Administrative procedure exception not applicable to compel salary reclassification order when no prior individual administrative act is challenged

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 iulie 2017, pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamantele A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Direcţia Naţională de Probaţiune şi Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat:

- obligarea pârâţilor la emiterea de ordine de reîncadrare prin care salariul de încadrare să fie stabilit prin raportare la: indexările de 18%, recunoscute prin sentinţa civilă nr. 329/14.03.2017 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2016, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 125/15.06.2017 a Curţii de Apel Piteşti, prin care s-a lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 223/11.03.2008 pronunţate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2007, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 440/R/27.05.2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, în sensul că indexările salariale de 18 %, menţionate în dispozitivul sentinţei au fost şi rămân incluse în indemnizaţia de încadrare lunară; majorarea în valoare de 10% acordată prin Legea nr. 293/2015, având în vedere faptul că prin OMJ nr. 219/01.0722017 s-a dispus modificarea OMJ nr. 4680/21.12.2016 în sensul ca valoarea sectorială stabilită la alin. (2) al celui din urmă respectiv valoarea de 381, 823 nu include majorarea de 10%; - majorarea în valoare de 25% acordată în baza O.U.G. nr. 20/2016, art. 3 prin care a fost modificată şi completată O.U.G. nr. 57/2015;

- acordarea drepturilor băneşti, actualizate cu indicele de inflaţie, cu dobânzile aferente, începând cu data de 11.03.2014, dată de la care a operat preluarea şi transferul reclamantelor de la Tribunalul Vâlcea la Direcţia Naţională de Probaţiune şi până la data plăţii efective, acordate prin titlurile executorii de mai sus;

- efectuarea în carnetul de muncă al reclamantei A. a menţiunilor corespunzătoare sentinţei civile nr. 223/11.03.2008 pronunţate de Tribunalul Vâlcea în dosarul x/2007, întrucât acestea au fost deja înscrise de Tribunalul Vâlcea (angajator la data pronunţării sentinţei nr. 223/11.03.2008) în carnetele de muncă ale celorlalte reclamante;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 101 din 18 ianuarie 2018, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 15 februarie 2018.

1.3. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 18 decembrie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Direcţia Naţională de Probaţiune şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat:

- constatarea discriminării şi obligarea pârâţilor la emiterea de ordine ale ministrului justiţiei prin care să se recunoască egalizarea valorii de referinţă sectorială cu cea a magistraţilor, personalului auxiliar şi conex, din cadrul instanţelor, personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale de Probaţiune şi a Ministerului Justiţiei, categorii profesionale din cadrul familiei ocupaţionale Justiţie, pentru care s-a stabilit o valoare unică de referinţă sectorială în acord cu considerentele expuse în Decizia CCR nr. 794/2016;

- să se constate că la VRS de 405 RON trebuie aplicat procentul de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON +4%+10%;

- obligarea pârâţilor să plătească reclamanţilor diferenţele de salarii (actualizate cu indicele de inflaţie) calculate (cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în legile de salarizare unitară) pe baza VRS de 445,5 RON începând cu data de 01.08.2016 până la momentul plăţii efective a acestor sume;

- obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale (penalizatoare) calculate începând cu data de 01.08.2016 şi până la data plăţii efective a sumelor cuvenite;

- obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii, diferenţelor băneşti corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizaţiilor cuvenite potrivit pct. 1 -4, pe 3 ani în urmă în raport cu data introducerii acţiunii, diferenţiat până la 1 decembrie 2015 şi după 1 decembrie 2015, dar şi pentru viitor, diferenţe în valoare actualizată şi daune moratorii, precum si dobânda legală, până la data plăţii efective.

1.4. Prin încheierea din 25 aprilie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, au fost admise excepţiile de litispendenţă şi conexitate, dosarul nr. x/2017 fiind reunit cu dosarul nr. x/2017.

1.5. La data de 21 mai 2018, reclamanţii au depus cerere precizatoare a acţiunii introductive din dosarul nr. x/2017, solicitând:

- obligarea Ministerului Justiţiei şi Direcţiei Naţionale de Probaţiune la emiterea de ordine prin care să recunoască egalizarea valorii de referinţă sectorială cu cea a celorlalte categorii profesionale din cadrul familiei ocupaţionale Justiţie, pentru care s-a stabilit o valoare unică de referinţă sectorială, în acord cu considerentele expuse în decizia CCR nr. 794/2016;

- să se dispună ca valoarea de referinţă sectorială la care trebuie să se raporteze ordinele solicitate la primul capăt de cerere să aibă cuantumul de 421,36 RON până la 30.11.2015, începând cu 01.01.2010 pentru A., B., D. şi 22.08.2011 pentru C., conform dispoziţiilor sentinţei civile nr. 329/14.03.2017, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2016, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 125/15.06.2017 a Curţii de Apel Piteşti, prin care s-a lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 223/11.03.2008 pronunţate de Tribunalul Vâlcea în dosarul x/2007, respectiv cuantumul de 463,5 RON (compus din VRS 405 RON + 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008 +10% prevăzut de Legea nr. 293/2015), pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017 şi pentru viitor;

- să se dispună ca valoarea de referinţă sectorială la care trebuie să se raporteze ordinele solicitate la primul capăt de cerere să aibă cuantumul de 421,36 RON până la 30.11.2015 începând cu data angajării,17.03.2014, pentru E., F., G., H., respectiv cuantumul de 463,5 RON (compus din VRS 405 RON + 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008 +10% prevăzut de Legea nr. 293/2015), pentru perioada 01.12.2015 -31.12.2017 şi pentru viitor;

- să se dispună ca valoarea de referinţă sectorială la care trebuie să se raporteze ordinele solicitate la primul capăt de cerere să aibă cuantumul de 463,5 RON (compus din VRS 405 RON +4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008 +10% prevăzut de Legea nr. 293/2015), pentru perioada 01.08.2017 (data angajării) - 31.12.2017, pentru I., J., K., L. şi M. şi pentru viitor;

- să fie obligaţi pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune să plătească reclamanţilor diferenţele de salarii pentru perioadele precizate la punctele 2-4 (actualizate cu indicele de inflaţie) calculate diferenţiat în funcţie de existenţa titlurilor executorii sau data angajării (cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în legile de salarizare unitară) pe baza valorii de referinţă sectorială de 421,36 RON până la 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON până la 31.12.2017 şi până la momentul plăţii efective a acestor sume;

- obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Direcţia Naţională de Probaţiune şi Ministerul Finanţelor Publice la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii, diferenţelor băneşti corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizaţiilor cuvenite potrivit pct. 2-5, dar şi pentru viitor, diferenţe în valoare actualizată şi daune moratorii, precum si dobânda legală, până la data plăţii efective.

Totodată, reclamanţii au precizat cadrul procesual, indicând că doresc să se judece în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Direcţia Naţională de Probaţiune şi Ministerul Finanţelor Publice.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2652 din 7 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis excepţia inadmisibilităţii în referire la cererea principală privind obligarea Ministerului Justiţiei la emitere ordin de reîncadrare salarială în beneficiul reclamanţilor, respingând în consecinţă acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu partea pârâtă Ministerul Justiţiei;

(ii) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Naţionale de Probaţiune în referire la cererea principală privind obligarea părţii pârâte la emitere ordin de reîncadrare salarială, respingând în consecinţă acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu partea pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune;

(iii) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei în referire la cererea principală privind obligarea părţii pârâte la plata diferenţelor salariale actualizate, respingând în consecinţă acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu partea pârâtă Ministerul Justiţiei;

(iv) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a părţilor reclamante în referire la cererea principală privind raporturile financiare de alocare fonduri şi îndeplinire formalităţi interinstituţionale, respingând în consecinţă acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu părţile pârâte;

(v) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, respingând în consecinţă cererea principală formulată în contradictoriu cu partea pârâtă Ministerul Finanţelor Publice;

(vi) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a părţilor pârâte în referire la cererea principală privind obligarea acestora la efectuarea unor menţiuni în carnetul de muncă al reclamantei A., respingând în consecinţă acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu părţile pârâte;

(vii) a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în referire la capătul de cerere privind plata diferenţelor de drepturi salariale, actualizate, anterioare lunii iunie 2014, respingând în consecinţă acest capăt de cerere pentru sumele scadente anterior lunii iunie 2014 şi actualizările aferente;

(viii) a respins în rest cererea principală formulată de reclamantele A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Direcţia Naţională de Probaţiune şi Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondată;

(ix) a admis excepţia inadmisibilităţii în referire la cererea conexă privind obligarea Ministerului Justiţiei la emitere ordin de reîncadrare salarială în beneficiul reclamanţilor, respingând în consecinţă acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu partea pârâtă Ministerul Justiţiei;

(x) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Naţionale de Probaţiune în referire la cererea conexă privind obligarea părţii pârâte la emitere ordin de reîncadrare salarială, respingând în consecinţă acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu partea pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune;

(xi) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei în referire la cererea conexă privind obligarea părţii pârâte la plata diferenţelor salariale actualizate, respingând în consecinţă acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu partea pârâtă Ministerul Justiţiei;

(xii) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a părţilor reclamante în referire la cererea conexă privind raporturile financiare de alocare fonduri şi îndeplinire formalităţi interinstituţionale, respingând în consecinţă acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu părţile pârâte;

(xiii) a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare în referire la cererea conexă, respingând în consecinţă acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu părţile pârâte;

(xiv) a respins în rest cererea conexă formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Direcţia Naţională de Probaţiune şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2652 din 7 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii D., H., L., A., E., I., M., B., F., J., C., G. şi K., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate.

În motivarea recursului, reclamanţii au susţinut a fi greşit considerentul instanţei de fond potrivit căruia reclamanţii nu s-au adresat Ministerului Justiţiei cu o cerere prin care să conteste încadrarea salarială. Arată recurenţii că Direcţia Naţională de Probaţiune reprezintă o structură cu personalitate juridică ce funcţionează în cadrul ministerului, astfel încât reclamanţii s-au adresat corect acestei direcţii, solicitând reîncadrarea şi plata sumelor restante. În plus, ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 223/11.03.2008, toate ordinele emise de Ministerul Justiţiei au fost contestate, sens în care au dat exemplu Ordinul ministrului justiţiei nr. 542/C/2018, dar nu s-a primit niciun răspuns la aceste contestaţii.

Susţin recurenţii-reclamanţi că Ministerul Justiţiei a recunoscut dreptul lor la calcularea salariului în raport de valoarea de referinţă sectorială aplicată întregii familii ocupaţionale "Justiţie", prin emiterea Ordinului nr. 2883/C/19.07.2018, al cărui conţinut confirmă temeinicia petitelor din cererea precizatoare depusă în dosarul de fond. Deşi prin acest ordin s-a aplicat valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 şi de 463,50 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, subzistă totuşi situaţii particulare ale unora dintre reclamanţi, motiv pentru care recurenţii solicită recalcularea VRS la valoarea de 421,36 RON, după cum urmează: referitor la reclamanţii A., B. şi D. - de la data de 01.10.2010; pentru reclamanta C. - de la data de 22.08.2011; pentru reclamanţii E., F., G. şi H. - de la data de 17.03.2014.

Totodată, recurenţii-reclamanţi solicită recunoaşterea VRS de 463,50 RON şi pentru viitor, obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Direcţia Naţională de Probaţiune şi Ministerul Finanţelor Publice la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor salariale rezultate din recalcularea indemnizaţiilor, dar şi pe viitor, incluzând daune moratorii şi dobânda legală până la plata efectivă.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea Ministerului Justiţiei şi Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata diferenţelor salariale actualizate cu indicele de inflaţie şi daune moratorii, precum şi a dobânzii legale, recurenţii invocă decizia nr. 2/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că reclamanţii nu au îndeplinit procedura prealabilă obligatorie faţă de această autoritate ministerială, neavând relevanţă cererile adresate Direcţiei Naţionale de Probaţiune.

4.2. Intimata-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Întrucât actul procesual nu a fost depus cu respectarea prevederilor art. 490, raportat la art. 4711 C. proc. civ., Înalta Curte îl va califica drept note scrise.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este fondat, pentru următoarele considerente:

Prima critică de nelegalitate formulată de recurenţi priveşte soluţia pronunţată de instanţa de fond de inadmisibilitate a capătului de cerere principal, din acţiunea principală şi din cea conexă, privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinului de reîncadrare salarială în beneficiul reclamanţilor.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, raportat la prevederile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI din Legea nr. 284/2010, o condiţie preliminară sesizării instanţei de judecată este aceea a contestării în prealabil a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, condiţie pe care reclamanţii nu au respectat-o.

A mai reţinut instanţa de fond că reclamanţii nu au făcut dovada că s-au adresat Ministerului Justiţiei cu o cerere de emitere a unui nou ordin de reîncadrare salarială. În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) teza finală raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât, pentru a contesta refuzul nejustificat al autorităţii, este necesar să existe o cerere prin care reclamanţii să se fi adresat autorităţii ministeriale, iar aceasta să fi refuzat, expres sau implicit, să dea curs solicitărilor reclamanţilor. Nici cererile adresate de reclamanţi Direcţiei Naţionale de Probaţiune nu sunt relevante, această autoritate neavând competenţa emiterii ordinului de salarizare.

Înalta Curte constată a fi greşite considerentele instanţei de fond referitoare la obligativitatea formulării unei contestaţii administrative prealabile, anterior sesizării instanţei de judecată.

Astfel, se constată că instanţa de fond nu a precizat, în cuprinsul sentinţei recurate, ordinul sau ordinele de stabilire a drepturilor salariale, a căror contestare trebuia să urmeze procedura prevăzută de art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI din Legea nr. 284/2010. Aceasta în condiţiile în care pretenţiile reclamanţilor din cererea principală nu privesc anularea unui act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, ci sunt generate, conform conţinutului cererii principale, de nepunerea în aplicare, de către pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, a dispoziţiilor sentinţei civile nr. 223/11.03.2008, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia civilă în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia nr. 440/R/27.05.2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, astfel cum a fost lămurită prin sentinţa civilă nr. 329/14.03.2017, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, definitivă prin decizia nr. 125/15.06.2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă. Cât priveşte pretenţiile din cererea conexă, acestea s-au întemeiat pe invocarea unui tratament discriminatoriu aplicat reclamanţilor, în privinţa stabilirii drepturilor salariale, în raport de drepturile stabilite în beneficiul celorlalţi angajaţi din familia ocupaţională "Justiţie".

Aşadar, instanţa de contencios administrativ este învestită cu analiza conduitei autorităţii ministeriale, din perspectiva refuzului de punere în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti de stabilire a drepturilor salariale, respectiv cu constatarea stabilirii acestor drepturi într-o modalitate discriminatorie, cu consecinţa obligării pârâtului la emiterea unor ordine de încadrare salarială, corespunzătoare dispoziţiilor legale şi la plata diferenţelor salariale şi a accesoriilor aferente. Reclamanţii nu au criticat conţinutul unuia sau mai multor ordine de salarizare, care să facă obiectul contestaţiei prealabile şi, ulterior, a acţiunii în anulare, ci urmăresc să obţină recunoaşterea unor drepturi salariale pentru cauzele juridice expuse în cererea principală şi, respectiv, în cea conexă, care trebuie analizate distinct de către instanţa de fond.

Concluzionând, Înalta Curte reţine că obiectul cauzei nu îl reprezintă contestarea unui act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, ci obligarea Ministerului Justiţiei la recalcularea şi plata salariilor de care beneficiază reclamanţii, potrivit prevederilor legislative invocate şi ca efect al ultimelor hotărâri interpretative date de Curtea Constituţională şi Înalta Curte.

În ceea ce priveşte considerentul instanţei de fond referitor la obligaţia adresării unei cereri angajatorului, în vederea recalculării drepturilor salariale, anterior sesizării instanţei de judecată, Înalta Curte reţine că această problemă de drept a făcut obiectul unei sesizări pentru pronunţarea recursului în interesul legii, soluţionat prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 22/2020, prin care s-a stabilit că:

"În litigiile de funcţie publică vizând obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate, precum şi atunci când angajatorul nu a emis un act administrativ ori actul respectiv nu a fost comunicat funcţionarului public, acesta se poate adresa direct instanţei de contencios administrativ, fără a fi necesar ca anterior sesizării instanţei să fi solicitat angajatorului acordarea aceloraşi drepturi."

De asemenea, prin decizia nr. 9/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în materia dreptului muncii, prin care s-a stabilit că:

"În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 şi a art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, dispoziţiile legale nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanţelor din cadrul jurisdicţiei muncii cu acţiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiţionale la acestea din urmă."

Aceste decizii pronunţate în recurs în interesul legii stabilesc că nu este necesară adresarea unei cereri angajatorului ori formularea unei plângeri/contestaţii prealabile în situaţia în care reclamanţii salariaţi invocă neacordarea/nerecunoaşterea de către angajator a unor drepturi salariale de care ar trebui să beneficieze.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este fondat, fiind nelegală dispoziţia instanţei de fond de admitere a excepţiei inadmisibilităţii şi de respingere în consecinţă a capătului de cerere principal privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinului de reîncadrare salarială în beneficiul reclamanţilor, din cuprinsul atât a cererii principale, cât şi a cererii conexe.

În ceea ce priveşte pretenţiile referitoare la plata drepturilor salariale restante şi a accesoriilor acestora, formulat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, Înalta Curte constată că acest capăt de cerere, regăsit deopotrivă în cererea principală şi cererea conexă, a fost respins de instanţa de fond ca efect al respingerii petitului referitor la emiterea unui ordin de încadrare salarială, prin care să fie recalculate salariile în raport de o altă valoare de referinţă sectorială. Or, odată constatată nelegalitatea soluţiei pronunţate cu privire la capătul principal de cerere, aceasta produce efecte şi asupra capătului accesoriu vizând plata diferenţelor salariale, mai puţin în ceea ce priveşte sumele pretins datorate anterior lunii iunie 2014, pentru care instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar reclamanţii nu au contestat această soluţie.

Aspectele de nelegalitate reţinute cu privire la sentinţa de fond nu pot fi înlăturate decât prin casarea hotărârii şi reluarea judecăţii în faţa aceleiaşi instanţe, iar în raport cu soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare şi cu motivul care a determinat-o, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs formulate de reclamanţi.

Înalta Curte va menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate, întrucât nu au făcut obiectul contestării în recurs, respectiv soluţiile pronunţate asupra unor excepţii, detaliate în capitolul I.2 - "Hotărârea instanţei de fond" din prezenta decizie, pct. (ii) - (vii) şi (x) - (xiii).

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanţii D., H., L., A., E., I., M., B., F., J., C., G. şi K., va casa sentinţa civilă recurată şi, în rejudecare, va respinge, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere principal privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinului de reîncadrare salarială în beneficiul reclamanţilor. Pe cale de consecinţă, va trimite cererea principală şi cererea conexă spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în privinţa capetelor de cerere referitoare la emiterea ordinului de reîncadrare salarială în beneficiul reclamanţilor, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi la plata drepturilor salariale restante şi a accesoriilor acestora, pe perioada ulterioară lunii iunie 2014, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii D., H., L., A., E., I., M., B., F., J., C., G. şi K. împotriva sentinţei civile nr. 2652 din 7 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere principal privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinului de reîncadrare salarială în beneficiul reclamanţilor.

Trimite cererea principală şi cererea conexă spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în privinţa capetelor de cerere referitoare la emiterea ordinului de reîncadrare salarială în beneficiul reclamanţilor, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi la plata drepturilor salariale restante şi a accesoriilor acestora, pe perioada ulterioară lunii iunie 2014, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2021.