Recovery of EU agricultural investment funds for failure to submit payment application and realize business plan actions

Şedinţa publică din data de 16 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Timişoara, la data de 13.12.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei înregistrată sub nr. x/03.05.2016 şi a Procesului-verbal de constatare şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 23.02.2016 privind proiectul Dezvoltarea exploataţiei agricole a tânărului A., finanţat prin contractul de finanţare nr. x/02.02.2011, cu consecinţa exonerării de la plata sumei de 63.930 RON şi a accesoriilor la această sumă, iar în subsidiar, a solicitat anularea în parte a celor două acte administrative, respectiv înlăturarea măsurii privitoare la recuperarea sumei plătite în cadrul primei tranşe, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 155 din 22 mai 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea reclamantului

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A., fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul a apreciat că hotărârea instanţei de fond este rezultatul aplicării greşite a normelor legale de drept intern şi al ignorării caracterului obligatoriu al hotărârilor CJUE invocate.

A arătat recurentul faptul că nedepunerea cererii pentru plata celei de-a doua tranşe a fost consecinţa faptului că, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (4) din Contractul de finanţare, autoritatea competentă în gestionarea fondurilor europene urma să verifice îndeplinirea acţiunilor prevăzute în Planul de Afaceri. A susţinut recurentul că verificarea este anterioară depunerii cererii şi reprezintă o condiţie pentru depunerea acestei cereri.

Recurentul a arătat că a aşteptat efectuarea verificărilor pentru a depune cererea pentru a doua tranşă, iar pentru că aceste verificări nu au fost efectuate a considerat cu nu poate depune cererea.

A apreciat recurentul că chiar dacă nedepunerea cererii pentru plata celei de-a doua tranşe ar reprezenta o încălcare a obligaţiilor contractuale, sancţiunea ce se poate aplica trebuie să aibă în vedere principiul proporţionalităţii. A susţinut recurentul că instanţa era legată de interpretarea dată de CJUE principiului proporţionalităţii, în sensul că hotrârile pe care acesta le-a invocat erau obligatorii pentru problema supusă judecăţii.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin cererea introductivă, reclamantul a supus controlului judiciar Decizia de soluţionare a contestaţiei adresate pârâtei şi Procesul-verbal de constatare şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 23.02.2016 privind proiectul Dezvoltarea exploataţiei agricole a tânărului A..

Instanţa de primă jurisdicţie a respins cererea de chemare în judecată, reţinând faptul că reclamantul nu a depus la OJFIR Timiş dosarul aferent tranşei a doua de plată în termenul prevăzut în Actul adiţional nr. x la contractul de finanţare nr. x/02.02.2011, respectiv până la data de 02.11.2013.

Instanţa de fond a constatat că beneficiarul nu a îndeplinit obligaţia de a depune ce-a de-a doua cerere de plată până la data de 02.11.2013, încălcând astfel dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Contractul de finanţare, precum şi că nu a făcut dovada realizării tuturor acţiunilor prevăzute în Planul de afaceri, încălcând prevederile art. 3 alin. (1) şi (4) din Anexa I.

Instanţa de fond a constatat că prin nedepunerea celei de-a doua cereri de plată şi prin faptul că nu a reuşit să încheie contracte de vânzare-cumpărare şi să realizeze operaţiunile de intabulare, beneficiarul nu a realizat aciunile din Planul de afaceri cuprins în cererea de finanţare, adică nu a realizat proiectul în conformitate cu descrierea acestuia din Cererea de finanţare.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de reducere a sancţiunii aplicate, cu respectarea principiului proporţionalităţii, instanţa de fond a reţinut că în speţa de faţă neregula constatată afectează întreg proiectul asumat, cât timp beneficiarul nu a demonstrat că a realizat acţiunile din Planul de afaceri şi nu şi-a îndeplinit obligaţiile cuprinse în contractul de finanţare.

Instanţa de fond a reţinut că este nereală susţinerea reclamantului în sensul că ar fi avut îndoieli cu privire la momentul la care trebuia depusă cererea pentru tranşa a doua, întrucât data depunerii celei de-a doua tranşe este specificată explicit în contract, iar reclamantul a solicitat pârâtei prelungirea termenului prevăzut la art. 4 alin. (4) din contractul de finanţare, iar această solicitare a fost aprobată de autoritatea contractantă prin întocmirea Actului adiţional nr. x/30.10.2013, prin care termenul de depunere a cererii a doua de plată a fost prelungit până la data de 02.11.2013.

De asemenea, instanţa a reţinut că reclamantul a recunoscut că din cauza unor dificultăţi privitoare la întocmirea planurilor cadastrale la nivelul comunei B. nu a reuşit să realizeze operaţiunile de intabulare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care le-a achiziţionat.

Recurentul critică hotărârea pronunţată de instanţa de fond aducând aceleaşi argumente pe care le-a folosit în cererea de chemare în judecată.

Instanţa de control judiciar nu poate primi criticile formulate şi le va respinge ca nefondate, având în vedere faptul că nu au fost aduse argumente care să fie în măsură să răstoarne cele reţinute de instanţa de fond şi de autoritatea pârâtă în actele administrative supuse controlului judiciar.

Recurentul a arătat faptul că nu a depus cererea pentru tranşa a doua de plată, întrucât a aşteptat o verificare din partea autorităţii pârâte, însă în cauza de faţă există un contract de finanţare încheiat între părţi care stipulează expres un termen pentru depunerea celei de-a doua cereri de plată.

De asemenea, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, reclamantul a solicitat expres, prin cerere adresată autorităţii pârâte, prelungirea termenului de depunere a cererii, sens în care a fost încheiat Actul adiţional la contractul de finanţare, cu stabilirea unui nou termen, pe care recurentul-reclamant nu l-a respectat.

Instanţa de recurs constată că, pe de o parte, verificările invocate de recurentul-reclamant erau lipsite de relevanţă în măsura în care a recunoscut neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract şi, pe de altă parte, din actul adiţional încheiat rezultă în mod implicit efectuarea de către autoritate a unor verificări în baza cărora s-a constatat că termenul de plată a fost depăşit, prelungindu-se termenul de depunere a tranşei a doua de plată.

Recurentul a criticat faptul că instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile din hotărârile CJUE invocate în legătură cu aplicarea principiului proporţionalităţii, critică pe care instanţa de recurs o va respinge ca nefondată.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente cauzei şi o aplicare corectă a principiului proporţionalităţii, prin raportare la neregulile constatate şi efectele asupra proiectului asumat de beneficiar.

Instanţa de control judiciar reţine că neregulile constatate afectează întreg proiectul asumat de beneficiar, astfel încât în mod corect, având în vedere jurisprudenţa CJUE indicată, s-a reţinut că regula generală este ca orice abatere să conducă la retragerea avantajului obţinut nejustificat.

Nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, instanţa de control judiciar o va menţine ca legală.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 155 din 22 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iulie 2020.