Public audit measures: validity of salary recovery for EU fund managers and conditional annulment of inventory orders

Şedinţa publică din data de 14 iulie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul III, contestaţie împotriva încheierii nr. 110/12.10.2016 emisă de Curtea de Conturi a României - Comisia de soluţionare a contestaţiilor şi implicit a Deciziei nr. 12/09.08.2016, emise de Curtea de Conturi a României - Departamentul III, nr. 111/40764/10.08.2016, în baza celor consemnate în procesul-verbal de constatare înregistrat la minister cu nr. x/22.07.2016, întocmit în urma acţiunii de audit financiar public extern al contului de execuţie pe anul 2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1888/23.05. 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea astfel cum a fost formulată şi completată de reclamantul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a anulat în parte încheierea nr. 110/12.10.2016 emisă de intimată şi Decizia nr. 12/09.08.2016 în sensul anulării măsurii I.2:"Se vor dispune măsuri pentru organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului administrat de minister (…) Acţiunea de inventariere a patrimoniului la nivelul ministerului s-a efectuat parţial, nu s-a încheiat procesul-verbal de inventariere al patrimoniului (…)" şi a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au declarat recurs reclamantul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi pârâta Curtea de Conturi a României.

- Reclamantul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 1888/23.05. 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea în totalitate a acţiunii formulate.

În drept, recurentul-reclamant a criticat sentinţa atacată invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, reclamantul a invocat, în esenţă, următoarele critici:

- în mod nelegal, instanţa de fond a respins cererea prin care s-a solicitat încuviinţarea probei cu interogatoriul pârâtei;

- sentinţa pronunţată de instanţa de fond nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat respingerea criticilor cu privire la încălcarea procedurii de emitere a actelor de control de către pârâtă şi de respingere a contestaţiei formulate de reclamant;

- instanţa de fond a interpretat eronat probele administrate în cauză;

- instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile art. 28 alin. (8) din Legea nr. 45/2009 în ceea ce priveşte măsura nr. I.1.;

- instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile art. 1 alin. (7) şi alin. (71) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, precum şi dispoziţiile art. 731 din Legea nr. 500/2002, în ceea ce priveşte măsura nr. II.1;

- instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 285/2010, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014, art. I din O.U.G. nr. 20/2016, art. 6 din H.G. nr. 606/2009, pct. I lit. A).3. din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 aprobate prin Ordinul M.M.F.P.S./M.F.P. nr. 42/77/2011, precum şi dispoziţiile art. 731 din Legea nr. 500/2002, în ceea ce priveşte măsura nr. II.2.

În susţinerea recursului, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

- Pârâta Curtea de Conturi a României a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 1888/23.05. 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi respingerea în totalitate a acţiunii formulate.

În drept, recurenta-pârâtă a criticat sentinţa instanţei de fond invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a invocat, în esenţă, următoarele critici:

- instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992;

- abaterea care a stat la baza măsurii este practic confirmată de data întocmirii procesului-verbal de inventariere a bunurilor, respectiv nr. x/28.07.2016, care este ulterioară misiunii de audit, constatarea Curţii de Conturi fiind legală şi recunoscută implicit de reclamant.

4. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21 noiembrie 2017, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat.

Intimata-pârâtă a susţinut că instanţa de fond a respectat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi a făcut o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 7 noiembrie 2017, intimatul-reclamant Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea recursului declarat de pârât, ca nefondat.

Intimatul-reclamant a susţinut că, prin contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 12/2016, a învederat faptul că a fost finalizată inventarierea patrimoniului, dar Comisia de soluţionare a contestaţiilor, prin încheierea nr. 110/2016, nu a motivat în nici un fel de ce nu a luat în considerare cele învederate în contestaţie.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat susţinerile din cererea de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 06 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 iunie 2020, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

1. În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Înalta Curte reţine că acest recurs este nefondat, pentru următoarele considerente:

1.1. În conformitate cu dispoziţiile art. 351 C. proc. civ., instanţa poate încuviinţa, la cerere sau din oficiu, chemarea la interogatoriu a oricăreia dintre părţi, cu privire la fapte personale, care sunt de natură să ducă la soluţionarea procesului.

Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că mărturisirea, fiind un mijloc de probă, nu se poate referi decât la împrejurări de fapt, în timp ce reclamantul dorea ca, prin intermediul interogatoriului, să se poată stabili motivul pentru care cele două echipe de auditori publici externi din cadrul Curţii de Conturi a României, care au efectuat verificări în anii 2014 şi 2016 cu privire la legalitatea modului de stabilire a salariilor lunare brute, au ajuns la concluzii diferite.

Înalta Curte constată că reclamantul nu a contestat situaţia de fapt reţinută în actele administrative atacate cu privire la modul de stabilire a salariilor lunare brute.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că instanţa de fond nu a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

1.2. În conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii judecătoreşti vor cuprinde obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Înalta Curte constată că sentinţa atacată cuprinde toate aceste elemente, instanţa de fond arătând motivele pentru care a înlăturat susţinerile recurentului-reclamant.

În ceea ce priveşte presupusa încălcare a procedurii de emitere a actelor de control de către pârâtă, Înalta Curte reţine că pârâta a întocmit raportul de control nr. x/22.07.2016, în conformitate cu dispoziţiile pct. 79 lit. A) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi din 29.05.2014, având ca anexă procesul-verbal de constatare nr. x/22.07.2016 care cuprinde abaterile de la legalitate şi regularitate constatate la entitatea auditată, în conformitate cu dispoziţiile pct. 340 par. 1 lit. h) din acelaşi act normativ.

În jurisprudenţă şi doctrină s-a reţinut în mod constant că judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de parte, fiind suficient ca din considerentele hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente chiar în mod implicit.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (dreptul la un proces echitabil) obligă instanţele să-şi motivele hotărârile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument al unei părţi (Hotărârea din 9 decembrie 1994, cauza Ruiz Torija versus Spania).

În consecinţă, contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că sentinţa atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia adoptată, motive care nu sunt nici contradictorii şi nici străine de natura cauzei.

1.3. În conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (8) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Şişeşti şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare:

"Reorganizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare se va face în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, la propunerea ASAS, pentru anexele nr. 1-3, 5 şi 6 (...)".

Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că reclamantul nu a respectat aceste dispoziţii legale, respectiv obligaţia de a solicita ASAS transmiterea datelor de patrimoniu şi a celorlalte date necesare reorganizării unităţilor de cercetare-dezvoltare în vederea iniţierii procedurii necesare adoptării unor proiecte de hotărâri ale Guvernului privind reorganizarea unităţilor.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că măsura nr. I.1. dispusă de pârâta vizează intrarea în legalitate a reclamantului în ceea ce priveşte obligaţiile care îi revin în procesul reorganizării unităţilor de cercetare-dezvoltare.

1.4. În conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (7) şi alin. (71) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 71/2015:

"(7) Începând cu data de 1 ianuarie 2015, prin derogare de la alin. (1), salarizarea personalului din structurile cu rol de organisme intermediare pentru Programul operaţional sectorial Creşterea competitivităţii economice, Programul operaţional sectorial Dezvoltarea resurselor umane, Programul operaţional Mediu şi Programul operaţional pentru Pescuit/Programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime se stabileşte la nivelul de salarizare aferent funcţiilor din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, cu excepţia agenţiilor pentru dezvoltare regională.

(71) Prin derogare de la alin. (1), de drepturile prevăzute la alin. (7) beneficiază şi personalul autorităţii competente pentru acreditarea agenţiilor de plăţi şi a organismului de coordonare, personalul Direcţiei pentru coordonarea agenţiilor de plăţi - organism de coordonare, personalul din cadrul structurilor care îndeplinesc prin delegare funcţii de gestionare şi implementare a asistenţei financiare nerambursabile pentru Programul operaţional pentru pescuit/Programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, personalul agenţiei de plată pentru Programul operaţional pentru pescuit şi personalul structurii de control ex-post din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale".

Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că dispoziţiile art. 1 alin. (71) din O.U.G. nr. 83/2014 au fost introduse prin Legea nr. 71/2015 şi au intrat în vigoare la data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv la data de 09.04.2015, nu la data de 01.01.2015 astfel cum susţine, în mod neîntemeiat, reclamantul.

În conformitate cu dispoziţiile Constituţiei României:" (...)

Art. 15.

(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.

(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

(...) Art. 78.

Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. (...)".

Potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative:

"Legile şi ordonanţele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor. Termenul de 3 zile se calculează pe zile calendaristice, începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, şi expiră la ora 24:00 a celei de-a treia zi de la publicare".

Având în vedere aceste dispoziţii constituţionale şi legale, singura interpretare logică posibilă a dispoziţiilor art. 1 alin. (71) din O.U.G. nr. 83/2014 este în sensul că acestea fac trimitere la conţinutul drepturilor prevăzute la alin. (7), nu şi la termenul de 01.01.2015 prevăzut la acelaşi alineat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 731 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice:

"Recuperarea sumelor reprezentând prejudicii/plăţi nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata şi până s-au recuperat sumele".

Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că această dispoziţie legală are o aplicabilitate generală şi priveşte toate sumele reprezentând prejudicii sau plăţi nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, indiferent daca s-au constatat printr-un proces-verbal de contravenţie sau prin orice alt act administrativ, inclusiv prin actele emise de Curtea de Conturi.

Înalta Curte mai reţine că sumele reprezentând prejudicii sau plăţi nelegale din fonduri publice constituie creanţe bugetare asimilate creanţelor fiscale în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) lit. c) Codul de procedură fiscală.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 731 din Legea nr. 500/2002 sunt aplicabile atât prejudiciului provocat patrimoniului public sau privat al statului, al unei unităţi administrativ-teritoriale ori al unei entităţi publice a acestora, cât şi plăţilor nelegale din fondurile publice, drepturi salariale plătite nelegal din aceste fonduri.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că măsura nr. II.1. dispusă de pârâta vizează intrarea în legalitate a reclamantului prin recuperarea drepturilor salariale plătite nelegal în cuantum de 58.385 RON în perioada 01.01.2015 - 09.04.2015, precum şi prin stabilirea prejudiciului reprezentând drepturi salariale plătite în perioada 01.01.2015 - 09.04.2015 personalului din cadrul structurilor care gestionează fonduri europene, deoarece aceste sume au fost plătite cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (71) din O.U.G. nr. 83/2014.

1.5. În conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

"Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi personalul prevăzut la art. 1 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata desfăşurării activităţii în acest domeniu, în loc de majorarea de până la 75% a salariului de bază, beneficiază de o majorare salarială de până la 25 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută, fără a depăşi în total numărul maxim de clase de salarizare prevăzut la art. 10 alin. (2)".

Potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 606/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare şi a Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 672/2013:

"(...)

Art. 2.

Prevederile prezentei hotărâri se aplică personalului de conducere şi personalului de execuţie definit ca personal de specialitate potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările ulterioare, şi prevederilor art. 7 din Legea nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare, care îndeplineşte cumulativ următoarele criterii:

a) are atribuţii specifice domeniului gestionării asistenţei financiare nerambursabile comunitare, prevăzute în fişa postului, reprezentând minimum 75% din totalul obiectivelor şi atribuţiilor de serviciu şi pentru îndeplinirea cărora alocă minimum 75% din timpul total alocat îndeplinirii tuturor atribuţiilor de serviciu prevăzute în fişa postului;

b) este încadrat în următoarele structuri din cadrul şi din subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale:

1. Direcţia generală pescuit - Autoritatea de management pentru POP;

2. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură;

3. Direcţia generală dezvoltare rurală, care îndeplineşte funcţia de autoritate de management pentru Programul SAPARD şi de autoritate de management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală;

4. unităţile de plată pentru programele finanţate din fonduri comunitare, în cazul în care acestea sunt organizate separat de autoritatea de management;

5. autoritatea competentă pentru acreditarea agenţiilor de plăţi;

6. structurile de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi din cadrul instituţiilor subordonate care îndeplinesc, prin delegare, funcţii de gestionare şi implementare a asistenţei financiare nerambursabile comunitare, prevăzute de regulamentele comunitare şi memorandumurile de finanţare aplicabile, pe perioada de valabilitate a acordurilor de delegare.

7. structura de control ex-post;

8. Direcţia generală afaceri europene şi relaţii internaţionale.

(...)

Art. 6.

După evaluarea performanţelor individuale ale personalului prevăzut la art. 2, realizată în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile pentru funcţiile publice sau funcţiile contractuale bugetare pe care le ocupă, majorarea salarială poate fi menţinută, crescută, diminuată sau neacordată, până la următoarea evaluare, după cum urmează:

a) în cazul calificativului «foarte bine», majorarea salarială va fi de 25 de clase de salarizare suplimentare faţă de salariul de bază prevăzut de lege;

b) în cazul calificativului «bine», respectiv al calificativului la nivelul standardului de performanţă stabilit postului, majorarea salarială va fi de 17 clase de salarizare suplimentare faţă de salariul de bază prevăzut de lege;

c) în cazul calificativelor «satisfăcător» sau «nesatisfăcător» nu se aplică majorare salarială. (...) ".

În conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice:

"(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se va stabili în anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010".

În baza prevederilor pct. I.A.3. din Norma metodologică pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010, aprobată prin Ordinul M.M.F.P.S./M.F.P. nr. 42/77/2011:

"Persoana care, în luna decembrie 2010, era încadrată, conform anexei nr. III/1 la Legea-cadru nr. 330/2009, pe funcţia publică de stat de consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 1, 2 sau 3 de salarizare, gradaţia 3, şi beneficia de prevederile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare, va fi reîncadrată pe aceeaşi funcţie, clasă, acelaşi grad şi aceeaşi gradaţie, stabilindu-se clasa de salarizare 95, 87 sau 78, după caz, rezultată din adunarea clasei 63 prevăzute în anexa nr. 1, cap. I lit. A).c), la Legea-cadru nr. 284/2010 cu 7 clase corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă, conform art. 11 din legea mai sus menţionată, şi cu numărul de clase de salarizare suplimentare, conform art. 20 alin. (5) din aceeaşi lege, astfel:

- 25 de clase pentru persoana care în luna decembrie 2010 beneficia de majorarea salarială cu 75% a salariului de bază;

- 17 clase pentru persoana care în luna decembrie 2010 beneficia de majorarea salarială cu 50% a salariului de bază;

- 8 clase pentru persoana care în luna decembrie 2010 beneficia de majorarea salarială cu 25% a salariului de bază".

Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că recurentul-reclamant nu a aplicat aceste dispoziţii legale şi infralegale şi nu a acordat majorările salariale în raport cu clasele de salarizare suplimentare specifice, astfel încât pârâta, în mod legal, a dispus luarea de măsuri pentru recuperarea şi virarea la bugetele publice a sumei reprezentând venituri salariale brute nelegale generate de calcularea şi acordarea în cursul anului 2015 a unui spor nelegal de 75% pentru personalul care gestionează fonduri europene şi pentru care nu s-au aplicat majorările salariale în raport de clasele de salarizare suplimentare specifice.

Înalta Curte mai reţine că dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 şi dispoziţiile succesive din actele normative ulterioare, inclusiv art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, nu sunt aplicabile în cauză deoarece acestea se referă exclusiv la valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzute de Legea nr. 284/2020.

În conformitate cu dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative:

"(1) O reglementare din aceeaşi materie şi de acelaşi nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special faţă de actul ce cuprinde reglementarea generală în materie.

(2) Caracterul special al unei reglementări se determină în funcţie de obiectul acesteia, circumstanţiat la anumite categorii de situaţii, şi de specificul soluţiilor legislative pe care le instituie.

(3) Reglementarea este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-şi caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri".

În consecinţă, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea cadru nr. 284/2010, aplicabile personalului prevăzut la art. 1 din Legea nr. 490/2004, constituie norme juridice speciale în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 şi au prioritate de aplicare, chiar dacă au ca efect diminuarea cuantumului brut al drepturilor salariale.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. I din O.U.G. nr. 20/2016, Înalta Curte reţine că acest act normativ nu era în vigoare în anul 2015.

Pentru considerentele expuse anterior, dispoziţiile art. 731 din Legea nr. 500/2002 sunt aplicabile şi în cazul sumelor reprezentând venituri salariale brute nelegale generate de calcularea şi acordarea în cursul anului 2015 a unui spor nelegal de 75% pentru personalul care gestionează fonduri europene şi pentru care nu s-au aplicat majorările salariale în raport de clasele de salarizare suplimentare specifice.

1.6. În jurisprudenţă şi doctrină s-a reţinut, în mod constant, că încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material intervine în următoarele situaţii:

- aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt reţinute;

- extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia;

- textului de lege aplicabil situaţiei de fapt reţinute i s-a dat o interpretare greşită;

- violarea unor principii generale de drept.

În concluzie, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că sentinţa atacată nu este dată cu greşita interpretare sau aplicare a dispoziţiilor de drept material incidente în cauză.

Cu privire la motivele de recurs referitoare la faptul că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt neconformă cu realitatea şi a interpretat eronat probele administrate în cauză, Înalta Curte reţine că stabilirea situaţiei de fapt şi aprecierea probelor reprezintă atributul exclusiv al instanţelor de fond iar aceste susţineri nu reprezintă motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - pct. 8 C. proc. civ.

2. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, Înalta Curte reţine că acest recurs este nefondat, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi:

"În baza constatărilor sale, Curtea de Conturi stabileşte: (…)

c) înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă sau fiscală controlată"

Prin măsura nr. I.2. din Decizia nr. 12/09.08.2016 s-au dispus măsuri pentru organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului administrat de reclamant cu respectarea dispoziţiilor legale.

Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că acţiunea de inventariere a patrimoniului reclamantului a fost finalizată prin procesul-verbal nr. x/28.07.2016, ulterior încheierii misiunii de audit, dar acest proces-verbal exista la data emiterii Deciziei nr 12/09.08.2016 şi a încheierii de soluţionare a contestaţiei nr. 110/12.10.2016 şi, în consecinţă, nu mai exista nici un motiv pentru a fi menţinută această obligaţie în sarcina reclamantului.

Înalta Curte reţine că, la data încheierii misiunii de audit, activitatea de inventariere a patrimoniului la nivelul ministerului era efectuată parţial şi nu se încheiase procesul-verbal de inventariere a patrimoniului, astfel cum s-a reţinut, în mod corect, prin raportul de control nr. x/22.07.2016.

Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că activitatea de inventariere a patrimoniului s-a finalizat anterior emiterii actelor administrative contestate astfel încât nu se mai impunea obligarea pârâtului la efectuarea inventarierii patrimoniului, măsură dispusă în baza dispoziţiilor art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că anularea măsurii nr. I.2. dispusă de recurenta-pârâtă nu este rezultatul unei greşite interpretări sau aplicări a dispoziţiilor de drept material incidente în cauză.

3. Pentru aceste considerente, reţinând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei civile nr. 1888/2017 din 23 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iulie 2020.