Rector appointment confirmed after appeal quashed lower court annulment and dismissed challenge to mandate limits

Şedinţa publică din data de 08 iulie 2020

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/24.10.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, anularea Ordinului nr. 3620/08.04.2016 privind confirmarea prof.univ.dr.ing. B. în funcţia de rector al Universităţii Maritime Constanţa (UMC), precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 120/CA din 11 mai 2017, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din Camera de consiliu de la 17.07.2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea în contencios administrativ şi fiscal promovată de reclamantul A. şi a dispus anularea Ordinului nr. 3620/08.04.2016 al Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Totodată, a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 57,30 RON.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, ca fiind întemeiate criticile aduse de reclamant referitoare la nerespectarea condiţiilor privind numărul de mandate şi vârsta candidatului câştigător, reţinând totodată nerespectarea termenului prevăzut de art. 209 alin. (2) la modificarea metodologiei, cu consecinţa vicierii actului de desemnare a rectorului prin vot.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de reclamantul A., cu consecinţa menţinerii Ordinului nr. 3620/2016.

În motivare, a arătat că în mod netemeinic şi nelegal instanţa de fond a respins excepţia lipsei de interes invocată de intimatul reclamant, fără să ţină cont de prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, dispoziţii ce trebuiau coroborate cu prevederile art. 33 din C. proc. civ.

Astfel, actul administrativ atacat este un act administrativ individual adresat altui subiect de drept, iar intimatul reclamant nu face dovada că este persoană vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, determinat, personal, născut şi actual.

De asemenea, nu s-ar putea reţine interesul său de anulare a unui act administrativ individual adresat altui subiect de drept, atât timp cât intimatul reclamant a fost candidat la funcţia de rector, în baza aceleiaşi Metodologii pe care acum o contestă.

A precizat recurentul că, raportat la prevederile legale în vigoare, ministerul nu poate cenzura deciziile luate de structuri de conducere colective universitare şi nici interpreta prevederi legale.

Potrivit art. 29 din OMENCŞ nr. 3751/2015, instituţiile de învăţământ superior adoptă, pentru alegerea structurilor şi funcţiilor de conducere, metodologii care se aprobă de senatul universitar şi care se aduc la cunoştinţă prin afişare pe site-urile proprii, în termen de 5 zile de Ia aprobarea de către senatul universitar.

Prin Hotărârea nr. 1 din 11 septembrie 2015, Senatul Universităţii Maritime din Constanţa a aprobat Metodologia pentru desfăşurarea alegerilor în structurile şi funcţiile de conducere academică în Universitatea Maritimă din Constanţa, prin care s-a stabilit că, după alegeri sau concurs, dosarele candidaţilor validaţi de senatul universitar sau declaraţi câştigători la concurs sunt transmise la MENCS în vederea confirmării în funcţia de rector, prin ordin al ministrului, iar după confirmare, rectorul poate semna acte oficiale, înscrisuri, acte financiare/contabile, diplome si certificate, conform art. 211 alin. (1) din Lega nr. 1/2011.

În speţă, documentele privind alegerea rectorului Universităţii Maritime din Constanţa au fost înaintate M.E.N.C.Ş. pentru confirmare, aşa cum prevede art. 211 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Ca urmare a analizei documentelor mai sus menţionate, ţinând cont de prevederile legale aplicabile, inclusiv de Metodologia proprie de alegeri, MENCS a emis Ordinul nr. 3620/08.04.2016 privind confirmarea prof.univ.dr. B. în funcţia de rector al Universităţii Maritime din Constanţa.

A mai arătat recurentul că legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ sau individual trebuie analizată prin prisma prevederilor legale a căror punere în executare o efectuează.

Or, Ordinul nr. 3620/08.04.2016 a fost emis în baza art. 209 alin. (1) lit. b) al art. 211 alin. (1) şi ale art. 213 alin. (6), art. 214 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu Carta Universitară şi Metodologia alegerilor.

Instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal consideră că sunt aplicabile în speţă doar prevederile art. 289 din Legea nr. 1/2011 în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei privind vârsta de pensionare, ignorând celelalte prevederi legale şi considerînd relevant că prof.univ.dr. B., la data care a fost confirmat, nu mai îndeplinea condiţia privind vârsta legală de pensionare.

Or, Ia emiterea ordinului contestat s-au avut în vedere următoarele prevederi legale:

- art. 17 alin. (1) din Ordinul M.E.N.C.Ş. nr. 3751/2015, conform căruia "Au dreptul de a ocupa una dintre funcţiile de conducere prevăzute la art. 9-12, 15 şi 16, prin alegeri sau concurs, după caz, persoanele care nu au împlinit vârsta de pensionare";

- art. 12 alin. (1) din Metodologie, conform căruia: "(...) este cadru didactic titular în UMC şi nu a împlinit vârsta legală de pensionare la data alegerilor";

- art. 289 alin. (6) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, conform căruia: "(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) ["Personalul didactic şi de cercetare se pensionează la împlinirea vârstei de 65 ani."], în cazul în care instituţiile de învăţământ superior nu pot acoperi normele cu titulari, pot hotărî menţinerea calităţii de titular în învăţământ si/sau în cercetare, cu toate drepturile si obligaţiile ce decurs din această calitate, pe baza evaluării anuale a performanţelor academice, după o metodologie stabilită de senatul universitar ".

Aşadar, au fost respectate aceste prevederi legale, prof.univ.dr. B. fiind cadru didactic titular în Universitatea Maritimă din Constanţa, la data alegerilor (11.03.2016), nu împlinise vârsta legală de pensionare, iar prin Hotărârea nr. 2 din 14 martie 2016, Senatul universitar a hotărât cu unanimitate de voturi menţinerea acestuia ca titular pentru un an.

În consecinţă, Ordinul nr. 3620/2016 este legal, iar susţinerile intimatului reclamant sunt tendenţioase, întrucât susţinerea că Metodologia este neconformă cu prevederile Legii nr. 1/2011 trebuia să facă obiectul unei acţiuni în anulare în contencios administrativ înaintea alegerilor, ceea ce acesta nu a făcut, ba mai mult, a şi candidat la funcţia de rector în baza aceloraşi criterii pe care acum le contestă.

În ceea ce priveşte susţinerile instanţei de fond în sensul că prin emiterea Ordinului nr. 3620/2010 s-a confirmat în mod nelegal alegerea prof.univ.dr. B. pentru un al treilea mandat de rector, acestea sunt eronate, întrucât la emiterea ordinului contestat s-a avut în vedere legislaţia aplicabilă momentului la care s-a născut dreptul acestuia de a candida pentru funcţia de conducere şi anume, data Ia care Universitatea Maritimă din Constanţa a organizat referendumul pentru alegerea modalităţii de desemnare a rectorului, respectiv 10.09.2015, când erau în vigoare prevederile art. 213 alin. (7) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora: "Durata mandatului de rector este de 4 ani. O persoană nu poate ocupa funcţia de rector la aceeaşi instituţie de învăţământ pentru mai mult două mandate succesive, complete."

Aşadar, instanţa de fond nu ţine cont de prevederile legale în vigoare la data organizării alegerilor pentru mandatul 2016-2020, ci se raportează la prevederile anterioare ale legii, în vigoare pentru mandatul 2008-2012.

Din cele două texte de lege, rezultă că acestea se interpretează în sensul dat de legiuitor, acolo unde acesta a dorit să se raporteze şi la mandatele anterioare a precizat: "(...) indiferent de perioada în care s-au derulat mandatele si de întreruperile acestora.", ceea ce nu s-a mai precizat la modificarea ulterioară a Legii nr. 1/2011.

Or, ţinând cont de principiul neretroactivităţii legii (art. 6 C. civ.), aceste modificări se aplică de la intrarea în vigoare a legii, în speţă de la 30 iunie 2014 (O.U.G. nr. 49/2014).

În aplicarea acestui text de lege s-au aprobat modificări, atât în Carta universitară (art. 47 alin. (6) "Durata mandatului de rector este de 4 ani. O persoană nu poate ocupa funcţia de rector la aceeaşi instituţie de învăţământ superior pentru mai mult de două mandate succesive, complete" şi alin. (7) "Candidatul pentru funcţia de rector nu se află la a treia candidatură succesivă pentru această funcţie"), cât şi în Metodologie (art. 12 alin. (7) "Candidatul pentru funcţia de rector nu se află la a treia candidatura succesivă pentru această funcţie").

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

La data de 06.11.2017, UNiversitatea Maritimă Constanţa a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul recurenului pârât (admisă în principiu prin încheierea de şedinţă din 20.11.2019).

În motivarea cererii de intervenţie, s-a arătat că intimatul reclamant a formulat anterior cerere de anulare parţială a Procesului-verbal nr. x/16.12.2015 privind analiza candidaturilor pentru funcţia de rector şi anularea Procesului-verbal nr. x/11.03.2016 privind alegerea rectorului Universităţii Maritime din Constanţa, precum şi a Hotărârii nr. 01/14.03.2016 prin care a fost validat rezultatul alegerilor pentru funcţia de rector (dosar nr. x/2016).

De asemenea, acelaşi intimat reclamant a introdus acţiune în anularea Procesului-verbal nr. x/11.03.2016 privind alegerea rectorului Universităţii Maritime din Constanţa, precum şi a Hotărârii nr. 01/14.03.2016 (dosar nr. x/2016).

Solicitarea de anulare a Ordinului nr. 3620/08.04.2016, prin care a fost confirmat rezultatul alegerilor pentru funcţia de rector, a fost întemeiată pe pretinsa nelegalitate a Procesului-verbal nr. x/16.12.2015 şi a Procesului-verbal nr. x/11.03.2016, precum şi a Hotărârii Senatului UMC nr. 01/14.03.2016 şi a actelor care au stat la baza emiterii acestora, fiind deci vorba de acte contestate şi-n cele două dosare anterioare în care intervenienta a fost parte.

A arătat intervenienta că a fost încălcat principiul electa una via şi că - cu rea credinţă - prezenta cauză nu a fost formulată şi în contradictoriu cu intervenienta, deşi incidental s-a cerut constatarea nelegalităţii actelor emise de aceasta, împrejurare care justifică, de altfel, interesul formulării cererii de intervenţie voluntară.

A mai susţinut faptul că, deşi nu se indică prin cererea de recurs a pârâtului motivele de casare pe care aceasta se întemeiază, în opinia intervenientei acestea se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, motivului prevăzut la pct. 5 îi sunt subordonate criticile referitoare la respingerea eronată a excepţiei lipsei de interes şi, în plus faţă de cele invocate de recurent, înţelege să invoce, la acelaşi pct. 5, ca "motiv de ordine publică" încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil (respectiv, principiul disponibilităţii, principiul contradictorialităţii, principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului, principiul dreptului la apărare, principiul egalităţii armelor, principiul dreptului la un proces echitabil), în concret, a normelor imperative ale art. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., intervenienta a susţinut că judecătorul fondului a aplicat norme juridice care nu mai erau în vigoare, încălcând flagrant art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 6 alin. (15) din C. civ. cu raportare la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu a aplicat normele de drept substanţial incidente actelor administrative analizate şi situaţiei de fapt şi de drept deduse judecăţii, încălcând şi regulile concursului dintre norma specială şi norma generală, respectiv principiul specialia generalibus derogant.

Intervenienta a expus situaţia de fapt din cauză, susţinând legalitatea actelor care au stat la baza emiterii ordinului contestat şi soluţionarea eronată de către judecătorul fondului a problemelor supuse judecăţii de către intimatul reclamant, în ceea ce priveşte dreptul de a candida al câştigătorului concursului.

Astfel, în ceea ce priveşte numărul mandatelor în funcţia de rector, a arătat că norma legală incidentă este art. 213 alin. (7) din Legea nr. 1/2011 în forma modificată prin O.G. nr. 94/2014, care dispune: "Durata mandatului de rector este de 4 ani. O persoană nu poate ocupa funcţia de rector la aceeaşi instituţie de învăţământ superior pentru mai mult de 2 mandate succesive, complete".

Atât Carta Universitară, cât şi Metodologia au fost modificate în aplicarea acestor dispoziţii legale.

De altfel, intimatul reclamant nu a contestat pe nicio cale în justiţie Metodologia în baza căreia a şi înţeles să candideze personal pentru funcţia de rector.

Practic, hotărârea instanţei de fond ignoră existenţa şi înţelesul termenului "succesive", deşi legiuitorul a înţeles să interzică deţinerea a mai mult de două mandate de 4 ani consecutive, iar nu să limiteze la două numărul mandatelor ce pot fi câştigate de aceeaşi persoană.

Or, noul mandat de rector a survenit, în cazul numitului B., după o perioadă de 4 ani în care nu a deţinut un astfel de mandat, iar la emiterea ordinului contestat s-a avut în vedere legislaţia aplicabilă în momentul la care s-a născut dreptul persoanei în discuţie de a candida pentru funcţia de conducere.

În ceea ce priveşte condiţia potrivit căreia candidatul, cadru didactic titular, să nu fi împlinit vârsta legală de pensionare se adaugă la lege în mod nepermis prin indicarea datei în raport cu care semnalizează vârsta candidatului în condiţiile în care metodologia nu am fost contestat în instanţă bucurându-se de prezumţia de legalitate.

În afară de art. 29 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt incidente art. 17 alin. (1) din Ordinul nr. 3751/2015, conform căruia "Au dreptul de a ocupa una dintre funcţiile de conducere prevăzute la art. 9-12, 15 şi 16, prin alegeri sau concurs, după caz, persoanele care nu au împlinit vârsta de pensionare.", dar şi art. 12 alin. (1) din Metodologie, conform căruia este cadru didactic titular şi nu a împlinit vârsta legală de pensionare la data alegerilor.

Or, la data alegerilor, 11.03.2016, prof.univ.dr. B. nu împlinise vârsta legală de pensionare.

Intimatul reclamant a formulat întâmpinări, atât împotriva recursului depus de pârât, cât şi împotriva cererii de intervenţie accesorie formulate de Universitatea Maritimă Constanţa în favoarea acestuia.

A invocat inadmisibilitatea recursului pentru neindicarea vreunui motiv de casare şi neîncadrarea criticilor în motivele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica adusă de recurent soluţiei date de instanţa de fond excepţiei lipsei de interes, a susţinut că, în mod evident, prin depunerea candidaturii sale a urmărit să şi obţină funcţia în discuţie, iar interesul său în prezentul dosar vizează anularea unui act administrativ prin care în mod nelegal a fost confirmată în funcţia pentru care a candidat şi el o persoană care nu avea posibilitatea legală de a candida.

A arătat că nu poate fi primită susţinerea recurentului potrivit căreia candidând la funcţia de rector în baza aceleiaşi metodologii pe care acum o contestă, în fapt ar fi acceptat-o. Or, pe de o parte, la momentul adoptării metodologiei nu avea intenţia de a candida şi deci nici motiv de a o contesta, iar pe de altă parte, metodologia a fost in mod continuu modificată, schimbându-se în această manieră "regulile jocului" în timpul derulării sale şi încălcându-se dispoziţiile art. 33 din chiar respectiva Metodologie.

A precizat intimatul că a atacat la instanţa de contencios administrativ şi alte acte în legătură cu alegerea rectorului Universităţii Maritime Constanţa (UMC), respectiv:

- Procesul-verbal nr. x/16.12.2015 prin care Comisia Electorală Centrală din cadrul UMC a constatat îndeplinite condiţiile legale şi a acceptat candidaturile la funcţia de rector a trei persoane, inclusiv a numitului B., critica sa vizând acceptarea candidaturii acestuia din urmă (dosar nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Constanţa);

- Procesul-verbal nr. x/11.03.2016 privind alegerea rectorului UMC, prin care aceeaşi Comisie Electorală Centrală a validat voturile exprimate (dosar nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Constanţa, suspendat până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016).

În ceea ce priveşte vârsta de pensionare, a înţeles să combată criticile recurentului, arătând că acesta s-a raportat Ia dispoziţiile legale corecte şi la reglementările aplicabile din Metodologia aprobată Ia 11.09.2015, însă la emiterea ordinului de confirmare în funcţia de rector a profesorului B. a dat o interpretare eronată şi părtinitoare acestor prevederi.

Astfel, este adevărat că la art. 13 din Metodologie condiţia impusă a fost aceea ca persoanele candidate la funcţia de rector să nu aibă împlinită vârsta de pensionare la data alegerilor (în speţă, 11.03.2016), însă recurentul era dator să observe că Metodologia este un act care nu poate deroga nici prin omisiuni şi nici prin adăugiri nepermise Ia textele legale.

De asemenea, este adevărat că la data de 14.03.2015 Senatul UMC a decis menţinerea profesorului B. ca titular, însă ce nu a observat recurentul este că menţinerea ca titular operează pentru un an, iar ordinul atacat îl confirmă rector pentru 4 ani, în aceste condiţii, recurentul intervenind nepermis în activitatea UMC, impunând practic Senatului acesteia să-l menţină an de an titular pe profesorul B..

A considerat intimatul reclamant că a contestat metodologia adresând recurentului memoriul înregistrat sub nr. x/25.02.2016, care însă nu a generat verificările pe care le-a solicitat.

A mai susţinut că, la emiterea ordinului de confirmare a rectorului, ministerul avea obligaţia să verifice conformitatea Metodologiei cu Ordinul nr. 3751/2015 la care a făcut referire în recurs şi există precedent când a suspendat alegerile pentru nerespectarea prevederilor unor ordine similare emise înaintea altor alegeri.

A reiterat intimatul susţinerile din acţiunea introductivă referitoare la numărul de mandate pe care le poate avea o persoană în funcţia de rector, susţinând că voinţa legiuitorului a fost evident aceea ca o persoană care a ocupat funcţia de rector două mandate succesive şi complete să nu mai poată ocupa niciodată o astfel de funcţie.

A susţinut intimatul că, în privinţa numitului B., norma la care trebuie să ne raportăm este norma în vigoare în timpul exercitării mandatelor anterioare, care interzicea expres ocuparea funcţiei mai mult de 8 ani, întrucât modificarea Legii nr. 1/2011 din luna iunie 2014 produce efecte în privinţa mandatelor de rector obţinute după această dată şi nu asupra celor exercitate anterior, care se supun normei în vigoare la data exercitării lor.

Referitor la nerespectarea termenului prevăzut de art. 209 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, deşi recurentul nu a formulat motive de recurs, intimatul a înţeles să îşi însuşească considerentele instanţei de fond în sensul că Metodologia şi calendarul alegerilor pentru funcţia de rector la UMC au fost aprobate prin Hotărârea Senatului la data de 11.09.2015, iar alegerile au avut Ioc la data de 11.03.2016. Or, potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 coroborate cu dispoziţiile art. 182 alin. (1) C. proc. civ. termenul de minim 6 luni reglementat de art. 209 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 se finaliza la ora 24:00 a zilei de 11.03.2016, astfel că - raportat la dispoziţiile art. 185 alin. (2) C. proc. civ. suntem în prezenţa unui act (alegerea rectorului) făcut înaintea împlinirii termenului.

Or, acest act fiind recunoscut în mod nelegal ca fiind valid prin ordin ministerial, intimatul avea dreptul să ceară anularea Ordinului MENCŞ nr. 3620/08.04.2016.

Prin întâmpinarea formulată la cererea de intervenţie accesorie, intimatul reclamant a arătat că o astfel de cerere nu poate "suplimenta" motivele de recurs, ci doar să sprijine motivele invocate prin calea de atac.

Totodată, a susţinut că prerogativa invocării motivelor de ordine publică după trecerea termenului de motivare a recursului aparţine instanţei, iar nu titularului cererii de intervenţie.

În plus, cele susţinute de intervenientă în susţinerea aşa-ziselor motive de ordine publică nu sunt reale.

A solicitat intimatul reclamant respingerea cererii de intervenţie ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată şi obligarea intervenientei, în solidar cu recurentul, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin încheierea de şedinţă din 20 noiembrie 2019 s-a respins excepţia nulităţii recursului pârâtului şi a fost admisă în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de Universitatea Maritimă din Constanţa.

III. Considerentele instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), în care pot fi încadrate criticile invocate prin cererea de recurs, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimatul reclamant a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de Ordinul nr. 3620/08.04.2016.

Acţiunea sa a fost admisă, prima instanţă apreciind ca fiind netemeinic şi nelegal actul administrativ contestat, motiv pentru care pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale a atacat hotărârea, iar ulterior Universitatea Maritimă din Constanţa a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea recurentului.

În ceea ce priveşte critica adusă de recurent (şi susţinută de intervenientă) privind respingerea excepţiei lipsei de interes a reclamantului cu încălcarea sau greşita aplicare a prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 (care trebuiau coroborate cu cele ale art. 33 din C. proc. civ.), Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată în raport cu motivele arătate în susţinerea excepţiei, având în vedere că - la momentul introducerii şi, respectiv, al soluţionării acţiunii în primă instanţă - nu era epuizat mandatul funcţiei de rector pentru care candidase şi reclamantul.

De asemenea, la data pronunţării sentinţei recurente existau pe rol acţiuni prin care acesta contestase, practic, toate actele procedurii de desemnare a rectorului, astfel că în mod temeinic şi legal prima instanţă a stabilit că reclamantul justifica interesul procesual.

Înalta Curte apreciază în schimb ca fiind fondate criticile recurentului (şi susţinerile corelative din cererea de intervenţie accesorie) privind greşita aplicare a legii de către prima instanţă, atât sub aspectul aplicării retroactive a legii civile, cât şi sub aspectul nereţinerii, în analiza legalităţii ordinului atacat, a împrejurării că acesta a respectat dispoziţiile legale şi metodologice aplicabile.

Într-adevăr, Înalta Curte reţine că în prezenta cauză intimatul reclamant a invocat, ca motiv de nelegalitate a Ordinului nr. 3620/08.04.2016, doar faptul că acesta a fost emis pe baza unor acte nelegale, respectiv a unor acte care, în opinia sa, nu respectau prevederile legale referitoare la numărul maxim de mandate şi vârsta candidaţilor.

Însă prin sentinţa nr. 1210/04.10.2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr. x/2016 şi rămasă definitivă prin decizia nr. 1195/CA/11.10.2018 a Curţii de Apel Constanţa, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că susţinerile reclamantului A. privind neîndeplinirea de către numitul B. a condiţiei referitoare la numărul de mandate prevăzut de Legea nr. 1/2011 "nu au acoperire în realitate, de vreme ce contracandidatul său nu a ocupat funcţia de rector mai mult de două mandate succesive, complete", iar în ceea ce priveşte pretinsa neîndeplinire a condiţiei de vârstă şi a calităţii de cadru didactic titular, aceasta nu poate fi reţinută, având în vedere textele legale şi metodologice invocate, câtă vreme nici Metodologia, nici Hotărârea Senatului nr. 01/11.09.2015 nu au fost contestate/anulate în instanţă.

În acelaşi sens, Înalta Curte constată că nu mai poate repune în discuţie aspectele de pretinsă nelegalitate (depăşirea numărului de mandate prevăzut de art. 213 din Legea nr. 1/2011 şi vârsta candidatului B.) a Procesului-verbal nr. x/16.12.2015 privind analiza candidaturilor, acest act fiind contestat de intimatul reclamant A. în dosarul nr. x/2016, dar menţinut în mod definitiv ca legal prin decizia nr. 1195/CA/11.10.2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Chiar dacă aceste împrejurări, invocate anterior de către intimatul reclamant, ar fi fost de natură, în opinia acestuia, să afecteze şi legalitatea Ordinului nr. 3620/08.04.2016 privind confirmarea rectorului, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti definitive mai sus menţionate se opune reanalizării aceloraşi chestiuni de drept, conform dispoziţiilor art. 430-431 din C. proc. civ.

Cât priveşte Procesul-verbal nr. x/11.03.2016 privind alegerea rectorului şi Hotărârea Senatului nr. 01/14.03.2016 de validare a rezultatului votului, Înalta Curte constată că intimatul reclamant a formulat - în acelaşi dosar nr. x/2016 - cerere completatoare de anulare a celor două acte, însă s-a constatat decăderea sa din dreptul de a completa/modifica acţiunea.

Acelaşi Proces-verbal nr. x/11.03.2016 de desemnare a rectorului a mai fost contestat de intimatul reclamant şi în dosar nr. x/2016, însă acţiunea sa a fost constatată ca fiind perimată de către Tribunalul Constanţa (soluţia neapărând până în prezent ca fiind recurată).

Totodată, Metodologia nu a fost contestată şi anulată (parţial) până în prezent.

În aceste condiţii, Procesul-verbal nr. x/11.03.2016 privind alegerea rectorului se bucură în continuare de prezumţia de legalitate, iar în prezenta cauză instanţa nu a fost legal învestită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate sau cu o nouă acţiune în anulare a actului de desemnare a rectorului, pentru a se putea pronunţa în privinţa legalităţii sale şi din perspectiva respectării termenului prevăzut de art. 209 din Legea nr. 1/2011 ("Modalitatea de desemnare a rectorului, dintre cele prevăzute la alin. (1), se stabileşte cu minimum 6 luni înainte de fiecare desemnare a rectorului, prin votul universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare din cadrul universităţii şi al reprezentanţilor studenţilor din senatul universitar şi din consiliile facultăţilor.")

Eventuala nerespectare a acestui termen - de altfel, neinvocată de reclamant prin acţiune, ci constatată "din oficiu", cu încălcarea art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. şi a principiului disponibilităţii, în considerentele sentinţei recurate - putea justifica anularea actului întocmit în aceste condiţii (conform art. 185 alin. (2) din C. proc. civ.), respectiv a actului de desemnare prin vot a rectorului B., iar nu - aşa cum eronat consideră intimatul - a ordinului de confirmare a rectorului desemnat, act administrativ contestat în prezenta cauză.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că Ordinul nr. 3620/08.04.2016 a fost emis de ministrul educaţiei cu respectarea principiilor autonomiei universitare şi libertăţii academice care guvernează învăţământul superior, actul confirmând doar respectarea procedurii prevăzute de lege şi dezvoltate de Metodologia care nu a fost contestată.

Astfel, se reţine că Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, conduce sistemul naţional de educaţie, învăţământ şi cercetare, exercitându-şi atribuţiile stabilite prin legi şi prin alte acte normative, iar în exercitarea acestor atribuţii emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii.

În baza Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, recurentul a emis Ordinul nr. 3751/2015 de aprobare a Metodologiei-cadru referitoare la procesul de stabilire şi de alegere a structurilor si funcţiilor de conducere la nivelul instituţiilor din sistemul naţional de învăţământ superior, care a stabilit cadrul general pentru stabilirea şi alegerea structurilor şi funcţiilor de conducere la nivelul instituţiilor de învăţământ superior, urmând ca fiecare instituţie să îşi stabilească propria metodologie de alegeri, care poate fi contestată potrivit legii, în instanţa de contencios administrativ.

De altfel, din economia prevederilor Legii nr. 1/2011 (îndeosebi ale art. 211) reiese - tocmai în aplicarea principiului autonomiei universitare - că ordinul menţionat confirmă oficial numele rectorului desemnat conform art. 209, pentru ca acesta să poată începe să semneze acte oficiale, să încheie contractul de management cu senatul universitar, să numească prorectorii, pe baza consultării senatului etc.

Prin urmare, nu s-ar putea reţine că, prin el însuşi, acest act administrativ (ordinul de confirmare) l-ar putea vătăma pe reclamant, actul potenţial vătămător fiind cel de desemnare a câştigătorului funcţiei de rector, act a cărui anulare nu a fost însă obţinută anterior şi nici nu constituie obiect al prezentului litigiu.

De asemenea, Înalta Curte constată că ordinul contestat a fost emis cu respectarea termenului de 30 zile reglementat în acest sens de art. 211 din Legea nr. 1/2011.

Nu poate fi reţinută nici apărarea intimatului reclamant în sensul că, numitul B. fiind menţinut drept cadru didactic titular, prin decizia Senatului doar pentru un an, ordinul de confirmare ar fi nelegal pentru că ar obliga implicit Universitatea să îl menţină în această funcţie pentru o perioadă de 4 ani, cât durează mandatul.

Astfel, legalitatea actului administrativ nu se raportează la situaţii viitoare, ci la cea existentă la data emiterii sale. Senatul Universităţii este cel care analizează anual cererile de menţinere în funcţie, după împlinirea vârstei de pensionare, a cadrelor didactice titulare, iar o eventuală decizie ulterioară de a nu mai fi menţinut ca titular ar fi avut ca efect încetarea mandatului sau revocarea din funcţia de rector, după caz, iar nu nelegalitatea ordinului de confirmare.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, admiţând în mod nejustificat acţiunea reclamantului pentru un motiv invocat în mod nelegal din oficiu şi, respectiv, pentru motive analizate şi tranşate în mod contrar prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, astfel că se impune casarea sentinţei recurate.

Cât priveşte cererea de intervenţie accesorie, Înalta Curte arată, cu prioritate, că intervenientul accesoriu nu poate decât să formuleze apărări în sprijinul părţii pentru care a intervenit, iar nu să completeze motivele cu care titularul căii de atac a înţeles să învestească instanţa de recurs.

Potrivit reglementării date de C. proc. civ., prin admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie se lărgeşte cadrul procesual doar sub aspectul părţilor, iar nu şi al obiectului sau cauzei litigiului, intervenientul accesoriu luând procedura în stadiul în care se află, cu posibilitatea expres prevăzută de lege de a propune, la rândul său, probe şi de a întocmi acele acte procedurale (permise în respectiva etapă a procesului), dacă acestea nu contravin interesului părţii.

Prin urmare, vor fi avute în vedere acele apărări din cuprinsul cererii de intervenţie accesorie care susţin criticile formulate prin cererea de recurs, critici cu privire la care Înalta Curte a stabilit deja că sunt încadrabile în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (motiv pentru care a respins excepţia nulităţii recursului), iar în urma analizării lor, a constatat că sunt şi fondate.

Nu vor fi analizate criticile noi, subsumate de intervenientă unui motiv de casare distinct, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cu care instanţa de recurs nu a fost legal învestită de către titularul căii de atac exercitate în cauză.

În acest context, Înalta Curte va constata că - în raport cu soluţia de admitere ce se va da recursului pârâtului Ministerul Educaţiei şi Cercetării - se impune şi admiterea cererii de intervenţie accesorie formulate de intervenienta Universitatea Maritimă din Constanţa.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, va casa sentinţa recurată (îndreptată prin încheierea din Camera de consiliu de la 17 iulie 2017) şi, în rejudecare, va respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Faţă de soluţia dată recursului ministerului pârât, în baza art. 61 alin. (1), (3) şi art. 67 alin. (1), (2) din C. proc. civ. va fi admisă şi cererea de intervenţie accesorie formulată de Universitatea Maritimă din Constanţa în interesul acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării împotriva sentinţei civile nr. 120/CA din 11 mai 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de Universitatea Maritimă din Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 iulie 2020.