ca acestea să fie obiective şi concordante, cum s-a întâmplat şi în cauza de faţă.

Din perspectiva sancţiunii aplicate, intimatul a învederat că aceasta a fost corect individualizată, fapta sancţionată fiind de durată medie şi nu de durată mică, cum greşit susţine recurenta-reclamantă, întrucât comportamentul din cadrul licitaţiilor este în concordanţă cu cele anterior stabilite de către societăţile implicate, data de sfârşit a faptei pentru A. fiind astfel marcată cel puţin la data de 12 octombrie 2009, care coincide cu deschiderea ofertelor pentru ultima dintre licitaţiile vizate de înţelegerea şi/sau practica anticoncurenţială sancţionată.

Având în vedere că durata faptei este de peste un an, cuantumul adiţional de 5% aplicat pentru durată este justificat, fiind în concordanţă cu Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor care prevăd că, pentru faptele de durată medoie (între 1 şi 5 ani), nivelul de bază al amenzii stabilit în funcţie de gravitate se majorează cu un procent de până la 50%.

De asemenea, intimata a precizat că, în concordanţă cu normele naţionale privind individualizarea şi cu jurisprudenţa europeană în materie, instanţa de fond a stabilit corect că fapta pentru care recurenta-reclamantă a fost sancţionată este de gravitate mare, ţinând seama de natura faptei - restricţinare de tip cartel, că afectarea s-a produs la nivel naţional şi că licitaţiile Romgaz reprezentau o parte semnificativă din piaţa de foraj la epoca respectivă, adică aproximativ 70% din valoarea totală a contractelor de servicii foraj pentru petrol şi gaze din România, iar reclamanta nu poate proba neimplemnetarea faptei anticoncurenţiale coroborat cu împrejurarea că a fost probată de către Consiliu punerea în aplicare a înţelegerii şi/sau practicii concertate de către toate întreprinderile implicate.

În fine, intimatul a mai precizat că Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor prevăd că, atât înţelegerile de tip cartel de împărţire a pieţei, precum cea săvârşită de recurenta-reclamantă, cât şi încălcările de tip cartel în vederea fixării preţurilor sunt de gravitate mare, astfel încât cuantumul minim pentru acest tip de faptă (4%), determinat de Consiliu în prima etapă a individualizării reflectă toate împrejurările relevante cazului şi a fost reţinut în beneficiul părţilor implicate, în condiţiile în care autoritatea de concurenţă ar fi putut stabili un cuantum de până la 8% din cifra de afaceri.

Instanţa de fond, a mai menţionat intimatul, a reţinut corect faptul că principiul proporţionalităţii a fost respectat în procesul individualizării sanţiunii, amenda finală pentru o faptă de împărţire a pieţei de fotaj având gravitate mare şi durată medie, fiind de 2,31% din cifra de afaceri realizată în anul 2013, în contextul în care recurenta-reclamantă a beneficiat de patru circumstanţe atenuante, amenda aplicată fiind redusă către pragul minim stabilit pentru faptele de gravitate medie, deşi fapta săvârşită este de gravitate mare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţie s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 03 martie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei dedusă judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele în continuare expuse, cu menţiunea că, date fiind particularităţile litigiului şi abundenţa argumentelor prezentate de recurenta-reclamantă în susţinerea motivelor de casare invocate, prin raportare, atât la dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale care instituie dreptul la un proces echitabil, din perspectiva obligativităţii instanţelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observaţiilor şi argumentelor prezentate de părţi şi de a motiva hotărârea pronunţată prin prisma acestor elemente, precum şi la jurisprudenţa constantă a Curţii Europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special din cauzele împotriva României (Albina, Buzescu, Dima, Bock şi Palade), abordarea instanţei de recurs va fi una sistematică, de natură a surprinde aspectele importante ale cauzei, grupând susţinerile părţilor funcţie de finalitatea urmărită, fără însă ca prin aceasta să se înţeleagă necesitatea unui răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de acestea, însă cu examinarea în mod real a problemelor esenţiale care i-au fost supuse.

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Prin Ordinul nr. 16/18.01.2010 al Preşedintelui Consiliului Concurenţei s-a dispus declanşarea unei investigaţii, din oficiu, având ca obiect analiza posibilei încălcări a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei de către întreprinderile implicate în licitaţiile organizate de Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz S.A. Mediaş (denumită, în continuare, "ROMGAZ") şi H. S.R.L. Bucureşti pentru atribuirea contractelor de servicii de foraj.

Investigaţia a fost deschisa pe baza documentelor şi informaţiilor furnizate ca urmare a cererii de acordare a imunităţii la amenda formulata de grupul FosercoWeatherford.

Investigaţia a condus la descoperirea faptului ca întreprinderile G. S.A., recurenta A. S.A. Craiova, A. S.A. Târgu Mureş, I. S.A. (pentru faptele J. S.R.L.) şi C. S.A. au fost implicate în următoarele acţiuni pe piaţa de foraj din România:

- contacte între acestea (întâlniri, discuţii şi corespondenţă) cu privire la împărţirea lucrărilor de foraj la licitaţiile organizate de ROMGAZ;

- coordonarea comportamentului adoptat la licitaţiile pentru lucrări de foraj, ceea ce a făcut ca ofertele depuse de părţile implicate să nu reprezinte expresia manifestării unei concurenţe reale şi cooperarea pentru înlăturarea riscurilor pe care le presupune concurenţa prin adoptarea unui plan comun cu privire la împărţirea pieţei de foraj din România în cadrul licitaţiilor publice organizate de ROMGAZ;

- denaturarea comportamentului comercial al întreprinderilor implicate prin punerea în practică a celor stabilite de comun acord.

Astfel, s-a reţinut de către intimatul Consiliul Concurenţei, în perioada 2 iunie 2008-12 octombrie 2009, întreprinderile menţionate au săvârşit o încălcare unică, continuă şi complexă a art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, printr-o înţelegere şi/sau practică concertată privind împărţirea pieţei serviciilor de foraj pentru petrol şi gaze naturale din România, atribuite prin licitaţiile publice organizate de către ROMGAZ.

În consecinţă, prin Decizia nr. 7/17.02.2015, în urma deliberării din data de 15.12.2014, Comisia Consiliului Concurenţei a constatat încălcarea dispoziţiilor art, 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 de către G. S.A., A. S.A. Craiova, A. S.A. TÂRGU MUREŞ, I. S.A. (pentru activitatea desfăşurată de J. S.R.L.) şi C. S.A., prin împărţirea pieţei de foraj pentru petrol şi gaze naturale din România la licitaţiile publice organizate de Societatea Naţională de Gaze Naturale ROMGAZ Mediaş S.A., dispunând sancţionarea cu amendă a întreprinderilor menţionate, cu excepţia C. S.A. căreia i s-a cordat imunitate urmare a aplicării politicii de clemenţă.

Amenda aplicata recurentei a fost individualizata la 3.910.477 RON, reprezentând 2,31% din cifra de afaceri realizată în anul 2013.

1.1 Criticile de nelegalitate a încheierii din data de 12.10.2015, în privinţa respingerii cererii de desecretizare a declaraţiei iniţiale şi a celei orale suplimentare oferite de domnul B. şi a cererii de clemenţă depuse de C., precum şi de obligare a intimatului-pârât la depunerea înregistrărilor audio-video din ziua audierilor, respectiv 20.11.2014.

Deşi în susţinerea acestor critici, recurenta a invocat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., în opinia Înaltei Curţi criticile se substituie doar motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al normei procesuale evocate, criticile vizând în realitate greşita aplicare în speţă a prevederilor Directivei 2014/104/UE, astfel că instanţa de recurs va efectua examenul de legalitate al încheierii din această perspectivă.

Instanţa de fond a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 6 alin. (6) din Directiva 2014/104/UE, apreciind că pârâtul Consiliul Concurenţei nu are dreptul să acorde accesul la declaraţiile de clemenţă decât prin oferirea accesului la consultarea acesteia la sediul autorităţii, posibilitate de care reclamanta a beneficiat, după cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal nr. x/30.10.2014, intrând chiar în posesia unui CD-R conţinând copii ale tuturor documentelor din dosarul administrativ.

Aprecierea instanţei de fond privind incidenţa în cauză a Directivei 2014/104/UE este însă eronată întrucât Directiva menţionată priveşte anumite norme care guvernează acţiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă a statelor membre şi a Uniunii Europene.

Aşadar, Directiva 2014/104/UE priveşte aplicarea normelor europene de concurenţă la nivel privat, reglementând anumite aspecte ale răspunderii civile în materia dreptului concurenţei, cu privire, în special, la fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, în scopul asigurării unui cadru legal general uniform aplicabil în statele membre, nefiind deci aplicabilă litigiilor referitoare la validitatea/legalitatea deciziilor emise de autorităţile administrative prin care se constată săvârşirea unor practici anticoncurenţiale, cum este cazul în speţă.

Prin urmare, critica recurentei este pertinentă însă nu este de natură a conduce la schimbarea soluţiei de respingere a cererilor sale, considerentele instanţei de fond urmând a fi înlocuite cu cele din prezenta decizie, potrivit celor ce urmează.

Recurenta-reclamantă susţine că nu este motivată confidenţialitatea documentelor şi că nu rezultă proporţionalitatea măsurii faţă de necesitatea respectării dreptului său la apărare.

În esenţă, recurenta-reclamantă a invocat lezarea acestui drept fundamental prin nepermiterea accesului la declaraţiile confidenţiale ale domnului B. şi la cererea de clemenţă depusă de C. prezentate de Consiliul Concurenţei în cadrul probei cu înscrisuri administrate de prima instanţă, în condiţiile în care la dosarul de fond acestea au fost depuse, însă datorită caracterului confidenţial fiind accesibile doar judecătorului.

Caracterul confidenţial al documentelor care conţin secrete de afaceri ori alte informaţii de acest tip şi al documentelor interne ale autorităţilor de concurenţă este prevăzut în art. 44 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, în mod similar normei cuprinse în art. 27 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002, privind punerea în aplicare a normelor cuprinse în art. 81 şi 82 din Tratat (actualele art. 101 şi 102 din TFUE).

Potrivit unei jurisprudenţe constante a CJUE, dreptul de acces la dosar constituie un corolar al principiului respectării dreptului la apărare, dar necomunicarea unui document încriminator constituie o încălcare a dreptului la apărare doar dacă întreprinderea în cauză demonstrează, pe de o parte, că acel document a fost folosit ca probă pentru dovedirea faptei anticoncurenţiale şi, pe de altă parte, că dovada nu putea fi făcută decât prin referire la acel document, cu alte cuvinte, că rezultatul investigaţiei ar fi fost diferit dacă documentul necomunicat ar fi fost înlăturat ca mijloc de probă (e.g. T - 235/2007, par. 236,238, hotărârea din 16 iunie 2011, menţinută prin hotărârea pronunţată de CJUE la 19 decembrie 2012 în C - 445/11 P, Bavaria NV c.Comisiei).

În speţă, după cum însăşi recurenta-reclamantă susţine, documentele confidenţiale respective au fost depuse în extras, având acces la ele în această formă încă din etapa administrativă, însă ele nu constituie probe ale faptei anticoncurenţiale şi nu conţin dovezi care ar putea fi indispensabile pentru apărarea părţii, astfel încât, prin respingerea cererii de acces, respectiv a desecretizării lor, nu este încălcat dreptul la apărare, iar o dovadă contrară nu a fost făcută de reclamantă nici la judecata în fond, nici în recurs, simpla presupunere din partea acesteia că declaraţiile şi cererea de clemenţă, în integralitate, i-ar putea fi de folos în pregătirea apărării nefiind suficientă pentru ca intimatul să fie obligat la desecretizarea acestor documente.

În plus, instanţa judecătorească limitează divulgarea probelor la ceea ce este proporţional. La stabilirea proporţionalităţii divulgării solicitate de către parte, instanţa de recurs are în considerare interesele legitime ale tuturor părţilor şi terţilor vizaţi, coroborat cu împrejurarea că transcriptul declaraţiilor C. furnizate în cadrul aplicaţiei pentru clemenţă a fost accesat de reclamantă şi consultat în etapa administrativă, fiindu-i comunicate şi anexele la declaraţia de clemenţă, pe suport CD-R, după cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal nr. x/30.10.2014 încheiat în procedura consultării dosarului de investigaţie.

În ceea ce priveşte cererea în probaţiune referitoare la depunerea de către intimatul-pârât a înregistrărilor audio-video din ziua audierilor, respectiv 20.11.2014, pentru dovedirea faptului că, la momentul audierilor, Consiliul a funcţionat în Comisie şi că au avut loc dezbateri pe marginea aplicării politicii de clemenţă, instanţa de fond a pronunţat o soluţie judicioasă dispunând respingerea acesteia.

Ceea ce a urmărit reclamanta prin solicitarea adresată instanţei, respectiv dovedirea faptului că a fost delegată Comisiei atribuţia aplicării politicii de clemenţă şi că au avut loc audieri pe acest subiect. Însă, scopul reclamantei nu reprezintă decât intenţia acesteia de a proba contrariul celor rezultate din cuprinsul Minutei Plenului Consiliului Concurenţei nr. 37/19.11.2014 prin care a fost delegată unei comisii formate din trei membri ai plenului de a atribuţia de a examina raportul de investigaţie declanşată în baza Ordinului nr. 16/18.01.2010 al Preşedintelui Consiliului şi de a decide cu privire la măsurile ce trebuiau luate.

Or, chiar dacă la momentul audierilor în comisie s-a discutat şi despre aplicarea politicii de clemenţă, acest aspect nu este de natură a contura nelegalitatea Minutei Plenului Consiliului Concurenţei nr. 37/19.11.2014, ci eventual doar depăşirea atribuţiilor comisiei din perspectiva aplicării politicii de clemenţă, însă nu şi a lucrărilor specifice examinării raportului de investigaţie şi de asumare a măsurilor ce se impuneau a fi luate cu privire la posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei de către întreprinderile implicate în licitaţiile organizate de SNGN Romgaz S.A., printre acestea numărându-se şi reclamanta.

Ca atare, soluţia instanţei de fond, de respingere a solicitării de depunere la dosarul cauzei, de către intimatul-pârât, a înregistrărilor audio-video din ziua audierilor, se află la adăpost de criticile formulate.

1.2 Criticile referitoare la modul de soluţionare a excepţiei de nelegalitate a Minutei Plenului Consiliului Concurenţei nr. 37/C.A.P/19.11.2014 şi a Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 550/20.11.2014 .

Preliminar, Înalta Curte reţine că prin Minuta nr. 37/C.A.P/19.11.2014, motivat de posibilitatea ca domnul K., consilier de concurenţă, să nu poată participa la şedinţa de audieri stabilită pentru data de 20.11.2014, din motive obiective, Plenul Consiliului Concurenţei a hotărât, în temeiul prevederilor art. 19 alin. (4) şi (5) din Legea concurenţei, delegarea către o comisie formată din trei membri ai plenului a activităţilor de examinare a raportului de investigaţie declanşată din oficiu, cu privire la posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din lege, de către agenţii economici implicaţi în licitaţiile organizate de SNGN Romgaz S.A. pentru atribuirea contractelor de servicii foraj cu eventuale obiecţii, precum şi pentru a decide asupra măsurilor de luat.

De asemenea, în baza hotărârii plenului, materializată prin Minuta din 19.11.2014, prin Ordinul nr. 550/20.11.2014 emis de Preşedintele Consiliului Concurenţei, în temeiul prevederilor art. 19 alin. (4) şi (5) din Legea concurenţei, coroborat cu prevederile art. 61 alin. (2) lit. a) şi art. 63 din Regulamentul de organizare, funcţionare şi procedură al Consiliului Concurenţei, pus în aplicare prin Ordinul nr. 101/2012, s-a constituit Comisia formată din D.-preşedinte, L.-vicepreşedinte şi M.-consilier de concurenţă, în vederea examinării, audierii şi luării măsurilor care se impun cu privire la raportul privind aceeaşi investigaţie anterior menţionată.

Reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate, atât a Minutei, cât şi a Ordinului, arătând că acestea încalcă prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 101/2012, întrucât propunerea aferentă unei cereri de clemenţă nu putea să fie examinată decât de Plenul Consiliului Concurenţei, nefiind permisă delegarea unei asemenea examinări către Comisie, coroborat cu împrejurarea că delegarea a fost dispusă după transmiterea raportului către părţile implicate şi nu din motive care ţin de complexitatea cazului, ci pentru imposibilitatea de prezentare a unui membru al Plenului.

Prin încheierea din 12.10.2015, instanţa de fond a reţinut că sunt întrunite prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, întrucât vizează acte administrative cu caracter individual şi soluţionarea fondului pricinii depinde de acestea, constatând astfel că excepţia de nelegalitate este admisibilă, iar prin sentinţa pronunţată în cauză a procedat la respingerea excepţiei, ca neîntemeiată.

În susţinerea acestei soluţii, în esenţă, instanţa de fond a apreciat că: a) excepţia de nelegalitate este lipsită de obiect, întrucât din conţinutul celor două acte administrative rezultă că nu s-a dispus delegarea către Comisie a atribuţiei referitoare laanalizarea cererilor privind aplicarea politicii de clemenţă; b) reclamanta nu are calitatea de persoană vătămată în drepturile şi interesele sale legitime în urma adoptării celor două acte administrative,prin raportare la definiţia prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, întrucât ipotetica încălcare a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 101/2012 se referă exclusiv la raportul juridic de drept contravenţional născut între pârâtul Consiliul Concurenţei şi întreprinderea C. S.A., subiectul activ al faptei contravenţionale, astfel că vătămarea invocată este proprie acestui raport juridic, în contextul în care excede obiectului cauzei analiza legalităţii şi temeiniciei Deciziei nr. 7/2015 sub aspectul acordăriiimunităţii la amendă întreprinderii menţionate; c) admiterea excepţiei pentru criticile de nelegalitate invocate nu este de natură a produce niciun folos juridic reclamantei, deoarece această soluţie nu ar atrage, pe cale de consecinţă, anularea Deciziei nr. 7/2015 în partea referitoare la aplicarea sancţiunilor contravenţionale, între cele două acte administrative neexistând o legătură de dependenţă juridică.

În subsidiar, instanţa de fond a apreciat că excepţia de nelegalitate este nefondată, reţinând că, prin raportare la dispoziţiile art. 4 lit. a) din Legea concurenţei, în sfera de aplicare a acestei norme intră şi analiza cererilor privind aplicarea politicii de clemenţă, adoptată în acord cu instrucţiunile emise în aplicarea prevederilor art. 51 alin. (3) din lege, politica de clemenţă este parte integrantă a instrumentării unei investigaţii dispuse în temeiul art. 5 din Legea nr. 21/1996, iar prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 101/2012 derogă de la prevederile art. 19 alin. (5) din lege, act normativ cu forţă juridică superioară Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedură al Consiliului Concurenţei, regulament dat în aplicarea legii fără însă a putea să excedeze sferei de reglementare a acesteia, respectiv să o modifice, după cum prevăd dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.

Astfel, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, făcând aplicarea principiului ierarhiei actelor normative, instanţa de fond a lăsat neplicate prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 101/2012, concluzionând că acestea modifică prevederile legale cu forţă juridică superioară, în executarea cărora au fost emise, respectiv prevederile art. 19 alin. (5) din Legea nr. 21/1996.

Din perspectiva criticilor referitoare la încălcarea prevederilor art. 9 alin. (4) din Ordinul nr. 101/2012, instanţa de fond a reţinut că emiterea celor două acte administrative, după transmiterea raportului de investigaţie către părţile implicate, nu este de natură a atrage anularea Deciziei nr. 7/2015 în componenta referitoare la sancţionarea reclamantei cu amendă, întrucât nerespectarea acestor prevederi nu atrage nulitatea actelor administrative pe calea excepţiei de nelegalitate, în contextul în care reclamanta nu a justificat şi nici nu a probat existenţa unei vătămări.

A mai reţinut instanţa de fond, că Minuta Plenului Consiliului Concurenţei nr. 37/C.A.P/19.11.2014 a fost dată cu îndeplinirea condiţiilor de cvorum cerute de lege, la adoptarea acesteia participând 4 membrii din 7 ai Plenului, domnul D. exprimându-şi acordul telefonic şi prin intermediul poştei electronice la luarea deciziei, în concordanţă cu prevederile art. 62 alin. (8) din Ordinul nr. 101/2012 care reglementează posibilitatea participării efective de la distanţă la şedinţele plenului de către membri acestuia, împrejurare despre care se face menţiune în partea de subsol a actului, iar lipsa menţiunilor referitoare la motivele obiective care au împiedicat participarea fizică a domnului D. la şedinţa plenului nu este de natură a contribui la nulitatea actului.

Criticile recurentei relative respingerii excepţiei de nelegalitate au fost subsumate de aceasta motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În privinţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte precizează că acesta este incident atunci când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, prin aceasta înţelegându-se incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie sau de legile organice, instanţa săvârşind acte care intră în atribuţiile unor alte organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat.

Or, o atare situaţie nu se regăseşte în cauză, prin raportare la sentinţa atacată, întrucât înlăturarea de la aplicare a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 101/2012, în temeiul principiului forţei juridice superioare a legii, instituit de art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, fără prealabila punere în discuţia părţilor, nu semnifică o incursiune a judecătorului în sfera autorităţii executive sau legislative în termenii motivului de casare evocat.

Recurenta se află în eroare apreciind că instanţa de fond s-a pronunţat, din oficiu, asupra legalităţii unei norme cuprinsă în cadrul unui act normativ, în afara limitelor instituite de lege, adică fără a fi sesizată cu o acţiune în anulare şi că, astfel, controlul său s-a realizat în afara competenţei prevăzută de legiuitor pentru materia contenciosului administrativ.

În realitate, în cadrul controlului de legalitate exercitat asupra Minutei Plenului Consiliului Concurenţei nr. 37/C.A.P/19.11.2014 şi a Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 550/20.11.2014, comparând normele Legii concurenţei cu cele instituite prin art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 101/2012 privind punerea în aplicare a Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedură al Consiliului Concurenţei, instanţa de fond a acordat prevalenţă dispoziţiilor din lege, în virtutea forţei juridice superioare a acestora.

Practic, instanţa a lăsat neaplicabile prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 101/2012, însă aceasta nu echivalează cu autoînvestirea, din oficiu, nici cu acţiunea în anulare şi nici cu excepţia de nelegalitate a acestor dispoziţii.

În alte cuvinte, instanţa a aplicat dreptul, potrivit obligaţiei instituite de art. 22 C. proc. civ., iar eventuala aplicare greşită a acestuia nu se substituie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Ca atare, motivul de nelegalitate menţionat nu îşi găseşte incidenţa în cauză.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., incident atunci când prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, recurenta a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 235 C. proc. civ., constând în aceea că: odată constatată admisibilă excepţia de nelegalitate, prin încheierea din 12.10.2015, instanţa nu mai putea să analizeze întrunirea celorlalte cerinţe de exercitare a acţiunii civile prevăzute de art. 32 C. proc. civ., aplicabile şi în cazul excepţiei de nelegalitate; instanţa a încălcat principiul contradictorialităţii, respingând excepţia de nelegalitate pentru lipsa de obiect, lipsa calităţii de persoană vătămată şi lipsa de interes, precum şi prin înlăturarea de la aplicare a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 101/2012, împrejurări care nu au fost invocate de către pârât şi nici nu au fost puse în discuţia păţilor, din oficiu, contrar prevederilor art. 14 alin. (6) C. proc. civ. instanţa a încălcat principiul disponibilităţii prevăzut de art. 22 alin. (6) şi art. 397 alin. (1) C. proc. civ., întrucât cadrul procesual stabilit de reclamantă prin acţiunea introductivă şi prin apărările formulate pe calea excepţiei de nelegalitate nu a fost extins de către aceasta şi cu privire la cercetarea legalităţii art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 101/2012.

Înalta Curte precizează că orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 pct. 5 C. proc. civ. pentru a se constata dacă reprezintă sau nu motiv pentru casarea hotărârii, deoarece această normă se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, după cum mai sus s-a menţionat.

Nulitatea actelor de procedură se regăseşte actualmente în Capitolul III din Titlul IV al Cărţii I, capitol care reglementează nulităţile şi modul în care acestea pot fi invocate, precum şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii, potrivit art. 174 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea fiind definită ca fiind acea sancţiune care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, pentru valabila sa întocmire.

Ca atare, nulitatea reprezintă o cauză de ineficacitate a actului de procedură determinată de încălcarea unei condiţii legale de validitate.

Astfel, referitor la încălcarea prevederilor art. 235 C. proc. civ., recurenta invocă faptul că instanţa de fond era legată de admisibilitatea excepţiei de nelegalitate, constatată prin încheierea din 12.10.2015, însă, în pofida acestui fapt a procedat la respingerea excepţiei pe mai multe considerente procedurale care nu mai puteau fi analizate din perspectiva cerinţelor de exercitare a acţiunii civile şi excepţiei de nelegalitate, prevăzute de art. 32 C. proc. civ.

De reţinut, în opinia instanţei de recurs, este împrejurarea că, prin încheierea din data de 12.10.2015, instanţa de fond a constatat admisibilitatea excepţiei de nelegalitate prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi nu a normelor procedurale instituite de art. 32 C. proc. civ. referitoare la condiţiile de exercitare a acţiunii civile.

Prin urmare, lipsa de obiect a excepţiei, lipsa calităţii de persoană vătămată a reclamantei, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 şi lipsa interesului legitim a acesteia, constituie aspecte intrinseci legate de netemeinicia excepţiei de nelegalitate invocate, din perspectiva contenciosului administrativ, astfel că, nefiind abordate ca veritabile excepţii procesuale prin raportare la condiţiile de exercitare a acţiunii civile reglementate de art. 32 C. proc. civ., nu necesitau o prealabilă punere în discuţia părţilor, fiind aferente contemplării judecătorului asupra aspectelor de fond ale excepţiei de nelegalitate.

Aşadar, nu poate fi primită critica recurentei privind încălcarea normei de procedură prevăzută de art. 235 C. proc. civ. care reglementează forţa juridică irefutabilă a încheierilor interlocutorii, cum este încheierea din data de 12.10.2015, întrucât, după declararea admisibilităţii excepţiei, prin raportare la condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanţa a procedat la examinarea acesteia pe fond, respingând-o ca neîntemeiată şi nu ca inadmisibilă.

Din aceeaşi perspectivă, constatând că instanţa de fond a respins excepţia pentru lipsa de obiect (reţinând că prin actele administrative atacate pe calea excepţiei de nelegalitate nu s-a dispus, în termeni lipsiţi de echivoc, delegarea către Comisie a atribuţiei referitoare la aplicarea politicii de clemenţă), pentru lipsa calităţii de persoană vătămată a reclamantei, în drepturile şi interesele sale legitime (prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004) şi nu pentru lipsa calităţii procesuale active, corelat cu lipsa interesului legitim, prin raportare la dreptul material şi nu a interesului procesual, privit ca aspect procesual, Înalta Curte precizează că aceste chestiuni, deşi esenţiale în economia soluţionării excepţiei de nelegalitate, nu intrau în sfera de reglementare a principiului contradictorialităţii instituit de art. 14 C. proc. civ.

În acelaşi sens, pentru consideraţiile expuse în legătură cu motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nici înlăturarea de la aplicare a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 101/2012, făcută de judecătorul fondului în cadrul exerciţiului de aplicare a normei juridice cu forţă superioară, nu poate fi sancţionată pentru nesupunerea acestei chestiuni dezbaterilor contradictorii şi nici pentru încălcarea principiului disponibilităţii, întrucât nu au fost depăşite limitele învestirii şi nici nu s-a acordat mai mult sau altceva decât s-a cerut, în contextul în care examinarea forţei juridice a prevederilor menţionate a fost făcută tocmai în cadrul examenului de verificare a legalităţii Minutei Plenului Consiliului Concurenţei nr. 37/C.A.P/19.11.2014 şi a Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 550/20.11.2014, prin intermediul excepţiei de nelegalitate a celor două acte administrative, motivată, pe de o parte, prin încălcarea tocmai a acestei norme.

Astfel, Înalta Curte conchide că nici acest motiv de casare nu este incident în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte menţionează că acest motiv de nelegalitate este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta a invocat acest motiv de casare susţinând că motivarea respingerii excepţiei de nelegalitate este fundamentată pe împrejurări nesupuse dezbaterilor contradictorii, caracterul străin al acesteia rezultând din faptul că respectivele împrejurări de drept nu au fost invocate de către părţi sau, din oficiu, de către judecător.

Nici acest motiv de casare nu poate fi primit de către instanţa de recurs deoarece motivele invocate în susţinere se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., anterior examinat, în contextul în care considerentele pe care a fost fundamentată soluţia respingerii excepţiei de nelegalitate se află într-o evidentă legătură cu natura cauzei, respectiv obiectul, interesul legitim, calitatea de persoană vătămată, fiind inerente examenului pe care instanţa de contencios administrativ îl efectuează atunci când aceasta este învestită cu verificarea legalităţii unui act administrativ.

Prin urmare, eventuala omisiune a judecătorului de a pune în prealabila dezbatere contradictorie a părţilor, toate aspectele de fapt şi de drept relevante în litigiul dedus judecăţii, inclusiv a celor care nu au fost ridicate de părţi şi nici de instanţă, din oficiu, nu se poate traduce într-o motivare străină de natura cauzei atunci când, în fundamentarea soluţiei pronunţate, judecătorul cauzei a apelat la argumente juridice relevante economiei litigiului, asupra cărora părţile nu şi-au exprimat anterior poziţia.

În consecinţă nici acest motiv de casare nu îşi găseşte incidenţa în cauză.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat, de asemenea, de către recurentă în privinţa criticilor formulate împotriva soluţiei de respingere a excepţiei de nelegalitate, constând în interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de fond, Înalta Curte precizează că aceste critici se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi art. 23 din Legea nr. 554/2004, greşita apreciere a lipsei de obiect, încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil, a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum şi a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 21/1996, art. 9 alin. (1) lit. i) şi art. 9 alin. (4) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 101/2012, art. 62 alin. (8) din Regulamentul de organizare, funcţionare şi procedură.

În analiza acestui motiv de nelegalitate, preliminar, Înalta Curte consideră necesare câteva scurte consideraţii asupra naturii juridice a actului administrativ contestat pe calea acţiunii introductive de către reclamantă, respectiv Decizia nr. 7/17.02.2015 emisă de Comisia Consiliului Concurenţei .

Decizia menţionată a fost emisă în urma investigaţiei declanşată din oficiu, ca urmare a cererii formulate de întreprinderea C. în aplicarea politicii de clemenţă. În vederea obţinerii imunităţii la amendă sau a reducerii amenzii, întreprinderea respectivă a recunoscut participarea sa la o înţelegere cu concurenţii în scopul împărţirii pieţei de foraj la licitaţiile Romgaz şi a furnizat Consiliului Concurenţei informaţii şi documente care au permis declanşarea investigaţiei, finalizată printr-un raport de investigaţie.

Constatând încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei de către întreprinderile G. S.A., A. S.A. Craiova, A. S.A. Târgu Mureş, I. S.A. şi C. S.A., prin împărţirea pieţei de foraj pentru petrol şi gaze naturale din România, la licitaţiile publice organizate de SNGN Romgaz S.A. Mediaş, Comisia Consiliului Concurenţei a decis sancţionarea cu amendă a primelor patru dintre acestea, în temeiul art. 53 alin. (1) lit. a) din lege şi a acordat imunitate la amendă pentru C. S.A., în aplicarea politicii de clemenţă, conform art. 53 alin. (3) din legea nr. 21/1996.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că actul administrativ menţionat, deşi are în vedere, ca stare de fapt, aceeaşi înţelegere/practică concertată privind împărţirea lucrărilor de foraj, în privinţa măsurilor dispuse prezintă un dublu aspect: unul referitor la sancţionarea participanţilor la înţelegere, iar celălalt referitor la aplicarea politicii de clemenţă faţă de unul dintre aceştia.

Revenind la criticile recurentei, însă nu în ordinea în care acestea au fost expuse, prin raportare la motivul de casare supus analizei instanţei de recurs, se constată că instanţa de fond s-a aflat în eroare concluzionând că Minuta Plenului Consiliului Concurenţei nr. 37/C.A.P/19.11.2014 şi Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 550/20.11.2014, atacate pe calea excepţiei de nelegalitate, sunt lipsite de obiect pentru că prin intermediul acestora nu s-a dispus, în temeiul art. 19 alin. (5) din Legea nr. 21/1996, delegarea către Comisia Consiliului Concurenţei a atribuţiei referitoare la aplicarea politicii de clemenţă faţă de C. S.A..

În acest sens, Înalta Curte reţine că, în temeiul prevederilor art. 19 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 21/1996, coroborat cu prevederile art. 61 alin. (2) lit. a) şi art. 63 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 101/2012, privind organizarea, funcţionarea şi procedura Consiliului Concurenţei, prin minuta menţionată, Plenul Consiliului Concurenţei a hotărât delegarea către Comisia formată din 3 membri ai plenului a atribuţiei de examinarea a raportului de investigaţie şi de decizie asupra măsurilor ce se impun luate, iar prin Ordinul nr. 550/20.11.2014 emis de Preşedintele Consiliului Concurenţei a fost constituită comisia, în vederea examinării, audierii şi luării măsurilor care se impun cu privire la acelaşi raport de investigaţie.

În acelaşi timp, se reţine că prin raportul investigaţiei s-a propus constatarea încălcării art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei de către toate întreprinderile care au participat la înţelegere, precum şi sancţionarea acestora, cu excepţia C. S.A., în privinţa acesteia din urmă fiind propusă acordarea imunităţii la amendă, în conformitate cu Instrucţiunile privind condiţiile şi criteriile de aplicare a unei politici de clemenţă.

În fine, după cum rezultă din conţinutul părţii introductive a Deciziei nr. 7/17.02.2015, la emiterea acesteia Comisia Consiliului Concurenţei a avut în vedere, pe lângă contextul normativ incident, raportul de investigaţie, observaţiile şi audierile părţilor, şi Ordinul nr. 550/20.11.2014 privind numirea Comisiei pentru examinarea Raportului de investigaţie, ca atare procedând atât la aplicarea sancţiunilor cât şi la aplicarea politicii de clemenţă.

În acest context, Înalta Curte nu poate împărtăşi opinia judecătorului fondului, conform căreia, prin Minuta din data de 19.11.2014 şi prin Ordinul nr. 550/20.11.2014, nu s-a dispus delegarea către Comisie a atribuţiilor referitoare la aplicarea politicii de clemenţă, însăşi Comisia apreciind că a fost învestită cu asemenea atribuţii, dovadă concludentă în acest sens fiind acordarea imunităţii la amendă întreprinderii C. S.A., în aplicarea politicii de clemenţă.

Prin urmare, critica recurentei în acest sens este fondată, astfel că prima instanţă a apreciat greşit că excepţia de nelegalitate a celor două acte administrative este lipsită de obiect, din perspectiva delegării către Comisie a atribuţiilor referitoare la aplicarea politicii de clemenţă.

În schimb, din perspectiva vătămării, instanţa de fond a reţinut judicios că reclamanta nu justifică calitatea de persoană vătămată în drepturile şi interesele sale legitime, astfel cum noţiunea este definită de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Prin Raportul investigaţiei s-a propus acordarea imunităţii la amendă pentru întreprinderea C. S.A. şi sancţionarea celorlalţi participanţi la înţelegerea/practica concertată, printre aceştia numărându-se şi recurenta-reclamantă.

În susţinerea excepţiei de nelegalitate, reclamanta nu a ridicat necompetenţa Comisiei Consiliului Concurenţei de a constata încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, în baza delegării acestei atribuţii de către Plenul Consiliului Concurenţei, ci doar nelegalitatea minutei şi a ordinului din perspectiva delegării atribuţiei de aplicare a politicii de clemenţă faţă de C. S.A. şi nu faţă de aceasta, astfel cum s-a propus prin raportul de investigaţie.

Ca atare, chestiunea nelegalei delegări către Comisie a atribuţiei de aplicare a politicii de clemenţă, după cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, nu poate fi invocată decât de beneficiarul faţă de care politica a fost aplicată, respectiv C. S.A., recurenta-reclamantă neputând afirma, şi nici proba, propria vătămare rezultată din aplicarea politicii de clemenţă de către o structură/autoritate pe care o consideră necompetentă, potrivit legii, astfel că nu justifică nici interes legitim privat în susţinerea excepţiei de nelegalitate, conform definiţiei reglementate de art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care prin acţiunea introductivă a solicitat anularea Deciziei nr. 7/17.02.2015 emisă de Comisia Consiliului Concurenţei, doar din perspectiva constatărilor referitoare la încălcarea de către aceasta a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei, precum şi a sancţionării sale, însă nu şi din perspectiva aplicării politicii de clemenţă faţă de C. S.A..

Făcând un exerciţiu ipotetic, astfel cum a procedat şi instanţa de fond, admiterea excepţiei de nelegalitate a celor două acte administrative nu ar fi putut să producă efecte decât în planul delegării către Comisie a atribuţiei de aplicare a politicii de clemenţă, însă nu şi din perspectiva delegării atribuţiilor de examinare, audiere şi aplicare a sancţiunilor, reclamanta putând afirma vătămări doar sub acest aspect.

În consecinţă, în acord cu concluziile instanţei de fond, Înalta Curte conchide că recurenta-reclamantă nu justifică calitatea de persoană vătămată în drepturile şi interesele sale legitime, astfel cum anterior s-a menţionat, excepţia de nelegalitate a celor două acte administrative, fiind astfel neîntemeiată din acest punct de vedere, criticile formulate sub acest aspect fiind nefondate.

Împrejurarea că, potrivit susţinerilor recurentei, decizia de sancţionare a fost fundamentată exclusiv pe probele furnizate de C. S.A., nu poate fi apreciată ca o încălcare a dreptului la apărare şi la un proces echitabil, prin refuzul instanţei de fond de a-i permite discutarea legalităţii delegării către Comisie şi a legalităţii procedurii de acordare a clemenţei, pe motiv că acestea privesc raportul juridic al întreprinderii menţionate cu Consiliul Concurenţei, raport care nu o vatămă.

Astfel cum recurenta a menţionat în dezvoltarea motivelor de recurs, procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, iar prin acţiunea introductivă nu a supus analizei judecătorului de fond întreaga procedură derulată în faţa Comisiei ci doar aspectele care o priveau, respectiv nelegalitatea constatării faptului că aceasta a încălcat prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 şi nelegalitatea sancţionării sale, în subsidiar solicitând reducerea sancţiunii contravenţionale.

Astfel, instanţa de fond nu era datoare a extinde controlul legalităţii procedurii şi în privinţa delegării către Comisie a atribuţiei de aplicare a politicii de clemenţă, iar probele furnizate de C. S.A., pe care, din punctul de vedere al recurentei, s-a fundamentat exclusiv decizia de sancţionare, nu pot constitui argumente în susţinerea vătămării produse acesteia, decât din perspectiva fondului litigiului, însă nu şi prin raportare la excepţia de nelegalitate ridicată în cauză.

Din aceleaşi motive este eronată şi critica recurentei referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 de către prima instanţă, întrucât acordarea imunităţii la amendă întreprinderii C. S.A., prin decizia Comisiei Consiliului Concurenţei, nu reprezintă decât aspectul final al aplicării politicii de clemenţă reglementată de lege, ceea ce presupune că furnizarea informaţiilor de către această întreprindere a avut loc anterior acordării imunităţii sau reducerii amenzii, astfel că delegarea acestei atribuţii nu prezintă aspecte referitoare la înlăturarea dreptului la apărare împotriva probelor şi acuzaţiilor ce i-au fost aduse, constituind mai degrabă un aspect specific şi în legătură directă cu fondul cauzei, respectiv al acuzaţiei şi nu cu modul în care Consiliul Concurenţei a înţeles să partajeze competenţele de instrumentare a cazului, în Plen sau în Comisie.

În plus, posibilitatea delegării exercitării atribuţiilor Plenului către o comisie formată din trei membri ai Plenului, atât în privinţa examinării rapoartelor de investigaţie, cât şi a cererilor privind aplicarea politicii de clemenţă şi luării deciziilor corespunzătoare rezultă din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 19 alin. (5) din Legea concurenţei şi art. 9 alin. (4) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 101/2012 emis de Preşedintele Consiliului Concurenţei.

Astfel, examinarea rapoartelor de investigaţie şi decizia asupra măsurilor ce se impun luate constituie atribuţia Plenului Consiliului Concurenţei, conform prevederilor art. 19 alin. (4) lit. a) din lege şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Regulament. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. i) din acelaşi regulament, Plenul are în atribuţie examinarea cererilor privind aplicarea politicii de clemenţă.

Deşi constituie două atribuţii distincte, iar dispoziţiile art. 19 alin. (5) din lege şi art. 9 alin. (4) din regulament fac referire la posibilitatea delegării către comisie doar a examinării rapoartelor de investigaţie şi luarea deciziilor corespunzătoare, în cazul de faţă examinarea cererii de clemenţă şi propunerile corelative acesteia au fost supuse examinării Plenului prin acelaşi raport de investigaţie, astfel că delegarea examinării acestuia către comisie, în ambele sale componente (decizia asupra măsurilor de luat şi soluţionarea cererii privind aplicarea politicii de clemenţă), a fost legală, în acord cu cadrul normativ anterior referit.

Prin urmare, faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte urmează a înlătura din structura sentinţei pronunţate de instanţa de fond alegaţiunile referitoare la aplicarea principiului ierarhiei actelor normative, prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, în virtutea căruia a lăsat neaplicabile prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 101/2012, având în vedere şi împrejurarea că acest examen a fost efectuat de către judecătorul fondului doar în subsidiar, după cum acesta a precizat în cuprinsul hotărârii, ceea ce nu conferă o notă determinantă motivelor pentru care a procedat la respingerea excepţiei de nelegalitate.

În altă ordine a criticilor formulate de recurentă, împrejurarea că prin Minuta din data de 19.11.2014 s-a dispus delegarea examinării raportului de investigaţie şi luarea deciziilor către comisie, însă după transmiterea raportului către părţile implicate, contrar dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Regulament care prevăd că Plenul poate dispune delegarea înainte de transmiterea raportului părţilor implicate, nu este de natură a atrage nelegalitatea actului administrativ, întrucât recurenta-reclamantă nu a justificat şi nu a probat nicio vătămare produsă de această neregularitate, după cum corect a stabilit şi instanţa de fond, în condiţiile în care, în mod evident nu poate fi vorba despre o nulitate absolută, în lipsa sancţiunii prevăzute de lege, ci de una relativă care presupune existenţa unei vătămări.

De asemenea, situaţia este identică şi din perspectiva contextului în care delegarea a fost dispusă, respectiv pentru posibilitatea ca unul dintre membri Plenului să nu poată participa la şedinţa de audieri din data de 20.11.2014, din motive obiective şi nu în funcţie de complexitatea cazului cum prevede acelaşi alin. (4) din cuprinsul art. 9 al Regulamentului.

Pretinsa vătămare clamată de către recurenta-reclamantă, constând în înlăturarea posibilităţii de a-şi susţine cauza în faţa celor 7 membri ai Plenului, astfel fiind nevoită să procedeze în consecinţă doar în faţa a 3 dintre aceştia, în faţa Comisiei, nu poate fi acceptată, întrucât legea prevede posibilitatea examinării rapoartelor de investigaţia atât în Plen, cât şi în Comisie, iar împrejurarea că Plenul a înţeles să îşi delege atribuţia către Comisie, în lipsa unei justificări exprese referitoare la complexitatea cazului, nu echivalează cu nesocotirea acestei condiţii prevăzute în Regulament, câtă vreme Comisa era competentă, în baza delegării, să procedeze la examinarea raportului şi la luarea măsurilor ce se impuneau.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte precizează că nici criticile recurentei referitoare la respingerea excepţiei de nelegalitate pentru încălcarea prevederilor art. 62 alin. (8) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 101/2012, nu sunt fondate.

Din acest unghi de vedere, se reţine că participarea domnului D. la şedinţa Plemnului Consiliului Concurenţei, din data de 19.11.2014 când a fost emisă Minuta nr. 37, avut loc în condiţiile normei menţionate.

Este evident că lipsa fizică a persoanei menţionate de la lucrările Plenului nu avea ca justificare decât motive obiective, chiar dacă acestea nu au fost detaliate în cuprinsul acesteia sau materializate în cuprinsul unui alt document, iar participarea acestuia a avut loc prin telefonic şi electronic, ambele constituind mijloace de comunicare la distanţă care întrunesc condiţiile tehnice necesare pentru identificarea acestuia şi care permit participarea efectivă la şedinţă şi asigură retransmiterea continuă a dezbaterilor şi deliberărilor, conform cerinţelor art. 62 alin. (8) din Regulament, coroborat cu împrejurarea că Plenul s-a reunit exclusiv pentru a delega cu celeritate soluţionarea cazului, asupra acestei chestiuni unice fiind suficientă transmiterea, în formele precizate, a acordului domnului D., preşedintele autorităţii intimate.

În lipsa unor probe certe privind neparticiparea domnului D. la dezbaterile Plenului asupra acestei chestiuni, recurenta-reclamantă nu poate susţine cu temei că, din perspectiva dispoziţiilor art. 62 alin. (8) din Regulament, Minuta nr. 37/19.11.2014 este nelegală, astfel că nici aceste critici nu vor fi primite.

Din raţiuni similare, Înalta Curte constată, de asemenea, că lucrările Plenului Consiliului Concurenţei din data de 19.11.2014, respectiv emiterea Minutei nr. 37 din aceeaşi dată, s-au desfăşurat cu respectarea condiţiilor de cvorum, în prezenţa a patru membri din totalul de 7 ai acestuia, iar emiterea actului a avut loc cu votul/acordul unanim al toturor celor prezenţi, aşadar cu respectarea prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.

Prin urmare, potrivit considerentelor arătate, Înalta Curte conchide că, în privinţa soluţiei de respingere a excepţiei de nelegalitate, nu este incident nici motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1.2 Criticile referitoare la nelegalitatea sentinţei din perspectiva soluţiei de respingere a acţiunii în anularea Deciziei nr. 7/17.02.2015.

Referitor la lipsa valorii probatorii a documentului olograf ridicat cu ocazia inspecţiei inopinate, recurenta- reclamantă a arătat că acest document nu poate reprezenta o probă concludentă a unei coordonări anticoncurenţiale, pentru că are forma unor însemnări personale, incomplete, secvenţiale, completate pe parcurs, fără o ordine cronologică, pentru care nu se poate stabili dincolo de dubiu data la care este redactat înscrisul olograf şi în legătură cu care autorul lor a oferit explicaţii inconsecvente, toate acestea făcând plauzibilă ipoteza întocmirii înscrisurilor într-un moment situat în afara întâlnirilor şi a discuţiilor purtate între părţile pretins implicate, ulterior presupuselor date de întocmire a lor.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte reţine că prima instanţă a stabilit corect, pe baza unor considerente expuse pe larg în sentinţă, valoarea probatorie a documentului olograf, ţinând seama de conţinutul său, referitor la discuţii purtate la întâlniri dintre concurenţi privind sondele licitate de ROMGAZ, întâlniri la care autorul însemnărilor a participat din partea J. şi în cadrul cărora au fost schimbate între participanţi informaţii sensibile privind strategii şi politici de piaţă, respectiv intenţia de a participa la anumite licitaţii viitoare. Deşi documentul nu este semnat, autorul şi l-a însuşit prin explicaţiile oferite autorităţii de concurenţă, iar nivelul de detaliu şi conţinutul însemnărilor contrazic susţinerile potrivit cărora notele s-au realizat la o dată ulterioară momentelor la care întâlnirile şi dicuţiile au avut loc. În plus, documentul a fost ridicat într-o inspectie inopinată, neexistând argumente credibile pentru care să se considere că acesta a fost creat pro causa, cu scopul de a induce în eroare.

Credibilitatea acestui înscris rezultă din următoarele aspecte: documentul olograf prin conţinutul său se referă la activitatea profesională a autorului, respectiv de discuţii la întâlniri dintre concurenţi privind sondele licitate de ROMGAZ, firmele schimbând informaţii sensibile privind strategii şi politici de piaţă, respectiv intenţia de a participa la anumite licitaţii viitoare; reflectă conţinutul discuţiilor la întâlnirile din 2 iunie şi 8 septembrie 2008, datele înscrise pe document şi a fost realizat cu prilejul acelor întâlniri; a fost redactat în calitatea dlui E. de reprezentant al J. la întâlnirile pe care le consemnează. Deşi documentul nu este semnat, autorul şi l-a însuşit în toate răspunsurile la solicitările de informaţii ale autorităţii de concurenţă, prin urmare nu a existat în niciun moment vreo dispută privind persoana care a realizat înscrisul; nivelul de detaliu şi conţinutul însemnărilor dlui. E. contrazic susţinerile potrivit cărora notele s-au realizat la o dată ulterioară, întrucât modalitatea consemnării lor impune ca aceste rezumate tehnice să se fi realizat doar la momentul întâlnirilor, informaţiile schimbate cu concurenţii avand un grad de precizie foarte ridicat: obiective, adâncimi, date licitaţii.

Astfel, gradul ridicat de detaliere constituie un argument al credibilităţii documentului.

Având în vedere structura documentului olograf şi faptul că a fost ridicat în cadrul unei inspecţii inopinate, chiar şi sub forma extraselor considerate relevante din cuprinsul agendei persoanei menţionate, aşadar cu respectarea condiţiilor prevăzute în cuprinsul art. 36 alin. (1) lit. a), b), c) şi d), art. 37 şi art. 38 din Legea concurenţei, Înalta Curte apreciază că acesta este credibil şi reflectă realitatea, astfel cum rezultă din modul concret de desfăşurare a licitaţiilor la care acesta face referire.

În realitate, înscrisul olograf a avut menirea de minută, de consemnare a coordonatelor generale stabilite în întâlniri, şi nu de plan investiţional detaliat al fiecărui operator de foraj.

În mod corect a reţinut prima instanţă că scopul înţelegerii a fot acela de a se stabili adjudecarea anumitor licitaţii de către fiecare operator de foraj în funcţie de aspectul esenţial-valoarea contractului, iar unul dintre factorii principali care determină valoarea contractului este, în mod evident adâncimea până la care trebuie executată lucrarea de foraj, astfel încât sunt lipsite de relevanţă alegaţiunile recurentei referitoare la aplicabilitatea sistemului tarifat în contextul factual al speţei şi lipsa valorilor estimate ale preţurilor forfetare determinate ca efect al activităţii de proiectare a sondelor din însemnările domnului E., fapt care, în opinia sa, determină inexistenţa premiselor unei practici anticoncurenţiale de tipul celei reţinute prin decizia Consiliului Concurenţei.

Pe de altă parte, nu poate fi reţinut caracterul de înscris conţinând date personale, având în vedere faptul că informaţiile consemnate se referă la activitatea profesională a autorului lor, că acesta a participat în mod direct la întâlnirile incriminate şi că prezintă un caracter detaliat, referindu-se la societăţi, date de desfăşurare a procedurilor de achiziţie publică, sonde şi adâncimi ale acestora, ceea ce plasează consemnările chiar la datele desfăşurării întâlnirilor. Dl. E. nu avea niciun interes să constituie/preconstituie documente olografe pro causa în condiţiile în care poziţia sa în cadrul investigaţiei a fost constantă în sensul negării existenţei înţelegerii. De asemenea, nu a fost relevat niciun interes de natură personală sau patrimonială a dl. E. de natură să determine un comportament lipsit de congruenţă: oficial să nege existenţa înţelegerii, dar în secret să constituie probe care să ateste existenţa înţelegerii, cu atât mai mult cu cât acest eveniment (constituirea de probe) ar fi avut loc ulterior producerii reducerii onorariilor primite de la F.. De asemenea, eventuala completare a consemnărilor la care s-a referit dl. E. în răspunsurile furnizate în cadrul investigaţiei nu echivalează cu întocmirea în integralitate a înscrisurilor olografe ulterior întâlnirilor. În plus, trebuie reţinut că dl. E. nu a menţionat care este conţinutul concret al consemnărilor ulterioare, putând fi vorba despre completări care nu puteau fi făcute în mod natural decât după trecerea unui oarecare interval de timp.

Pe de altă parte, aceste documente olografe au fost ridicate în cadrul inspecţiei inopinate, iar nu depuse odată cu cererea de clemenţă, pentru a sugera ideea unui plan bine stabilit al dl. E..

Faptul că deşi au fost realizate inspecţii inopinate la sediile societăţilor parte la presupusul cartel şi la sediul firmei de consultanţă a d-lui E., că nu au fost identificate mail-uri, notiţe, minute sau orice fel de alte probe scrise de natură a indica direct sau indirect existenţa cartelului (spre exemplu, corespondenţă privind modul de comportament în licitaţiile Romgaz incriminate), nu este relevant, cât timp probatoriul deja administrat este suficient pentru a dovedi încălcarea.

Contrar susţinerilor recurentei, în privinţa documentului olograf nu este incidentă jurisprudenţa din Decizia ICCJ nr. 1358/05.03.2007, chiar dacă acesta cuprinde însemnări prescurtate, deoarece, spre deosebire de speta Cimentul în care autoritatea nu a probat întalnirile dintre participantii la cartel, reprezentanţii G., A. târgu Mureş, ai recurentei şi ai J. au participat la întâlnirile respective consemnate în documentul olograf (a se vedea în acest sens, Decizia Consiliului Concurenţei, par. 385 -38); documentul a fost ridicat în inspecţie inopinata, şi, având în vedere şi structura sa, acesta este credibil şi reflectă realitatea; nivelul de detaliu şi conţinutul însemnărilor dl-ui E., chiar dacă unele prescurtate, contrazic susţinerile potrivit cărora notele s-au realizat posibil la o dată ulterioară, fiind puţin probabil ca după întâlniri, acesta să rememoreze informaţiile schimbate cu concurenţii cu un asemenea grad de precizie (obiective, adâncimi, date licitaţii).

Spre deosebire de cele retinute de ICCJ prin Decizia nr. 1358/2007, informaţiile furnizate în acest document nu sunt eliptice, iar din conţinutul însemnărilor reiese cu evidenţă că nu e vorba de "note cu caracter personal", ci de informaţii privind activitatea profesională a autorului, respectiv de discuţii la anumite întâlniri dintre concurenţi privind sondele licitate de ROMGAZ, firmele schimbând informaţii sensibile privind strategii şi politici de piaţă, respectiv intenţia de a participa la anumite licitaţii viitoare.

În concluzie, este nefondat motivul de recurs referitor la lipsa valorii probatorii a documentului olograf ce provine de la dl. E., lipsa credibilităţii şi necesitatea înlăturării lui din ansamblul probator, precum şi la încălcarea dispoziţiilor art. 36 din Legea concurenţei.

Referitor la încălcarea dreptului la apărare în cursul investigaţiei şi respingerea acestor critici de către instanţa de fond, respectiv la administrarea nelegală a probelor reprezentate de comunicaţiile efectuate prin intermediul poştei electronice, datorată faptului că intimatul nu a verificat hard-disk-drive-urile conţinând aceste comunicaţii şi că nu a efectuat copii sigilate după acestea, nefiind depus şi mediul de stocare al comunicaţiilor, Înalta Curte menţionează că nu pot fi primite asemenea critici.

Pe de o parte, recurenta omite faptul că inspectorii Consiliului Concurenţei sunt abilitaţi să preleveze, după caz, extrase din documente, inclusiv electronice.

Neaplicarea sigiliilor asupra HDD-urilor conţinând e-mailurile incriminatoare şi neprelevarea întregului mediu electronic aferent respectivei corespondenţe, nu este de natură a invalida probatoriul, în contextukl în care procedura forensic nu constituie o etapă obligatorie a inspecţiei, iar oportunitatea aplicării acesteia este decisă de echipa de inspecţie, de la caz la caz,în special în situaţiile în care volumul mare ori complexitatea datelor stocate electronic sau dispersia mare a echipamentelor pe care acestea sunt stocate nu permite nu permit decât obţinerea unor extrase.

Pe de altă parte, solicitantul politicii de clemenţă a furnizat respectivele probe asumându-şi răspunderea penală pentru veridicitatea acestora.

În plus, raportat la suspiciunile recurentei-reclamante cu privire la eventuala alterare sau fabricare, cu rea voinţă a acestor probe de către solicitantul politicii de clemenţă, trebuie avută în vedere şi împrejurarea că prin depunerea acestora sub formă de extrase, fără a fi însoţite de suporturile de pe care au fost extrase, în etapa iniţială a solicitării, aplicantul nu are certitudinea că va primi din partea autorităţii de concurenţă beneficiul imunităţii la amendă sau reducerea acesteia, astfel încât teza potrivit căreia autenticitatea extraselor conţinând e-mailurile incriminatoare poate fi pusă la îndoială nu subzistă.

Prin urmare, nu poate fi primite nici criticile recurentei referitoare la neîndeplinirea condiţiilor de acordare a clemenţei prevăzute de art. 20 din Instrucţiunile privind aplicarea politicii de clemenţă, aprobate prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 300/2009 cu modificările şi completările ulterioare, ceea ce determină nulitatea întregii proceduri de investigaţie.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea prezumţiei de nevinovăţie şi neîndeplinirea cerinţelor standardul de probă aplicabil, Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, faptul că, pornind de la premisa principial valabilă că activităţile pe care înţelegerile anticoncurenţiale le implică au loc într-o manieră clandestină, documentele asociate acestora fiind reduse la minimum, prin jurisprudenţa CJUE s-a stabilit că autoritatea de concurenţă are dreptul la libera apreciere a probelor, singurul criteriu relevant fiind credibilitatea acestora.

De asemenea, în situaţia în care autoritatea de concurenţă descoperă înscrisuri care atestă explicit un contact nelegal între întreprinderi, în mod normal acestea nu pot fi decât fragmentare şi disparate, astfel încât este necesar ca anumite detalii să fie reconstituite prin deducţii logice. Din această perspectivă, în cele mai multe cazuri, existenţa unei înţelegeri sau practici concertate trebuie dedusă dintr-un anumit număr de coincidenţe şi de indicii care, privite în ansamblu, pot constitui, în lipsa unei alte explicaţii coerente, dovada încălcării normelor de concurenţă.

În acest sens, autorităţii de concurenţă îi revine sarcina de a prezenta dovezi precise şi concordante pentru a crea convingerea fermă că încălcarea a fost săvârşită.

Cu toate acestea, fiecare dintre probele prezentate, indiferent dacă sunt directe sau indirecte ori circumstanţiale, nu trebuie să corespundă în mod obligatoriu acestor criterii în legătură cu fiecare element al încălcării, fiind suficient ca seria de indicii invocată de instituţie, apreciată în mod global, să răspundă cerinţei unui corp de dovezi incriminatorii solide.

Această abordare a fost consacrată de jurisprudenţa europeană în forma principiului aprecierii holistice a probelor, ceea ce permite probarea încălcării normelor de concurenţă în condiţiile în care "urmele" comportamentelor ilicite sunt tot mai reduse. (cauzele Dresdner Bank AG şi alţii vechiul Comisia, parag. 62 şi 63; cauza C-407/08P, Knauf Ghips KG vechiul Comisia Europeană parag. 47; cauza C-407/08P, parag. 48; cazurile 48/69 ICI c. Comisia, Hotărârea din 14 iulie 1972, ECR 619 parag. 68; cazurile T-141/94, Thyssen vechiul Comisia, Hotărârea din data de 11 martie 1999, ECR II-347, parag. 175; cazul T-311/94, Eendracht vechiul Comisia, Hotărârea din 14 mai 1998, ECR II - 1134, parag. 201; cazurile conexate T-25/95 etc., Cimenteries CBR şi alţii vechiul Comisia, Hotărârea din 15 martie 2000, ECT II-491, part. 726; cazul T-56/99, Marlines vechiul Comisia, Hotărârea din 11 decembrie 2003, ECR II-5225, parag. 28; cazul T-38/02, Danone vechiul Comisia, Hotărârea din 25 octombrie 2006, ECR II-4426 parag. 218).

Înţelegerea ce poate interveni între întreprinderi, interzisă de lege,poate fi explicită sau poate fi dedusă din comportamentul părţilor, în condiţiile în care o anumită conduită poate demonstra existenţa înţelegerii, precum şi faptul că nu este necesar ca înţelegea survenită să se concretizeze printr-un plan comun detaliat.

În concluzie, raportând jurisprudenţa CJUE menţionată anterior la situaţia de fapt din prezenta cauză, se constată că pârâta a respectat standardul de probă prezentat anterior pentru dovedirea înţelegerii anticoncurenţiale, prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi nu se poate reţine aplicarea unei prezumţii de vinovăţie, cum susţine recurenta.

Astfel, Consiliul Concurentei nu a luat în considerare doar înscrisurile aferente aplicaţiei de clementa din caz, ci le-a coroborat pe acestea cu situatia concreta din piaţă şi cu inscrisurile ridicate în timpul inspecţiilor inopinate, precum şi cu raspunsurile la solicitarile de informatii adresate părţilor implicate sau altor întreprinderi.

Din probele respective, a rezultat că solicitantul clemenţei a participat la discuţii cu concurenţii privind împărţirea pieţei de foraj la licitaţiile organizate de ROMGAZ. Probele care demonstreaza planificarea/conceperea coordonarii anticoncurenţiale sunt documentele ridicate în inspecţiile inopinate, respectiv înscrisuri olografe (document ridicat în inspecţia inopinată la sediul întreprinderii investigate RCI) realizate de reprezentantul J. cu ocazia celor două întâlniri anticoncurenţiale desfăşurate la Braşov în 2 iunie 2008 şi 8 septembrie 2009, cu participarea tuturor întreprinderilor sancţionate. Dovezile circumstanţiale atesta contactele dintre societăţile de foraj.

Informaţii furnizate în răspunsurile părţilor implicate la solicitările de informaţii ale Consiliului Concurenţei atestă faptul că între operatorii de foraj au existat întalniri la cele doua date mentionate de documentul olograf; analiza comportamentului la licitaţii al întreprinderilor implicate relevă că ceea ce s-a convenit în cartel s-a şi pus în aplicare; autoritatea a utilizat în instrumentarea cazului şi informaţii obţinute în urma solicitărilor adresate altor întreprinderi şi instituţii publice, precum şi informaţii publice disponibile pe paginile de internet ale întreprinderilor implicate şi ale Ministerului Finanţelor Publice.

În ceea ce priveşte inexistenţa unei încălcări a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei, pornind de la premisa înlăturării cererii de clemenţă şi a documentului olograf din ansamblul probator, faţă de considerentele menţionate în precedent, acest motiv de recurs se dovedeşte a fi nefondat.

De altfel, în conditiile în care probatoriul relevă faptul că între părţii au existat întalniri/contacte ce au vizat câstigarea viitoarelor licitaţii, comportamentul concret în cadrul procedurilor devine subsevent din punct de vedere al forţei probante, deoarece existenţa faptei este deja demonstrata de actele preparatorii ale adjudecarii efective.

În acest sens, examinand derularea licitatiilor, reiese ca lucrarile/contractele de foraj, alocate prin documentul olograf, au fost adjudecate într-o proportie determinanta astfel cum se hotărâse în cartel de către întreprinderile participante, printre care şi recurenta-reclamantă.

Determinantă este împrejurarea că în documentul olograf, rezultat in urma întâlnirii din data de 8 septembrie 2008 dintre J., G., A. şi N., este prezentată o listă de 9 sonde care urma să fie scoase la licitaţie de ROMGAZ şi, în dreptul fiecărei sonde, este notată: întreprinderea care urma să câştige licitaţia; data fiecărei licitaţii, în măsura în care aceasta este cunoscută la data întâlnirii, iar pentru licitaţiile anulate se menţionează doar că urmează să se reliciteze; adâncimea fiecărei sonde. Adjudecarea lucrărilor pentru respectivele sonde s-a realizat astfel cum se stabilise în cartel.

Intreprinderile implicate au participat, ca regulă generală, câte două, pentru a asigura aparenţa unei concurenţe corecte la licitaţiile discutate între concurenţi în 2 iunie 2008 şi, respectiv 8 septembrie 2008 şi la licitaţiile incluse în obiectivul "Foraj 22 Sonde" (adică încă 8 licitatii pe loturi). În aproximativ 88% din aceste cazuri, întreprinderile implicate licitează două câte două (38 licitaţii din 43). Întreprinderea desemnată în cartel să câştige licitaţia cu o valoare situată cu puţin sub valoarea estimată de ROMGAZ, în timp ce întreprinderea care participa doar pentru a crea aparenţa de concurenţă (ofertant "de curtoazie") oferta un preţ peste valoarea estimată (care crea cel puţin riscul, asumat de parte, de a pierde licitaţia) sau mai mare decât cel al concurentului desemnat să câştige. In cele aprox. 35% din cazuri în care o firma licitează sub valoarea estimată, iar cealalta peste aceasta valoare, trebuie adăugate situaţiile în care firma desemnată să piardă, desi a licitat sub valoarea estimată, diferenta între valoarea estimată şi oferta depusă era extrem de mică.

Acest model de comportament implica o diferenţă minoră între preţurile ofertate de întreprinderile participante la procedurile de licitaţie, explicabilă prin faptul că, anterior depunerii ofertelor, întreprinderile implicate cunoşteau valoarea ofertelor pe care intenţionau să le prezinte concurenţii.

În măsura în care la licitaţiile respective au participat doar întreprinderile implicate, licitaţia a fost câştigată în majoritatea cazurilor de întreprinderea stabilită în întâlnirile şi discuţiile anticoncurenţiale ca viitor adjudecatar al licitaţiei.

Au existat şi situaţii în care licitaţiile au fost anulate iar procedura licitaţiei a fost reluată, dar şi în situaţiile respective se observă faptul că părţile implicate s-au comportat în aşa fel încât să câştige întreprinderea desemnată în cadrul întâlnirilor şi/sau discuţiilor anticoncurenţiale descrise în decizia autorităţii.

Totusi, menţinând acelaşi comportament prestabilit în cadrul întâlnirilor şi/sau discuţiilor anticoncurenţiale, întreprinderea desemnată în cadrul înţelegerii şi/sau practicii concertate analizate şi-a adjudecat licitaţia în momentul în care aceasta s-a derulat din nou.

Examinarea atenta a modalitatii de licitare confirma indubitabil declaratiile de clementa si actele anexate, intrucat chiar acest mecanism a fost descris şi de C., aplicantul pentru clementa in procedura.

De altfel, din ansamblul probatoriului, rezultă că deciziile de participare la licitaţii au fost urmarea comportamentului anticoncurenţial, si nicidecum a analizei independente a elementelor de cost, astfel cum sustine recurenta. Din existenţa contactelor directe între concurenţi privind împărţirea pieţei de foraj se naşte prezumţia relativă potrivit căreia comportamentul subsecvent al unei întreprinderi care a participat la asemenea discuţii şi a rămas pe piaţă se datorează concertării (legătură cauză-efect între concertare şi comportament). Partile implicate nu au demonstrat ca au avut un comportament independent, că nu au ţinut cont când şi-au stabilit comportamentul pe piaţă de informaţiile privind intenţia de participare la licitaţie a concurenţilor. În acest sens, părţile trebuia sa furnizeze dovezi contemporane faptelor din care să reiasă comportamentul independent şi unilateral pe piaţă.

Un alt element convergent pentru concluzia existenţei înţelegerii anticoncurenţiale este reprezentat de retragerea de către C. a oferetelor depuse pentru sondele 1 Călugăreni şi 1 Bogdăneşti, ca urmare a intervenţiei dl. E..

Celelalte argumente reiterate de recurentă vor fi considerate nefondate, cu motivarea că toate tind să aibă în vedere aspecte legate de un comportament ulterior coluziunii, care aparent ar fi contrar înţelegerii anticoncurenţiale şi ar dovedi inexistenţa încălcării prin aceea că înţelegerea nu a fost corect implementată.

Împrejurarea că între societăţile participante nu au intervenit înţelegeri pentru toate licitaţiile derulate de Romgaz în perioada 2008-2009, nu infirmă existenţa înţelegerii pentru unele dintre acestea, căci pentru a se reţine existenţa unei fapte anticoncurenţiale, nu este necesar ca înţelegerea intervenită între întreprinderi să fi vizat toate procedurile de licitaţie derulate de Romgaz în perioada 2008-2009.

Art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 prevede ca şi condiţie ca înţelegerea respectivă să aibă ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurentei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia. Aşadar, distincţia între înţelegerile anticoncurenţiale prin obiect şi cele prin efect este deosebit de importantă, pentru că, odată ce s-a stabilit că înţelegerea are ca obiect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei, determinarea efectelor concrete ale înţelegerii nu mai este necesară.

Cu alte cuvinte, pentru ca dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 să fie aplicabile, nu se impune determinarea/identificarea unor efecte concrete pe piaţă, întrucât restricţiile prin obiect sunt restricţii grave ale concurenţei, fiind susceptibile prin chiar natura lor să producă efecte negative pe piaţă.

În acest sens, în jurisprudenţa comunitară s-a arătat că, dacă este evident că o înţelegere a avut ca obiect să restrângă, să împiedice sau să denatureze concurenţa, atunci nu mai este nevoie să fie examinate efectele acelei înţelegeri/beneficiile pe care ipotetic le-ar fi adus implementarea acelei înţelegeri.

Astfel, sunt amintite aşa-numitele restricţionări "hard-core" (ex. fixarea preţurilor/tarifelor, împărţirea pieţelor), care sunt considerate că, prin însăşi natura lor, pot afecta concurenţa, nemaifiind necesar să se probeze un efect concret asupra pieţei (în acest sens: hotărârea pronunţată în cauzele reunite C-56/64 şi C-58/64 Consten and Grunding vechiul Comisie). De asemenea, trucarea licitaţiilor intră sub incidenţa art. 101 alin. (1) din TFUE (în acest sens: hotărârile pronunţate în cauzele T-29/92 SPO vechiul Comisie, T-9/99 HFB Holding vechiul Comisie).

Ca atare, cazul supus investigaţiei, fiind o înţelegere de împărţire a licitaţiilor derulate de Romgaz, aceasta cade în mod automat sub incidenţa interdicţiei prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, intrând în categoria înţelegerilor orizontale care restricţionează concurenţa prin obiect şi nefiind nevoie să se analizeze efectele acesteia pe piaţă.

Dacă nu ar fi existat înţelegerea anticoncurenţială intervenită între părţi, operatorii economici, inclusiv reclamanta, ar fi trebuit să adopte un comportament adecvat unor cerinţe impuse de un climat concurenţial pe piaţă, ce ar fi determinat depunerea de oferte care ar fi avut şanse reale de a fi declarate câştigătoare, ceea ce ar fi presupus inclusiv coborârea ofertei financiare cât mai mult posibil sub valoarea estimată de Romgaz. Or, cunoscând faptul că ceilalţi ofertanţi din cadrul procedurilor nu reprezentau adevăraţi concurenţi, societăţile participante, inclusiv reclamanta, au putut prezenta oferte financiare foarte apropiate de valoarea estimată a contractului stabilită de autoritatea contractantă, obţinând astfel un surplus de profit, fiind încredinţată că ceilalţi participanţi nu vor avea oferte financiare mai bune. Prin urmare, avantajul economic pe care fiecare societate implicată îl obţinea este reprezentat de diminuarea sau eliminarea riscului comercial la licitaţii şi garantarea câştigării acestora chiar şi în ipoteza prezentării unor oferte financiare cu valori mai mari.

În concluzie, se reţine că în mod corect au reţinut intimata şi prima instanţă faptul că a existat o încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Lege.

Răspunzând argumentelor referitoare la necesitatea existenţei probelor la un nivel care să dovedească în mod credibil săvârşirea faptei anticoncurenţiale, Înalta Curte porneşte de la premisa că aprecierea propriu-zisă a probelor excedează limitele controlului judiciar exercitat în recurs, ce poate viza doar aspecte de legalitate a regimului probator aplicat în cauză, nefiind rolul instanţei de recurs să reia în detaliu toate elementele factuale descrise pe larg în sentinţă ori relatate în calea de atac.

După cum corect a evidenţiat recurenta-reclamantă, pentru a demonstra existenţa unei fapte anticoncurenţiale, autoritatea de concurenţă are obligaţia de a prezenta dovezi precise şi concordante, pentru a crea convingerea fermă că a fost săvârşită încălcarea normelor de concurenţă.

Ţinând însă cont de specificitatea practicilor anticoncurenţiale şi de precauţia cu care se procedează de cele mai multe ori în iniţierea şi punerea în practică a încălcărilor, principiul liberei aprecieri a probelor, consacrat în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, nu poate fi interpretat într-o manieră restrictivă, care să facă imposibilă intervenţia autorităţii de concurenţă în scopul interesului public de protejare a mediului concurenţial, singurul criteriu relevant pentru aprecierea probelor fiind credibilitatea acestora. Existenţa unei practici sau a unui acord anticoncurenţial poate să fie dedusă chiar şi din anumite indicii sau prezumţii care, luate în ansamblu, pot constitui, în absenţa unei explicaţii coerente, dovada încălcării normelor de concurenţă.

Ideea că valoarea probatorie în materia faptelor anticoncurenţiale trebuie evaluată în considerarea întregii situaţii factuale, în raport cu ansamblul elementelor probatorii, este în acord cu jurisprudenţa europeană, edificatoare în acest sens fiind hotărârea pronunţată de CJUE în cauza C - 407/2008, par. 47- 49, în care s-a reţinut că, pentru a stabili existenţa unei încălcări a articolului 81 alin. (1) CE, Comisia trebuie să se întemeieze pe probe serioase, precise şi concordante (a se vedea în acest sens Hotărârea din 31 martie 1993, Ahlström Osakeyhtiö şi alţii/Comisia, C-89/85, C-104/85, C-114/85, C-116/85 şi C-117/85 şi C-125/85-C-129/85, Rec., p. I-1307, punctul 127). Cu toate acestea, fiecare dintre dovezile prezentate de aceasta nu trebuie să răspundă în mod necesar acestor criterii în raport cu fiecare element al încălcării. Este suficient ca seria de indicii invocate de instituţia respectivă, apreciată în mod global, să răspundă acestei cerinţe.

Instanţele europene au dezvoltat concepţia holistică de apreciere a probelor în materie de concurenţă, potrivit căreia acestea trebuie analizate în contextul global al procedurii investigate, iar nu în individualitatea lor, în jurisprudenţă făcându-se referire la un "corp comun de dovezi incriminatorii solide" (cauzele reunite T-67/00, T-68/00, T-71/00 şi T-78/00 JFE Engineering Corp, cauza T-62/98 Volkswagen, cauzele conexate C-238/99 P, C-244/99 P, C-245/99 P, C-247/99 P, C-250/99 P până la C-252/99 P şi C-254/99 P Limburgse Vinyl Maatschaapij). În măsura în care documentele identificate de autoritatea de concurenţă conţin informaţii specifice care corespund celor cuprinse în alte documente, trebuie să se considere că aceste elemente se pot susţine reciproc (cauzele Aalborg Portland, Cimenteries CBR).

În acest sens, în sentinţa atacată s-a reţinut în mod judicios că nu se poate pretinde ca orice mijloc de probă să îndeplinească el însuşi standardul necesar pentru dovedirea fiecărui element al încălcării, ci este suficient ca ansamblul probator să constituie un corp de dovezi incriminatorii solide, indiferent dacă acestea sunt directe sau circumstanţiale.

În cazul faptei anticoncurenţiale din litigiul de faţă, valoarea probatorie a dovezilor administrate a fost analizată adecvat, în raport cu întreg contextul cauzal, voinţa comună a societăţilor sancţionate de a împărţi între ele lucrările de foraj pentru petrol şi gaze naturale ce urmau a face obiectul licitaţiilor organizate de Romgaz, ca autoritate contractantă, rezultând din informaţiile oferite de C./F. în cadrul procedurii de clemenţă, informaţii care se corelează cu elementele decelate din conţinutul înscrisurilor olografe ridicate în timpul inspecţiei inopinate, la care se adaugă elementele probatorii desprinse din comportamentul întreprinderilor vizate şi din explicaţiile oferite de acestea în timpul procedurii, descrise pe larg în motivarea sentinţei atacate.

În ceea ce priveşte motivele de recurs referitoare la cererea în subsidiar privind greşita individualizare a sancţiunii, Înalta Curte menţionează că, potrivit art. 53 alin. (1) lit. (a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate, încălcarea art. 5 şi 6 din Lege şi a art. 101 şi 102 din TFUE se sancţionează cu amendă de la 0,5% până la 10% din cifra de afaceri totală realizată de întreprinderile implicate în anul anterior aplicării sancţiunii.

Conform legislaţiei naţionale, individualizarea sancţiunii se face ţinând seama de gravitatea şi durata faptei, criterii principale prevăzute de art. 55 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, dar şi în funcţie de alte elemente stabilite prin instrucţiuni adoptate de Consiliul Concurenţei, care detaliază şi nuanţează modalităţile de individualizare a sancţiunilor, indicând reperele care diferenţiază gradele de gravitate a faptelor şi tranşelor de sancţiuni.

Din conţinutul deciziei administrative contestate (Cap IX - Individualizarea sancţiunilor) rezultă că, aplicând recurentei-reclamante o amendă de 2,31% din cifra de afaceri pe anul 2013, Consiliul Concurenţei a avut în vedere criteriile prevăzute în Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 51 din Legea concurenţei nr. 21/1996, publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 638/10 septembrie 2010, denumite în continuare Instrucţiunile din 2010.

Înalta Curte consideră că încadrarea faptei anticoncurenţiale în categoria faptelor de gravitate mare este justificată, proporţională cu natura faptei (restricţionare pe orizontală de tip cartel), dimensiunea geografică a pieţei (întreg teritoriul naţional), cu cota de piaţă cumulată a întreprinderilor implicate (peste 70%) şi cota din valoarea lucrărilor de foraj atribuite de ROMGAZ prin licitaţii publice (90%) şi consistent motivată (par. 456 - 464 din decizia de sancţionare), cuantumul decis pentru gravitatea faptei fiind de 4% din cifra de afaceri totală, în anul anterior, a întreprinderilor sancţionate.

În cazul recurentei-reclamante au fost luate în considerare patru circumstanţe atenuante, care au dus la scăderea procentului din cifra de afaceri: colaborarea efectivă şi deplină în timpul procedurii de investigaţie; cifra de afaceri aferentă forajului pentru Romgaz mai redusă în perioada relevantă; existenţa unui context economic şi legal specific modului de organizare a licitaţiilor ROMGAZ, care a favorizat comportamentul anticoncurenţial şi existenţa unor deficienţe în funcţionarea sectorului de foraj pentru petrol şi gaze naturale; existenţa unor deficienţe în funcţionarea sectorului de foraj pentru petrol şi gaze naturale cumulată cu situaţia financiară precară a întreprinderii.

Fapta recurentei- reclamante a fost încadrată în categoria faptelor de durată medie (1-5 ani), începând cu întâlnirea din 2 iunie 2008 şi până la data de 12 octombrie 2009, când s-au deschis ofertele pentru ultima dintre licitaţiile vizate de fapta anticoncurenţială.

În dezvoltarea criticilor aferente individualizării sancţiunii, recurenta- reclamantă a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod greşit în cadrul duratei încălcării perioada derulării licitaţiei restrânse pentru atribuirea lucrărilor la "Foraj 22 sonde", respectiv 14 iulie 2009-12 octombrie 2009, acordând o semnificaţie probatorie eronată unor comunicări prin e-mail legate de criteriile generale de participare la licitaţiile restrânse care nu au reprezentat în sine o încălcare a Legii concurenţei, modificarea pe parcurs a criteriilor incluse în documentaţia de atribuire nefiind influenţată de propunerile întreprinderilor implicate şi necuprinzând decât într-o foarte mică măsură acele propuneri. S-a mai invocat, în acest context, pe de o parte, lipsa oricărui indiciu al unei înţelegeri anticoncurenţiale pentru Licitaţia 22 Sonde şi imposibilitatea efectivă de implementare a criteriilor de selecţie de către competitori şi, pe de altă parte, contradicţia privind cele reţinute în decizie în sarcina C.. În optica recurentei-reclamante, dacă s-ar accepta că o faptă anticoncurenţială a existat, aceasta nu ar fi putut avea decât durata corespunzătoare licitaţiilor indicate expres în documentul olograf, încetând la data de 23 februarie 2009, când s-a finalizat ultima dintre acele licitaţii.

Criticile rezumate mai sus nu pot fi primite, prin prisma argumentelor expuse în contextul analizei motivelor asupra standardului de probă şi a punerii în practică a înţelegerii anticoncurenţiale, a căror reluare ar fi de prisos. Faptul că într-o anumită perioadă nu au fost organizate proceduri de licitaţie este un fapt exterior care nu echivalează cu o dezicere a întreprinderilor cu privire la înţelegerea anticoncurenţială, neexistând o manifestare neechivocă de voinţă în acest sens, iar aspectele particulare privind derularea fiecăreia dintre licitaţiile organizate în perioada de referinţă, ori împrejurarea că una dintre întreprinderi (C.) nu a contestat cele reţinute în sarcina sa nu sunt de natură să infirme concluzia autorităţii de concurenţă şi a primei instanţe.

În ceea ce priveşte criticile legate de efectele concrete ale înţelegerii anticoncurenţiale, Înalta Curte apreciază că acestea nu au relevanţă, întrucât fapta imputată reprezintă o restricţie "prin obiect". De asemenea, astfel cum a statuat C.E.J., impactul asupra preţurilor la consumator nu este o precondiţie pentru constatarea obiectului unei practici anticoncurenţiale, întrucât regulile de concurenţă sunt destinate să protejeze nu doar interesul imediat al concurenţilor sau al consumatorilor, ci şi structura pieţei şi, implicit, concurenţa ca atare.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa C.J.U.E., o îndrumare cu privire la ceea ce constituie o restricţie a concurenţei prin obiect se găseşte în hotărârea pronunţată în cauza C-67/13P Groupement de Cartes Bancaires vechiul Comisia Europeană, în care s-a statuat că, atunci când autoritatea de asigurare a respectării legislaţiei în materie de concurenţă se confruntă cu o potenţială restricţie care nu este deja recunoscută ca restricţie prin obiect (adică atunci când nu există niciun precedent clar în constatările instanţelor europene potrivit căruia practica respectivă este o restricţie prin obiect), aceasta trebuie să stabilească dacă presupusa restricţie produce, "prin însăşi natura sa", "un grad suficient de denaturare a concurenţei".

Astfel cum s-a reţinut în hotărârea menţionată (pct. 51), "anumite comportamente coluzive precum cele care conduc la stabilirea orizontală a preţurilor prin înţelegeri pot fi considerate ca fiind într-o asemenea măsură susceptibile de a avea efecte negative în special asupra preţului, a cantităţii sau a calităţii produselor şi serviciilor încât se poate considera inutil, în vederea aplicării articolului 81 alin. (1) CE, să se demonstreze că acestea au efecte reale asupra pieţei (a se vedea în acest sens în special Hotărârea Clair, 123/83, EU:C:1985:33, punctul 22). Astfel, experienţa arată că astfel de comportamente atrag scăderi ale producţiei şi creşteri de preţuri, conducând la o alocare necorespunzătoare a resurselor, în special în detrimentul consumatorilor".

"În ipoteza în care analiza unui tip de coordonare între întreprinderi nu ar prezenta un grad suficient de nocivitate pentru concurenţă, ar trebui să se examineze, în schimb, efectele acesteia şi, pentru a fi interzisă, să se impună întrunirea elementelor care probează că, în fapt, concurenţa a fost împiedicată, restrânsă sau denaturată în mod semnificativ" (hotărârea Allianz Hungária Biztosító şi alţii, pct. 34, precum şi jurisprudenţa citată).

Astfel, noţiunea de restrângere a concurenţei "prin obiect" nu poate fi aplicată decât unor tipuri de coordonare între întreprinderi care prezintă un grad suficient de nocivitate pentru concurenţă pentru a se putea considera că examinarea efectelor acestora nu este necesară, în caz contrar Comisia fiind dispensată de obligaţia de a dovedi efectele reale pe piaţă ale unor acorduri în privinţa cărora nu s a stabilit în niciun fel că sunt, prin însăşi natura lor, dăunătoare pentru buna funcţionare a concurenţei.

Curtea a constatat deja că, pentru a avea un obiect anticoncurenţial, este suficient ca acordul să poată să producă efecte negative asupra concurenţei, cu alte cuvinte, ca aceasta să fie apt în mod concret să împiedice, să restrângă sau să denatureze concurenţa în cadrul pieţei comune. Problema dacă şi în ce măsură un astfel de efect se produce efectiv nu poate avea importanţă decât pentru a calcula cuantumul amenzilor şi pentru a evalua dreptul la acordarea de daune interese (hotărârea T-Mobile Netherlands şi alţii, pct. 31)."

Astfel, deşi efectele anticoncurenţiale nu trebuie demonstrate în cadrul unei restrângeri a concurenţei prin obiect, nu este mai puţin adevărat că restrângerea concurenţei în cauză trebuie în mod evident să fie de natură a avea un efect minimal asupra pieţei.

Contextul economic şi juridic are rolul de a ajuta autoritatea de concurenţă să înţeleagă funcţia economică şi semnificaţia reală a acordului. A ţine seama de contextul economic şi juridic însemnă că acordul în litigiu trebuie doar să fie în mod concret apt să împiedice, să restrângă sau să denatureze concurenţa în cadrul pieţei comune, întrucât nu trebuie pierdut din vedere faptul că avantajul deţinut în ceea ce priveşte previzibilitatea şi facilitarea sarcinii probei pe care îl implică identificarea acordurilor operând o restrângere prin obiect ar fi "compromis în cazul în care această identificare ar depinde, în cele din urmă, de o examinare aprofundată a consecinţelor acordurilor menţionate asupra concurenţei, care ar depăşi semnificativ limitele unei examinări detaliate a acestor acorduri" (concluziile avocatului general O. prezentate în cauza T-Mobile Netherlands şi alţii, C-8/08, pct. 46).

În final, Curtea mai reţine că interesul pe care îl prezintă distincţia dintre restrângerile concurenţei "prin obiect" şi cele "prin efect" este probatoriu: în faţa unei restrângeri prin obiect, proba efectelor sale anticoncurenţiale actuale sau potenţiale nu este necesară, constatarea unui obiect anticoncurenţial fiind suficientă pentru calificarea drept restrângere a concurenţei şi, prin urmare, pentru sancţionarea întreprinderilor; dacă obiectul anticoncurenţial al acordului avut în vedere este demonstrat, ancheta se poate încheia, iar încălcarea este dovedită fără ca efectele actuale sau potenţiale ale acordului respectiv asupra concurenţei să trebuiască a fi demonstrate.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că fapta de împărţire a pietei săvîrşită de părtile implicate reprezintă o încalcare de gravitate mare, în conformitate cu normele nationale de individualizare si cu jurisprudenta europeana în materie. Aşa cum au retinut instantele europene, dintre aspectele care sunt relevante, în general, la stabilirea gravitatii încălcării, nu toate au aceeasi pondere în cadrul examinării globale a faptei. Natura încălcării are un rol esential, în special în caracterizarea încălcărilor ca fiind de gravitate mare. Chiar si în situatia în care nu se demonstreaza că o întelegere a avut un impact pe piaţă, acest aspect este irelevant pentru calificarea încalcarii ca fiind de gravitate mare, calificare corecta prin însăşi natura încălcării respective.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele expuse, constatând că sentinţa instanţei de fond se află la adăpost de criticile formulate, în temeiul art. 497 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2991 din 11 octombrie 2016 şi împotriva încheierii din 12 octombrie 2015, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iulie 2020.