Exclusive territorial jurisdiction for road vignette violation appeals: registered domicile versus effective residence

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 24.08.2020, sub nr. x/2020, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, petentul A. a solicitat instanţei anularea procesului-verbal de contravenţie nr. x, încheiat la data de 20.08.2019 de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., restituirea amenzii achitate conform chitanţei seria x/2020 nr. x emisă de Primăria Cluj Napoca, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. În susţinerea cererii, petentul a invocat faptul că nu i-a fost niciodată comunicat acest proces-verbal şi că nu îi cunoaşte conţinutul, solicitând, in dovedirea cererii, printre altele, efectuarea unei adrese în vederea comunicării unei evidenţe cu privire la rovignetele cumpărate şi cu privire la existenţa/inexistenţa vreunei alte amenzi pe seama petentului.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 8935 din data de 20.11.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de către intimată prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a dispune în acest sens Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a apreciat că acţiunea introductivă de instanţă se plasează în sfera de aplicare a prevederilor O.G. nr. 15/2002, iar în virtutea dispoziţiilor art. 101, din sus indicatul act normativ, plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.

De asemenea, sus indicata instanţă, subliniind, pe de o parte, caracterul prevederilor O.G. nr. 15/2002, de normă specială, derogatorie de la prevederile art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, ce reprezintă dreptul comun şi constatând, pe de altă parte, că domiciliul petentului este situat în Municipiul Cluj-Napoca, a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cauza în discuţie, este Judecătoriei Cluj-Napoca, drept instanţă în circumscripţia teritorială a căreia se situează domiciliul petentului.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1657 din data de 12.03.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Cluj-Napoca a admis, la rându-i, excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea acestui conflict.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Cluj-Napoca a reţinut, în esenţă, că deşi domiciliul petentului din cartea de identitate este situat pe raza municipiului Cluj-Napoca, acesta locuieşte efectiv în Municipiul Bucureşti, str. x. Astfel, sus indicata instanţă a apreciat că noţiunea de domiciliu la care se face referire în art. 101 din O.G nr. 15/2002 trebuie interpretată în sensul de adresă la care petentul locuieşte efectiv (indiferent dacă aceasta corespunde sau nu menţiunilor din cartea de identitate).

Pentru aceste motive, constatând că locuinţa efectivă a petentului se afla, la data sesizării instanţei, în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, instanţa a apreciat ca întemeiată excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca, cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, aspect ce a generat conflict negativ de competentă.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Cluj Napoca, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva cadrului procesual, se constată că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de plângerea contravenţională formulată de petentul A. împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. x, încheiat la data de 20.08.2019 de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.. Deşi, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul nu precizează fapta contravenţională ce face obiectul unui astfel de proces-verbal, afirmând că acesta nu i-ar fi fost comunicat, iar la dosar nu se regăseşte depusă, de niciuna dintre părţi, o copie a unui astfel de proces-verbal, potrivit aspectelor învederate de intimată în întâmpinare, prin intermediul sus menţionatului proces-verbal a fost constatată săvârşirea unei fapte contravenţionale ce intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, fiind sancţionată conform art. 8 alin. (32) din acelaşi act normativ.

Înalta Curte observă că, potrivit prevederilor art. 10 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, procesele-verbale încheiate în vederea constatării şi sancţionării contravenţiilor, reglementate de art. 8 din aceeaşi ordonanţă, pot fi contestate în condiţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002.

Prevederile art. 101 din O.G. nr. 15/2002 stabilesc că:

"Prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul contravenienţilor cu domiciliul sau sediul în România, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se introduce la judecătoria pe raza teritorială a căreia contravenientul domiciliază sau îşi are sediul."

În prezenta cauză, aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă vizează înţelesul noţiunii de "domiciliu" în sens procedural, diferenţa juridică dintre această noţiune şi aceea de "reşedinţă", respectiv de adresă la care petentul locuieşte efectiv, precum şi efectul pe care această distincţie îl produce asupra competenţei instanţei de judecată.

Se impune a fi observat faptul că prevederile art. 101 din O.G. nr. 15/2002 reglementează o competenţă teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, stabilită în raport cu domiciliul reclamantului persoană fizică şi nu în raport cu locuinţa în fapt a acestuia.

Sub acest aspect, Înalta Curte, în regulator de competenţă, constată că, din punct de vedere juridic, nu se poate susţine că domiciliul părţii este echivalent cu locuinţa în fapt, apreciind că acestea nu pot constitui temei al stabilirii competenţei, ele având relevanţă doar sub aspectul comunicării actelor de procedură.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, iar "reşedinţa" este locul unde persoana fizică are locuinţa secundară. Cele două noţiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, iar dovada fiecăreia se realizează prin menţiuni diferite în actul de identitate.

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăseşte utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalităţii procedurii de citare, respectiv înştiinţării corespunzătoare a părţilor aflate în litigiu, cu privire la existenţa şi obiectul pricinii.

Din analizarea dispoziţiilor art. 101 din O.G. nr. 15/2002, rezultă că legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului şi nu la reşedinţa acestuia.

De altfel, în materia dreptului public, respectiv a dreptului administrativ, fiind în discuţie competenţa exclusivă a instanţei, de esenţa noţiunii de domiciliu este existenţa menţiunilor înscrise, în acest sens, în actul de identitate.

Având în vedere caracterul de normă specială, derogatorie, a art. 101 din O.G. nr. 15/2002, Înalta Curte constată că Judecătoria Cluj Napoca a făcut o eronată aplicare a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 în ceea ce priveşte instanţa competentă să judece plângerea contravenţională, aceste prevederi având caracter general în raport de dispoziţiile art. 10 şi art. 10 1 din O.G. nr. 15/2002, care se aplică cu prioritate.

Din actele dosarului rezultă că întrucât petentul este domiciliat în localitatea Cluj Napoca, judeţul Cluj, plângerea se află în competenţa de soluţionare a instanţei din circumscripţia teritorială a localităţii de domiciliu, respectiv Judecătoria Cluj Napoca, conform art. 101 din O.G. nr. 15/2002.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. şi intimata Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin C.E.S.T.R.I.N., în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2021.