Challenge to mandatory green certificate acquisition quota dismissed; appeal rejected

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. Compania de Utilităţi Publice S.A. Focşani a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună:

- anularea Deciziei Preşedintelui ANRE nr. 939/15.04.2014 privind stabilirea operatorilor economici care nu şi-au îndeplinit cota obligatorie de achiziţie de certificate verzi şi numărul de certificate verzi neachiziţionate de către aceştia pentru anul 2013, respectiv în ceea ce o priveşte pe reclamantă;

- suspendarea executării deciziei contestate în cauză pentru suma de 96.655,11 RON evidenţiată în factura nr. x/19.05.2014.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4066 din 12.10.2018, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, faţă de prevederile art. 3 alin. (3) şi art. 6 alin. (8) din Legea nr. 220/2008, obligaţia recurentei de a achiziţiona certificate verzi a luat naştere la data acreditării, respectiv la data de 22.11.2013.

În raport de conţinutul adresei nr. x/17.02.2013, în mod greşit autoritatea intimată a calculat cota de achiziţie de certificate verzi la întreaga cantitate de energie electrică produsă în anul 2013, fără a avea în vedere data acreditării centralei, după cum impun dispoziţiile legale aplicabile în cauză.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata a formulat întâmpinare, precum şi note scrise în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Controlul judiciar declanşat de recurentă are ca obiect verificarea legalităţii Deciziei Preşedintelui ANRE nr. 939/15.04.2014 privind stabilirea operatorilor economici care nu şi-au îndeplinit cota obligatorie de achiziţie de certificate verzi şi numărul de certificate verzi neachiziţionate de către aceştia pentru anul 2013, respectiv în ceea ce o priveşte pe recurentă.

Instanţa de fond a respins acţiunea, reţinând, în esenţă, următoarele argumente juridice:

În atribuţiile ANRE, nominalizate prin Legea nr. 220/2008, intră şi stabilirea cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi aferentă anului precedent, pe baza cantităţilor realizate de energie electrică din surse regenerabile şi a consumului final de energie electrică din anul precedent.

Reclamanta nu contestă faptul că este titulara Licenţei de producere a energiei electrice nr. 1023/28.07.2011, la care se face referire în Decizia Preşedintelui ANRE nr. 3456/20.11.2013.

Însă, toţi producătorii care intră sub incidenţa prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 220/2008, indiferent dacă sunt sau nu beneficiari ai sistemului de promovare prin certificate verzi (fie pentru că produc energie electrică din combustibili clasici, fie pentru că nu îndeplinesc condiţiile de acreditare stabilite prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 42/2011, fie pentru că nu au solicitat acreditarea pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi), aveau obligaţia de a achiziţiona certificatele verzi necesare pentru îndeplinirea cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi de pe piaţa de certificate verzi.

Pentru anul 2013, contravaloarea unui certificat verde a fost stabilită prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 10/2013 privind actualizarea valorilor limită a certificatelor verzi şi a contravalorii unui certificat verde neachiziţionat, aplicabile pentru anul 2013.

Prin adresa nr. x/17.02.2013, reclamanta S.C. Compania de Utilităţi Publice S.A. Focşani a transmis ANRE cantitatea de energie electrică produsă în anul 2013 de centrala electrică pe care o deţine (şi care este acreditată pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi prin Decizia ANRE nr. 3456/20.11.2013) şi utilizată pentru consumul propriu al societăţii, aceasta fiind în total de 815,82MWh.

Pentru această categorie de energie nu trebuie avut în vedere momentul emiterii Deciziei ANRE nr. 3456/20.11.2013, faţă de stipulaţia expresă a legii. Metodologia de stabilire a cotelor anuale de achiziţie de certificate verzi din 20.10.2011 reprezintă un act administrativ cu caracter normativ, infralegal, astfel că nu poate fi invocat drept argument pentru inexistenţa obligaţiei stabilite prin acte normative cu forţă juridică superioară. Într-un astfel de caz, Metodologia trebuie interpretată şi aplicată prin prisma legii, situaţia operatorilor de la art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 220/2008 fiind asimilată celei a operatorilor la care se face referire expresă în Metodologie.

În temeiul prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 220/2008, pentru anul 2013, cota anuală obligatorie de achiziţie de certificate verzi a fost de 0,224CV/MWh (valoare stabilită prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 12/2014 privind stabilirea cotei obligatorii de achiziţie de certificate verzi aferentă anului 2013). Ca atare, reclamanta trebuia fie să îşi transfere din contul de producător în contul de furnizor, fie să achiziţioneze de pe piaţa de certificate verzi un număr de 183 certificate verzi.

Întrucât S.C. Compania de Utilităţi Publice S.A. Focşani nu a transferat din contul de producător în contul de furnizor/achiziţionat certificatele verzi necesare pentru îndeplinirea cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi pentru anul 2013, societatea a fost inclusă în Lista operatorilor economici care nu şi-au îndeplinit cota obligatorie de achiziţie de certificate verzi şi numărul de .certificate verzi neachiziţionate de către aceştia pentru anul 2013, prevăzută în Anexa la Decizia Preşedintelui ANRE nr. 939/15.04.2014 şi i s-a stabilit în mod corect obligaţia de a achita contravaloarea certificatelor verzi neachiziţionate, în baza facturii emise de Administraţia Fondului pentru Mediu.

Soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii, este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative incidente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual criticilor de nelegalitate ale sentinţei atacate, subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine:

Dispoziţiile art. 6 alin. (8) din Legea nr. 220/2008 stabilesc un drept, respectiv acela că "producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie beneficiază de certificate verzi conform prevederilor deciziei de acreditare emise de ANRE în baza regulamentului prevăzut la art. 6 lit. a), începând cu data emiterii acesteia."

Prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege stabilesc o obligaţie, respectiv: "cantitatea de energie electrică pentru care se stabileşte obligaţia de achiziţie de certificate verzi include energia electrică utilizată pentru consum final propriu, altul decât consumul propriu tehnologic, de către un producător de energie electrică."

Este de observat faptul că ultima dispoziţie normativă citată se aplică indiferent de combustibilul utilizat pentru producerea energiei electrice, astfel încât toţi producătorii care utilizează energie electrică produsă pentru consum propriu, altul decât consumul propriu tehnologic al centralei de producere a energiei electrice au obligaţia de achiziţie de certificate verzi.

Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia judecătorului fondului cauzei în sensul că recurenta, în calitate de operator licenţiat de autoritatea intimată, prin raportare la prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din legea în discuţie, avea obligaţia de a achiziţiona certificatele verzi necesare pentru îndeplinirea cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi de pe piaţa de certificate verzi.

Pe baza informaţiilor cuprinse în scrisoarea nr. x/17.02.2013 transmisă de recurentă, aceasta din urmă trebuia fie să îşi transfere din contul de producător în contul de furnizor, fie să achiziţioneze de pe piaţa de certificate verzi un număr de 183 certificate verzi.

Contrar susţinerilor recurentei, la data emiterii Deciziei Preşedintelui ANRE nr. 3456/20.11.2013 privind acreditarea centralei de cogenerare aparţinând S.C. Compania de Utilităţi Publice S.A. pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi până în luna martie 2014 inclusiv, aceasta a primit de la emitentul certificatelor verzi, CN Transelectrica S.A., un număr de 267 certificate verzi, dar ele au fost vândute în totalitate de societate. În consecinţă, la data de 04.04.2014 (când s-a analizat situaţia contului de certificate verzi pentru fiecare participant la piaţa de certificate verzi) recurenta nu mai avea certificate verzi nici în contul de producător.

Instanţa de control judiciar nu poate primi nici susţinerile recurentei potrivit cărora intimata a aplicat dispoziţiile Legii nr. 220/2008 pentru perioada anterioară emiterii Deciziei de acreditare nr. 3456/20.11.2013. În realitate, intimata a stabilit incidenţa acestora, precum şi a celor din Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 12/2014 privind stabilirea cotei obligatorii de achiziţie de certificate verzi aferente anului 2013, raportat, în primul rând, la faptul că, de la data acreditării, recurentei îi revenea obligaţia de achiziţionare a certificatelor verzi. În al doilea rând, numărul certificatelor verzi a fost calculat de către recurentă prin raportare la cantitatea de energie electrică produsă de centrala pe care aceasta o deţine, conform datelor furnizate prin scrisoarea nr. x/17.02.2013, numai asupra energiei electrice produse şi utilizate pentru consumul propriu.

Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că judecătorul fondului cauzei a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile normative anterior arătate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. Compania de Utilităţi Publice S.A. Focşani împotriva sentinţei civile nr. 4066 din 12 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi. 9 iunie 2021.