Appeal against peremption of insurance guarantee fund dispute dismissed due to unsigned motion for judgment in absentia

Şedinţa publică din data de 14 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul A. în contradictoriu cu Fondul de garantare a asiguraţilor a solicitat anularea Deciziei nr. 228/25.05.2016 emise de pârât, obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii, care să ţină cont de valoarea de piaţă a autoturismului, la plat diferenţei dintre, pe de o parte, suma reţinută în decizie şi, pe de altă parte, valoarea de piaţă a autoturismului diminuată cu 25%, precum şi la plata daunelor moratorii.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19.10.2016, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru neprezentarea părţilor.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2366 din 16 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia perimării cererii şi a constat perimată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Fondul de garantare a asiguraţilor şi a respins cererea de repunere pe rol ca rămasă fără obiect.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 19.10.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de suspendare, cu consecinţa reluării judecării cauzei pe fond.

4. Apărările formulate de intimat

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 228/25.05.2016 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi obligarea acestuia la emiterea unei noi decizii prin care să îi admită cererea de plată, care să ţină cont de valoarea de piaţă a autoturismului, la plat diferenţei dintre, pe de o parte, suma reţinută în decizie şi, pe de altă parte, valoarea de piaţă a autoturismului diminuată cu 25%, precum şi la plata daunelor moratorii.

Prima instanţă constatând că la data de 17 octombrie 2016 s-a depus la dosar o cerere de judecare în lipsă, însă nesemnată de către reclamant şi ţinând seama şi de lipsa părţilor şi faptul că niciuna dintre acestea nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispoziţiilor art. 411 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor generale în materia depunerii cererilor adresate instanţelor de judecată, respectiv a dispoziţiilor art. 148 C. proc. civ.:

"Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă…, precum şi semnătura."

Potrivit art. 268 C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia. Dacă semnătura aparţine unui funcţionar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condiţiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condiţiile prevăzute de lege."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanţei de judecată, chiar şi în ipoteza depunerii cererilor prin mijloace de comunicare la distanţă, potrivit art. 148 alin. (2) şi art. 149 alin. (4) C. proc. civ.

De asemenea, semnătura părţii trebuie să fie olografă, neputând fi dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte împărtăşeşte raţionamentul instanţei de fond, în sensul că reclamantul A. a transmis cererea în cuprinsul căreia a solicitat judecarea cauzei în lipsă, la data de 14 octombrie 2016, fiind înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 17 octombrie 2016, însă cererea reclamantului nu poartă semnătura acestuia.

Totodată, Înalta Curte respinge ca neîntemeiată critica reclamantului referitoare la "procedura regularizării obligatorii", arătând că procedura regularizării cererii de chemare în judecată reglementată de dispoziţiile art. 200 C. proc. civ. stabileşte conţinutului cererii introductive, dispoziţiile normative anterior menţionate neputând fi aplicate pentru toate cererile formulate în cursul desfăşurării unui proces.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată ca nu sunt întrunite condiţiile de formă ale unei cereri adresate instanţei de judecată, cererea în cuprinsul căreia a solicitat judecarea cauzei în lipsă necuprinzând semnătura părţii, care trebuie aplicată în original pe actele procesuale depuse la instanţele de judecată.

Pentru considerentele expuse şi temeiurile de drept indicate, Înalta Curte va respinge cererea de recurs formulată de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 19.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 19 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iulie 2020.