Retrocession of religious property: abusive state taking and erroneous interpretation of ownership requirements under O.U.G. 94/2000

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Ocna Sibiului din Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolic Sibiu, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 8345 din 19.12.2018, emisă de pârâtă, şi restituirea în natură a imobilului teren înscris în CF nr. x Ocna Sibiului, nr. top x,1511.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 73 din data de 22 iulie 2020 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Ocna Sibiului din Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolic Sibiu, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România şi s-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 73 din data de 22 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Ocna Sibiului din Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolic Sibiu.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că prima instanţă a reţinut faptul că imobilul in litigiu a fost proprietatea Bisericii Greco - Catolice Ocna Sibiului de la localizare, precum şi că acesta este în posesia Bisericii Ortodoxe române începând din anul 1948.

Cu toate acestea, instanţa de fond ajunge la concluzia că imobilul în litigiu ar fi în prezent proprietatea Bisericii Ortodoxe române deşi chiar aceasta afirmă că "nu există la dosarul cauzei un înscris oficial care să ateste dreptul de proprietate asupra terenului fie în favoarea Statului Român, fie în favoarea Bisericii ortodoxe".

O astfel de afirmaţie este, în opinia recurentei, profund eronată şi contravine în mod direct prevederilor legale aplicabile. La momentul preluării de către stat erau aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 115/1938, care au instituit caracterul constitutiv de drept al înscrierii în CF. Astfel:

Potrivit art. 17 alin. (1) din D 115/1938:

"Drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă şi cel care primeşte dreptul este acord de voinţă asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară.

Excepţia de la regula instituită de art. 17 era cuprinsă în art. 26:

"Drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită, şi expropriere; titularul nu va putea însă dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea."

Desfiinţarea forţată a cultului greco-catolic împreună cu preluarea tuturor bunurilor care au aparţinut acestuia de către Statul Român echivalează, fără urmă de dubiu cu o expropriere (făcută fără plata unei juste despăgubiri).

Însă, un eventual transfer al dreptului de proprietate de la Statul Român la Biserica Ortodoxă nu putea opera fără înscriere în cartea funciară. Pe cale de consecinţă este evident că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu aparţine Statului Român.

În sprijinul acestor afirmaţii recurenta-reclamantă arată că potrivit dispoziţiilor art. 1 din Decretul 358/1948:

"în urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român şi în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizaţiile centrale şi statutare ale acestui cult (...) şi orice alte instituţii şi organizaţiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.

Conform dispoziţiilor art. 51 din Decretul nr. 31/1954:

"Prin efectul dizolvării, persoana juridică intră în lichidare, în vederea realizării activului şi a plăţii pasivului."

Potrivit dispoziţiilor art. 54 din Decretul nr. 31/1954:

"În cazul în care persoana juridică este dizolvată pentru că scopul ei sau mijloacele întrebuinţate pentru realizarea acestuia au devenit contrare legii ori potrivnice regulilor de convieţuire socialistă, bunurile rămase după lichidare trec la stat.

Coroborând dispoziţiile legale citate se poate trage următoarele concluzii:

- Prin efectul Decretului 358/1948 Parohia greco-catolică Ocna Sibiului a încetat să existe, iar o persoană (fizică sau juridică) care nu mai există, nu poate avea capacitate de folosinţă;

- Neavând capacitate de folosinţă, nu poate avea un patrimoniu; neavând un patrimoniu, nu poate avea în proprietate nici un fel de bun, deci nici imobilul care face obiectul prezentei cauze;

Soarta bunurilor care au aparţinut persoanei juridice desfiinţate este reglementată de art. 54 din Decretul nr. 31/1954 în sensul că acestea trec la stat.

De altfel este evident în contextul realităţii sociale de la momentul preluării (anul 1948) că Statul român era singurul care putea transmite posesia asupra imobilului în litigiu de la biserica greco - catolică la biserica ortodoxă.

Întrucât instanţa de fond nu a ţinut cont de argumentele invocate, în prezentarea contextului faptic, recurenta-reclamantă arată că din evidenţa de carte funciară, rezultă că imobilul în litigiu a fost proprietatea Bisericii Greco - Catolice Ocna Sibiului de la localizare; imobilul a fost preluat abuziv de către Statul Român în baza Decretului nr. 358/1948, iar în baza acestui decret, cultul greco - catolic din România a fost desfiinţat în integralitate. Din varii motive, Statul Român nu şi-a intabulat niciodată dreptul de proprietate asupra acestui imobil în cartea funciară.

În considerentele deciziei atacate, Comisia specială de retrocedare a reţinut în mod expres faptul că "Potrivit informaţiilor comunicate de Primăria Ocna Sibiului (...) imobilul identificat cu nr. top. x, 1511 se află în folosinţa Parohiei Ortodoxe Române Ocna Sibiului din anul 1948".

Recurenta-reclamantă a formulat o cerere pentru retrocedarea acestui imobil în baza prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, înregistrată pe rolul Comisiei sub nr. x/27.02.2003, însă Comisia specială de retrocedare respinge cererea reţinând drept unic argument faptul că imobilul în litigiu nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000. Totodată Comisia a reţinut că, întrucât imobilul în litigiu nu a fost înstrăinat legal după data de 22.12.1989, nu se pot acorda nici măsuri reparatorii prin echivalent.

Deşi, Comisia specială de retrocedare nu a contestat contestă calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii şi nici calitatea de proprietar al imobilului în litigiu la momentul preluării abuzive, în mod greşit a respins cererea de retrocedare reţinând drept unic argument faptul că imobilul în litigiu nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Pentru aceste motive recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 09 noiembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 09 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 8345 din 19.12.2018, emisă de pârâtă, şi restituirea în natură a imobilului teren înscris în CF nr. x Ocna Sibiului, nr. top x,1511.

Prima instanţă a respins ca nefondată cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că în lipsa oricăror mijloace de probă cu privire la deţinerea de către Statul Român a dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. x Ocna Sibiului, nr. top x,1511, în mod judicios Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea nr. x/27.02.2003, formulată de către reclamantă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspund punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este greşită.

Astfel, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000:

"Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgentă."

Potrivit dispoziţiilor pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002:

"Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării."

Conform prevederilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000:

"Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi). Adăugirile aduse construcţiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depăşesc 50% din aria desfăşurată actuală. In caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparaţii curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării iniţiale, îmbunătăţiri funcţionale şi altele asemenea."

Potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Ordonanţă:

"Dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat se redobândeşte pe baza deciziei Comisiei speciale de retrocedare, a unităţii deţinătoare prevăzute la art. 2 sau a hotărârii judecătoreşti rămase definitive, după caz".

Având în vedere aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că deşi prima instanţă a reţinut că în CF nr. x Ocna Sibiului, nr. top x, figurează în continuare ca ultim proprietar Biserica Greco-Catolică din Ocna Sibiului, a reţinut fără temei că atât timp cât în baza Decretului nr. 358/1948, cultul greco - catolic, împreună cu toate organizaţiile sale centrale sau locale, au încetat să mai existe, informaţiile din cartea funciară a imobilului în litigiu nu sunt relevante în speţă.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 8345 din data de 19.12.2018, emisă de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, s-a reţinut că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi restituite în temeiul acestui act normativ imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste, sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din ordonanţă".

De asemenea, se constată că intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România a reţinut că "în ceea ce priveşte imobilul, teren aferent bisericii, casă parohială şi anexe gospodăreşti, identificat cu nr. top x, acesta nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din actul amintit".

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că la art. 2 din decizia atacată (nr. 8345 din data de 19.12.2018, emisă de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România) se menţionează în mod expres că "având în vedere faptul că imobilul teren aferent bisericii, casă parohială şi anexe gospodăreşti, identificat cu nr. top x, nu a fost înstrăinat legal după data de 22 decembrie 1989, se constată faptul că, potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, solicitantei nu i se poate propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent".

De fapt, prin această sintagmă "solicitantei nu i se poate propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent" intimata-pârâtă a achiesat la calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la eventuale măsuri reparatorii, ci în mod greşit s-a axat doar pe informaţiile comunicate de Primăria oraşului Ocna Sibiului, jud. Sibiu (adresele x/23.05.2018 şi nr. y/22.11.2018) din care rezultă că imobilul identificat cu nr. top x se află în folosinţa Parohiei Ortodoxe Române nr. 2 Ocna Sibiului din anul 1948, are destinaţia de biserică, casă parohială şi anexe gospodăreşti şi nu a fost evidenţiat în inventarul oraşului Ocna Sibiului, considerând fără temei că, atât timp cât imobilul, teren aferent bisericii, casă parohială şi anexe gospodăreşti, identificat cu nr. top x, nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, cererea de retrocedare poate fi respinsă fără a fi analizată pe fond.

În acest context, în mod greşit a reţinut prima instanţă că acţiunea dedusă judecăţii nu ar fi fondată, având în vedere că înscrisurile depuse în probaţiune fac menţiune despre un singur posesor al imobilului, încă din anul 1948, şi anume Biserica Ortodoxă Română, atât timp cât dreptul de folosinţă nu este echivalent cu dreptul de proprietate, iar intimata-pârâtă a avut cunoştinţă de faptul că imobilele solicitate prin cererea de retrocedare nu au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989.

Într-adevăr, din cuprinsul Planului de Cadastru Funciar Ocna Sibiului - întocmit în anii 1970-1980, rezultă că terenul este folosit de către Parohia Ortodoxă Română nr. 2 Ocna Sibiului, însă atât timp cât la dosarul cauzei nu există un înscris oficial care să ateste dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea Bisericii Ortodoxe Române, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că din analiza textului art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 reiese în mod clar faptul că imobilele care în prezent se află în proprietatea unor persoane fizice sau persoane juridice, altele decât cele prevăzute la art. 2 din ordonanţă, nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000, iar cererea de retrocedare trebuia analizată pe fondul său.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi rejudecând, va admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Ocna Sibiului din Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolic Sibiu în contradictoriu cu pârâţii Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, va anula Decizia nr. 8345 din data de 19.12.2018, emisă de pârâtă şi va obliga pârâta să procedeze la analiza pe fond a cererii de retrocedare nr. x/26.02.2003, formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Ocna Sibiului din Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolic Sibiu împotriva sentinţei nr. 73 din 22 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Ocna Sibiului din Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolic Sibiu în contradictoriu cu pârâţii Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România.

Anulează Decizia nr. 8345 din data de 19.12.2018, emisă de pârâtă.

Obligă pârâta să procedeze la analiza pe fond a cererii de retrocedare nr. x/26.02.2003, formulată de reclamantă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2021.