Application of public-sector salary equalization ordinance to court clerks and Ministry of Justice liability as principal credit holder

Şedinţa publică din data de 10 iulie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea iniţial înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia I civilă, la data de 23 martie 2016, sub nr. x/2016, şi, ulterior, declinată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (sentinţa civilă nr. 1061 din 15.09.2016), reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI, TRIBUNALUL BOTOŞANI şi CURTEA DE APEL SUCEAVA, solicitând instanţei: obligarea Ministerului Justiţiei de a emite începând cu data de 09.04.2015 un nou ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) ind. l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. x în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei; obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani la acordarea începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. x, a diferenţei salariale rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011 şi obligarea pârâtului ca la emiterea ordinului de salarizare să ţină cont în cazul promovărilor în funcţie şi al numirii în funcţii de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009.

La termenul de judecată din data de 15.09.2016, instanţa a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect obligarea la emiterea ordinului de salarizare de către ordonatorul de credite, respectiv, preşedintele Curţii de Apel, întrucât competenţa revine, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010, Titlul VII, capitolul VIII, Curţii de Apel Bucureşti, formându-se dosarul cu nr. x/2016

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3225 din 25 octombrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a admis acţiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani; a obligat pârâtul să emită pentru reclamantă ordin de salarizare, începând cu data de 09.04.2015, în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare, conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei, şi a obligat pârâţii la acordarea, începând cu data de 09.04.2015, a diferenţei de drepturi salariale rezultate de aplicarea de procente şi a claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/funcţie ulterior datei de 01.01.2011, actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei şi până la data plăţii efective şi la plata dobânzii legale calculate de la data de 09.04.2015 la data plăţii efective.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen, pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI şi TRIBUNALUL BOTOŞANI.

Întemeindu-şi calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a criticat sentinţa primei instanţe ca fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale, şi, pe cale de consecinţă, a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi înlăturării obligării Ministerului Justiţiei de la plata diferenţelor salariale acordate reclamantei.

Astfel, a susţinut recurentul- pârât, prin sentinţa atacată instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Justiţiei şi, totodată, instanţa de fond în mod eronat a dispus obligarea sa la emiterea unui ordin de salarizare, în condiţiile în care Ministerul Justiţiei nu emite ordine pentru personalul auxiliar, neavând calitate procesuală pasivă în cauză.

Având în vedere calitatea reclamantei de personal auxiliar, în raport de dispoziţiile H.G. nr. 652/2009, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, ale Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin H.C.S.M. nr. 1375/2015, împrejurarea că drepturile personalului auxiliar de specialitate şi numirea acestuia se realizează de preşedintele Curţii de Apel, recurentul consideră că se impunea admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.

În continuare, recurentul- pârât a arătat că, faţă de prevederile H.G. nr. 652/2009, în vederea realizării şi exercitării obiectivelor şi funcţiilor din domeniul său de activitate, Ministerul Justiţiei îndeplineşte anumite atribuţii specifice, strict determinate de lege, iar în calitatea sa de autoritate de stat, asigură controlul asupra aplicării unitare şi respectării reglementărilor legale privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor şi unităţilor care îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea sau în subordinea sa, prevăzute în anexa nr. 3 din H.G. nr. 652/2009, evocând, totodată, şi prevederile art. 7 alin. (1) lit. o) din Hotărârea nr. 1375/2015.

Mai arată recurentul că tribunalele şi curţile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale reclamantei au fost stabilite cu instanţa unde funcţionează, astfel că drepturile salariale au fost calculate şi plătite direct de Tribunalul Botoşani, care a procedat şi la calcularea şi virarea impozitului şi a contribuţiilor sociale către stat.

Reclamanta a fost încadrată prin Decizie a preşedintelui Curţii de Apel, iar Ministerul Justiţiei, potrivit H.G. nr. 652/2009, nu are atribuţii în legătură cu încadrarea, stabilirea drepturilor salariale sau încetarea raporturilor de serviciu ale personalului instanţelor judecătoreşti, astfel că nu există niciun temei juridic în baza căruia să se stabilească răspunderea Ministerului pentru modul de calculare a drepturilor respective.

Aşadar, concluzionează recurentul-pârât, Ministerul Justiţiei nu calculează şi nu plăteşte drepturile salariale decât propriilor angajaţi, singura obligaţie a acestui ordonator principal de credite poate fi aceea de a vira şi asigura sumele solicitate de curţile de apel prin proiectele de buget, conform dispoziţiilor legale aplicabile.

Prin recursul formulat, care poate fi încadrat în drept în prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât Tribunalul Botoşani a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul netemeiniciei şi nelegalităţii, raportat la dispoziţiile incidente în cauză, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi respingerea cererii, ca nefondată.

În acest sens, recurentul-pârât a susţinut următoarele:

Prima instanţă a reţinut, că intenţia legiuitorului a fost de a elimina anumite discriminări în ceea ce priveşte salarizarea personalului care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Or, aşa cum am arătata şi prin întâmpinarea formulată în cauză, în art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014, nu se face referire la grefieri, textul de lege vizează expres şi limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, şi anume: personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi cea a personalului contractual, acestea fiind singurele categorii de personal salarizate la acelaşi nivel cu personalul din aparatul de lucru al Parlamentului.

Pentru grefieri, însă, arată recurentul-pârât, Legea cadru nr. 284/2010 stabileşte un alt sistem pe baza căruia se realizează încadrarea, sistem în cadrul căruia, coeficienţii de încadrare sunt determinaţi în funcţie de două vechimi: vechimea în muncă şi vechimea în funcţie.

Conform pct. 1 al notei de la Capitolul II al Anexei VI la Legea-cadru 284/2010 "Prin vechime în funcţie, în sensul prezentei anexe, se înţelege vechimea în funcţia auxiliare de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor" .

Începând cu data de 1 ianuarie 2011, în temeiul Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi al Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, s-a realizat reîncadrarea personalului în funcţie, grad si gradaţie, pe clase de salarizare, precum şi stabilirea drepturilor salariale ţinându-se seama de gradul profesional, vechimea in muncă si în funcţie, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010, fără ca personalul să piardă din drepturile dobândite anterior.

De la aceeaşi dată, drepturile salariale corespunzătoare vechimii în muncă sau în funcţie au fost stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 285/2010 şi a normelor metodologice pentru aplicare acestei legi.

Potrivit ordinului comun MMFPS şi MFP nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011, a personalului plătit din fondurile publice, potrivit căreia "Personalul care, în cursul anul 2011, trece într-o gradaţie superioară beneficiază suplimentar, în conformitate cu art. 11 din Legea-cadru nr. 284/2010, de clasele de salarizare succesive, iar salariul de bază i se majorează cu numărul de clase acordat înmulţit cu valoarea unei clase de salarizare de 2,5% din salariul de bază".

Altfel spus, persoanele care trec într-o altă transă de vechime in munca si funcţie, începând cu 1 ianuarie 2011, beneficiază de clase de salarizare corespunzătoare, conform art. 6 din Legea 285/2010 şi a Normelor metodologice.

În acest mod, persoane cu aceeaşi vechime în muncă şi funcţie, reîncadrate în gradaţii şi clasele de salarizare diferite, ajung pe parcursul anului 2011 (si în anii următori) să fie încadrate în aceeaşi gradaţie şi aceeaşi clasă de salarizare, dar cu drepturi salariale diferite. Această situaţie rezultă, aşadar, din modul de calcul diferit al drepturilor salariale acordate pentru vechimea în muncă, respectiv drepturile stabilite anterior datei de 1 ianuarie 2011 şi cele stabilite după data de 1 ianuarie 2011, în temeiul noilor reglementari, aşa cum s-a întâmplat în cazul colegelor reclamantei care au trecut la o alta transa de vechime în muncă sau funcţie după data de 1 ianuarie 2011.

În continuare, recurentul-pârât Tribunalul Botoşani a redat prevederile art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, art. 6 alin. (1), (3) şi 4 şi art. 10 alin. (5) din aceeaşi lege, arătând că reglementările au fost menţinute şi în anii 2012- prin Legea nr. 283/2011; 2013- prin O.U.G. nr. 84/2012 şi 2014- prin O.U.G. nr. 103/2013, soluţie aleasă de legiuitor în stabilirea retribuţiei unor categorii profesionale.

Arată acesta că salarizarea diferenţiată a personalului plătit din fondurile publice este o opţiune a legiuitorului, şi nu poate constitui un motiv de a se reţine un tratament discriminatoriu.

Apoi, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale, ori nereglementarea de către legiuitor a unor anumite aspecte care ţin exclusiv de statutul profesional al anumitor categorii, nu este o problemă ce poate fi apreciată de către instanţa de judecată.

Prin urmare, arată recurentul, angajatorul nu poate fi obligat să plătească alte drepturi salariale decât cele stabilite prin Legea- cadru de salarizare unitară a personalului plătit din fondurile publice, legiuitorul fiind singurul în drept să stabilească/modifice cuantumul drepturilor salariale, precum şi orice suprimare sau eliminare a acestora.

4. Apărarea în cauză

Intimata- reclamantă A., căreia, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ. i s-a comunicat recursul, nu a înţeles să formuleze întâmpinare în recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 24 octombrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată iniţial pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 25 octombrie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speţă, intimata- reclamantă A., grefier în cadrul Tribunalului Botoşani, a învestit instanţa de contencios administrativ competentă cu o acţiune privind recunoaşterea stării de discriminare în materie salarială, în raport cu salariul de bază şi sporurile unui grefier aflat la acelaşi nivel al instanţei şi cu aceleaşi condiţii privind tranşele de vechime în muncă şi în funcţie, în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014.

Având în vedere calificarea pe care prima instanţă a dat-o demersului judiciar al reclamantei, pe care l-a încadrat în prevederile generale ale Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recursurile sunt admisibile, în temeiul art. 20 din actul normativ menţionat.

În ce priveşte recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, Înalta Curte reţine că principala critică de nelegalitate formulată de recurent priveşte soluţionarea capătului de cerere vizând plata drepturilor salariale cuvenite intimatei- reclamante, susţinând acesta că, deşi deţine calitatea de ordonator principal de credite, nu exercită atribuţia plăţii efective a acestor drepturi, în opinia recurentului această obligaţie revenind instanţei unde funcţionează intimata, în speţă, Tribunalului Botoşani.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică, reţinând că prima instanţă nu a obligat pârâtul, în sine, efectiv, să achite diferenţele şi drepturile salariale solicitate de reclamantă, ci să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii acestor drepturi, obligaţie care se înscrie în sfera atribuţiilor legale ce-i revin recurentului-pârât, în calitatea sa de ordonator principal de credite.

Aşadar, plata efectivă a drepturilor salariale va fi realizată de instituţia angajatoare, dar recurentului-pârât Ministerul Justiţiei îi revine obligaţia asigurării cadrului necesar efectuării plăţii, respectiv, a îndeplinirii tuturor operaţiunilor şi formalităţilor de ordin administrativ care să permită încasarea de către intimata-reclamantă a sumelor ce i se cuvin în urma pronunţării hotărârii judecătoreşti.

Ministerul Justiţiei este ordonatorul principal de credite şi emitentul ordinului de salarizare, astfel că nu prezintă relevanţă faptul că ministerul are rolul de a vira banii, şi nu de a emite ordin, şi, de asemenea, nici că intimata- reclamantă este angajată de către Curtea de Apel Suceava.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a soluţionat cauza, criticile recurentului- pârât Ministerul Justiţiei fiind nefondate.

În cauză, reclamanta, grefier în cadrul Tribunalului Botoşani, contestă modalitatea de calculare a drepturilor salariale, solicitând recalcularea şi plata acestora în cuantumul cuvenit, potrivit legii, respectiv, obligarea la emiterea de noi ordine de încadrare salarială, dar şi la plata sumelor cuvenite.

Cât timp plata drepturilor salariale presupune recunoaşterea dreptului la o anumită modalitate de calcul şi la un anumit cuantum, aspecte executabile prin concursul ordonatorului principal de credite, apărările recurentului, factor decizional în materie, în sensul că plata s-ar face de către tribunale şi/sau curţi de apel, este neîntemeiată.

Refuzul recurentului Ministerul Justiţiei de a recunoaşte că dispoziţiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi grefierilor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale, este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentului- pârât Ministerul Justiţiei sunt nefondate, şi nu pot fi primite, instanţa de fond pronunţând o hotărâre legală, iar judecătorul fondului a făcut o analiză corectă a cauzei deduse judecăţii, considerente pentru care, Înalta Curte constată că, în cauză, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.. nu este incident, sentinţa recurată fiind legală şi la adăpost de orice critică.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că este nefondat şi recursul declarat de recurentul-pârât Tribunalul Botoşani.

Relevant în cauza de faţă este faptul că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014:

"(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

(2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Ca atare, articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014 reglementează, principial, că, în cursul anului 2015, cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor etc. de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014.

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, şi prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Rezultă, aşadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu excepţia personalului din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această prevedere se aplică şi în cadrul stabilirii cuantumului gradaţiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradaţie după anul 2010.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înţeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susţinut şi mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituţia României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariaţi şi nu toţi destinatarii actului normativ în discuţie, aflaţi în aceeaşi situaţie, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile de drept material incidente în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi MINISTERUL JUSTIŢIEI şi TRIBUNALUL BOTOŞANI împotriva sentinţei civile nr. 3225 din 25 octombrie 2016, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.