Validity of electoral expense invoices and proportionality of formal defects in reimbursement claims

Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 07.03.2017 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, solicitând revocarea deciziei de nerambursare a cheltuielilor electorale nr. 372/29.11.2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 203/F/CONT din 7 decembrie 2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ, dispunând anularea deciziei nr. 372/29.11.2016 şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de rambursare a cheltuielilor electorale în sumă de 9610 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, invocând cazurile de casare prev. de art. 488 pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului recurenta-pârâtă a arătat următoarele:

La instanţa de fond a fost invocată, prin întâmpinare, în termen legal, excepţia netimbrării cererii. Instanţa de fond avea obligaţia, potrivit art. 14 alin. (5) şi art. 124 din C. proc. civ., să pună în discuţia părţilor această excepţie şi, potrivit art. 124 din acelaşi act normativ avea obligaţia să se pronunţe, mai întâi, pe excepţie.

Întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei netimbrării se impune să se constate nulitatea sentinţei.

Un al doilea motiv de nulitate se referă la faptul că sentinţa nu este semnată de judecătorul care a pronunţat soluţia. Mai precis, pe copia comunicată nu există această semnătură or copia ar fi trebuit să reproducă întocmai cuprinsul originalului.

Referitor la cel de al doilea motiv de casare, recurenta-pârâtă arată că, în condiţiile în care reclamanta nu a timbrat acţiunea ar fi trebuit să se procedeze la anularea cererii, motiv pentru care, în baza art. 148 alin. (6) coroborat cu art. 197 din C. proc. civ., solicită anularea acţiunii ca netimbrată.

Pe fondul cererii recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată. În opinia recurentei-pârâte, în mod corect a respins cererea reclamantului de rambursare a unor cheltuieli constatând că facturile storno ale facturilor seria x/30.05.2016 şi, respectiv, seria x nr. x/01.06.2016 nu fac referire la facturile care au fost vizate prin stornare şi, de asemenea, facturile cu seriile PN nr. 047/30.05.2016 şi PN nr. 050/3.06.2016 nu conţin localitatea şi judeţul cumpărătorului.

În mod greşit instanţa de fond a apreciat că aceste erori au un caracter formal fiind rezultatul unui formalism excesiv iar legea nu prevede condiţii de formă pentru întocmirea documentelor justificative, art. 481 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 republicată impunând ca facturile să respecte legislaţia naţională.

Erorile din documentele justificative puteau fi corectate de competitorul electoral până la finalizarea controlului Autorităţii Electorale Permanente.

În ceea ce priveşte facturile storno, recurenta-pârâtă arată că obligaţia de indicare a facturilor stornate rezultă din prevederile art. 330 alin. (1) lit. b) din legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că în factura seria x nr. x/5.10.2016 se menţionează faptul că "se transportă cu storno x" şi că, astfel, nu se poate reţine, cu privire la această factură că nu ar fi completată corect. Recurenta-pârâtă arată că în respectiva factură nu era menţionată în mod complet identificarea facturii stornate cu indicarea seriei şi numărului- respectiv factura seria x nr. x/30.05.2016.

În ceea ce priveşte factura seria x nr. x/05.10.2016, instanţa a avut în vedere în mod greşit faptul că în tabelul anexă la raportul de control se menţionează faptul că această factură ar fi storno a facturii RO nr. x/01.06.2016 în condiţiile în care, în acelaşi tabel se menţiona că factura nu face referire la factura stornată.

În ceea ce priveşte lipsa menţiunilor referitoare la adresa cumpărătorului, instanţa a apreciat în mod greşit că Autoritatea Electorală permanentă ar fi avut vreo obligaţie să solicite, în timpul controlului, în temeiul art. 50 din legea nr. 334/2006, corectarea erorilor, articolul referindu-se la solicitarea de alte informaţii suplimentare menite să perimită verificare realităţii şi legalităţii tranzacţiilor rezultate din documentele deja depuse. Corectarea documentelor trebuia să se facă în timpul controlului din proprie iniţiativă de către competitor.

Corecturile realizate conform adresei nr. x/23.01.2017 sunt tardiv formulate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând probele administrate în cauză Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Referitor la problema timbrajului, se constată că, potrivit art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 "(1) Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti se face de către instanţa de judecată."

De asemenea, art. 38 din acelaşi act normativ prevede că "În situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu."

În condiţiile în care instanţa de fond nu a pus în vedere reclamantei cuantumul taxei de timbru şi nici nu a pus în discuţia părţilor excepţia netimbrării cererii soluţia, în calea de atac a recursului, nu ar putea fi anularea acţiunii ci doar obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru, aşa cum prevede articolul 38 din O.U.G. nr. 80/2013, citat mai sus.

În măsura în care, însă, acţiunea este admisă, taxele de timbru se răsfrâng tot asupra recurentei care se află în culpă procesuală, motiv pentru care aceasta nu are un interes în susţinerea unei astfel de solicitări.

În niciun caz instanţa de recurs nu are posibilitatea să anuleze acţiunea în această fază procesuală, reclamanta nefiind în culpă în condiţiile necomunicării taxei de timbru şi nediscutării excepţiei în faţa instanţei de fond.

În ceea ce priveşte nesemnarea sentinţei, Înalta Curte constată că exemplarul aflat la dosarul cauzei este semnat de judecătorul care a pronunţat hotărârea. În fapt, recurenta-pârâtă reclamă nesemnarea copiei care i-a fost comunicată, apreciind că aceasta ar fi trebuit să fie identică cu originalul.

Or, o astfel de susţinere nu are un temei legal, legea neimpunând comunicarea unei fotocopii care să reproducă, în facsimil, originalul sentinţei. În condiţiile în care art. 427 din C. proc. civ. se referă la comunicarea unor copii, este evident că pe acestea se va regăsi doar reproducerea textului scris nu şi a semnăturii judecătorului, care este olografă, neputând fi copiată.

Referitor la criticile de fond invocate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate.

Prima instanţă a apreciat în mod corect caracterul excesiv formalist al sancţiunii aplicate pentru neregulilor constatate de autoritatea publică pârâtă în cazul cererii de rambursare a cheltuielilor formulată de reclamantul A..

Faptul că legea impune anumite condiţii de formă în cazul facturilor nu înseamnă că lipsa oricărei menţiuni poate fi sancţionată cu nulitatea facturii, o astfel de interpretare încălcând principiul proporţionalităţii.

În speţă, în ceea ce priveşte cele două facturi storno, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că, datorită unor erori referitoare la facturile iniţiale acestea au fost stornate şi s-au emis noi facturi cu valorile corectate. În aceste condiţii documentul justificativ în baza căruia ar fi trebuit rambursate cheltuielile nu îl constituie facturile storno ci facturile corectate. Or, acestea nu sunt afectate de vicii de formă. Refuzul de rambursare a valori înscrise pe facturile corectate pe motiv că facturile de stornare sunt afectate de anumite vicii de formă nu are niciun temei legal.

Oricum, în ceea ce priveşte una dintre facturile storno, aceasta conţine informaţiile referitoare la factura stornată. În recurs se susţine că aceste informaţii nu erau precise, nefiind indicată seria facturii. Aceste critici privind modalitatea în care emitentul a înţeles să facă referire la factura stornată sunt, în mod evident, excesiv formaliste, neexistând niciun risc ca, în cazul unui control al oricărei autorităţi a statului să nu se poată identifica factura la care se face referire.

În ceea ce priveşte cea de a doua factură de stornare, pe care, într-adevăr, s-a omis indicarea facturii stornate, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că, şi în acest caz, distinct de faptul că factura de stornare nu constituie temeiul rambursării, Autoritatea Electorală Permanentă a identificat fără probleme factura stornată, aceasta fiind menţionată în tabelul anexă la procesul-verbal de control. Şi în acest caz, în lipsa oricărei vătămări nu era posibilă neluarea în considerare a facturilor prezentate de intimatul reclamant.

Referitor la cele două facturi pe care emitentul a omis să indice domiciliul cumpărătorului, în mod corect s-a reţinut lipsa de relevanţă a acestor menţiuni pentru validitatea facturii. Aşa cum am arătat mai sus, nu orice omisiune poate conduce la neluarea în considerare a unei facturi ci sancţiunea trebuie să fie una proporţională. Neexistând niciun risc privind identificarea cumpărătorului factura trebuia să fie considerată valabilă chiar în lipsa menţiunilor privind domiciliul acestuia.

Totodată, instanţa de recurs constată că sunt corecte considerentele instanţei de fond referitoare la obligaţiile Autorităţii Electorale Permanente, aşa cum decurg ele din litera şi spiritul legii nr. 334/2006.

Contrar celor susţinute de recurentă, Înalta Curte constată că, potrivit art. 48 alin. (13) din legea nr. 334/2006 "Eventualele neconcordanţe şi/sau erori din documentele justificative pot fi corectate de competitorul electoral până la finalizarea controlului Autorităţii Electorale Permanente. În cazul în care erorile nu sunt corectate din proprie iniţiativă sau la cererea autorităţii de control, suma conţinută în documentul justificativ respectiv nu va mai fi validată şi rambursată de Autoritatea Electorală Permanentă." Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, chiar legea are în vedere posibilitatea ca rectificarea unor erori să se realizeze la cererea autorităţii de control. Este străină de spiritul normei juridice interpretarea recurentei-pârâte potrivit căreia Autoritatea Electorală Permanentă are posibilitatea ca, identificând în timpul controlului vicii de formă minore, care pot fi corectate de competitorul electoral până la finalizarea controlului, să nu le aducă la cunoştinţa acestuia pentru a putea respinge cererea de rambursare a cheltuielilor. Este evident că la baza raporturilor dintre administraţie şi administraţi trebuie să stea buna credinţă.

În concluzie, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că o parte dintre neregulile formale se refereau la facturi de stornare, care nu constituiau temeiul cererii de rambursare, că în privinţa unei facturi de stornare aceste nereguli formale nu se verifică, că toate neregulile au o semnificaţie pur contabilă şi nu puteau constitui temei pentru respingerea cererii de rambursare şi că Autoritatea Electorală Permanentă ar fi trebuit să solicite competitorului electoral, în timpul controlului, rectificarea acestor erori dacă le considera relevante.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea Electorală Permanentă împotriva sentinţei nr. 203/F/CONT din 7 decembrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iulie 2020.