Concession fee claim against former associates quashed; tort action dismissed as insolvency filing was legally mandated.

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2013, reclamanta Agenţia Domeniilor Statului a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., obligarea pârâţilor la plata sumei de 13.481.204,92 RON, compusă din: 4.437.934,74 RON - redevenţă neachitată, 67.297,71 RON - reprezentând T.V.A., 7.756.428,01 RON - reprezentând penalităţi de întârziere şi 1.219.544,46 RON - dobânzi de întârziere în baza contractului de concesiune nr. x/16.11.2000, precum şi la plata penalităţilor prevăzute de art. 5.4 din contractul de concesiune nr. x/16.11.2000, calculate de la data de 24.04.2012 până la data stingerii debitului.

Prin sentinţa civilă nr. 626 din 29.01.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti s-a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi s-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.03.2015, sub nr. x/2013.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtul G. s-a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului G..

Prin sentinţa civilă nr. 1311/11.05.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţi şi a fost respinsă cererea formulată de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., ca inadmisibilă.

Prin Decizia nr. 548/14.02.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2013, a fost admis recursul declarat de recurenta - reclamantă Agenţia Domeniilor Statului împotriva sentinţei civile nr. 1311/11.05.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, a fost casată sentinţa civilă recurată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. de dosar x/2013

La termenul de judecată din data de 19.09.2018, pârâţii au invocat excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 3676/19.09.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale şi materiale şi a fost declinată cauza privind pe reclamanta Agenţia Domeniilor Statului, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., către Tribunalul Bucureşti, secţia civilă. A constatat ivit conflictul de competenţă, dispunându-se înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului de competenţă şi suspendarea cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă.

Prin decizia civilă nr. 3685/1.11.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus trimiterea cauzei spre soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, sub număr de dosar x/2013, la data de 29.11.2018.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 532 din 13 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

A respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată prin întâmpinare, ca fiind neîntemeiată.

A respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi pasive a pârâtului G., invocate prin întâmpinare, ca fiind neîntemeiate.

A respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare, ca fiind neîntemeiată.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., E., F., G. şi H..

A obligat pârâţii la plata în solidar către reclamantă a sumei de 13.481.204,92 RON reprezentând redevenţă neachitată în cuantum de 4.437.934,74 RON, TVA în cuantum de 67.297,71 RON, penalităţi de întârziere în cuantum de 7.756.428,01 RON şi dobânzi de întârziere în cuantum de 1.219.544,46 RON.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, pârâţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. au declarat apel, calea de atac exercitată fiind recalificată ca fiind recurs prin încheierea de şedinţă din data de 10 noiembrie 2020.

În raport de recalificarea căii de atac ca fiind recursul, Curtea constată că aspectul de nelegalitate invocate, se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. invocându-se greşita interpretare şi aplicare a normelor materiale incidente, în raport de obiectul cauzei atât în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiilor de fond invocate cât şi în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. .

Primul aspect de nelegalitate vizează soluţia de respingere a excepţiilor de fond invocate şi anume a următoarelor excepţii - excepţia inadmisibilitatea acţiunii astfel cum a fost formulate întemeiată de reclamant - intimată pe dispoziţiile unei acţiunii în răspundere delictuală formulată împotriva pârâţilor-recurenţi ca persoane fizice fosţi asociaţi ai unei persoane fizice, ulterior radierii acestei persoane juridice

- excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi respectiv pasive a pârâţilor recurenţi în raport de obiect

-excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune raportat la termenul de prescripţie de 3 ani aplicabil şi care în raport cu data introducerii acţiunii - 28. XI.2013 în opinia recurenţilor - pârâţi se apreciază a fi împlinit şi în consecinţă a fi prescris dreptul la acţiune pentru atragerea răspunderii civile delictuale a recurenţilor - pârâţi se apreciază a fi împlinit şi în consecinţă a fi prescris dreptul la acţiune pentru atragerea răspunderii civile delictuale a recurenţilor - pârâţi.

Al doilea aspect de nelegalitate invocat care se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 priveşte pe fond soluţia de admitere a acţiunii de către prima instanţă.

Legat de acest motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. recurenţii-pârâţi invocă faptul că motivarea instanţei de fond conţine aspecte străine de cauză - motiv de recurs care se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ.

Faţă de ambele motive care privesc soluţia de fond dispusă recurenţii-pârâţi invocă încălcarea art. 6 alin. 1 din CEDO privind imposibilitatea instanţei respectiv încălcarea principiilor disponibilităţi şi a contradictorialităţii şi în esenţă încălcarea dreptului la apărare a pârâţilor.

Iar această încălcare are ca obiect completarea şi modificarea temeiurilor de fapt şi de drept ale acţiunii în răspunderea civilă delictuală de către instanţa de fond care nu a respectat dispoziţiile art. 22 C. proc. civ.

În esenţă se arată că prima instanţă în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile definitive nr. 1080/17.09.2012 pronunţată de Tribunalul Buzău cu privire la faptul că nu a fost considerate incidente dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 şi a făcut o greşită aplicare a legii sub aspectul îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 1357 C. civ. pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor - reclamanţi persoane fizice.

Se arată că în cauză prima instanţă a apreciat nelegal asupra îndeplinirii condiţiilor legale în opinia recurenţilor - pârâţi nefiind îndeplinite niciuna din condiţii respectiv existenţa unei fapte (acţiuni) ale pârâţilor săvârşite cu vinovăţie şi o legătură de cauzalitate între pretinsa faptă respectiv formularea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei de către I. şi pretinsul prejudiciu suferit - imposibilitatea reclamantei-intimate de a-şi recupera o creanţă constatată definitiv contra TSAGRI, anterior dizolvării Asociaţiei.

Se solicită a se ţine cont de cele dezlegate prin Decizia nr. 2369/7.03.2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în analizarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii în special în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs, inclusiv pe lipsa culpei recurenţilor-pârâţi.

Se solicită admiterea căii de atac şi rejudecarea în sensul, în principal a admiterii excepţiilor şi în subsidiar pe fond în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată.

Prin întâmpinare reclamanta-intimată a solicitat în prealabil recalificarea căii de atac, ca fiind recursul şi în raport de aceasta recalificare se invocă excepţia tardivităţii căii de atac.

În subsidiar pe fond se solicită respingerea ca nefondat a apelului (recursului) declarat apreciind ca legală şi temeinică sentinţa atacată atât în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiilor de fond invocate, cât şi în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii, în cauză fiind îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale a pârâţilor - recurenţi, ca persoane fizice.

Prin încheierea din 10. XI.2020, motivat Curtea a recalificat calea de atac formulată ca fiind recursul şi a respins excepţia tardivităţii în raport de dispoziţiile art. 457 alin. 2 C. proc. civ.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate care se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în parte în ceea ce priveşte soluţia dispusă pe fond sentinţa recurată fiind nelegală.

Aspectele de nelegalitate sunt apreciate ca fondate în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii şi de obligare a pârâţilor-recurenţi în subsidiar la plata unor sume reprezentând redevenţe, penalităţi de întârziere şi dobânzi de întârziere, obligaţie întemeiată tărâmul răspunderii civile delictuale.

În opinia instanţei de recurs contrar primei instanţe în cauză nu erau îndeplinite cumulativ condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 C. civ. respectiv condiţia existenţei faptei ilicite condiţia existenţei culpei (a vinovăţiei) pârâţilor - persoane fizice şi a legăturii de cauzalitate între pretinsa faptă ilicită şi prejudiciul pretins de reclamanta-intimată.

Soluţia pe excepţie este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale privind soluţionarea lor ca excepţii de fond având în vedere obiectul cauzei.

Prezenta acţiune este admisibilă fiind întemeiată drept pe dispoziţiile art. 1357 C. civ. respectiv fiind formulată ca o cerere în pretenţii întemeiată pe principiul răspunderii delictuale şi vizând obligarea pârâţilor ca persoane fizice la admiterea unei creanţei pe care reclamanta o avea constatată definitiv împotriva societăţii agricole care a fost radiată.

Situaţia premisă invocată a fost imposibilitatea de recuperare a creanţei de la societate reclamanta formulând acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 C. civ. acţiune admisibilă în raport de temeiul de drept invocat şi în raport de situaţia de fapt.

Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei-intimate şi respectiv pasive a pârâţilor au fost corect respinse de către instanţa de fond.

Reclamanta-intimată are calitatea procesuală activă de a formula acţiune în pretenţii întemeiată pe dispoziţiile răspunderii delictuale în calitate de titular al creanţei deţinute împotriva asociaţiei radiate I. acţiunea vizând recuperarea creanţei de la foştii asociaţi - persoane fizice. Faptul că nu a justificat la procedura insolvenţei şi nu s-a reuşit din culpa reclamantei recuperarea creanţei pe teritoriul răspunderii contractuale până la data radierii nu poate fi opus dreptului sau de a formula o acţiune ulterioară pe tărâmul răspunderii delictuale a pârâţilor în calitate de foşti asociaţi.

În raport de situaţia de fapt şi de temeiul de drept atât reclamanta-intimată cât şi pârâţii - persoane fizice au calitatea procesual activă şi respectiv pasivă în prezenta cauză.

În cauză pârâţii recurenţi în calitate de foşti asociaţi au calitatea de pretinşi debitori ai creanţei invocate de reclamantă care se solicită a fi suportate de aceşţia în condiţiile răspunderii delictuale întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 C. civ.

Iar excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte prezenta cerere în mod corect a fost respinsă de prima instanţă.

Este de necontestat că în cauză creanţa invocată drept prejudiciu a fost constatată definitiv prin deciziile civile nr. 87/29.04.2008 şi respectiv 169/22.09.2008. în ceea ce priveşte răspunderea contractuală şi obligaţia de executare termenul pentru reclamantă în raport cu Asociaţia a început să curgă din 22.04.2008.

Dar în prezenta acţiune intimata pe regula răspunderii delictuale, termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de închidere a insolvenţei I. 7.03.2013 - data pronunţării Deciziei nr. 2369/2013 de către Curtea de Apel Ploieşti în dosar nr. x/2012 - dosar recurs.

Aceasta deoarece reclamanta invocă faptul că de la această dată s-a aflat în imposibilitate de a-şi recupera prejudiciul de la asociaţie şi a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani în ceea ce priveşte o acţiune ulterioară întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 C. civ.

Iar această acţiune în pretenţii împotriva pârâtelor în calitatea lor de foşti asociaţi a fost formulată în termenul de prescripţie de 3 ani care a început să curgă la 7.03.2013, acţiunea fiind formulată la data de 28. XII.2013.

În cauză sunt fondate ambele motive de recurs respectiv motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. în ceea ce priveşte soluţia pe fond dispusă de admitere a acţiunii în răspundere civilă delictuală.

În opinia Curţii soluţia este dată cu interpretarea cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii şi susţinută de o motivare care nu analizează în concret condiţiile existenţei răspunderii delictuale a pârâţilor în raport de acţiunea formulată şi de hotărârile judecătoreşti pronunţate cu ocazia soluţionării procesului de intrare în insolvenţă a I..

În opinia curţii în cauză nu sunt îndeplinite pe fond condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale a părţilor - persoane fizice ca foşti asociaţi - prevăzuţi de art. 1357 C. civ.

În cauză nu există faptă ilicită a pârâţilor astfel cum a fost pretinsă şi reţinută de prima instanţă culpă şi legătură de cauzalitate între pretinsa faptă cauzatoare de prejudiciu pretins de reclamantă.

În ceea ce priveşte fapta ilicită aceasta a fost indiciată în acţiune şi reţinută de instanţa în mod nelegal ca fiind formularea cu rea credinţă a cererii de intrare în insolvenţă a Asociaţiei în scopul de a evita posibilitatea de recuperare a creanţelor de către creditorii Asociaţiei inclusiv de către creditoarea reclamantă din prezenta cauză.

Curtea constată că această faptă nu există deoarece în conformitate cu art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei constituie o obligaţie legală debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor acestei legi.

Mai mult, decizia de a deschide procedura insolvenţei I. nu a aparţinut nici reprezentantului legal al I. şi nicî asociaţilor I., ci aceasta a aparţinut judecătorului sindic, care a supus controlului de legalitate cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de către debitoare, iar deschiderea procedurii de insolvenţă s-a făcut exclusiv în baza hotărârii judecătoreşti pronunţată de către acesta.

În cauză nu poate fi reţinută vreo culpă a pârâţilor sau o rea credinţă în ceea ce priveşte neparticiparea reclamantei în procedura insolvenţei Asociaţiei pe motiv că nu ar fi fost notificată de administratorul judiciar cu privire la intrarea în insolvenţă a I..

Nu poate exista o culpă a părţilor astfel cum a fost reţinută pentru imposibilitatea recuperării a creanţei în procedura insolvenţei de către reclamantă.

Cu autoritate de lucru judecat prin Decizia nr. 2369 din 7.03.2013 prin care a fost soluţionat recursul reclamantei împotriva hotărârii de închidere a procedurii insolvenţei s-a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 7 alin. 3 teza finală din Legea nr. 85/2006 conform cărora pentru creditorii care nu au putut fi identificaţi în lista prevăzută la art. 28 alin. 1 lit. c) - listă care nu a fost făcută de pârâţi ci de administratorul judiciar procedura notificării prevăzută la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin buletinul procedurilor de insolvenţă.

În continuare Curtea de Apel Ploieşti arată aşadar, chiar dacă recurenta nu a figurat în lista creditorilor depusă de debitoare, Curtea apreciază că procedura notificării ei s-a acoperit prin publicarea sa în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, astfel că recurenta nu poate invoca în apărarea sa faptul că nu a fost notificată de administratorul/lichidatorul judiciar.

În ce priveşte susţinerea conform căreia creanţa recurentei rezultă din evidenţele contabile ale debitoarei, Curtea apreciază că aceasta echivalează cu invocarea relei-credinţe a administratorului judicar, împrejurare care însă nu poate fi poate fi valorificată în prezenta cale extraordinară de atac, ci prin alte mijloace judiciare.

În raport de cele reţinute prin decizia nr. 2369 din 7.03.2013 în prezenta cauză Curtea ca instanţă de recurs apreciază că nu există faptă ilicită a pârâţilor- recurenţi săvârşită cu vinovăţie de natură a produce prejudiciul pretins de reclamantă - neachitarea creanţei, neexistând o legătură de cauzalitate între fapta ilicită pretinsă care nu este de natură a produce un prejudiciu - formularea unei cereri de deschidere a insolvenţei nu are legătură cu realizarea creanţei reclamantei faţă de Asociaţie în calitate de debitoare. Ajungerea debitoare în stare de insolvenţă nu se datorează vreunei fapte sau acţiuni ale părţilor ci contextul economic - astfel reţinut de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2014, iar imposibilitatea reclamantei de a participa la procedura insolvenţei şi de a-şi recupera creanţa în cadrul acestei proceduri speciale nu-i implică pe pârâţi - persoane fizice astfel cum s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 2369/7.03.2013 a Curţii de Apel Ploieşti, respectiv că "nu au fost identificate fapte de natura celor prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 pentru atragerea răspunderii administratorilor statutari".

Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 "în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului.

Faţă de cele expuse Curtea pe fond va constata nelegalitatea soluţiei de admitere a acţiunii în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cumulative pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor în calitate de foşti asociaţi acţiunea neîndeplinind pe fond condiţiile prevăzute de art. 1357 C. civ. şi urmează a fi apreciată ca neîntemeiată şi respinsă ca atare.

Faţă de considerentele de mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va admite recursul declarat de recurenţii-pârâţi.

Va casa în parte sentinţa atacată şi rejudecând cauza.

Va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate privind soluţionarea excepţiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-pârâţi A., B., C., D., E., F., G. şi H. împotriva sentinţei civile nr. 532 din 13 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului, ca neîntemeiată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 25 ianuarie 2021.