Claimant wins: synagogue restitution denial quashed and remanded for fresh review under O.U.G. 94/2000.

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România (Comisia) contestaţie împotriva Deciziei nr. 8490/28.02.2019 emisa de către pârâtă, solicitând instanţei anularea Deciziei contestate şi, în principal, să se constate calitatea A. de persoana îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul din municipiul Bacău, str. x (Sinagoga B.), fosta proprietate comunitara evreiască preluată abuziv de către Statul Român şi să se dispună restituirea în natura a acestui imobil, iar în subsidiar, în măsura în care nu este posibilă restituirea în natură, să se constate calitatea A. de persoana îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul din municipiul Bacău, str. x (Sinagoga "B.), fosta proprietate comunitară evreiasca preluată abuziv de către Statul Român şi să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil. În temeiul art. 453 C. proc. civ., reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata efectuate în legătură cu soluţionarea prezentei cauze.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 39 din data de 03 iulie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 39 din data de 03 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, prin sentinţa recurată instanţa de fond a reţinut ca întemeiate susţinerile reclamantei referitoare la dovada proprietăţii asupra imobilului în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, reţinând că "dovada deţinerii în proprietate a imobilului teren rezultă din înscrisurile depuse la dosar: certificat nr. x/10.02.1998 eliberat de Direcţia Judeţeană Bacău a Arhivelor Statului, tabel cu terenurile proprietatea Comunităţii Evreilor din Bacău provenite după demolarea Sinagogilor, chestionar, proces-verbal pentru stabilirea impozitului echivalent asupra bunurilor de mana moarta nr. x/18 august 1941 [...]".

Prin urmare, singurul aspect rămas în dezbatere în prezenta cauză este cel privitor la dovada preluării abuzive a imobilului de către Statul Roman, chestiune dezlegată în mod nelegal de către prima instanţa astfel cum se va argumenta în continuare.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocă încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, reţinând faptul că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirea condiţiei preluării abuzive, în condiţiile in care, singura prezumţie instituită de O.U.G. nr. 94/2000 este cea reglementată de art. 11 din acelaşi act normativ şi priveşte exclusiv imobilele preluate prin acte de donaţie.

Concluzia primei instanţe este nelegală, în contextul în care, dispoziţiile art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, în vigoare la data pronunţării hotărârii recurate, reglementează în mod expres şi neechivoc prezumţia de preluare abuzivă a imobilelor cu privire la care nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat, iar aceste imobile se află sau s-au aflat în patrimoniul statului.

Potrivit acestor dispoziţii legale:

"în cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referinţă, iar imobilul respectiv se regăseşte sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv; prezumţia preluării abuzive poate fi înlăturată de deţinătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în faţa instanţei de judecată, în condiţiile art. 3 alin. (7). Aplicarea prezentului alineat se realizează cu îndeplinirea dispoziţiilor alin. (2)."

În aceste condiţii, prima instanţa ar fi trebuit să dea eficienta prezumţiei instituite în mod expres de lege şi, constatând că aceasta nu a fost nicicum răsturnată de deţinătorul imobilului, să constate că este îndeplinită condiţia preluării abuzive şi să invalideze soluţia nelegală dispusă de intimata-pârâtă Comisia speciala de retrocedare.

Prin cea de-a doua critică invocă neegalitatea sentinţei recurate faţă de interpretarea greşită a dispoziţiilor pct. 1 lit. f) cap. 1 din H.G. nr. 205/2007.

Sub acest aspect, susţine că prima instanţa în mod nelegal a înlăturat prezumţia de preluare abuzivă reglementată de Legea nr. 10/2001, invocată de reclamantă în raport de dispoziţiile pct. 1 lit. f) cap. 1 din H.G. nr. 205/2007, reţinând că aceasta nu este aplicabilă întrucât caracterul de complinire al dispoziţiilor Legii nr. 10.2001 se referă exclusiv la masurile reparatorii şi nu la condiţiile ce trebuiesc îndeplinite de solicitanţi în cadrul procedurii pe care o urmează.

Consideră că interpretarea primei instanţe este una nelegală şi adaugă la lege, în condiţiile în care prevederile pct. 1 lit. f) cap. 1 din H.G. nr. 205/2007 nu stabilesc o astfel de limitare.

Dimpotrivă, dispoziţiile legale invocate de subscrisa stabilesc, necircumstanţiat, faptul că "prevederile legii au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare si, în cazul în care acestea din urma conţin alte masuri, prevederile legii se aplica cu prioritate în raport cu respectivele masuri."

Teza a II-a a textului, referitoare la măsurile reparatorii, reglementează situaţia specială a măsurilor reparatorii prevăzute în mod diferit de alte legi reparatorii, însă, această prevedere nu limitează caracterul de complinire al Legii nr. 10/2001 şi cu privire la alte aspecte/principii pe care actul normativ le reglementează.

Raţiunea adoptării acestor prevederi legale a fost aceea de a evita aplicarea unor tratamente diferenţiate persoanelor beneficiare ale legilor speciale de reparaţie, fiind cu totul inechitabil şi vădit neconstituţional ca o categorie de persoane să beneficieze de măsuri reparatorii într-o anumită situaţie (beneficiarilor Legii nr. 10/2001 li se aplică prezumţia de preluare abuzivă şi primesc măsuri reparatorii), iar o altă categorie să nu beneficieze, deşi situaţia este identică (beneficiarilor O.U.G. nr. 94/2000 nu li se aplică prezumţia de preluare abuzivă, în interpretarea primei instanţe, şi nu primesc măsuri reparatorii).

Contrar celor reţinute de către prima instanţă, recurenta-reclamantă solicită să se constate că acest caracter de complinire al prevederilor Legii nr. 10/2001 în raport cu alte legi speciale de reparaţie se referă la orice principiu, prezumţie, măsură etc. prevăzute de Legea nr. 10/2001, inclusiv prezumţia preluării abuzive în situaţia în care imobilul se află în proprietatea statului şi nu se poate face dovada formală a preluării.

Pe cale de consecinţă, constatând că, în speţă, recurenta-reclamantă a făcut dovada preluării abuzive a imobilului în litigiu, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, pe fond, admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată.

Prin cea de-a treia critică, recurenta-reclamantă invocă nelegalitatea soluţiei de respingere a cererii de acordare de despăgubiri pentru construcţia demolată.

Sub acest aspect, solicită să se constate că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut, pe de o parte, că imobilele demolate sunt excluse de la aplicarea O.U.G. nr. 94/2000 şi, pe de altă parte, că cererea nu poate fi analizată în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

În acest sens susţine că, O.U.G. nr. 94/2000 este un act normativ cu caracter reparator, având ca obiect de reglementare măsurile reparatorii menite să compenseze prejudiciile suferite de persoanele îndreptăţite prin preluarea abuzivă a unor imobile proprietatea acestora de către Statul Roman în perioada 1945-1990.

În ceea ce priveşte construcţiile preluate abuziv din proprietatea cultelor religioase şi care, ulterior, au fost demolate, instanţa de judecată este rugată să observe că, din economia O.U.G. nr. 94/200 şi a Normelor metodologice de aplicare a acestei ordonanţe, sunt incidente următoarele dispoziţii legale:

- art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000:

"Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Adăugirile aduse construcţiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depăşesc 50% din aria desfăşurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparaţii curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării iniţiale, îmbunătăţiri funcţionale şi altele asemenea.";

- art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000:

"Pentru situaţiile prevăzute la alin. (4) în care nu se poate dispune retrocedarea în natură, se vor acorda măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii speciale care va reglementa tipul şi procedura de acordare a despăgubirilor.";

- pct. 3 din Normele Metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000:

"nu intră sub Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum şi construcţiile demolate";

- art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000:

"Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deţinătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială. În situaţia în care imobilul este înscris în Lista monumentelor istorice, în decizia de retrocedare se va menţiona că proprietarul are drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege.";

- art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000:

"Măsurile reparatorii în echivalent se vor acorda potrivit legii speciale care va reglementa tipul şi procedura de acordare a despăgubirilor".

Din analiza textelor legale anterior citate, se impun următoarele concluzii cu privire la construcţiile preluate abuziv din proprietatea unor culte religioase şi care, ulterior, au fost demolate:

1. O.U.G. nr. 94/2000 nu exclude posibilitatea stabilirii de despăgubiri, ca măsuri reparatorii prin echivalent, în cazul categoriei de construcţii anterior menţionate;

2. Legiuitorul a dorit să scoată de sub sfera de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, între altele, categoria construcţiilor demolate ulterior preluării abuzive, însă acesta nu a dorit să suprime de plano dreptul persoanei îndreptăţite la despăgubiri, cad într-o astfel de ipoteză ar fi făcut-o în mod expres;

3. Dreptul persoanei îndreptăţite la despăgubiri pentru construcţiile demolate ulterior preluării abuzive există, însă măsurile reparatorii prin echivalent urmează a fi acordate "potrivit legii speciale care va reglementa tipul şi procedura de acordare a despăgubirilor", conform art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000.

Pornind de la concluziile enunţate mai sus, urmează a se observa că, pentru a determina care sunt măsurile reparatorii şi în ce condiţii se acordă acestea pentru construcţiile preluate abuziv din proprietatea unor culte religioase şi care, ulterior, au fost demolate, este necesar să se identifice actul normativ special, în sensul art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000. care reglementează toate aceste aspecte.

În raport de succesiunea în timp a actelor normative cu caracter reparator, mai exact în raport de momentul intrării în vigoare a unor astfel de acte normative, dar şi în funcţie obiectul lor de reglementare şi de conţinutul lor specific, instanţa de judecată este rugată să constate că, în ceea ce priveşte categoria de construcţii în discuţie, "legea specială" este Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În concluzie, având în vedere toate motivele expuse mai sus, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza în fond, (i) anularea Deciziei nr. 8490/28.02.2019 emise de intimata-pârâtă şi, (ii) constatând calitatea A. de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul situat în Bacău, str. x, fosta proprietate comunitară evreiască preluată în mod abuziv de Statul Roman, să se dispună, în principal, restituirea în natură a acestui imobil iar, în subsidiar, acordarea de despăgubiri.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 13 ianuarie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 09 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, în raport de dispoziţiile incidente cauzei, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, pentru următoarele considerente.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei contestate şi, în principal, să se constate calitatea A. de persoana îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul din municipiul Bacău, str. x (Sinagoga B.), fosta proprietate comunitara evreiască preluată abuziv de către Statul Român şi să se dispună restituirea în natură a acestui imobil, iar în subsidiar, în măsura în care nu este posibilă restituirea în natură, să se constate calitatea A. de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul din municipiul Bacău, str. x (Sinagoga "B.), fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Român şi să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă că, în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, solicitantul trebuia să facă dovada, în condiţiile legii speciale, a preluării în mod abuziv a imobilului teren ce face obiectul cererii de retrocedare, singura prezumţie relativă instituită de legiuitor fiind cea în cazul preluării imobilului prin act de donaţie.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este greşită.

Astfel, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000:

"Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgentă."

Potrivit dispoziţiilor pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002:

"Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării."

Conform prevederilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000:

"Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Adăugirile aduse construcţiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depăşesc 50% din aria desfăşurată actuală. In caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparaţii curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării iniţiale, îmbunătăţiri funcţionale şi altele asemenea."

Potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Ordonanţă:

"Dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat se redobândeşte pe baza deciziei Comisiei speciale de retrocedare, a unităţii deţinătoare prevăzute la art. 2 sau a hotărârii judecătoreşti rămase definitive, după caz".

Având în vedere aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că prima instanţă deşi a constatat că la un anumit moment imobilul se afla în proprietatea solicitantei (dovada deţinerii în proprietate a imobilului teren rezultă din înscrisurile depuse la dosar: certificat nr. x/10.02.1998 eliberat de Direcţia judeţeană Bacău a Arhivelor Statului, tabel cu terenurile proprietatea Comunităţii Evreilor Bacău provenite după demolarea Sinagogilor, chestionar, proces-verbal pentru stabilirea impozitului echivalent asupra bunurilor de mână moartă nr. x/19 august 1941), a considerat că aceste înscrisuri nu sunt de natură să dovedească implicit şi caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat.

În acest context, instanţa de control judiciar apreciază că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece judecătorul fondului nu a lămurit în mod corespunzător situaţia de fapt şi de drept existentă în speţa dedusă judecăţii. Or, cercetarea fondului cauzei presupune existenţa tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

În concret, prima instanţă nu a analizat cererea dedusă judecăţii prin prisma dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, precum şi a Normei metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002 din 17.10.2002.

Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, care are, în mod necesar, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al conţinutului actelor administrative contestate în cauză, al mijloacelor de probă şi argumentelor invocate de părţi.

În concluzie, neanalizarea tuturor actelor administrative contestate în cauză, al mijloacelor de probă şi argumentelor invocate de părţi sub aspectele de esenţă echivalează cu necercetarea fondului cauzei, situaţie în raport cu care, pentru respectarea dublului grad de jurisdicţie, se impune admiterea recursului promovat de recurenta A. şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe care urmează să verifice legalitatea actelor administrative deduse judecăţii.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 39 din 3 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2021.