Eligibility for diesel fuel excise tax refund where outstanding local tax debts are offset by negative VAT credits under H.G. 537/2014

Şedinţa publică din data de 9 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin contestaţia înregistrată la data de 13.01.2017, sub nr. x/2017 pe rolul Tribunului Argeş, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., anularea deciziei de respingere a cererii de restituirea accizei nr. 1245/18.10.2016 şi admiterea cererii de restituire a accizei, cu consecinţa obligării la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat reclamanta că, prin cererea adresată la data de 21.06.2016 Autorităţii Rutiere Române, a solicitat restituirea sumei de 15.601 RON aferentă unei baze de restituire de 82.320,3 litri de motorină în condiţiile H.G. nr. 537/2014.

Cererea a fost respinsă de către pârâtă în opinia căreia nu ar îndeplini condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. c), pct. iii) din H.G. nr. 537/2014.

În ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Argeş, a reţinut incidenţa disp. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a calificat actul contestat ca fiind emis de o autoritate centrală, iar în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a considerat că revine Ministerului Finanţelor Publice obligaţia de a restitui aceste sume, având în vedere disp. art. 2 din H.G. nr. 537/2014 şi art. 176 alin. (6) din Codul fiscal.

Prin sentinţa nr. 646/2017, Tribunalul Argeş a declinat competenţa de soluţionare a cauze în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 150/F-CONT din 12 septembrie 2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia calităţii procesuale pasive.

A admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.

A anulat decizia nr. 1/21.06.2016 şi a obligat pârâta la emiterea deciziei de admitere a cererii de restituire.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile recurate a formulat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate. Criticile vizează cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

A susţinut recurenta că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a disp. art. 4 alin. (1) lit. c) pct. (iii) din H.G. nr. 537/2014 privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor.

Nu se poate reţine susţinerea instanţei de fond cu referire la faptul că se consideră îndeplinită cerinţa art. 4 alin. (1) lit. c) pct. (iii) din H.G. nr. 537/2014 deoarece operatorul de transport S.C. A. S.R.L., la momentul depunerii cererii de restiuire de accize, data de 22.06.2016, înregistra obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, astfel cum rezultă din certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale eliberat de organul fiscal competent din cadrul autorităţii administraţiei publice locale, respectiv certificatul de atestare fiscală nr. x din 17.06.2016.

Potrivit acestor dispoziţii solicitantul nu trebuie să aibă obligaţii fiscale la bugetul general consolidat sau la bugetul local, aspect ce trebuie dovedit cu certificatul de atestare fiscală, eliberat de organul fiscal competent din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi din certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele fiscale, eliberat de organul fiscal competent din cadrul Autorităţii Administraţiei Publice.

Conform certificatului de atestare fiscală nr. x din 17.06.2016, intimata-reclamantă figura cu un debit exigibil în anul 2016 în sumă de 27.783 RON şi nu se încadra în nicio formă de excepţie prev. de disp. art. 4 alin. (1) lit. c) pct. (iii), pct. 1,2,3, din H.G. nr. 537/2014 în sensul că din cuprinsul certificatului de atestare fiscală nu rezultă deconturi cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare/eşalonare/plan de organizare sau sumele să fie mai mici sau egale cu sumele certe, lichide şi exigibile pe care acesta le are de încasat de la autoritatea contractantă.

Nu se poate reţine susţinerea instanţei de fond cu privire la faptul că, deşi intimata avea restanţe la bugetul local cu suma de 27,783 RON, aceasta era exigibilă în 2016 şi că a fost achitată în data de 01.07.2017.

Or, instanţa de fond a încălcat aceste dispoziţii, întrucât acestea prevăd că atât la momentul depunerii cererii de înregistrare, în Registrul vehiculelor cât şi la momentul depunerii cererii de restituire de acciză să nu înregistreze obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat.

De asemenea, a arătat recurenta că instanţa de fond a trecut peste faptul că cererea de restituire de acciză nr. 1 datează din 21.06.2016.

Faptul că intimata a achitat restanţele bugetare în data de 01.07.2017 astfel cum reţine instanţa de fond, la aproape un an de la data depunerii cererii de restituire nr. x/21.06.2016 nu o exonerează de răspundere sau de excepţiile prevăzute de disp. art. 4 alin. (1) lit. c) pct. iii, pct. 1,2,3 din H.G. nr. 537/2014.

Totodată, faptul că debitul de 27.783 RON a fost achitat prin certificatul din data de 24.10.2016, nu poate, de asemenea, să ducă la concluzia că la data de 21.06.2016, data înregistrării cererii nr. x de restiuire de acciză, intimata îndeplinea condiţiile impuse de legiuitor la art. 4 alin. (1) lit. cpct. III, pct. 1,2,3 din H.G. nr. 537/2014.

Chiar instanţa de fond a arătat că debitul a fost achitat ulterior depunerii cererii de restituire a accizei nr. 1/21.06.2016, încălcând astfel normele de drept impuse de legiuitor în prezenta cauză, respectiv H.G. nr. 537/2014.

Raţionamentul instanţei de fond este unul eronat, aceasta aplicând greşit normele de drept material, respectiv. art. 4 alin. (1), lit. c), pct. iii din H.G. nr. 357/2014, în sensul că în mod greşit a reţinut că: solicitantul nu trebuie să aibă obligaţii fiscale la bugetul general consolidat sau la bugetul local", în contextul în care legiuitorul nu introduce în textul art. 4 pct. iii conjuncţia disjunctivă "sau" ci, conjucţia copulativă "precum şi".

În acest context rezultă fără echivoc că legiuitorul impune ca şi condiţie obligatorie ca ambele certificate emise de organul fiscal local cât şi cel emis de ANAF, să îndeplinească cerinţa de a nu avea menţiuni cu privire la obligaţiile fiscale restante.

Subsecvent condiţiei principale, aceeaşi condiţie se impunea a fi îndeplinită cumulativ şi în cazul celor trei excepţii prevăzute de disp. art. 4 alin. (1), lit. c), pct. iii din H.G. nr. 357/2014, pe care instanţa de fond îşi motivează sentinţa recurată.

În acest context, nu se poate reţine susţinerea instanţei de fond, cu privire la faptul că în certificatul de atestare fiscală nr. x/15.06.2016 intimata figura cu obligaţii bugetare în cuantum de 125.952 RON, însă şi cu sume dnegative de TVA solictate la rambursare în cuantum de 510.012 RON, în condiţiile în care şi în cazul certificatului de atestare fiscală de la autoritatea locală nr. x/17.06.2016, trebuia să figureze aceleaşi menţiuni, pentru a fi incidente excepţiile prevăzute de legiuitor la art. 4 alin. (1), lit. c), pct. iii) din H.G. nr. 357/2014.

Or, din certificatul de la autoritatea locală nr. x reiese că operatorul economic nu figurează cu nici o menţiune prevăzută de art. 4 alin. (1), lit. c), pct. iii) din H.G. nr. 357/2014.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia insuficientei timbrări a recursului, conf. art. 197 C. proc. civ., susţinând intimata că taxa de timbru care trebuia achitată de recurent era în cuantum de 443 RON. Pe fond a solicitat respingerea rec.ca nefondat

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate şi admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Examinând recursul formulat raportat la soluţia sentinţei instanţei de fond şi la probele administrate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că nu este fondat având în vedere următoarele considerente:

Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut o corectă situaţie de fapt şi de drept.

Prin cererea adresată Autorităţii Rutiere Române - ARR (înregistrată de aceasta sub nr. x/22.06.2016,) reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat restituirea sumei de 15.601 RON, aferente unei baze de restituire de 82.320,3 litri motorină, în condiţiile H.G. nr. 537/2014, cerere respinsă de intimată ARR, care a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de eligibilitate prev. de art. 4 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 537/2014, reţinând că petenta înregistrează datorii la bugetul de stat.

Potrivit disp. art. 4 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 537/2014:

"(1) Sunt eligibili pentru restituirea de accize operatorii economici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) sunt licenţiaţi în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene;

b) deţin vehicule eligibile;

c) în cazul operatorilor economici stabiliţi în România, dacă:

(i) nu sunt declaraţi inactivi potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală sau nu se află în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului, potrivit legii;

(ii) nu beneficiază de alte compensaţii pentru activitatea de transport desfăşurată cu vehiculele eligibile;

(iii) atât la momentul depunerii cererii de înregistrare în Registrul vehiculelor şi al operatorilor economici eligibili pentru restituirea de accize, cât şi la momentul depunerii cererii de restituire de accize, nu înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, astfel cum rezultă din certificatul de atestare fiscală, eliberat de organul fiscal competent din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi din certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale eliberat de organul fiscal competent din cadrul autorităţii administraţiei publice locale. Această condiţie se consideră îndeplinită şi dacă:

1. operatorul economic are depuse la organul fiscal deconturi cu suma negativă de TVA cu opţiune de rambursare şi/sau cereri de restituire, iar suma obligaţiilor de plată este mai mică sau egală cu suma de rambursat/restituit."

În mod corect a reţinut instanţa de fond că reclamanta s-a încadrat în condiţiile arătate anterior, întrucât din certificatul de atestare fiscală nr. x/15.06.2016 societatea contestatoare figura cu obligaţii bugetare principale în cuantum de 125.952 RON, însă şi cu sume negative de TVA solicitate la rambursare, în cuantum de 510.012 RON.

Din certificatul de atestare fiscală nr. x/17.06.2016, rezultă că societatea contestatoare figura cu un debit exigibil în 2016 în sumă de 27.783 RON, debit care a fost achitat ulterior, fapt confirmat prin certificatul emis la data de 24.10.2016.

Prin urmare, în certificatul de atestare fiscală nr. x/17.06.2016, reclamanta înregistra un debit exigibil în 2016 şi nu obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, aşa cum din eroare susţine recurenta.

Totodată, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanta avea de recuperat sume din deconturi negative de TVA (conform certificatelor fiscale) atât la momentul depunerii cererii la ARR astfel încât reclamanta deşi era înregistrată cu datorii bugetare principale în cuantum de 125.952 RON, (conform certificatului de atestare fiscală nr. x/15.06.2016) figura şi cu deconturi solicitate la rambursare care erau în sumă dublă, respectiv în cuantum de 510.012 RON.

De asemenea, dispoziţiile art. 167 (1), (1) din Codul de procedură fiscală instituie procedura de compensare care prevede următoarele: "(1) Prin compensare se sting creanţele statului sau unităţilor administrativ- teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, cu condiţia ca respectivele creanţe să fie administrate de aceeaşi autoritate publică, inclusiv unităţile subordonate acesteia. Prin sume de plată de la buget se înţeleg sumele pe care statul sau unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială trebuie să le plătească unei persoane, inclusiv cele care rezultă din raporturi juridice contractuale, dacă acestea sunt stabilite prin titluri executorii.

(2) Creanţele debitorului se compensează cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmând ca din diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în mod proporţional, cu respectarea condiţiilor prevăzute la alin. (1)."

Or, la data la care a fost depusă cererea reclamantei, respectiv la data de 21.06.2016 (înregistrată la ARR sub nr. x/22.06.2016), a fost ataşat şi certificatul de atestare fiscală nr. x/15.06.2016, prin care se arăta că se înregistrează datorii la bugetul consolidat, însă ARR nu a avut în vedere faptul că din acelaşi certificat rezulta că reclamanta avea de recuperat sume de bani de la bugetul de stat.

Astfel, instanţa frond în mod corect a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 15 alin. (4) don H.G. nr. 573/2014 potrivit cărora "în situaţia în care operatorii economici stabiliti în România înregistrează obligaţii restante de plată la bugetul general consolidat la momentul restiuirii de accize, restituirea sumelor aprobate se efectuează la data la care aceştia nu mai înregistrează astfel de obligaţii".

Suma de 27.783 RON, cu care reclamanta figura ca debit exigibil în 2016, (conform certificatului de atestare fiscală nr. x/17.06.2016), reprezenta taxă asupra mijloacelor de transport, impozit pe clădiri şi teren, sumă care nu poate fi apreciată ca fiind restanţă la bugetul local întrucât această sumă era exigibilă în 2016 conform art. 265 alin. (1) şi 260 alin. (1) Codul fiscal, sumă care, de altfel, a fost achitată la data de 01.07.2017.

Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea Rutieră Română împotriva sentinţei civile nr. 150/F-CONT din 12 septembrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 ianuarie 2020.