Competition Law Clemency: Immutability of Evidence and Mitigation for Passive Cartel Participation

Şedinţa publică din data de 8 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 06.04.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, în principal, anularea art. 1, 2 şi 9 din Decizia Consiliului Concurenţei nr. 8/03.03.2015 şi exonerarea reclamantei de la plata amenzii contravenţionale stabilite în cuantum de 107.809 RON, iar în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1733 din 24 mai 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1733 din 24 mai 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., criticând hotărârea prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a aplicat şi interpretat în mod greşit prevederile pct. 11 din Instrucţiuni cu referire la clemenţă, în condiţiile în care în cuprinsul deciziei de sancţionare nu se regăseşte raţionamentul autorităţii de concurenţă cu referire la neîndeplinirea condiţiilor legale pentru a beneficia de imunitate la amendă.

În opinia recurentei-reclamante, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că sintagma "care vor permite Consiliului Concurenţei să stabilească încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996" ar trebui interpretată în sensul în care autoritatea ar putea stabili încălcarea exclusiv în baza informaţiilor oferite de operatorul economic care formulează o cerere de imunitate de tip B şi că o coroborare a informaţiilor furnizate de acesta cu alte informaţii pe care le-a obţinut autoritatea ar determina concluzia că operatorul nu îndeplineşte condiţia şi, astfel, nu poate să beneficieze de imunitate de tip B.

O asemenea interpretare lipseşte practic de aplicabilitate instituţia imunităţii de tip B deoarece nicio întreprindere nu ar putea beneficia de imunitate de tip B dat fiind faptul ca în toate situaţiile în care o întreprindere poate formula o cerere de acordare a imunităţii de tip B, respectiv după declanşarea investigaţiei, autoritatea a obţinut, prin alte mijloace prevăzute de lege (plângeri, sesizări, inspecţii etc), informaţii şi/sau documente în legătură cu fapta respectivă, însă acestea nu permit stabilirea încălcării art. 5 alin. (1) din Legea 21/1996, ci pot să contribuie la probarea, unei încălcări în coroborare cu informaţiile şi probele furnizate de întreprinderea care a aplicat la imunitate de tip B.

Astfel, faptul că autoritatea şi-a întemeiat decizia de informaţiile furnizate de recurenta-reclamantă constituie o dovadă de netăgăduit că informaţiile respective îndeplinesc cerinţa legală prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.

A arătat, de asemenea, că instanţa de fond, în mod greşit a apreciat că recurenta-reclamantă nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a beneficia de reducerea amenzii în baza Instrucţiunilor privind clemenţa, deşi autoritatea de concurenţă, după respingerea cererii de acordare a imunităţii de tip B, a utilizat informaţiile şi elementele probatorii furnizate de aceasta pentru a constata încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea n r. 21/1996.

Recurenta-reclamantă a învederat şi faptul că sentinţa recurată nu este motivată cu privire la capătul de cerere vizând încălcarea dreptului la apărare în cadrul procedurii administrative, respectiv a capătului de cerere prin care a invocat aplicarea prevederilor art. 55 din Legea nr. 21/1996.

În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la apărare, recurenta-reclamantă a arătat că raportul de investigaţie nu respectă cerinţele legale pentru a susţine acuzaţiile formulate, punând societatea în imposibilitate de a-şi formula o apărare completă şi eficientă în cadrul procedurii administrative desfăşurate în faţa Consiliului Concurenţei.

Sub aspectul individualizării sancţiunii, a subliniat că fapta imputată are o gravitate medie, impactul şi efectele asupra pieţei fiind reduse, motiv pentru care a apreciat că se impune reducerea cuantumului amenzii spre limita inferioară, cu luarea în considerare a unor circumstanţe atenuante constând în rolul său pasiv în cadrul înţelegerii şi recunoaşterea faptei anticoncurenţiale.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, şi, pe cale de consecinţă, menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei Consiliului Concurenţei nr. 8/03.03.2015.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, intimata-pârâtă a reluat situaţia de fapt şi de drept expusă în cuprinsul deciziei contestate şi a arătat că recurenta-reclamantă nu îndeplinea cumulativ condiţiile legale pentru acordarea imunităţii la amendă.

În opinia intimatei-pârâte, standardul probatoriu necesar în vederea acordării imunităţii la amendă pentru săvârşirea unor fapte anticoncurenţiale este unul ridicat, nefiind suficiente doar simple declaraţii, precum cele invocate de recurenta-reclamantă, întrucât scopul politicii de clemenţă ar fi zădărnicit, existând posibilitatea pentru întreprinderea vinovată de încălcarea prevederilor legii concurenţei ca în baza unei simple declaraţii să beneficieze de imunitate la amendă.

Intimata-pârâtă a subliniat faptul că declaraţiile date de recurenta-reclamantă nu au putut fundamenta stabilirea încălcării dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 21/1996, ci doar prin completare cu alte elemente probatorii, situaţie în care nu au fost îndeplinite condiţiile pentru reducerea cuantumului amenzii.

Referitor la încălcarea dreptului la apărare, a învederat că i s-a asigurat posibilitatea şi dreptul legal de a formula observaţii la raportul de investigaţie, drept exercitat de recurenta-reclamantă.

În ceea ce priveşte aplicarea greşită a prevederilor legale referitoare la individualizarea cuantumului amenzii, a arătat că autoritatea de concurenţă a individualizat sancţiunea, dispunând reducerea cuantumului acesteia prin aplicarea a trei circumstanţe atenuante şi orientarea acesteia spre o limită minimă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 30 octombrie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când cauza a fost amânată la data de 26 februarie 2020, pentru comunicarea cererii formulată de recurenta-reclamantă privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare.

La termenul din data de 26 februarie 2020, cauza a fost amânată la data de 25 martie 2020, pentru ca recurenta-reclamantă să ia cunoştinţă de punctul de vedere formulat de intimatul-pârât, termen la care cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluţia din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecăţii la data de 1 iulie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare formulată de recurenta-reclamantă

La termenul din data de 26 februarie 2020, recurenta-reclamantă a depus la dosar cerere privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu următoarele întrebări preliminare:

1. Articolul 41.2 lit. c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - trebuie interpretat în sensul că se opune practicii unui stat membru în temeiul căreia actul administrative prin care a fost respinsă acordarea imunităţii sau reducerea amenzii într-o procedură privind aplicarea echivalentului naţional al art. 101 TFUE, nu trebuie să cuprindă şi elementele de fapt care să permit, pe de o parte, destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, ier pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate?

2. Articolul 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi principiul general al aşteptării legitime consacrat în dreptul UE - trebuie interpretate în sensul că se opun practicii unui stat membru prin care unei întreprinderi participante la o înţelegerea anticoncurenţiale/practică concertată căreia i-a fost refuzată acordarea imunităţii, respective reducerea amenzii, nu i se oferă în mod concret de către autoritatea de concurenţă, anterior comunicării raportului de investigaţie, posibilitatea retragerii elementelor de probă divulgate în sprijinul solicitării sale de imunitate sau de reducere a amenzii?

3. Articolul 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi principiul general al dreptului UE al aşteptării legitime - trebuie interpretate în sensul că se opun practicii unui stat membru prin care autoritatea de concurenţă, deşi a refuzat acordarea imunităţii sau reducerea amenzii întreprinderii care a formulat o cerere în acest sens, utilizează elementele de probă divulgate în sprijinul cererii de imunitate sau de reducere a amenzii în conţinutul deciziei de sancţionare fără acordul întreprinderii care a aplicat pentru imunitate sau reducerea amenzii?

Intimatul-pârât a formulat note scrise prin care şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la cererea de sesizare a CJUE, solicitând respingerea cererii, în principal, ca inadmisibilă, şi, în subsidiar, ca nefondată.

Cu privire la caracterul nefondat al cererii, s-a apreciat că întrebările formulate nu sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, întrucât, chiar dacă s-ar accepta că acestea vizează probleme de interpretare a dreptului Uniunii de care să depindă soluţionarea litigiului, instanţa naţională dispune de suficiente repere legale/jurisprudenţiale pentru a interpreta normele respective şi a le aplica situaţiei de fapt a speţei.

6. Considerentele Înaltei Curţi

6.1. Preliminar, asupra cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Înalta Curte reţine următoarele:

În temeiul dispoziţiilor art. 267 par. (1) lit. (a) şi (b) din TFUE, instanţa europeană este chemată să se pronunţe cu privire la interpretarea prevederilor Tratatelor şi validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.

Rolul mecanismului instituit prin prevederile art. 267 TFUE este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea uniformă a dreptului european de către instanţele unionale, prin oferirea mijloacelor necesare în vederea cunoaşterii sensului exact al unor dispoziţii neclare (contencios de interpretare) din normele europene.

Înalta Curte reţine că întrebarea ce se poate adresa de instanţa naţională trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului european, iar nu aspecte legate de dreptul naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii.

În speţă, din examinarea conţinutului întrebărilor şi argumentelor invocate de recurenta-reclamantă se observă că aceasta nu indică norma de drept european a cărei interpretare o solicită ci solicită lămuriri cu privire la modalitatea în care autoritatea de concurenţă ar trebui să acorde imunitate la amendă sau reducerea acesteia.

De altfel, chiar din modul de formulare al întrebărilor rezultă că recurenta-reclamantă urmăreşte obţinerea interpretării propuse de aceasta cu privire la refuzul autorităţii de a acorda imunitate la amendă.

În ceea ce priveşte încălcarea principiului aşteptărilor legitime invocată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că dispune de suficiente repere legale şi jurisprudenţiale pentru a interpreta şi aplica normele legale incidente situaţiei de fapt.

Concluzionând asupra cererii de sesizare, întrucât prin intermediul întrebărilor preliminare recurenta-reclamantă nu urmăreşte un "contencios de interpretare" a dreptului european aplicabil cauzei ci clarificări privind politica de acordare a imunităţii/reducerii cuantumului amenzii, Înalta Curte urmează să respingă cererea recurentei de obţinere a unei decizii preliminare din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

6.2. Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a investit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea deciziei nr. 8/3.03.2015 prin care intimatul-pârât Consiliul Concurenţei a constatat încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei de către recurenta-reclamantă şi celelalte întreprinderi menţionate la pct. 8 din decizie prin participarea la o înţelegere/practică concertată având ca obiect fixarea tarifului de transport de persoane în regim de taxi în Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, precum şi sancţionarea recurentei-reclamante cu amendă în cuantum de 107.809 RON, reprezentând 3,08% din cifra de afaceri realizată în 2013.

Emitentul deciziei contestate, prin Ordinul nr. 389 din 25.04.2012, a dispus declanşarea unei investigaţii având ca obiect posibila încălcare a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 de către întreprinderile şi asociaţiile de întreprinderi active pe piaţa transportului de persoane în regim de taxi din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.

În baza Ordinelor Consiliului Concurenţei din 26.04.20012, au avut loc inspecţii inopinate la sediul întreprinderilor şi asociaţiilor de întreprinderi vizate, la aceeaşi dată, de 26.04.2012, administratorul societăţii A. S.R.L. formulând solicitarea de acordare a unui număr de ordine în vederea acordării imunităţii de tip B, conform Instrucţiunilor din 21 august 2009 privind condiţiile şi criteriile de aplicare a unei politici de clemenţă potrivit prev. art. 51 alin. (2) din Legea nr. 21/1996.

În această solicitare, reprezentantul recurentei-reclamante a arătat că la un moment dat, în urma solicitărilor transportatorilor pe care îi deservea, datorate presiunii făcute de autorităţi în contextul a numeroase controale precum şi datorită creşterii costurilor de exploatare, "am stabilit de comun acord ca tariful/km practicat la nivelul dispeceratului să fie majorat de la 1,19 la 1,39 RON/km.".

La data de 15.05.2012, recurenta-reclamantă a completat cererea de acordare a imunităţii de tip B la amendă, prin declaraţia în care a arătat că reacţia concurenţei la tarifele practicate de societatea recurentă pe piaţa serviciului de dispecerat taxi în Bucureşti s-a concretizat într-o invitaţie la o întâlnire care a avut loc la sfârşitul anului 2009, la care au participat reprezentanţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L..

La această discuţie i s-a comunicat faptul că trebuie să mărească tariful de la 1,19 RON/km la 1,39 RON/km, în schimbul promisiunii că legea taximetriei, prin modificările ce urmau a fi aduse, îi va permite să continue activitatea în Bucureşti.

Sub presiunea acestora, a acceptat modificarea tarifului la 1,39 RON/km, cu speranţa că va putea continua activitatea pe raza Municipiului Bucureşti.

A mai declarat că la începutul anului 2011, a avut loc la Primăria Municipiului Bucureşti o altă discuţie în cadrul căreia reprezentantul societăţii M. S.R.L. i-a spus că trebuie să mărească tarifele la 2 RON/km, propunându-i că el va mări primul, recurenta-reclamantă urmând să fie a doua societate, însă aceasta a refuzat o astfel de propunere.

Recurenta-reclamantă a ataşat trei articole din presă referitoare stabilirea tarifelor din taximetrie din anul 2010 şi o copie a Procesului Verbal al şedinţei de dezbatere publică organizată de către Direcţia Asistenţă Tehnică şi Juridică a Consiliului General al Municipiului Bucureşti din data de 14.10. 2010.

La data de 24.01.2013, la sediul Consiliului Concurenţei a avut loc întâlnirea referitoare la cererea de clemenţă, ocazie cu care administratorul societăţii recurente-reclamante, dl. N., a declarat că s-au exercitat presiuni din partea Primăriei Municipiului Bucureşti şi a taximetriştilor arondaţi la alte dispecerate, în vederea modificării tarifului practicat de recurenta-reclamantă, în Minuta încheiată cu prilejul întâlnirii, nr. 71/24.01.2013, consemnându-se faptul că reprezentantul recurentei-reclamante îşi menţine cererea de clemenţă.

La data de 06.03.2013, Consiliul Concurenţei, prin preşedinte, a comunicat recurentei-reclamante adresa nr. x prin care i-a adus la cunoştinţă că în şedinţa de plen din 26.02.2013 s-a respins solicitarea de clemenţă, nefiind întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 11 şi 20 din Instrucţiunile din 21 august 2009, urmând a se ţine cont de cooperarea societăţii cu Consiliul Concurenţei, iar ulterior a fost comunicat întreprinderilor raportul de investigaţie în vederea formulării de observaţii, recurenta-reclamantă formulând un punct de vedere prin care a menţionat că îşi retrage cea de-a doua declaraţie dată în vederea obţinerii imunităţii la amendă.

Soluţionând cauza, instanţa de fond a găsit neîntemeiate toate criticile de nelegalitate invocate de reclamantă din perspectiva refuzului Consiliului Concurenţei de a acorda imunitate la amendă, reţinând că elementele furnizate în concret de reclamantă în susţinerea cererii de acordare a imunităţii la amendă nu au fost determinante pentru stabilirea încălcării regulilor de concurenţă.

În privinţa cererii de reducere a cuantumului amenzii, instanţa de fond a reţinut că o astfel de cerere nu a fost formulată pe parcursul investigaţiei, iar autoritatea nu a emis un act administrativ cu privire la o astfel de solicitare, fiind constatată inadmisibilitatea unei astfel de cereri direct în faţa instanţei.

Dezlegarea dată de judecătorul fondului cererii de acordare a imunităţii la amendă, respectiv cererii de reducere a cuantumului amenzii ca urmare a constatării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Instrucţiunile din 21.08.2009 privind condiţiile şi criteriile de aplicare a unei politici de clemenţă, inclusiv argumentaţia pe care se fondează sunt însuşite de instanţa control judiciar.

În schimb, în ceea ce priveşte dezlegarea dată solicitării de individualizare a amenzii, Înalta Curte apreciază că este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor din perspectiva acordării unui tratament favorabil întreprinderii care recunoaşte săvârşirea faptei.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză pentru a răspunde punctual criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Deşi criticile recurentei-reclamante au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pretinzându-se, aşadar, neanalizarea susţinerilor sale cu privire la încălcarea dreptului la apărare în procedura administrativă şi cu privire la individualizarea amenzii, în dezvoltarea motivelor de recurs nu sunt prezentate argumente în acest sens, iar din considerentele sentinţei recurate rezultă că solicitările recurentei-reclamante au fost examinate de instanţa de fond -filele x din hotărâre.

Prin urmare, Înalta Curte va examina criticile formulate numai prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reţinând că în privinţa celor două cereri sus menţionate, recurenta-reclamantă a formulat şi critici ce vizează aplicarea greşită a normelor de drept material.

După cum rezultă din conţinutul cererii de recurs, criticile recurentei-reclamante vizează două aspecte, respectiv critici referitoare la politica de clemenţă şi modul de individualizare a sancţiunii.

Referitor la politica de clemenţă, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 11 din Instrucţiunile din 21.08.2009 privind condiţiile şi criteriile de aplicare a unei politici de clemenţă potrivit prevederilor art. 51 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996 "Consiliul Concurenţei va acorda imunitatea la amendă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) operatorul economic este primul care furnizează informaţii şi elemente probatorii care vor permite Consiliului Concurenţei să stabilească încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, republicată, sau a art. 81 alin. (1) din Tratat;

b) la data furnizării elementelor probatorii, Consiliul Concurenţei nu deţinea suficiente elemente pentru a stabili încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, republicată, sau a art. 81 alin. (1) din Tratat;

c) niciun operator economic nu obţinuse imunitatea condiţionată conform pct. 9, în legătură cu presupusa înţelegere;

d) sunt îndeplinite condiţiile generale pentru acordarea clemenţei, de la pct. 20."

Potrivit art. 12 din Instrucţiuni, "pentru a obţine imunitatea, operatorul economic trebuie să furnizeze informaţii şi elemente probatorii de natura celor prevăzute la pct. 10", iar conform pct. 10 "pentru ca autoritatea de concurenţă să poată declanşa procedura de investigaţie şi să poată efectua inspecţiile inopinate în conformitate cu prevederile pct. 9, operatorul economic va trebui să furnizeze următoarele informaţii şi elemente probatorii:

a) o declaraţie care va include, în măsura în care operatorul economic are cunoştinţă despre aceste elemente la momentul înaintării cererii:

- o descriere detaliată a modului de organizare a presupusei înţelegeri, incluzând:

(i) scopurile sale, activităţile şi modalitatea de funcţionare;

(ii) produsele sau serviciile implicate, aria geografică, durata de funcţionare şi volumele de piaţă estimate a fi afectate de către presupusa înţelegere;

(iii) datele şi locurile de întâlnire, conţinutul discuţiilor şi participanţii la întâlnirile desfăşurate în cadrul presupusei înţelegeri;

(iv) toate explicaţiile relevante în legătură cu elementele probatorii furnizate pentru a susţine cererea;

- numele şi adresa operatorului economic care înaintează cererea pentru acordarea imunităţii, precum şi numele şi adresele tuturor celorlalţi operatori economici care participă sau au participat la presupusa înţelegere;

- numele, funcţiile, amplasarea birourilor şi, în cazul în care este necesar, adresele de domiciliu ale persoanelor care, din cunoştinţele operatorului economic, sunt sau au fost parte a presupusei înţelegeri, incluzând şi persoanele care au fost implicate în numele operatorului economic;

- informaţii despre autorităţile de concurenţă, din cadrul sau din afara Uniunii Europene, care au fost contactate sau care urmează a fi contactate în legătură cu presupusa înţelegere; şi

b) alte probe în legătură cu presupusa înţelegere, aflate în posesia operatorului economic sau disponibile la momentul înaintării cererii, incluzând în mod particular orice probe din perioada încălcării suspectate."

În speţă, elementele probatorii invocate de recurenta-reclamantă sunt două declaraţii date autorităţii de concurenţă de către administratorul societăţii recurente, o copie a unui proces-verbal al şedinţei de dezbatere publică organizată de Direcţia Asistenţă Tehnică şi Juridică a Consiliului General al Municipiului Bucureşti din data de 14.10.2010 şi trei articole de presă referitoare la stabilirea tarifelor din taximetrie din anul 2010.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că, deşi cele două declaraţii ale administratorului societăţii recurente, respectiv declaraţia din 26.04.2010 şi cea din 15.05.2012 constituie elemente probatorii semnificative, totuşi nu pot fundamenta stabilirea încălcării dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 21/1996.

De altfel, încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei- cooperarea, respectiv concertarea între principalele dispecerate din piaţă în vederea eliminării incertitudinii privind tarifele de transport prin practicarea, de către participanţi, a aceluiaşi tarif- a fost reţinută prin decizia contestată "atât din întâlnirile la care s-a stabilit nivelul de tarif, precum şi dintr-o serie de notiţe/e-mail-uri ridicate în timpul inspecţiei inopinate, în care sunt consemnate aşteptările autorilor legate de modificarea simultană a tarifului de transport taxi de către concurenţi, în unele situaţii chiar prin raportare la date calendaristice precise", coroborate cu elementele de fapt deduse din "comportamentul din piaţă al participanţilor manifestat prin modificările de tarif operate de aceştia dar şi de modificările intervenite la nivel legislativ."

Aşadar, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 11 lit. a), în sensul că informaţiile şi probele furnizate de recurentă să permită autorităţii de concurenţă să stabilească fapta anticoncurenţială, în mod corect instanţa de fond a reţinut neîndeplinirea condiţiilor pentru acordarea imunităţii la amendă.

Nefondate sunt şi criticile vizând nelegalitatea soluţiei date de instanţa de fond cererii de reducere a amenzii în condiţiile Cap. III din Instrucţiunile din 21.08.2009.

Aceasta întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 40 Cap. IV al Instrucţiunilor precitate "un operator economic care doreşte să beneficieze de reducerea cuantumului amenzii, conform pct. 15, trebuie să înainteze o cerere formală Consiliului Concurenţei şi trebuie să prezinte suficiente elemente probatorii ale presupusei înţelegeri. Orice furnizare voluntară a unor elemente probatorii către Consiliul Concurenţei, de natură a fi luată în considerare pentru a beneficia de tratamentul favorabil prevăzut la cap. III, trebuie să fie clar identificată, la momentul transmiterii, ca făcând parte dintr-o solicitare formală pentru reducerea cuantumului amenzii."

Or, în speţă nu există niciun element de fapt din care să rezulte solicitarea recurentei-reclamante de a obţine reducerea cuantumului amenzii prin aplicarea prevederilor Cap. III din Instrucţiuni, corelativ obligaţiei Consiliului Concurenţei de a evalua cererea sub aspectul îndeplinirii condiţiilor legale, conform art. 41 şi 42 din Instrucţiuni.

Aşa fiind, în mod corect a constatat instanţa de fond inadmisibilitatea cererii de reducere a amenzii în condiţiile Cap. III din Instrucţiuni formulată direct în faţa instanţei de judecată, de vreme ce, potrivit Elementelor procedurale referitoare la reducerea cuantumului amenzii reglementate în Cap. IV din Instrucţiuni, cererea pentru reducerea amenzii întemeiată pe dispoziţiile Instrucţiunilor care reglementează politica de clemenţă trebuie formulată pe parcursul investigaţiei.

În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la apărare pe parcursul procedurii administrative, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că pe parcursul procedurii de investigaţie recurenta-reclamantă şi-a exercitat dreptul la apărare, formulând observaţii la raport, aşa cum rezultă din cuprinsul deciziei contestate.

În fine, în privinţa individualizării amenzii, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt fondate din perspectiva acordării unui tratament favorabil întreprinderii care recunoaşte săvârşirea faptei.

Referitor la amenda aplicată, Înalta Curte reţine că, în baza elementelor probatorii identificate în cursul investigaţiei, autoritatea de concurenţă, constatând încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 prin participarea recurentei-reclamante la o înţelegere concertată având ca obiect fixarea tarifului de transport de persoane în regim de taxi în Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, a dispus sancţionarea recurentei-reclamante cu o amendă în cuantum de 107.809 RON, reprezentând 3,08% din cifra de afaceri realizată în 2013.

În ceea ce priveşte gravitatea faptei, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că în mod corect a fost încadrată de autoritatea de concurenţă la gravitate mare, întrucât efectul practicii anticoncurenţiale s-a întins pe 90% din piaţa de transport în regim de taxi din Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Conform art. 5 din decizia contestată, la individualizarea sancţiunii au fost reţinute două circumstanţe atenuante, respectiv:

"colaborarea în mod efectiv şi pe deplin cu Consiliul Concurenţei pe parcursul procedurii de investigaţie, dincolo de obligaţia legală de a coopera", şi "Încurajarea comportamentului anticoncurenţial de lipsa de acţiune a autorităţilor de autorizare în ceea ce ţine de verificarea respectării propriilor reglementări.".

Înalta Curte apreciază că,în cazul recurentei-reclamante se impune reţinerea în plus faţă de circumstanţele menţionate la art. 5 a circumstanţelor atenuante prevăzute la Cap. III pct. 2C.1 lit. b), cu luarea în considerare a colaborării recurentei-reclamante pe parcursul investigaţiei.

Astfel, chiar în cuprinsul deciziei contestate se reţine circumstanţa atenuantă a recunoaşterii înţelegerii tacite, autoritatea de concurenţă având în vedere informaţiile furnizate şi colaborarea recurentei-reclamante pe parcursul investigaţiei, iar prin adresa nr. x/6.03.2013 autoritatea de concurenţă comunicând recurentei-reclamante respingerea solicitării de acordare a imunităţii de tip B la amendă, i-a transmis şi faptul că întreprinderilor care au colaborat cu autoritatea de concurenţă pe parcursul investigaţiei li se poate recunoaşte colaborarea drept circumstanţă atenuantă specială, cu efect de reducere a cuantumului amenzii aplicate.

Or, în cauză, recurenta-reclamantă a colaborat efectiv şi pe deplin pe parcursul investigaţiei, declaraţiile reprezentantului acestuia fiind apreciate ca probe esenţiale în dovedirea faptei anticoncurenţiale în dosarele nr. x/2015, respectiv 2121/2/2015* având ca obiect contestarea aceleiaşi decizii a autorităţii de concurenţă de către alte întreprinderi participante.

Mai mult, din cuprinsul deciziei contestate rezultă că autoritatea emitentă a reţinut în plus circumstanţe atenuante pentru alte întreprinderi participante, în condiţiile în care declaraţiile date de reprezentantul recurentei-reclamante au fost apreciate ca fiind relevante sub aspectul dovedirii practicii anticoncurenţiale (în acest sens - sentinţa civilă nr. 2586/4.12.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2015) motiv pentru care va aplica şi recurentei-reclamante procentul de reducere a amenzii cu 25%.

De asemenea, contrar celor reţinute de instanţa de fond, se impune a fi luată în considerare şi circumstanţa atenuantă a rolului pasiv al recurentei-reclamante, având în vedere că, potrivit jurisprudenţei europene (a se vedea hotărârea tribunalului de primă instanţă din 9.07.2003), rolul pasiv presupune adoptarea de către întreprinderea în cauză a unei atitudini rezervate, adică o lipsă de implicare activă la elaborarea acordului anticoncurenţial.

Or, în cauză, astfel cum rezultă din raportul de investigaţie recurenta-reclamantă a intrat pe piaţa din Bucureşti în mai 2009, tariful practicat de către transportatorii în regim de taxi arondaţi fiind situat cu 20% sub media pieţei la acel moment (pct. 75 din Decizia de sancţionare). Acest fapt, după cum reţine însăşi Decizia de sancţionare, a generat reacţii din partea concurenţilor săi (pct. 75), care au efectuat presiuni asupra acesteia în vederea majorării tarifului.

Din articolul care a fost publicat în data de 26.02.2010 pe site-ul Money.com - invocat de Consiliul Concurenţei pentru a demonstra încălcarea Legii concurenţei -, rezultă că directorul executiv al societăţii O. a ameninţat societatea recurentă-reclamantă:

"ori scumpiţi ori vă facem plângeri pe la toate autorităţile competente" (pct. 80 din Decizia de sancţionare). Prin urmare, astfel după cum reţine şi Decizia de sancţionare (pct. 107), firmele concurente au efectuat presiuni asupra recurentei pentru "majorarea tarifului, implicit refuzul iniţial al acestuia de a se alinia aşa-ziselor carteluri".

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a avut un rol pasiv în elaborarea acordului anticoncurenţial, situaţie în car urmează să i se recunoască şi această circumstanţă atenuantă şi să i se aplice o reducere procentuală de 5% din cuantumul amenzii stabilit prin Decizia de sancţionare.

Concluzionând asupra cererii de individualizare a amenzii, Înalta Curte va modifica cuantumul amenzii aplicate recurentei-reclamante prin art. 9 din decizia contestată în sensul aplicării unei reduceri în cuantum de 30%.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, fiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând: va admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, va anula Decizia Consiliului Concurenţei nr. 8/03.03.2015 în ceea ce priveşte art. 9 în sensul că va reduce cu 30% cuantumul amenzii de 107.809 RON aplicate societăţii A. S.R.L. şi va respinge acţiunea în ceea ce priveşte anularea art. 1 şi 2 din Decizia Consiliului Concurenţei nr. 8/03.03.2015 şi adresa Consiliului Concurenţei nr. 2861/06.03.2013. În baza art. 453 alin. (2) C. proc. civ., găsind întemeiate doar în parte criticile recurentei-reclamante, va obliga intimatul-pârât la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de recurenta-reclamantă privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare.

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1733 din 24 mai 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei.

Anulează Decizia Consiliului Concurenţei nr. 8/03.03.2015 în ceea ce priveşte art. 9 în sensul că reduce cu 30% cuantumul amenzii de 107.809 RON aplicate societăţii A. S.R.L..

Respinge acţiunea în ceea ce priveşte anularea art. 1 şi 2 din Decizia Consiliului Concurenţei nr. 8/03.03.2015 şi adresa Consiliului Concurenţei nr. 2861/06.03.2013.

Obligă intimatul-pârât la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în baza art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iulie 2020.