Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3583/2021 AI generated

Judicial disciplinary complaint archiving: Validity requirements and nullity of untimely stamped appeals

Case Number Decizia nr. 3583/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeals by annulling them as untimely stamped, thereby allowing the lower court's decisions—specifically the dismissal of the administrative action as inadmissible and the rejection of subsequent clarification requests—to stand as final. The dispute arose from a judicial disciplinary complaint filed against a judge for failing to render a judgment within the statutory deadline; the appellant challenged the Judicial Inspection's decision to archive the new complaint based on a prior resolution and alleged procedural irregularities in the archiving report. The court's decisive legal basis was the violation of Article 486(2) of the Code of Civil Procedure, which mandates attaching proof of stamp duty payment to appeals, coupled with the specific 50 RON tax requirement under Article 25(2) of Emergency Ordinance No. 80/2013 for appeals against inadmissible judgments; the appellant's failure to pay this amount after being formally notified triggered the nullity sanction under Article 486(3) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 486 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 486 alin. (2) C. proc. civ, art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (2) din C. proc. civ; Judicial disciplinary complaint archiving: Validity requirements and nullity of untimely stamped appeals: În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Keywords

AI generated
judicial inspection prior administrative complaint procedural nullity Civil Procedure Code payment of stamp duty disciplinary dismissal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară, B. şi C. să se pronunţe o hotărâre prin care instanţa să dispună în sensul:

- verificării şi a constatării situaţiei că, sesizarea disciplinară, formulată şi depusă la 02.05.2017, privind pe judecătoarea C., este distinctă, ca obiect şi cadru de cel sesizat Inspecţiei Judiciare, la data de 30.01.2017, chiar dacă priveşte acelaşi dosar nr. x/2016 al Tribunalului Galaţi şi acelaşi judecător;

- constatării că, Inspecţia Judiciară, a soluţionat sesizarea din 30.01.2017, prin rezoluţia de clasare, din 22.02.2017, în cadru lucrării nr. 1092/IJ/51O/DIJ/2O17, având ca obiect declarat şi recunoscut, anume, cu privire la modul în care a fost instrumentat dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Galaţi, astfel că în raport cu sesizarea disciplinară nouă, din 02.05.2017, distinctă ca obiect şi cadru(vizând nerespectarea obligaţiei de redactare, a sentinţei dosarului nr. x/2016, în termenul legal de 30 de zile, de la pronunţarea soluţiei), nu se îndeplinesc condiţiile măsurii de arhivare şi nu se pot aplica, în mod legal, prevederile art. 17 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară, sesizării disciplinare datată 02.05.2017

- anulării măsurii şi a actului de arhivare, în cadrul lucrării nr. x/2017 a sesizării disciplinare, datată 02.05.2017, pentru neîndeplinirea condiţiilor cerute de art. 17 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară dar şi pentru neîndeplinirea condiţiei de validitate, a Referatului de arhivare din 11.05.2017, pentru lipsa avizării sale, de către şeful direcţiei de inspecţie judiciară, pentru judecători aşa cum impune expres art. 17 alin. (2) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară

- obligarea Inspecţiei Judiciare, de a întocmi şi emite, actul de soluţionare pe fond a sesizării disciplinare, datată 02.05.2017(în urma efectuării cercetărilor prealabile), ulterior înregistrării acesteia, sub un număr nou, în evidenţele instituţiei şi cu aplicarea principiului repartiţiei aleatorii, din care să se excludă, inspectorul judiciar B.;

- pronunţarea motivată şi distinctă, prin actul de soluţionare, astfel emis de către Inspecţia Judiciară, asupra situaţiilor ce au fost reclamate şi indicate legal, ca încadrare la 02.05.2017 şi pentru abaterile prevăzute şi sancţionate, prin art. 99 lit. a), lit. f) cu referire şi la art. 991 alin. (1), din Legea nr. 303/2004;

- pronunţării instanţei şi asupra legalităţii actelor şi a operaţiunilor administrative care au stat la baza măsurii de arhivare, a sesizării disciplinare din 02.05.2017, ca şi a întocmirii şi emiterii Referatului de clasare corespunzător din 11.05.2017, cu constatarea şi a refuzului nejustificat, de soluţionare, de către Inspecţia Judiciară, a sesizării disciplinare, ce a fost formulată şi datată 02.05.2017;

- acordării şi a cheltuielilor de judecată, ce se vor efectua în cauză;

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 142/2018 din 11 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea promovată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Inspecţia Judiciară, B. şi C..

Prin sentinţa civilă nr. 6/2019 din 15 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca nefondată cererea având ca obiect "lămurire dispozitiv" formulată petentul A., privind sentinţa civilă nr. 142/11.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2018. Totodată, a fost respinsă, ca nefondată, cererea având ca obiect "completare dispozitiv " formulată de către aceeaşi parte.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţelor civile nr. 142/2018 din 11 octombrie 2018 şi nr. 6/2019 din 15 ianuarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A..

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus la dosar întâmpinări, prin care a solicitat respingerea recursurilor.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 4 iulie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 10 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din 30 mai 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea de reexaminare formulată de petentul A. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferentă recursurilor declarate împotriva sentinţelor nr. 142/11.10.2018 şi nr. 6/15.01.2019 ale Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal şi s-a constatat că petentul datorează doar 50 de RON taxă judiciară de timbru.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate excepţia netimbrării recursurilor, în temeiul dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată neîndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii dispusă la alin. (3) al aceluiaşi articol, cererile de recurs nefiind legal timbrate.

1. Argumente de drept şi de fapt relevante

Potrivit prevederilor art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:

"Se taxează cu 50 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti: a) hotărârile prin care s-a respins cererea ca prematură, inadmisibilă, prescrisă sau pentru autoritate de lucru judecat".

Totodată, dispoziţiile art. 33 alin. (1) şi alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege, iar în cazul în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, titularului acesteia i se pune în vedere obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant A. nu şi-a îndeplinit obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, astfel cum a fost stabilită prin încheierea din 30 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2018, deşi i-a fost adusă la cunoştinţă la data de 12 mai 2021, astfel cum rezultă din dovada de înmânare a adresei emise de instanţă, aflată la dosar.

Aşa fiind, văzând şi dispoziţiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., în conformitate cu care la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 486 alin. (3) care dispun că menţiunile prevăzute la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia netimbrării şi va anula recursurile ca netimbrate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de A. împotriva sentinţei nr. 142/2018 din 11 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal şi a sentinţei nr. 6/2019 din 15 ianuarie 2019 pronunţate de aceeaşi instanţă, ca netimbrate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 10 iunie 2021.