Nullity of cassation appeal for failure to develop specific grounds of illegality in asset verification proceedings

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.01.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a chemat în judecată pe pârâţii Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, A. şi B., solicitând instanţei:

- în principal anularea actului administrativ reprezentat de Ordonanţa nr. 7/24.05.2017 emisă de Comisia de verificare a averilor constituită în baza Legii nr. 176/2010 din cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi confiscarea diferenţei semnificative în cuantum de 222.150 RON (echivalentul a 49.921 euro);

- în subsidiar anularea actului administrativ reprezentat de Ordonanţa nr. 7/24.05.2017 emisă de către Comisiei de Verificare a Averilor şi transmiterea prezentului dosar Comisiei de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru efectuarea evaluării averii persoanei cercetate.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 319 din 28 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Verificarea a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, A. şi B., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile recurate a formulat recurs reclamanta, a invocat cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 176/2010 şi ale Legii nr. 115/1996, precum şi a prevederilor art. 1182 din C. civ. (1864).

Recurenta-reclamantă a invocat faptul că hotărârea instanţei de fond este greşită. În esenţă, a considerat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că sumele obţinute cu titlu de împrumut au intrat în patrimoniul persoanei cercetate; declaraţiile autentificate nu pot avea valoare probatorie, neputând fi aplicabile prevederile art. 1182 din C. civ. (1864), declaraţiile sunt întocmite pro causa de către persoana evaluată, astfel că înscrisurile respective nu au puterea doveditoare de a justifica dobândirea ilicită de către pârâţi a unei părţi din avere, în această ordine de idei trebuiau interpretate declaraţiile martorilor; consideră, astfel, că la calculul averii dobândite nu trebuiau avute în vedere împrumuturile, acestea nefiind menţionate în declaraţiile de avere, existând prezumţia că au fost întocmite pro causa, şi nici nu s-au demonstrat posibilităţile financiare ale persoanelor care au acordat aceste împrumuturi. Totodată, Comisia de cercetare şi instanţa de fond în mod eronat raportează diferenţele nejustificate în perioada 2005-2007 la surplusul identificat ulterior anului 2007.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi A. şi B. au formulat întâmpinare, solicitând, in principal, anularea recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare prev. de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, urmează a o admite, cu majoritate, pentru următoarele considerentele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în condiţiile expres prevăzute de lege, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Aceste norme imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa de control judiciar învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la unul din cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta-reclamantă nu a formulat motive de recurs la adresa sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, invocând doar formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin sentinţa recurată a fost respinsă cererea formulată de recurenta reclamantă de anulare a Ordonanţei nr. 7/24.05.2017 emisă de Comisia de verificare a averilor constituită în baza Legii nr. 176/2010 din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus clasarea sesizării reclamantei.

Instanţa de fond a apreciat asupra probatoriului administrat şi a stabilit situaţia de fapt, a reţinut că este admisibilă proba cu martori, că forma scrisă a contractului de împrumut este cerută ad probationem şi nu ad validitatem, fiind aplicabile regulile generale prevăzute de art. 1191 din vechiul C. civ., că în mod temeinic şi legal Comisia a reţinut că a existat o imposibilitate morală de preconstituire a înscrisului, că martorii audiaţi au probat posibilitatea financiară de a acorda împrumuturile, declaraţiile martorilor neputând fi considerate ca fiind date pro causa; în ceea ce priveşte lipsa din declaraţia de avere, a constatat că în mod corect Comisia a apreciat că nu echivalează cu inexistenţa convenţiilor de împrumut, câtă vreme toţi cei implicaţi au recunoscut existenţa împrumuturilor, faptul că suma de bani nu a fost trecută în declaraţia de avere neputând fi sancţionată prin înlăturarea probelor administrate pe parcursul procedurii de control.

Cu privire la nemenţionarea în declaraţiile de avere a dobândirii imobilelor, a reţinut că nu pot influenţa calculul corect al veniturilor şi cheltuielilor, ci eventual pot face obiectul unor cercetări privind răspunderea contravenţională sau penală, conform art. 28 şi art. 29 din Legea nr. 176/2010.

A examinat instanţa de fond şi motivele privind faptul că în mod eronat Comisia raportează diferenţele nejustificate în perioada 2005 - 2007 la surplusul identificat ulterior anului 2007, subliniind faptul că interpretarea corectă a dispoziţiilor legale trebuie să se facă în lumina principiului constituţional consacrat la art. 44 alin. (8) din Constituţia României, potrivit căruia "Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.", normele procedurii speciale neputând fi interpretate în sensul în care înfrâng acest principiu constituţional.

Instanţa de fond a constatat că, în considerentele care au fundamentat soluţia de clasare a sesizării, Comisia a expus în mod exhaustiv şi prin raportare la toate probele administrate, pe care le-a coroborat, argumentele prin care a înlăturat aspectele reţinute de reclamantă în raportul de evaluare a averii, şi a înlăturat criticile reclamantei.

Recurenta-reclamantă a făcut referire prin cererea de recurs la probatoriul administrat, prezentând modul în care trebuia reţinută situaţia de fapt din probele administrate, şi nu a formulat critici efective pentru care hotărârea instanţei de fond este nelegală, ci, aparent, doar critici de netemeinicie care nu pot fi invocate în calea de atac a recursului.

În fapt, prin cererea de recurs sunt reluate motivele din cererea de chemare formulată de reclamantă împotriva ordonanţei Comisiei de verificare a averilor de clasare a sesizării, examinată şi soluţionată prin sentinţa recurată, deşi cererea de recurs trebuie să vizeze, pentru motive de nelegalitate, argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Recurenta-reclamantă se limitează, în susţinerea cererii de recurs, la indicarea cazului de casare şi prezentarea motivelor invocate în cererea de chemare în judecată. Reiterează susţinerile prezentate în faţa primei instanţe, analizate prin sentinţa recurată, fără să combată pentru nelegalitate raţionamentul instanţei şi să formuleze, astfel, critici susceptibile de examinare în recurs, la adresa hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că, deşi dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, formularea de critici circumscrise cazurilor de casare, de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii, prezentul recurs reprezintă un recurs formal, prin care nu se aduc niciun fel de critici efective de nelegalitate hotărârii recurate.

În consecinţă, cu majoritate, pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, a nulităţii recursului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., cu majoritate, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate:

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 319 din 28 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 3 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Cu opinia separată a doamnei judecător C., în sensul respingerii excepţiei nulităţii recursului.

În dezacord cu opinia majoritară apreciez că din conţinutul recursului declarat puteau fi decelate critici care să fie circumscrise cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, care este natura juridică a sancţiunii pentru nemenţionarea în declaraţiile de avere a dobândirii imobilelor, putea fi lămurită de instanţa de control judiciar în contextul menţionat mai sus. Concret, nedeclararea unei sume considerabile de bani, sau a unor bunuri importante, poate avea drept consecinţă neluarea în considerare a acesteia la justificarea averii dobândite licit de către funcţionarul public, iar nu doar consecinţe contravenţionale aşa cum a stabilit instanţa de fond, iar acest aspect trebuia a fi lămurit de Înalta Curte în cadrul recursului. Cu alte cuvinte, ascunderea unei părţi a averii, nu se poate constitui într-un avantaj al părţii ce ignoră obligaţiile legale dintr-un act normativ, în sensul că anumite sume de bani sau bunuri, ce nu au fost declarate, să fie luate în considerare la justificarea averii în cadrul procedurii de control, efectuată potrivit aceluiaşi act normativ.

Mai mult, recurenta a mai invocat faptul că, în mod eronat Comisia raportează diferenţele nejustificate în perioada 2005 - 2007 la surplusul identificat ulterior anului 2007, subliniind faptul că interpretarea corectă a dispoziţiilor legale trebuie să se facă în lumina principiului constituţional consacrat la art. 44 alin. (8) din Constituţia României.

Or, şi acest aspect ţinea de interpretarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material, care ar fi trebuit analizate în recurs, controlul judiciar fiind exercitat în raport de legalitatea soluţiei şi nu de modalitatea de interpretare a probatoriilor.