Jurisdictional conflict resolved: procurement contract clause fixing purchaser's court prevails over later statute; case assigned to Hunedoara Tribunal.

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Satu-Mare, reclamanta A. S.R.L. Negreşti Oaş, în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului S.A. Petroşani, a solicitat obligarea pârâtei:

- la plata sumei de 700.954,43 RON reprezentând daune-interese şi a dobânzii legale prevăzute de art. 3 alin. (2), (1) din O.G. nr. 13/2011, calculate asupra sumei de 700.954,43 RON, începând cu data introducerii prezentei acţiuni şi până la stingerea integrală a debitului;

- la plata de daune-interese constând în actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor ce ne vor fi plătite de pârâtă în temeiul contractelor nr. x/APMD/18.12.2014 şi nr. 173/APMD/29.12.2014 în perioada septembrie - decembrie 2020, prin raportare la luna de referinţă decembrie 2018;

- la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 127/2020 pronunţată de Tribunalul Satu Mare a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Satu Mare a reţinut că potrivit clauzei prevăzute la art. 28.2 din contractele încheiate dintre părţi (respectiv, din contractul nr. x/APMD/18.12.2014 şi din contractul nr. x/APMD/29.12.2014, încheiate între pârâta Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului S.A., în calitate de achizitor/beneficiar, şi reclamanta A. S.R.L., în calitate de antreprenor/executant), "dacă achizitorul şi antreprenorul nu reuşesc să rezolve în mod amiabil o divergenţă contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluţioneze de către instanţele judecătoreşti de la sediul achizitorului, conform prevederilor art. 286 (1) din O.U.G. nr. 34/2006".

Astfel, instanţa a reţinut că în cauză sunt incidente prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă".

Raportat la aceste dispoziţii, având în vedere că pârâta a avut calitatea de achizitor în contractele mai sus-menţionate, competenţa de soluţionare a oricărui litigiu derivat din aceste contracte revine instanţei de la sediul pârâtei. Astfel, instanţa competentă teritorial să judece acţiunea de faţă este Tribunalul Hunedoara întrucât sediul pârâtei este în mun. Petroşani.

Contrar aprecierii pârâtei, împrejurarea că părţile au făcut trimitere la dispoziţiile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (potrivit cărora:

"procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante") nu este de natură să conducă la concluzia asumării de către părţi, la momentul încheierii contractului, a modificărilor legislative survenite după încheierea contractelor cu privire la competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti în această materie câtă vreme clauza atributivă de competenţă a fost stipulată în mod neechivoc în favoarea instanţelor judecătoreşti de la sediul achizitorului.

Într-adevăr, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 a fost abrogată prin dispoziţiile art. 238 lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, iar, conform art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, "procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul".

Totodată, conform art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, dispoziţiile acestei legi se aplică numai contestaţiilor/cererilor/plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare, iar potrivit art. 70 alin. (1) din aceeaşi lege, "trimiterile din cadrul altor acte normative la prevederile capitolului IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se consideră făcute la dispoziţiile corespunzătoare din prezenta lege". Însă, contrar aprecierii pârâtei, din interpretarea acestor dispoziţii nu rezultă nicidecum ineficacitatea clauzei atributive de competenţă prevăzute la art. 28.2 din contractele încheiate dintre părţi, chiar dacă respectiva clauză nu ar face decât să reproducă textul prevăzut la art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006. Dispoziţiile art. 70 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 se referă la trimiterile din cadrul altor acte normative la prevederile capitolului IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, iar nu la trimiterile din cadrul unor clauze contractuale.

Cu alte cuvinte, adoptarea de către legiuitor a unei norme de competenţă alternativă (respectiv, prin care s-a prevăzut posibilitatea introducerii acţiunii care decurge din executarea contractelor administrative la secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul) nu este de natură să anihileze clauza atributivă de competenţă stipulată de părţile din cauza de faţă, sub imperiul vechii reglementări, în favoarea instanţei de la sediul achizitorului. În acest sens, este de observat că, potrivit dispoziţiilor art. 1.266 C. civ.:

"(1) Contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor. (2) La stabilirea voinţei concordante se va ţine seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, de practicile statornicite între acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii contractului". Or, este evident că intenţia concordantă a părţilor s-a referit la atribuirea de competenţă în favoarea instanţelor judecătoreşti de la sediul achizitorului, părţile neputând prevedea modificările legislative cu privire la competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti în această materie, respectiv neputând prevedea adoptarea ulterioară de către legiuitor a unei norme prin care să se confere competenţă nu doar instanţei de la sediul autorităţii contractante, ci şi instanţei de la sediul/domiciliul reclamantului.

În consecinţă, având în vedere prevederile art. 248 alin. (1), art. 132 alin. (1)-(3), art. 95 pct. 1 şi art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Satu Mare şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Hunedoara, în a cărei circumscripţie se află sediul pârâtei.

2. A doua instanţă învestită.

La data de 20.01.2021, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Hunedoara sub nr. x/2020.

Prin sentinţa nr. 150/CA/2021 din data de 03.03.2021, Tribunalul Hunedoara a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului S.A., în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Hunedoara a reţinut că prin prezenta acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 53 indice 1 din Legea nr. 101/2016, reclamanta emite pretenţii împotriva pârâtei ce decurg din executarea unui contract încheiat în baza O.U.G. nr. 34/2006.

Anterior adoptării Legii nr. 101/2016, competenţa soluţionării cauzelor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi în cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică a fost reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 - capitolul 9 - şi a aparţinut fie instanţelor de contencios administrativ (la data publicării actului normativ, art. 287 stabilea expres că se aplică dispoziţiile Legii nr. 554/2004), fie instanţelor comerciale (competenţă stabilită începând cu data de 3 ianuarie 2011, prin art. 1 pct. 74 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, astfel cum a fost modificat prin articolul unic pct. 35 din Legea nr. 278/2010), fie a fost partajată între cele două instanţe, în sensul că litigiile de natură precontractuală erau soluţionate de instanţele de contencios administrativ, iar cele ulterioare contractului, de instanţele comerciale (începând cu 23 iunie 2009, conform art. I pct. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2009 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006).

În prezent, la data formulării acţiunii, art. 53 indice 1 prevede ca procesele ce decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează fie de instanţa de la sediul autorităţii contractante fie de instanţa de la sediul reclamantului.

În acelaşi sens art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevede ca reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său.

De asemenea art. 68 din Legea nr. 101/2016 arată că dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, şi cu cele ale Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare în timp ce art. 70 prevede ca trimiterile din cadrul altor acte normative la prevederile capitolului IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se consideră făcute la dispoziţiile corespunzătoare din prezenta lege.

Aşadar trebuie subliniat, în acest context, faptul că Legea nr. 101/2016 este o lege specială şi derogatorie de la dispoziţiile C. proc. civ., dar şi în raport cu Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ce constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ, câtă vreme reglementează, potrivit dispoziţiilor exprese cuprinse în art. 1, remediile, căile de atac şi procedura de soluţionare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune, această lege aplicându-se, totodată, şi cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi celor privind executarea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor.

Din perspectiva Legii nr. 101/2016, dreptul comun în materie îl constituie Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, şi nu normele din C. proc. civ., ce constituie dispoziţiile legii civile de drept comun şi care completează legea specială (devin incidente) numai în măsura în care nu sunt contrare acesteia.

În concluzie raportat la obiectul acţiunii, la temeiul juridic invocat, la calitatea şi sediile părţilor implicate în proces, competenţa teritorială în soluţionarea pricinii aparţine instanţei de la sediul reclamantului, fiind incident art. 53 indice 1 din Legea 101/2016, nefiind incident art. 126 din C. proc. civ., referitor la alegerea de competenţă atât timp cât contractul încheiat sub imperiul O.U.G. nr. 34/2006 nu permitea alegerea instanţei fiind vorba de o competenţă teritorială exclusivă.

Cum potrivit art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 dispoziţiile prezentei legi se aplică numai contestaţiilor/cererilor/plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare şi cum O.U.G. nr. 34/2006 a fost abrogată aplicându-se dispoziţiile legii noi, în temeiul art. 53 indice 1 s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la sediul reclamantei sesizată iniţial prin cererea dedusă judecăţii.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, prin cererea dedusă judecăţii s-au emis pretenţii în legătură cu clauzele contractelor nr. x/APMD/18.12.2014 şi nr. 173/APMD/29.12.2014.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două tribunale, îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în teritoriale.

Înalta Curte constată că prin clauza menţionată la art. 28.2 din contractele încheiate dintre părţi respectiv, contractul nr. x/APMD/18.12.2014 şi nr. 173/APMD/29.12.2014, încheiate între pârâta Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului S.A., în calitate de achizitor/beneficiar, şi reclamanta A. S.R.L., în calitate de antreprenor/executant, se menţionează modalitatea de soluţionare a litigiilor, în sensul că:

"dacă achizitorul şi antreprenorul nu reuşesc să rezolve în mod amiabil o divergenţă contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluţioneze de către instanţele judecătoreşti de la sediul achizitorului, conform prevederilor art. 286 (1) din O.U.G. nr. 34/2006".

Potrivit dispoziţiilor art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, "Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante".

Împrejurarea că părţile au făcut trimitere la dispoziţiile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii nu este de natură să conducă la concluzia asumării de către părţi, la momentul încheierii contractului, a modificărilor legislative survenite după încheierea contractelor cu privire la competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti în această materie câtă vreme clauza atributivă de competenţă a fost stipulată în mod neechivoc în favoarea instanţelor judecătoreşti de la sediul achizitorului.

Într-adevăr, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 a fost abrogată prin dispoziţiile art. 238 lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, iar, conform art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, "procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul", însă din interpretarea acestor dispoziţii nu rezultă ineficacitatea clauzei atributive de competenţă prevăzute la art. 28.2 din contractele încheiate dintre părţi, chiar dacă respectiva clauză nu ar face decât să reproducă textul prevăzut la art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006. Dispoziţiile art. 70 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 se referă la trimiterile din cadrul altor acte normative la prevederile capitolului IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, iar nu la trimiterile din cadrul unor clauze contractuale.

Cu alte cuvinte, adoptarea de către legiuitor a unei norme de competenţă alternativă (respectiv, prin care s-a prevăzut posibilitatea introducerii acţiunii care decurge din executarea contractelor administrative la secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul) nu este de natură să anihileze clauza atributivă de competenţă stipulată de părţile din cauza de faţă, sub imperiul vechii reglementări, în favoarea instanţei de la sediul achizitorului.

În acest sens, relevante sunt şi dispoziţiile art. 1.266 C. civ. potrivit cărora:

"(1) Contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor. (2) La stabilirea voinţei concordante se va ţine seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, de practicile statornicite între acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii contractului", precum şi dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă".

Or, este evident că intenţia concordantă a părţilor s-a referit la atribuirea de competenţă în favoarea instanţelor judecătoreşti de la sediul achizitorului, părţile neputând prevedea modificările legislative cu privire la competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti în această materie, respectiv neputând prevedea adoptarea ulterioară de către legiuitor a unei norme prin care să se confere competenţă nu doar instanţei de la sediul autorităţii contractante, ci şi instanţei de la sediul/domiciliul reclamantului.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că în speţă, raportat la circumstanţele cauzei şi faţă de prevederile legale menţionate, având în vedere că pârâta a avut calitatea de achizitor în contractele mai sus-menţionate, competenţa de soluţionare a oricărui litigiu derivat din aceste contracte revine instanţei de la sediul pârâtei, respectiv Tribunalului Hunedoara întrucât sediul acesteia este în mun. Petroşani.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului, în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2021.