Cessation of mediator status: no legal condition of payment of professional fees or possession of identity documents to exercise right to resign from profession.

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 2 mai 2018, pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, a solicitat:

(i) anularea Deciziei nr. 63/26.02.2018, emisă de pârât;

(ii) obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de constatare a încetării calităţii de mediator a reclamantei A., începând cu data de 19.07.2017 şi radierea de pe Tabloul Mediatorilor;

(iii) obligarea pârâtului la plata sumei de 518,55 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi la plata sumei de 500 RON cu titlu de despăgubiri morale, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004;

(iv) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 104 din 11 septembrie 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 104 din 11 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 43 din Hotărârea nr. 5/13.05.2007 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de Mediere, deşi incidente în cauză erau art. 1 alin. (1), art. 10 alin. (1) lit. a) coroborat cu alin. (2) din Statutul profesiei de mediator şi art. 15 lit. a) din Legea nr. 192/2006.

Arată recurenta că simpla cerere de încetare a calităţii de mediator este suficientă pentru ca Preşedintele Consiliului de Mediere să constate încetarea calităţii. Dacă legiuitorul voia să impună condiţia achitării taxelor profesionale ar fi prevăzut expres această cerinţă în Legea nr. 192/2006 sau în Statutul profesiei de mediator. Normele de drept invocate au caracter imperativ şi Consiliul de Mediere nu le poate completa prin introducerea unor condiţii suplimentare, cum ar fi aceea de achitare a taxelor profesionale.

Cerinţa depunerii legitimaţiei de mediator vizată la zi nu poate fi interpretată ca o condiţie obligatorie pentru încetarea calităţii de mediator, de admisibilitate a cererii, ci ca una de natură administrativă. Reclamanta a arătat, în faţa Consiliului de Mediere şi a instanţei de fond, că nu se mai află în posesia legitimaţiei de mediator, actul fiind declarat pierdut, astfel încât cererea poate fi primită şi în lipsa acestui act.

A mai susţinut recurenta că instanţa de fond a încălcat dreptul său de a se suspenda din profesie sau de a-şi înceta activitatea de mediator la cerere, prevăzut de art. 28 pct. 29 din Statutul profesiei de mediator, precum şi dreptul la libera profesie prevăzut de art. 41 alin. (1) din Constituţie. Manifestarea de voinţă a reclamantei a fost cenzurată, fiindu-i îngrădit dreptul de a alege ieşirea din profesia de mediator, ceea ce i-a produs prejudicii constând în obligarea la plata taxelor profesionale pentru perioada în care a fost menţinută în profesie, constrângerea la achitarea debitelor prescrise şi imposibilitatea exercitării altei profesii sau activităţi incompetaibile cu profesia de mediator.

În opinia recurentei-reclamante, neplata taxelor profesionale anuale datorate nu pot împiedica exercitararea dreptului la încetarea calităţii de mediator, câtă vreme există o cale legală de recuperare a debitelor restante.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât Consiliul de Mediere a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât consideră că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 43 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de Mediere, coroborate cu art. 22 din Statutul profesiei de mediator, recurenta-reclamantă susţinând eronat că statutul nu conţine dispoziţii referitoare la procedura de încetare a calităţii de mediator.

Învederează intimatul că dispoziţiile art. 29 din statut prevăd obligaţia mediatorului de a viza anual legitimaţia, iar vizarea legitimaţiei este condiţionată de achitarea taxei profesionale pentru anul anterior. În cazul pierderii sau deteriorării legitimaţiei, mediatorul nu este exonerat de la obligaţia plăţii taxelor profesionale.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Problema de drept disputată în cauză este, în esenţă, aceea a existenţei ori inexistenţei unei condiţii legale referitoare la achitarea la zi a taxelor profesionale datorate de mediatori, de care să depindă încetarea calităţii de mediator.

Înalta Curte constată că o astfel de condiţie nu este expres stipulată nici în Legea nr. 192/2006, nici în Statutul profesiei de mediator ("Statutul") şi nici în Hotărârea nr. 5/13.05.2007 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de Mediere ("Regulamentul"). Prevederile art. 15 lit. a) din Legea nr. 192/2006 prevăd încetarea, la cerere, a calităţii de mediator, dispoziţii similare regăsindu-se şi în art. 10 alin. (1) lit. a) din Statutul profesiei de mediator. Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de Mediere dispune, prin art. 43 alin. (2), că orice mediator poate să opteze pentru schimbarea sau încetarea formei de exercitare a profesiei de mediator şi radierea acesteia din Registrul formelor de exercitare a profesiei, prevedere regăsită, cu o formulare similară, şi în art. 22 alin. (1) din Statut.

În lipsa unei dispoziţii legale exprese, cerinţa achitării la zi a taxelor profesionale a fost dedusă de intimatul-pârât, printr-o interpretare ce a fost confirmată de instanţa de fond, din cuprinsul dispoziţiilor art. 43 alin. (3) lit. e) din Regulament, care prevăd documentaţia ce se va anexa cererii de încetare a calităţii de mediator şi care menţionează obligaţia depunerii legitimaţiei de mediator vizată la zi, al dispoziţiilor art. 22 alin. (3) lit. e) din Statut, ca prevăd obligaţia de a anexa cererii de încetare a calităţii de mediator o copie a legitimaţiei vizate la zi, coroborate cu dispoziţiile art. 8 alin. (9) şi art. 29 alin. (28) din Statut, care prevăd obligaţia mediatorului de vizare la zi a legitimaţiei, aplicarea vizei fiind condiţionată de plata la zi a taxelor profesionale anuale.

Înalta Curte reţine că reperul legislativ avut în vedere la stabilirea condiţiilor de încetare a calităţii de mediator este Legea privind medierea şi organizarea profesiei de mediator nr. 192/2006, care prevede dreptul mediatorului de a renunţa la această calitate prin depunerea unei cereri scrise, fără menţionarea unei condiţii referitoare la plata la zi a taxelor profesionale. Prin urmare, chiar în ipoteza în care s-ar susţine existenţa unor astfel de prevederi în Statutul profesiei de mediator şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de Mediere, Înalta Curte reţine că acestea nu pot norma diferit ori peste cuprinsul legii în temeiul căreia au fost emise, într-un astfel de caz fiind înlăturate de la aplicare.

Ca atare, interpretarea pârâtului asupra textelor incidente conduce la o adăugire nepermisă la lege, prin care se impune o condiţie de admisibilitate a cererii de încetare a calităţii de mediator ce nu a fost prevăzută prin voinţa legiuitorului. Necesitatea depunerii unei documentaţii care însoţeşte cererea de încetare a calităţii de mediator nu reprezintă, în sine, o cerinţă abuzivă, atât timp cât nedepunerea unuia dintre aceste înscrisuri nu este interpretată şi aplicată într-o asemenea manieră încât să afecteze însuşi dreptul de a obţine încetarea calităţii de mediator la cerere.

În cauză, prin decizia contestată, intimatul-pârât a respins cererea reclamantei motivat de necompletarea dosarului cu înscrisurile solicitate prin corespondenţa electronică purtată în datele de 08.08.2017 şi 09.01.2018, respectiv legitimaţia de mediator, autorizaţia de mediator şi dovada de achitare a taxelor profesionale la zi. În privinţa acestora, reclamanta a comunicat pârâtului că nu se mai află în posesia legitimaţiei şi autorizaţiei, acestea fiind declarate pierdute, iar în privinţa achitării taxelor profesionale, a arătat că a achitat parte din suma restantă, fără restanţele aferente anilor 2012-2013, pe care le-a considerat a fi prescrise.

Înalta Curte constată că intimatul nu are dreptul de a condiţiona încetarea calităţii de mediator de plata taxelor profesionale restante, respectiv de depunerea dovezii achitării acestora sau a legitimaţiei de mediator a cărei vizare la zi presupune plata tuturor taxelor. Potrivit art. 38 din Legea nr. 192/2006, neplata taxelor profesionale reprezintă abatere disciplinară şi se sancţionează conform statutului, demers pe care intimatul-pârât nu l-a iniţiat, deşi susţine că taxele nu au fost achitate de reclamantă din anul 2012. Totodată, intimatul-pârât are la dispoziţie mijloacele legale prevăzute de dreptul civil pentru recuperarea debitelor, neputând obţine satisfacerea creanţelor prin menţinerea forţată în profesie a reclamantei, cu consecinţa calculării în continuare a taxelor profesionale anuale.

De altfel, prin mesajul electronic transmis reclamantei la data de 08.08.2017, intimatul-pârât a arătat că, în măsura în care nu se va face dovada achitării taxelor, dar se vor depune celelalte înscrisuri solicitate, se va emite hotărârea de încetare a calităţii de mediator, iar debitul restant va fi recuperat prin intermediul instanţei de judecată. Or, reclamanta a depus dovada că înscrisurile solicitate nu se mai află în posesia sa, fiind declarate pierdute, astfel încât intimatul trebuia să procedeze conform menţiunilor anterioare, iar nu să respingă cererea pentru nedepunerea dovezii de plată a taxelor restante.

Pentru motivele expuse, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii în speţă, constatând în mod nelegal că pentru formularea unei cereri de încetare a calităţii de mediator este necesară plata la zi a taxelor profesionale. O astfel de condiţie nu rezultă din cuprinsul Legii nr. 192/2006 şi nici nu poate fi dedusă, pe cale de interpretare, din prevederile Statutului şi Regulamentului, întrucât are ca efect completarea prevederilor actului normativ cu forţă juridică superioară.

În consecinţă, recursul declarat de reclamantă este fondat, fiind necesară reformarea soluţiei recurate şi rejudecarea cauzei de către instanţa de control judiciar.

În rejudecare, Înalta Curte va admite în parte acţiunea introductivă, urmând ca, pentru aspectele de nelegalitate anterior arătate, să anuleze Decizia nr. 63 din 26.02.2018, emisă de pârât.

Cât priveşte capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de constatare a încetării calităţii de mediator, Înalta Curte o va admite în parte, respectiv va obliga pârâtul să reanalizeze cererea reclamantei de încetare a calităţii de mediator, înregistrată sub nr. x/26.07.2017, conform considerentelor prezentei hotărâri, reţinând că instanţa nu se poate substitui voinţei organului administrativ, obligându-l în mod direct la emiterea unei decizii cu un anumit conţinut, în condiţiile în care singurul aspect analizat de pârât cu ocazia emiterii deciziei a fost acela al neplăţii taxelor profesionale. Se impune, aşadar, reluarea procedurii administrative în vederea analizării efective a cererii de încetare a calităţii de mediator, formulate de reclamanta A..

Referitor la petitul vizând plata daunelor morale şi materiale, Înalta Curte reţine, în raport de soluţia de obligare a pârâtului la reluarea procedurii administrative, că această pretenţie nu poate fi tranşată în prezentul litigiu, cât timp procedura de soluţionare a cererii de încetare a calităţii de mediator nu a fost finalizată şi nu se poate stabili, cu caracter definitiv, existenţa unei vătămări cauzate drepturilor şi intereselor legitime reclamantei prin respingerea cererii sale şi nici cuantumul pretinsului prejudiciu.

Pentru toate aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de declarat de reclamanta A., va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite în parte cererea de chemare în judecată, va anula Decizia nr. 63 din 26.02.2018, emisă de pârât şi va obligă pârâtul să reanalizeze cererea reclamantei de încetare a calităţii de mediator, înregistrată sub nr. x/26.07.2017, respingând, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pârâtul Consiliul de Mediere la plata către reclamanta A. a cheltuielilor de judecată parţiale, în sumă totală de 1252 RON, reprezentând taxe judiciare de timbru achitate în fond (152 RON, conform chitanţei emise la 10.05.2018 - dosar fond) şi recurs (100 RON, conform chitanţei emise la 20.11.2018 - dosar recurs), precum şi onorariu avocaţial dovedit prin depunerea chitanţei nr. x/04.09.2018, redus de la 3000 de RON la 1000 de RON, în condiţiile art. 451 alin. (2) şi art. 453 alin. (2) C. proc. civ., în raport de admiterea parţială a pretenţiilor deduse judecăţii şi de valoarea şi complexitatea scăzută a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 104 din 11 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere.

Anulează Decizia nr. 63 din 26.02.2018, emisă de pârât şi obligă pârâtul să reanalizeze cererea reclamantei de încetare a calităţii de mediator, înregistrată sub nr. x/26.07.2017, conform considerentelor prezentei decizii.

Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Obligă pârâtul Consiliul de Mediere la plata către reclamanta A. a cheltuielilor de judecată parţiale, în sumă de 1252 RON, reprezentând taxe judiciare de timbru achitate în fond şi recurs şi onorariu avocaţial redus.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2021.