Invalidation of municipal fiscal compensation offset for non-tax lease debts due to lack of certain and liquid claims

Şedinţa publică din data de 14 iulie 2020

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 30.12.2014, sub număr unic de dosar x/2014, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Mangalia - Direcţia Generală de Management Fiscal şi Control prin Primar, prin care s-a solicitat anularea dispoziţiei nr. 33922/01.07.2014 şi a actului administrativ contestat, respectiv Decizia privind compensarea din oficiu a obligaţiilor de plată reciproce între Municipiul Mangalia şi S.C A. S.A. nr. 21356/15.04.2014 şi a actelor subsecvente.

Prin sentinţa civilă nr. 672/16.04.2015, Tribunalul Constanţa a respins excepţia decăderii din dreptul de a invoca excepţia necompetenţei materiale, ca neîntemeiată; a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Mangalia - Direcţia Generală de Management Fiscal şi Control prin Primar, în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reţinându-se, în esenţă, că litigiul se poartă pe suma de 2.706.015,34 RON cuprinsă în decizia de compensare.

Urmare acestei soluţii, la data de 07.05.2015, pe rolul Curţii de Apel Constanţa s-a înregistrat cauza sub nr. x/2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 32/CA din 27 februarie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:

- a admis contestaţia promovată în contencios administrativ şi fiscal de reclamanta S.C. A. S.A. (fosta S.C. B. SA), în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL MANGALIA - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI MANGALIA - DIRECŢIA GENERALĂ DE MANAGEMENT FISCAL ŞI CONTROL - PRIN PRIMAR;

- a anulat Dispoziţia nr. 33922/01.08.2014 emisă de Primăria Municipiului Mangalia - Direcţia Generală de Management Fiscal şi Control - Serviciul Impozite şi Taxe şi Decizia de compensare din oficiu a obligaţiilor fiscale reciproce între Municipiul Mangalia şi S.C. A. S.A. nr. 21356/15.04.2014 emisă de Primăria Municipiului Mangalia - Direcţia Economică- Serviciul Impozite şi Taxe;

- a admis cererea de majorare onorariu expert şi acordare a cheltuielilor de deplasare şi obligă pârâta către expert C. la plata sumei de 1772 RON diferenţă onorariu şi 193 RON cheltuieli de deplasare.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 32/CA din 27 februarie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Municipiul Mangalia - Primăria Municipiului Mangalia - Direcţia Generală de Management Fiscal şi Control - prin Primar solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În drept, recurentul- pârâtul Municipiul Mangalia - Primăria Municipiului Mangalia - Direcţia Generală de Management Fiscal şi Control - prin Primar a indicat ca temei de drept motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea cererii de recurs, a dezvoltat următoarele critici.

Învederează că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 116 alin. (4), art. 141 alin. (2) şi art. 215 din O.G. nr. 92/2003, instanţa de fond reţinând că debitele imputate societăţii nu sunt certe, lichide şi exigibile faţă de împrejurarea că mare parte dintre acestea au contestate de către societate.

Autoritatea pârâtă arată că simpla contestare a creanţelor în instanţă nu înlătură caracterul cert, lichid şi exigibil.

Astfel, întrucât reclamanta nu a obţinut suspendarea efectelor actelor administrative fiscale, decizii de impunere, ce au stat la baza emiterii deciziei de compensare contestate, acestea producându-şi efectele şi devenind titluri executorii prin expirarea termenului de plată în condiţiile art. 141 alin. (2) O.G. nr. 92/2003.

O a doua interpretare şi aplicare eronată a legii a fost realizată cu referire anularea în tot a actelor administrative atacate, respectiv a dispoziţiei nr. 33922/01.08.2014 şi a deciziei de compensare nr. 21356/15.04.2014, în condiţiile în care legiuitorul a prevăzut posibilitatea anulării parţiale a actelor administrative fiscale.

Astfel, instanţa de fond era obligată să valorifice raportul de expertiză unde erau identificate creanţele nefiscale provenind din chirii şi să dispună anularea parţială a deciziei de compensare în ceea ce priveşte sumele provenind din chirii şi accesoriile acestora din cuprinsul deciziei de compensare.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecinţa menţinerii sentinţei recurate ca legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Intimata-reclamantă a solicitat anularea dispoziţiei nr. 33922/01.07.2014 şi a actului administrativ contestat, respectiv Decizia privind compensarea din oficiu a obligaţiilor de plată reciproce între Municipiul Mangalia şi S.C A. S.A. nr. 21356/15.04.2014 şi a actelor subsecvente.

Prin decizia privind compensarea din oficiu a obligaţiilor de plată reciproce între Municipiul Mangalia şi S.C. A. S.A. nr. 21356/15.04.2014, Primăria Municipiului Mangalia a procedat, conform dispoziţiilor art. 116 din O.G. nr. 92/2003, la compensarea sumei de 2.706.015,34 RON, datorată reclamantei (din totalul de 3.283.209,05 RON aferentă facturii fiscale nr. x/2012) cu suma de aceeaşi valoare reprezentând creanţe fiscale ale Municipiului faţă de reclamantă.

La pct. 2 din decizia contestată au fost evidenţiate obligaţiile fiscale care se sting prin compensare.

Înalta Curte reţine, contrar criticilor autorităţii pârâte, că o parte din creanţele fiscale constatate prin deciziile de impunere au făcut obiectul dosarului nr. x/2013 al Curţii de Apel Constanţa, respectiv decizia de impunere nr. x/23.04.2013 pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren pentru anul 2012, decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/23.04.2013.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 71/2.04.2014 a Curţii de Apel Constanţa, s-a admis acţiunea formulată de reclamantă şi s-a anulat dispoziţia nr. x/25. VI.2013 şi deciziile de impunere nr. x, 24248, 24252, 24253, 24254, 24213, 24217, 24218, 24219, 24221, 24254/23. IV.2013, precum şi dispoziţia nr. x/27. VII.2013 şi decizia de impunere nr. x VI.2013, dispoziţia nr. x/27. VII.2013 şi decizia de impunere nr. x V.2013 şi respectiv dispoziţia nr. x/30. VIII.2013 şi decizia nr. 36617/25. VI.2013.

Prin decizia nr. 715/10.03.2016 pronunţată de I.C.C.J., secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis recursul declarat de pârâţii Municipiul Mangalia, Primăria Municipiului Mangalia şi Primăria Municipiului Mangalia - Direcţia Generală Economică - prin Primar, s-a casat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În al doilea ciclu procesual, prin decizia nr. 1052/20.02.2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în tot acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. şi a anulat actele administrative fiscale atacate, în mod definitiv.

În cauza de faţă, Înalta Curte va reţine dispoziţiile legale instituite de Codul de procedură fiscală.

Astfel, dispoziţiile art. 116 Codul de procedură fiscală dispun în sensul că:

(1) Prin compensare se sting creanţele statului sau unităţilor administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, cu condiţia ca respectivele creanţe să fie administrate de aceeaşi autoritate publică, inclusiv unităţile subordonate acesteia;

(2) Creanţele fiscale ale debitorului se compensează cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmând ca din diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în mod proporţional, cu respectarea condiţiilor prevăzute la alin. (1);

(3) Creanţele fiscale rezultate din raporturi juridice vamale se compensează cu creanţele fiscale ale debitorului reprezentând sume de restituit de aceeaşi natură. Eventualele diferenţe rămase se compensează cu alte obligaţii fiscale ale debitorului, în ordinea prevăzută la alin. (2).

(4) Dacă legea nu prevede altfel, compensarea operează de drept la data la care creanţele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile.

(5) În sensul prezentului articol, creanţele sunt exigibile:

a) la data scadenţei, potrivit art. 111;

b) la termenul prevăzut de lege pentru depunerea decontului cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare, în limita sumei aprobate la rambursare prin decizia emisă de organul fiscal potrivit legii;

c) la data depunerii cererii de restituire, în limita sumei aprobate pentru restituire prin decizia emisă de organul fiscal potrivit legii, pentru cererile de restituire a accizei sau taxei pe valoarea adăugată, după caz, depuse potrivit Codul fiscal;

d) la data comunicării deciziei, pentru obligaţiile fiscale principale, precum şi pentru obligaţiile fiscale accesorii stabilite de organele competente prin decizie;

e) la data depunerii la organul fiscal a declaraţiilor fiscale rectificative, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil;

f) la data comunicării actului de individualizare a sumei, pentru obligaţiile de plată de la buget;

g) la data primirii, în condiţiile legii, de către organul fiscal a titlurilor executorii emise de alte instituţii, în vederea executării silite;

h) la data naşterii dreptului la restituire pentru sumele de restituit potrivit art. 117, astfel:

1. la data plăţii pentru sumele achitate în plus faţă de obligaţiile fiscale datorate;

2. la data prevăzută de lege pentru depunerea declaraţiei anuale de impozit pe profit, în cazul impozitului pe profit de restituit rezultat din regularizarea anuală, potrivit legii. Restituirea se face în limita sumei rămase după regularizarea impozitului anual cu plăţile anticipate neachitate;

3. la data emiterii deciziei de impunere anuală, în cazul impozitului pe venit de restituit rezultat din regularizarea anuală, potrivit legii. Restituirea se face în limita sumei rămase după regularizarea impozitului anual cu plăţile anticipate neachitate;

4. la data procesului-verbal de distribuire, pentru sumele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;

5. la data prevăzută de lege pentru depunerea declaraţiei fiscale, în cazul sumelor de restituit rezultate din regularizarea prevăzută la art. 1172;

6. la data depunerii cererii de restituire, în limita sumei aprobate pentru restituire prin decizia emisă de organul fiscal potrivit legii, pentru celelalte cazuri de sume de restituit.

(51) Creanţele fiscale rezultate din cesiunea notificată potrivit prevederilor art. 30 se sting prin compensare cu obligaţiile cesionarului la data notificării cesiunii.

(6) Compensarea se constată de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau din oficiu. Dispoziţiile art. 115 privind ordinea stingerii datoriilor sunt aplicabile în mod corespunzător.

(7) Organul fiscal competent comunică debitorului decizia cu privire la efectuarea compensării, în termen de 7 zile de la data efectuării operaţiunii.

(8) Pentru debitorii care se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa şi care depun un decont cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare după data deschiderii procedurii insolvenţei, suma aprobată la rambursare se compensează în condiţiile prezentului articol cu obligaţiile fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei.

(9)*) Soldul sumei negative de taxă pe valoarea adăugată înscris în decontul de taxă pe valoarea adăugată aferent perioadei fiscale anterioare datei deschiderii procedurii insolvenţei nu se preia în decontul de taxă aferent perioadei fiscale în care s-a deschis procedura. În acest caz, debitorul este obligat să solicite rambursarea taxei prin corectarea decontului perioadei fiscale anterioare.

(10) Suma negativă de taxă pe valoarea adăugată solicitată la rambursare potrivit alin. (9) se compensează în condiţiile prezentului articol cu obligaţiile fiscale ale debitorului născute anterior deschiderii procedurii.

Raportat la motivul de recurs potrivit căruia simpla contestare a creanţei nu aduce atingere caracterului cert al creanţelor stabilite prin decizia de impunere, Înalta Curte reţine că la momentul emiterii deciziei de compensare, deciziile de impunere erau contestate, dar prin sentinţa nr. 71/02.04.2014 se dispusese deja anularea acestora. Ulterior, acestea au fost anulate definit astfel cum s-a prezentat în precedent.

În acelaşi sens, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, arată că nu se poate susţine, faţă de dispoziţiile legale anterior citate, că o eventuală compensare intervine la data emiterii deciziei, ci la data la care creanţele sunt certe, lichide şi exigibile.

Or, în decizia de compensare nu au fost avute în vedere creanţele certe, lichide şi exigibile, şi, cu atât mai mult doar creanţe de natură fiscală.

Astfel, în decizia de compensare, menţinută prin dispoziţia de soluţionarea a constestaţiei, au fost trecute şi creanţe ce nu întrunesc condiţiile prevăzute de normele legale anterior citate. Respectiv, prin compensare se sting creanţele statului/unităţilor administrative teritoriale reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget.

Pe cale de consecinţă, obiectul compensării îl pot face doar debitele şi creanţele fiscale.

Ori, în cauză, potrivit deciziei de compensare s-a dispus compensarea unor creanţe care nu sunt de natură fiscală, ci provin din contravaloare chirii conform contractului de închiriere nr. x/15.06.2014, respectiv majorări chirie. Această sumă a fost în mod greşit inclusă în categoria creanţelor fiscale, neavând această natură.

În consecinţă, obligaţiile pe care le înregistrează intimata reclamantă la bugetul de stat nu provin toate din raporturi fiscale existente între părţi.

Art. 16 din O.G. nr. 92/2003 defineşte conţinutul raportului de drept procedural fiscal ca fiind raportul ce "cuprinde drepturile şi obligaţiile ce revin părţilor, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităţilor prevăzute pentru stabilirea, exercitarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor părţilor din raportul de drept material fiscal."

O definiţie a creanţelor fiscale este oferită şi de prevederile art. 21 din aceeaşi Ordonanţă astfel: "Creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal."

Pe cale de consecinţă, nu se poate vorbi de titlu de creanţă devenit executoriu în legătură cu această sumă şi care să facă obiectul unei compensări fiscale.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că decizia de compensare nu respectă condiţiile dispoziţiilor art. 116 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în care operează de drept compensarea creanţelor creditorului statului cu creanţele fiscale. Totodată, caracterul cert şi lichid al creanţei fiscale este garantat de titlurile de creanţă - deciziile de impunere, care au fost anulate, iar caracterul exigibil este indiscutabil în raport de dispoziţiile art. 116 alin. (5) lit. d) Codul de procedură fiscală, conform cărora creanţa fiscală stabilită prin decizie este exigibilă de la data comunicării deciziei.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Văzând soluţia dată recursului formulat şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, dovedite de intimata-reclamantă, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., va dispune obligarea recurentului-pârât Municipiul Mangalia - Primăria Municipiului Mangalia - Direcţia Generală de Management Fiscal şi Control - prin Primar la plata cheltuielilor de judecată reduse, în raport de stadiul procesual al cauzei, de munca efectiv realizată de avocat în acest dosar, având în vedere şi faptul că pricina a fost soluţionată la primul termen de judecată acordat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Mangalia - Primăria Municipiului Mangalia - Direcţia Generală de Management Fiscal şi Control - prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 32/CA din 27 februarie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Municipiul Mangalia - Primăria Municipiului Mangalia - Direcţia Generală de Management Fiscal şi Control - prin Primar la plata cheltuielilor de judecată, reduse în recurs, în cuantum de 5 000 RON, către reclamanta S.C. A. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iulie 2020.