Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3544/2021 AI generated

Revision on certificate status time-barred; earlier appellate ruling granting fighter status stands.

Case Number Decizia nr. 3544/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the exception of lateness and dismissed as time-barred a revision request (cerere de revizuire) brought by the State Secretariat for Recognizing the Merits of Fighters against the Communist Regime, seeking to overturn an appellate ruling (Decision no. 69 of 23 July 2020) that had granted "Luptător cu Rol Determinant" (fighter with a decisive role) status certificates to association members under Law 341/2004. The revision was based on Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code (contradictory final judgments), citing a conflict between that appellate decision and another final ruling in a separate case; the Court held that the one-month deadline under Article 511(1)(8) ran from 16 November 2020, when the last of the two decisions became final, and expired on 16 December 2020, while the revision was filed only on 28 December 2020. Consequently, the challenged appellate decision that had previously admitted the action and ordered issuance of the certificates remains in force, and the Court also awarded no costs in this revision proceeding.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 alin. (1) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 182 alin. (1) C. proc. civ; Revision on certificate status time-barred; earlier appellate ruling granting fighter status stands: 69 of 23 July 2020) that had granted "Luptător cu Rol Determinant" (fighter with a decisive role) status certificates to association members under Law 341/2004. The revision was based on Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code (contradictory final judgments), citing a conflict between that appellate decision and another final ruling in a separate case; the Court held that the one-month deadline under Article 511(1)(8) ran from 16 November 2020, when the last of the two decisions became final, and expired on 16 December 2020, while the revision was filed only on 28 December 2020. Consequently, the challenged appellate decision that had previously admitted the action and ordered issuance of the certificates remains in force, and the Court also awarded no costs in this revision proceeding.

Keywords

AI generated
revision of a judgment civil status certificate status action article of civil procedure time-bar of revision request State Secretariat

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Basis for rejecting the revision request as time-barred.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2021

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei. Cerere de chemare în judecată.

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.12.2015, sub nr. x/2015 reclamanta A., Bucureşti, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Secretariatului de Stat Pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 (denumită în continuare în cuprinsul prezentei cereri de chemare în judecată "SSRM"), Comisia Parlamentara a Revoluţionarilor din decembrie 1989 (denumită în continuare în cuprinsul prezentei cereri de chemare în judecata "CPRD"), solicitând obligarea autorităţilor pârâte la recunoaşterea calităţii de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant în vederea atribuirii titlului de "Luptător cu Rol Determinant" şi eliberării noului certificat membrilor A. înscrişi în tabelul anexat, prin raportare la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea calităţii de Luptător cu Rol Determinant prevăzute de dispoziţiile art. 3 alin. (1), lit. b), pct. 3) din Legea recunoştinţei pentru victoria revoluţiei Române din decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, a solicitat obligarea autorităţilor pârâte la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 451 alin. (1) şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

În motivare a arătat că, A., este persoană juridică română fără scop patrimonial, constituită în baza sentinţei civile nr. 363 din data de 21.12.1992 Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi înscrisă în Registrul Special al Asociaţiilor şi Fundaţiilor ţinut la Grefa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, cu nr. 81/01.09.2004, având drept scop asigurarea protecţiei luptătorilor din telecomunicaţii pentru triumful revoluţiei din decembrie 1989.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 2733 din data de 22.04.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Secretariatul de Stat Pentru Recunoaşterea Meritelor Luptărilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în perioada 1945-1989 şi Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din decembrie 1989, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 2733 din data de 22.04.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, a declarat recurs reclamanta A., în numele membrilor acesteia.

4. Hotărârea instanţei de recurs.

Prin decizia civilă nr. 69 din data de 23.07.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de recurenta - reclamantă A., în numele membrilor acesteia: B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK.,LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT.,B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., UU., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., VV., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., D., I., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., Q., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., EE., BBBBB., CCCCC., DDDDD., JJ., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII., JJJJJ., KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., PP., VVVVV., WWWWW., XXXXX., împotriva sentinţei civile nr. 2733/22.04.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în perioada 1945 - 1989 şi Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din decembrie 1989; a casat sentinţa recurată şi în rejudecare: a admis acţiunea; a obligat pârâţii la eliberarea certificatelor prin care li se recunoaşte calitatea de luptător cu rol determinant pentru membrii A., înscrişi în tabelul anexat cererii de chemare în judecată şi la 100 RON către reclamanţi, cheltuieli de judecată - taxă de timbru în recurs.

II. A doua cerere de chemare în judecată.

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.06.2019 sub nr. x/2019 reclamanta V. i-a chemat în judecată pe pârâţii Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 (SSPR) şi Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din decembrie 1989 din cadrul Camerei Deputaţilor, solicitând:

- anularea în parte a Deciziei nr. 21/22.05.2015 a SSPR, în ceea ce priveşte respingerea cererii nr. x/16.03.2015 formulată de reclamantă în vederea eliberării unui nou certificat prin care să îi fie acordată calitatea de Luptător cu Rol Determinant; anularea în parte a procesului-verbal - sinteza lucrărilor şedinţei din data de 18.02.2016 de soluţionare a contestaţiei formulate de reclamantă (poziţia 9 privind dosarul nr. x);

- obligarea SSPR la emiterea unui nou certificat prin care să i se atribuie reclamantei titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant;

- obligarea SSPR în baza H.G. nr. 99/2015 de modificare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004 modificată prin O.U.G. nr. 95/2014, art. 215 alin. (3), în caz de admitere a capătului 1 şi 2 de cerere, la înaintarea către Casa Locală de Pensii a documentaţiei prevăzute în vederea intrării în plata indemnizaţiei de 1,1;

- obligarea SSPR la plata cheltuielilor de judecată - onorariu avocat.

2. Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 7533 din data de 07.11.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii şi a respins cererea formulată de reclamanta V., în contradictoriu cu pârâţii Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în perioada 1945 - 1989 şi Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din decembrie 1989 din cadrul Camerei Deputaţilor, ca tardivă.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 7533 din data de 07.11.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, a formulat recurs reclamanta V..

4. Hotărârea instanţei de recurs.

Prin decizia civilă nr. 2188 din data de 16 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins recursul promovat împotriva sentinţei civile nr. 7533 din data 07.11.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, de recurenta - reclamantă V., în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în Romania în perioada 1945-1989 şi Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din decembrie 1989 din cadrul Camerei Deputaţilor, ca nefondat.

III. Cererea de revizuire.

1. La data de 28.12.2020 pârâtul Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărâri contradictorii invocând:

- hotărârea nr. 69 din data de 23.07.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal;

- hotărârea nr. 2188 din data de 16 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.

2. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

Conform dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

În speţa de faţă, Înalta Curte constată că în cererea de revizuire se indică hotărâri contradictorii hotărârea nr. 69 din data de 23.07.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi hotărârea nr. 2188 din data de 16 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Hotărârile date în recurs devin definitive la data pronunţării, chiar şi în situaţia în care prin respectivele hotărâri a fost soluţionat fondul cauzei.

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage decăderea părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Având în vedere că în cazul de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi începe să curgă de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, iar în speţa de faţă ultima hotărâre nr. 2188 a fost pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 16.11.2020, Înalta Curte constată că de la această dată începe să curgă termenul pentru exercitarea căii de atac a revizuirii, termen care, în raport de dispoziţiile art. 182 alin. (1) C. proc. civ., s-a împlinit la data de 16.12.2020.

Prin urmare, Înalta Curte constată că cererea de revizuire din data de 28.12.2020 a fost depusă cu depăşirea termenului de revizuire.

3. Temeiul legal al soluţiei instanţei

În temeiul art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii şi va respinge cererea de revizuire, ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul SECRETARIATUL DE STAT PENTRU RECUNOAŞTEREA MERITELOR LUPTĂTORILOR ÎMPOTRIVA REGIMULUI COMUNIST INSTAURAT ÎN PERIOADA 1945 - 1989, împotriva deciziei nr. 69 din 23 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca tardiv formulată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2021.