Validity of simultaneous suspension and postponement of public employment competition to verify procedural irregularities under Framework Regulation art. 37-38
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the administrative agency's appeal, cassated the lower court's judgment that had annulled the administrative orders and mandated the applicant's appointment, and reversed the decision by dismissing the claimant's action as unfounded. The dispute concerned the legality of an administrative agency's orders suspending and amending a public recruitment competition for a legal expert position, after multiple complaints alleged procedural irregularities such as committee composition errors and flawed interview procedures. The court held that the orders were legally issued under Article 37 of the Framework Regulation (approved by H.G. 286/2011), which permits suspension to verify complaints and allows the delegation of verification duties, and Article 38, which allows post-test rescheduling when objective reasons prevent adherence to the original timeline; the court rejected the argument that the claims were governed by general petition rules rather than specific competition procedures, affirming that the agency's exercise of discretion to restart the entire procedure was lawful and not an abuse of power.
Legislator headnote
AI generatedart. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 17 alin. (1) din Legea nr. 35/1997; Validity of simultaneous suspension and postponement of public employment competition to verify procedural irregularities under Framework Regulation art. 37-38: Împotriva sentinţei nr. 52 din 28 mai 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Instituţia Avocatul Poporului, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, astfel că, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, urmare a rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată şi a cererii de suspendare, ca neîntemeiate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 07 iulie 2020
Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Avocatul Poporului, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- anularea Ordinului nr. 177/08.10.2018 emis de pârât, privind suspendarea şi amânarea concursului din data de 24 septembrie 2018, organizat pentru ocuparea celor 8 (opt) posturi vacante la Domeniul de activitate Apărarea, protecţia şi promovarea drepturilor copilului - Avocatul Copilului, din care expert 1 post - (specializare juridică), la Biroul Teritorial Suceava;
- anularea Ordinului nr. 184/11.10.2018 privind reluarea întregii proceduri de organizare şi desfăşurare a concursului din data de 24 septembrie 2018, organizat de instituţia Avocatul Poporului, pentru ocuparea a 7 (şapte) posturi vacante la Domeniul de activitate Apărarea, protecţia şi promovarea drepturilor copilului - Avocatul Copilului, din care expert 1 post la Biroul Teritorial Suceava, menţinute în procedura prealabilă potrivit Adresei x/16.11.2018, precum şi actelor subsecvente acestora, din cadrul noului concurs organizat pentru ocuparea a 7 (şapte) posturi vacante la Domeniul de activitate Apărarea, protecţia şi promovarea drepturilor copilului - Avocatul Copilului, din care expert 1 post la Biroul Teritorial Suceava;
- obligarea instituţiei pârâte la afişarea rezultatelor finale ale concursului pentru postul de expert Suceava, la întocmirea raportului final al concursului, la considerarea sa ca fiind admis la concursul pentru postul de expert Suceava cu un punctaj de 80,77 şi la numirea sa în postul de expert (specializare juridică) la Biroul Teritorial Suceava;
- suspendarea executării Ordinului nr. 177/08.10.2018 şi a Ordinului nr. 184/11.10.2018 a emise de Instituţia Avocatul Poporului până la soluţionarea definitivă a acţiunii, în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004;
- acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 52 din 28 mai 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal:
- a admis acţiunea în anulare formulată de reclamantul A., în contradictoriu pârâta Instituţia Avocatul Poporului;
- a dispus anularea Ordinelor nr. 177/08.10.2018 şi nr. 184/11.10.2018 emise de Instituţia Avocatul Poporului;
- a dispus anularea actelor subsecvente ordinelor mai sus menţionate respectiv, a Ordinului nr. 195/18.10.2018, Ordinului nr. 184/11.10.2018, Ordinului nr. 197/22.10.2018, Ordinului 204/05.11.2018 şi a tuturor operaţiunilor efectuate în baza acestora;
- a obligat pârâta Instituţia Avocatul Poporului la afişarea rezultatelor finale ale concursului din data de 24 septembrie 2018, la întocmirea Raportului final al concursului, la declararea reclamantului ca fiind admis la concursul pentru postul de expert şi numirea acestuia în postul de expert la Biroul Teritorial Suceava;
- a obligat pârâta Instituţia Avocatul Poporului să plătească reclamantului A. o despăgubire echivalentă cu drepturile salariale de care ar fi putut beneficia dacă s-ar fi finalizat concursul din data de 24 septembrie 2018, calculate între data emiterii Ordinului nr. 177/08.10.2018 şi data soluţionării prezentei cauze;
- a dispus suspendarea executării Ordinelor nr. 177/08.10.2018 şi nr. 184/11.10.2018 emise de Instituţia Avocatul Poporului până la soluţionarea definitivă a acţiunii.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 52 din 28 mai 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Instituţia Avocatul Poporului, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, astfel că, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, urmare a rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată şi a cererii de suspendare, ca neîntemeiate.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare, recurenta apreciază că sentinţa criticată a fost dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.
Solicitarea de suspendare a executării Ordinului nr. 177/8.10.2018 şi a Ordinului nr. 184/11.10.2018, formulată de către intimatul-reclamant în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, a făcut deja obiectul Dosarului nr. x/2018 şi conţine aceleaşi motive privind incidenţa cazului bine justificat şi al pagubei iminente, precum cele regăsite în cuprinsul cererii de suspendare formulată în prezenta cauză.
Cererea de suspendare care a format obiectul dosarului nr. x/2018 a fost respinsă, ca nefondată, de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 141 din 11 decembrie 2018, definitivă prin nerecurare.
În acest context, menţionează recurenta, în raport cu prevederile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 şi în condiţiile în care sentinţa nr. 141 din 11 decembrie 2018 se bucură de autoritate de lucru judecat, cererea reclamantului de suspendare a executării Ordinului nr. 177/8.10.2018 şi a Ordinului nr. 184/11.10.2018, formulată în această cauză, ar fi trebuit respinsă.
Pe fondul cererii de suspendare, recurenta consideră că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa reţinând greşit că, în cauză, sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cele două condiţii necesare suspendării executării actului administrativ şi anume, existenţa cazului justificat şi necesitatea ca prin măsura suspendării sa se prevină o pagubă iminentă, în condiţiile în care actele a căror suspendare a fost solicitată şi-au produs integral efectele, anterior soluţionării cererii de suspendare şi chiar anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
De asemenea, recurenta consideră că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor de fond care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, în raport de obiectul cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 177/08.10.2018 şi a Ordinului nr. 184/11.10.2018, nefiind probată nici existenţa cazului bine justificat şi nici necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, învederează recurenta, sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea gresită a prevederilor art. 37 şi art. 38 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.
În mod greşit a reţinut instanţa învestită cu judecarea fondului cauzei că cele două acte administrative contestate, respectiv Ordinul nr. 177/2018 şi Ordinul nr. 184/2018, au fost emise de Avocatul Poporului prin exercitarea unui drept de apreciere cu exces de putere, reţinând că acestea au avut la bază o confuzie creată între instituţia suspendării şi instituţia amânării desfăşurării unui concurs, astfel cum acestea sunt reglementate în Regulamentul-cadru.
Ordinul nr. 177/08.10.2018, prin care Avocatul Poporului a dispus suspendarea şi amânarea concursului din data de 24 septembrie 2018, a fost emis atât în temeiul prevederilor art. 37, cât şi al dispoziţiilor art. 38 din Regulamentul-cadru, incidente în cauză.
Astfel, prin Ordinul nr. 177/08.10.2018, emis de Avocatul Poporului, au fost dispuse măsuri în conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (1) din Regulamentul-cadru, potrivit cărora, în cazul în care, de la data anunţării concursului şi până la afişarea rezultatelor finale ale acestuia, conducătorul autorităţii ori instituţiei publice în al cărei stat de funcţii se găseşte postul pentru care se organizează concursul este sesizat cu privire la nerespectarea prevederilor legale privind organizarea şi desfăşurarea concursului, se va proceda la verificarea celor sesizate cu celeritate. În cazul în care se constată că nu au fost respectate prevederile legale sau când aspectele sesizate nu pot fi cercetate cu încadrarea în termenele procedurale prevăzute de lege, desfăşurarea concursului va fi suspendată.
Prin urmare, datorită formulării unui număr de şase sesizări ce priveau desfăşurarea concursului, în scopul cercetării situaţiilor de fapt prezentate în cadrul acestora, au devenit incidente prevederile art. 37 alin. (1) - teza a doua din Regulamentul-cadru, întrucât concursul era în desfăşurare, în data de 4 octombrie 2018, susţinându-se proba interviu, iar la data de 5 octombrie 2018 au fost afişate rezultatele acestei probe. Data de 8 octombrie 2018, când a fost emis Ordinul Avocatul Poporului nr. 177/2018, prin care s-a dispus suspendarea şi amânarea concursului din data de 24 septembrie 2018, este cuprinsă în termenul prevăzut pentru depunerea contestaţiilor la interviu, motiv pentru care s-a decis suspendarea concursului în desfăşurare.
Aşadar, instituţia Avocatul Poporului nu putea afişa rezultatele finale ale concursului şi întocmi raportul final, din moment ce concursul organizat nu a fost finalizat, în acest caz fiind aplicabile prevederile legale indicate mai sus care sunt de strictă interpretare si aplicare fără a se putea deroga în vreun fel de la procedura instituită de legiuitor în acest sens, aspecte care însă, nu au fost reţinute şi apreciate în mod corect pe fond de instanţa de judecată.
Totodată, prin acelaşi act administrativ s-a dispus şi amânarea concursului organizat la data de 24 septembrie 2018, fiind incidente prevederile legale referitoare la aplicarea acestei măsuri, respectiv dispoziţiile art. 38 din Regulamentul-cadru, având în vedere următoarele împrejurări; i) existenţa mai multor sesizări a căror verificare necesita o anumită perioadă de timp, rezultând în mod cert că nu mai pot fi respectate data şi ora desfăşurării concursului (impunea măsura suspendării desfăşurării concursului, în acest sens fiind menţionat termenul maxim de 15 zile lucrătoare necesar verificării aspectelor sesizate); ii) iminenţa împlinirii termenului pentru depunerea contestaţiilor la proba interviului (impunea măsura amânării desfăşurării concursului). Toate aceste aspecte au determinat imposibilitatea respectării termenelor procedurale ale organizării concursului.
Cele două măsuri nu au fost dispuse simultan, cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond. Faptul că, atât măsura suspendării, cât şi cea a amânării concursului, au fost dispuse în cadrul aceluiaşi ordin nu echivalează cu o aplicare simultană a acestora, ci cu o aplicare succesivă a lor, ele având temeiuri legale diferite, iar susţinerea aceleiaşi instanţe, conform căreia măsura amânării concursului poate fi dispusă doar anterior începerii probelor de concurs este, de asemenea eronată, întrucât motivele obiective care duc la imposibilitatea respectării datei şi orei de desfăşurare a concursului pot apărea în oricare fază de desfăşurare a acestuia, nu doar anterior începerii probelor de concurs.
Instanţa de fond, precizează recurenta, a reţinut eronat şi faptul că Avocatul Poporului ar fi delegat în mod excesiv şi nerezonabil atribuţia efectuării verificărilor cu privire la sesizările primite, pornind de la premisa că verificarea propriu-zisă a acestora ar trebui realizată exclusiv de către acesta. Textul art. 37 alin. (1) utilizează sintagma ",..se va proceda la verificarea celor sesizate cu celeritate". Analiza gramaticală a textului normativ decelează intenţia legiuitorului de a permite conducătorului instituţiei să delege atribuţiile de verificare unor persoane care să procedeze la verificarea celor sesizate cu celeritate. Dacă legiuitorul urmărea realizarea efectivă a verificărilor de către conducătorul instituţiei ar fi utilizat sintagma "...acesta va proceda la verificarea celor sesizate cu celeritate".
Nicio dispoziţie dintr-o lege sau din Regulamentul-cadru nu prevede că verificarea prealabilă a sesizărilor privind legalitatea organizării şi desfăşurării concursului trebuie să fie efectuată în mod direct şi personal de Avocatul Poporului, de conducătorul autorităţii publice.
În ceea ce priveşte Ordinul nr. 184/2018, prin care s-a dispus reluarea întregii proceduri de organizare şi desfăşurare a concursului din data de 24 septembrie 2018, se menţionează în recurs, acesta a fost emis, de asemenea, cu aplicarea dispoziţiilor legale în materie, art. 38 alin. (1) lit. b) din Regulamentul-cadru, dispunând că, în situaţia în care, din motive obiective, nu se poate respecta programul de desfăşurare a concursului, se reia procedura de organizare si desfăşurare a acestuia, în condiţiile în care amânarea nu poate fi dispusă conform lit. a), respectiv amânarea concursului pentru o perioadă de maximum 15 zile lucrătoare.
După emiterea Ordinului nr. 177/2018, prin care au fost desemnate persoane din cadrul instituţiei să verifice, în regim de urgenţă, sesizările formulate cu privire la desfăşurarea concursului din data de 24 septembrie 2018, a fost întocmită Nota înregistrată la Avocatul Poporului cu nr. x din data de 10 octombrie 2018, care conţine punctul de vedere al persoanelor nominalizate să verifice sesizările formulate, dar şi propuneri faţă de cele constatate, astfel că, în mod legal s-a decis reluarea întregii proceduri de organizare şi desfăşurare a concursului.
Motivele obiective ce au rezultat din înscrisurile menţionate mai sus, precum şi termenele ce trebuiau respectate pentru desfăşurarea în continuare a concursului, au impus reluarea întregii proceduri de organizare şi desfăşurare a concursului.
Din examinarea Regulamentului-cadru, în ansamblul său, şi a Secţiunii 5 din acest act normativ, în special, se observă că s-au avut în vedere trei aspecte procedurale distincte care pot apărea în desfăşurarea unui concurs până la momentul afişării rezultatelor finale ale concursului, şi anume: (i) suspendarea concursului, (ii) amânarea concursului şi (iii) reluarea procedurii de organizare si desfăşurare a concursului.
În condiţiile în care Regulamentul-cadru nu reglementează instituţia juridică a anulării concursului, ci doar a reluării procedurii de la momentul suspendării acesteia, era legal şi obligatoriu să se procedeze la reluarea întregii proceduri de organizare şi desfăşurare a concursului.
Întrucât Comisia de verificare prealabilă, stabilită de Avocatul Poporului, a constatat, prin Nota nr. x/10.10.2018 nerespectarea prevederilor legale privind organizarea şi desfăşurarea concursului, Avocatul Poporului a făcut aplicarea prevederilor art. 38 alin. (1) lit. b) şi a) dispus, prin Ordinul nr. 184/2018, reluarea procedurii de organizare şi desfăşurare a concursului. În aceste condiţii, efectele suspendării concursului, dispusă prin Ordinul nr. 177/2018 au încetat la momentul emiterii Ordinului nr. 184/11.10.2018 privind reluarea întregii proceduri de organizare şi desfăşurare a concursului.
Astfel, viciile de fond identificate de Comisia de verificare prealabilă (vicii constatate chiar cu privire la componenţa comisiilor de concurs şi de contestaţie) nu puteau fi înlăturate sau acoperite, cadrul legal fiind foarte strict în acest sens, prevederile legale meţionând că, în acest caz, se constituie o nouă comisie de concurs şi de contestaţii care să corespundă prevederilor legale pentru a da eficienţă scopului final avut în vedere de legiuitor prin art. 37 şi art. 38 din Regulamentul-cadru.
Cu privire la încălcarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, recurenta învederează că intimatul-reclamant nu este titularul unui drept subiectiv pe care să îl opună Avocatului Poporului, având cel mult o vocaţie eventuală, care nu a fost, însă, materializată, astfel că această vocaţie teoretică, abstractă, nu se poate bucura de protecţia juridică a legii.
Referitor la aplicarea greşită a normelor de drept material privind Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, în conformitate cu atribuţiile prevăzute de Constituţia României şi de Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, se menţionează în motivarea recursului, instituţia Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile atât din oficiu, cât şi la cererea persoanelor fizice, a societăţilor, a asociaţiilor sau a altor persoane juridice, precum şi inopinat, prin efectuarea vizitelor în locurile de detenţie, potrivit legii - art. 16 alin. (1).
Totodată, potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 35/1997, petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului trebuie să se facă în scris şi să indice numele şi domiciliul persoanei fizice lezate în drepturile şi libertăţile acesteia, drepturile şi libertăţile încălcate, precum şi autoritatea administrativă ori funcţionarul public în cauză.
După cum se poate observa, activitatea de soluţionare a petiţiilor înregistrate la instituţia Avocatul Poporului parcurge o procedură proprie, distinctă de procedura prevăzută în cadrul Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002, invocată de instanţa de judecată drept temei al clasării celor şase sesizări înregistrate la instituţie, fiind de necontestat că activitatea de soluţionare a petiţiilor adresate Avocatului Poporului nu se circumscrie regulilor stabilite de Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002, aşa cum reţine în mod eronat instanţa de fond, ci cadrului special şi derogatoriu de reglementare stabilit prin Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului.
În concluzie, apreciază recurenta că nu sunt întemeiate reţinerile instanţei de judecată referitoare la obligaţia pe care o avea instituţia Avocatul Poporului de a nu lua în considerare sesizările primite şi a dispune clasarea acestora, fără efectuarea niciunei verificări/analize.
Recurenta a formulat critici împotriva hotărârii atacate, susţinând că aceasta a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a principiului disponibilităţii.
Cererea de chemare în judecată a fost formulată de către intimatul-reclamant A., aceasta fiind persoana care a stabilit cadrul procesual şi limitele de desfăşurare a litigiului, în aplicarea principiului disponibilităţii, iar hotărârea pronunţată de instanţa de judecată trebuie să privească exclusiv intimatul-reclamant.
Raportat la acest aspect, prin hotărârea pronunţată, instanţa învestită cu judecarea fondului cauzei a admis în tot acţiunea formulată, dispunând anularea Ordinului nr. 177/8.10.2018 şi a Ordinului nr. 184/11.10.2018, a actelor subsecvente acestora, a tuturor operaţiunilor efectuate în baza acestora, obligarea Avocatului Poporului la afişarea rezultatelor finale ale concursului din data de 24 septembrie 2018, la întocmirea Raportului final al concursului, la declararea intimatului-reclamant ca fiind admis la concursul pentru postul de expert şi numirea acestuia în postul de expert la Biroul Teritorial Suceava, plata despăgubirilor şi suspendarea executării Ordinului nr. 177/8.10.2018 şi a Ordinului nr. 184/11.10.2018.
Însă, în măsura în care această hotărâre va trebui pusă în executare, în modalitatea în care aceasta a fost redactată, ea va produce efecte faţă de toţi participanţii la concursul organizat la data de 24 septembrie 2018, inclusiv faţă de acele persoane care nu au contestat modalitatea de organizare şi desfăşurare a concursului, fiind în contradicţie cu prevederile art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească este obligatorie si produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora.
Mai mult, hotărârea va produce efecte şi faţă de persoanele nou angajate, ca urmare a desfăşurării celui de al doilea concurs ulterior organizat, la nivelul întregii ţări, în data de 12 noiembrie 2018, când Avocatul Poporului a decis constituirea unor comisii de concurs/soluţionare a contestaţiilor externe, în care membri ai comisiilor au fost desemnaţi specialişti din cadrul Consiliului Legislativ, potrivit Regulamentului-cadru.
Având în vedere că actele administrative a căror anulare a fost solicitată nu sunt unele cu caracter normativ, ci au caracter individual, odată cu rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, aceasta urmează să îşi producă efectele juridice inter partes, în sensul realizării drepturilor ce se cuvin intimatului-reclamant, iar nu altor persoane, care nu au avut calitate procesuală în cauză.
Aceste aspecte legale au fost ignorate de către instanţa de fond, care, prin hotărârea pronunţată, a extins în mod nelegal efectele juridice inter partes ale acesteia, pe de o parte, şi, pe de altă parte, a transformat actul administrativ individual, în act administrativ normativ, cu efecte erga omnes.
Cu privire la aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la statutul si ierarhia funcţiilor de execuţie de specialitate din cadrul instituţiei Avocatul Poporului, instanţa de fond argumentează nelegalitatea Ordinului nr. 177/2018 procedând, în fapt, la analizarea legalităţii Notei nr. x/10.10.2018, constatând nelegalitatea opiniilor persoanelor desemnate.
Instanţa de fond susţine existenţa unei echivalenţe dintre funcţia de expert şi cea de consilier, din perspectiva prevederilor Anexei nr. 1 la Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, care la punctul C "Funcţii publice de execuţie" consacră egalitatea între funcţiile de consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector.
Făcând aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 188/1999, instanţa de fond reţine nelegalitatea constatărilor din Nota nr. x din 10.10.2018, concluzionând că funcţia de expert este egală şi nu inferioară funcţiei de consilier, însă nu se poate pune semnul egalităţii între cele două, întrucât, pe de o parte, personalului instituţiei Avocatul Poporului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ci îi sunt aplicabile prevederile Anexei VIII Capitolul I lit. e) - Funcţii publice specifice de execuţie Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului bugetar.
Potrivit art. 59 alin. (3) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate sunt asimilate cu cele din aparatul Parlamentului, personalul care ocupă aceste funcţii având un statut juridic special conferit de atribuţiile legale, răspunderile şi incompatibilităţile specifice, prin care contribuie nemijlocit la realizarea prerogativelor constituţionale şi legale ale Avocatului Poporului. Funcţiile de execuţie şi de conducere din cadrul instituţiei sunt doar asimilate personalului de specialitate din aparatul Parlamentului. Prin efectul acestei asimilări angajaţii nu dobândesc automat calitatea de funcţionar public. Raporturile juridice dintre angajaţi (personal de specialitate cu funcţii de conducere şi de execuţie) şi angajator (Avocatul Poporului) se desfăşoară în temeiul unui contract individual de muncă, încheiat în temeiul prevederilor Codului muncii, raporturile juridice fiind raporturi contractuale de muncă, iar nu raporturi de serviciu.
Recurenta a mai criticat interpretarea eronată de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 8 din Regulamentul cadru privind constituirea comisiilor de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor, arătând că, din analiza coroborată a prevederilor normei evocate, rezultă că din comisia de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor pot face parte numai persoane cu pregătire în domeniul postului, specialişti în profilul postului scos la concurs, iar în cauză, întrucât pentru postul scos la concurs este necesară specializarea juridică, membrii comisiilor trebuiau în mod obligatoriu să aibă pregătire şi experienţă profesională în domeniul juridic şi să fie specialişti în acest domeniu.
Referitor la petitul privind anularea actelor subsecvente Ordinului nr. 177/8.10.2018 şi Ordinului nr. 184/11.10.2018, respectiv a Ordinelor nr. 195/18.10.2018, nr. 197/22.10.2018 şi nr. 204/5.11.2018, recurenta învederează că se impune respingerea şi a solicitărilor de anulare a actelor subsecvente acestora, fiind emise, de asemenea, cu respectarea cadrului legal de organizare şi funcţionare a concursurilor.
Instanţa de fond, a mai menţionat recurenta, dispunând obligarea pârâtei la afişarea rezultatelor finale, a făcut greşita aplicare a prevederilor art. 30 alin. (1) şi art. 30 alin. (4) din Regulamentul-cadru, fără să integreze textele invocate în susţinerea argumentelor sale în ansamblul actului normativ care reglementează organizarea concursurilor, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 286/2011, omiţând astfel, de la aplicare, prevederile art. 37 alin. (1) şi art. 40 alin. (1) din Regulamentul-cadru.
Din examinarea logico-sistematică a textelor incidente, se observă că legiuitorul consideră că finalizarea unui concurs pentru ocuparea unui post de natură contractuală se realizează la momentul afişării rezultatelor finale.
Cu privire la obligarea recurentei-pârâte la plata daunelor, recurenta învederează că instanţa de fond a făcut în mod greşit aplicarea prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor art. 1357 şi art. 1358 din C. civ.
Angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a unei persoane presupune, potrivit dispoziţiilor art. 1349 alin. (1) şi (2), coroborate cu dispoziţiile art. 1357-1371 C. civ., existenţa cumulată a patru condiţii: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.
Intimatul-reclamant nu poate pretinde cu titlul de despăgubire sumele reprezentând contravaloarea drepturilor salariate pe care le-ar fi încasat în perioada dintre emiterea Ordinului nr. 177 din 8 octombrie 2018 şi data finalizării prezentei acţiuni, întrucât prin Ordinul nr. 177 din 8.10.2018 nu se dădea naştere unui raport de muncă, ci doar o vocaţie, trebuind a fi numit în funcţia publică prin act administrativ al Avocatului Poporului şi în baza unui contract individual de muncă.
Prin urmare, nu se poate reţine existenţa unei fapte ilicite din partea instituţiei Avocatului Poporului pentru a da naştere la despăgubiri. Mai mult, în situaţia în care angajatul nu corespunde Fişei postului ocupat în perioada de probă, acesta nu mai este angajat pe durată nedeterminata, relaţiile contractuale încetând definitiv între părţi, potrivit prevederilor Codului muncii.
În plus, conchide recurenta, prejudiciul este reparabil numai dacă el este rezultatul încălcării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim al victimei. În acest sens, intimatul-reclamant nu a dovedit întrunirea cumulativă a condiţiilor de antrenare a răspunderii civile delictuale impuse de art. 1349 şi 1373 C. civ., raportat la art. 19 din Legea nr. 554/2004. Simpla invocare a faptei ilicite şi susţinerea producerii unei nelinişti, a unui disconfort şi a unei incertitudini cauzate prin emiterea actelor administrative reclamate ca fiind nelegale, fără alte elemente probatorii nu este suficientă pentru dovedirea pretinsului prejudiciu.
Pentru a putea obţine compensarea prejudiciului, persoana vătămată trebuie să demonstreze şi faptul că a fost ratată o şansă reală şi serioasă, fiind aproape o certitudine că obiectivele propuse s-ar fi îndeplinit dacă nu ar fi intervenit evenimentul care a condus la ratarea şansei, iar din această perspectivă, intimatului-reclamant i s-a oferit şansa de a participa, în condiţii de deplină egalitate cu alţi candidaţi, la noul concurs organizat în data de 12.11.2018.
4. Apărările formulate în cauză.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul instanţei de recurs, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În susţinerea acestei poziţii procesuale, intimatul a precizat că dacă s-ar fi finalizat concursul din 24.09.2018 ar fi trebuit să fie considerat "admis", obţinând cel mai mare punctaj, de 80.77, pentru postul de expert (specializare juridică) la Biroul Teritorial Suceava.
Intimatul a solicitat respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte cererea de suspendare a celor două Ordine, ca neîntemeiată, menţionând că, în speţă, litigiile dintre părţi, la care face referire recurenta, nu au avut aceeaşi cauză, respectiv în primul dosar (Dosar nr. x/2018) s-a solicitat suspendarea executării unor acte administrative în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar în prezentul dosar s-a solicitat suspendarea aceloraşi acte, însă în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la cererea de suspendare a executării celor două Ordine, emiterea acestora s-a realizat cu exces de putere, prin încălcarea flagrantă a legii, acestea fiind lipsite de temei, de fundament legal şi fiind greşit motivate în drept, în sensul în care nu sunt incidente dispoziţiile la care se face referire de către emitent.
Motivele de nelegalitate aparentă a celor două Ordine reprezintă fiecare dintre ele şi împreună indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a acestora.
În ceea ce priveşte prevenirea unei pagube iminente, arătă că prin actele administrative contestate, odată intrate în ordinea juridică obiectivă, i s-a adus atingere unei speranţe legitime.
Dacă s-ar fi afişat rezultatele finale ale concursului pentru postul de expert Suceava şi dacă s-ar fi întocmit raportul final al concursului din 24.09.2018, ar fi trebuit să fie considerat admis la concurs, cu consecinţa numirii în postul de expert (specializare juridică).
Din interpretarea sistematică şi teleologică a dispoziţiilor art. 37 şi 38 din Regulamentul cadru aprobat prin H.G. nr. 286/2011, precizează intimatul, rezultă că acestea reglementează distinct instituţia suspendării concursului şi instituţia amânării lui, ceea ce conduce la concluzia că cele două instituţii nu pot fi aplicate simultan.
Din punct de vedere temporal, conform textului legal, suspendarea poate fi dispusă "de la data anunţării concursului şi până la afişarea rezultatelor finale", iar amânarea poate fi dispusă doar anterior începerii probelor de concurs, în cazul în care "din motive obiective, nu se pot respecta data şi ora desfăşurării concursului", astfel că în mod corect a reţinut instanţa de fond că Avocatul Poporului nu putea dispune concomitent şi suspendarea şi amânarea concursului, pe de o parte din cauza efectelor diferite pe care cele două instituţii juridice le produc, iar, pe de altă parte, din cauza momentului la care au fost dispuse.
Având în vedere că suspendarea şi amânarea concursului s-au dispus într-un moment situat între "data anunţării concursului şi până la afişarea rezultatelor finale", Avocatul Poporului nu putea dispune decât suspendarea concursului, şi nu (şi) amânarea lui.
În plus, existenţa unor sesizări cu privire la viciile de legalitate în desfăşurarea concursului nu conduce automat, în opinia intimatului, la suspendarea concursului, pentru că în art. 37 alin. (1) şi alin. (2) se stabileşte în termeni imperativi obligaţia conducătorului autorităţii ori instituţiei publice organizatoare a concursului de a face o verificare a sesizărilor. Abia după verificarea sesizărilor care au ca obiect "nerespectarea prevederilor legale privind organizarea şi desfăşurarea concursului", conducătorul autorităţii ori instituţiei publice organizatoare a concursului are o marjă de apreciere şi poate decide dacă măsura suspendării este cea mai adecvată.
Or, aşa cum rezultă din enunţul art. 1 din Ordinul nr. 177/08.10.2018, Avocatul Poporului a emis ordinul nu după o verificare prealabilă a sesizărilor, ci tocmai pentru o verificare prealabilă, Nota x/10.10.2018 fiind ulterioară Ordinului, delegând aceste atribuţii altor persoane, ceea ce reprezintă o modalitate excesivă şi nerezonabilă de exercitare a competenţelor sale.
Ordinul nr. 177 a fost emis la 08.10.2018, după epuizarea celor trei probe de concurs, iar de vreme ce concursul avusese loc, cât priveşte toate cele 3 probe, nu putea fi "suspendat" sau "amânat", întrucât nici o dispoziţie legală nu prevede posibilitatea suspendării, respectiv a amânării unui concurs epuizat prin organizarea celor trei probe: proba scrisă - 24.09.2018. proba practică - 28.09.2018 si interviul - 04.10.2018. Cel mult se putea decide suspendarea şi/sau amânarea desfăşurării concursului - potrivit art. 38 alin. (1) lit. a), rap. la art. 37 alin. (1) şi (2) până la afişarea rezultatelor finale ale acestuia.
Referitor la Ordinul nr. 184/11.10.2018, intimatul a menţionat că reluarea procedurii de organizare si desfăşurare a unui concurs, în condiţiile art. 38 alin. (1) lit. b), are ca premiză necesitatea amânării organizării sale pentru o perioadă mai mare de 15 zile.
Nu s-a dispus amânarea desfăşurării concursului, în condiţiile acestui text de lege, ci amânarea concursului potrivit art. 37 alin. (1), text care nu se aplică.
În atare situaţie, cum emiterea Ordinului nr. 184/11.10.2018 a pornit de la concluzia că cele şase sesizări adresate Avocatului Poporului sunt întemeiate, în mod corect instanţa de fond a analizat legalitatea opiniilor persoanelor desemnate să verifice temeinicia acestora, opinii cuprinse în Nota nr. x/10.10.2018, reţinând corect că opiniile echipei de verificare sunt eronate.
Intimatul a învederat că nu pot fi primite criticile recurentei privind încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motivat de împrejurarea că nu este titularul unui drept subiectiv pe care să îl opună Avocatului Poporului, având cel mult o vocaţie eventuală nematerializată, atât timp cât prin emiterea ordinelor contestate s-a ajuns la anularea concursului pe care îl câştigase, astfel că interesul său în formularea cererii din cauza de faţă este legitim, personal, direct, născut şi actual.
De asemenea, în mod corect, în opinia acestuia, instanţa de fond a calificat sesizările care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 177/08.10.2018 ca fiind în realitate petiţii în sensul O.G. nr. 27/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 233/2002, acte normative care reglementează activitatea de soluţionare a petiţiilor.
Din cele 6 sesizări care au atras măsura suspendării, amânării şi, în final, a reluării examenului, doar una respectă cerinţele de formă (nume, domiciliu, semnătură) prevăzute de O.G. nr. 27/2002, respectiv cea înregistrată sub nr. x/08.10.2018 şi formulată de către contracandidatul său, petiţie care însă trebuia calificată drept "contestaţie la proba interviu" şi analizată de către comisia de soluţionare a contestaţiilor şi nu privită drept o sesizare cu privire la legalitatea organizării şi a desfăşurării interviului.
S-a mai menţionat, în întâmpinare, contrar susţinerilor recurentei, că, potrivit dispoziţiilor art. 435 alin. (1) C. proc. civ. care stabileşte că hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora, soluţia pronunţată de Curtea de Apel Suceava nu poate produce efecte decât în ceea ce îl priveşte pe intimatul-reclamant şi doar cu privire la postul de expert din cadrul Biroului Teritorial Suceava.
Referitor la solicitarea de anulare a actelor subsecvente Ordinelor contestate din cadrul noului concurs organizat pentru ocuparea a 7 (şapte) posturi vacante la Domeniul de activitate Apărarea, protecţia şi promovarea drepturilor copilului - Avocatul Copilului, din care expert 1 post la Biroul Teritorial Suceava, intimatul consideră că anularea celor două ordine contestate duce la infirmarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actele subsecvente, datorită legăturii lor juridice, astfel că şi sub acest aspect soluţia pronunţată de Curtea de Apel Suceava este corectă.
Cum din toate actele dosarului rezultă că a obţinut cel mai mare punctaj, în temeiul art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 recurenta a fost corect obligată la afişarea rezultatelor finale ale concursului din data de 24 septembrie 2018, la întocmirea Raportului final al concursului, la declararea sa ca fiind admis la concursul pentru postul de expert şi numirea pe acest post la Biroul Teritorial Suceava, a mai precizat intimatul, corelativ cu stabilirea unor drepturi salariate în mod corespunzător, aferent acestei funcţii de care a fost privat, cauzându-i-se astfel un prejudiciu material în accepţiunea art. 1385 alin. (4) C. civ., astfel că soluţia instanţei de obligare a pârâtului-recurent la plata daunelor solicitate este, de asemenea, legală.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei dedusă judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce succed:
Preliminar, Înalta Curte va proceda la examinarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., raportat la sentinţa nr. 141/11.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea de suspendare a executării Ordinelor nr. 177/08.10.2018 şi nr. 184/11.10.2018 emise de recurenta-pârâtă Instituţia Avocatul Poporului, întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 431 C. proc. civ., pentru a opera prezumţia legală absolută şi irefragabilă a hotărârii judecătoreşti de adevăr judiciar, trebuie îndeplinită condiţia triplei identităţi referitoare la părţi, obiect şi cauză.
Astfel, invocarea de către recurentă a prevederilor art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive, trebuie privită doar în contextul acestei norme, însă nu poate fi extinsă în afara ariei de reglementare a acesteia, pentru că art. 15 din aceeaşi lege, în temeiul căruia suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată, pentru motivele prevăzute de art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte a actului atacat, constituie un temei juridic diferit pentru formularea unei asemenea cereri.
Oricum, dispoziţiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 instituie un fine de neprimire care are ca efect inadmisibilitatea unei noi cereri de suspendare pentru motive invocate în cererea anterioară şi nu respingerea acesteia, ca efect al autorităţii de lucru judecat rezultată din hotărârea judecătorească definitivă prin care a fost soluţionată o cerere de suspendare anterior formulată.
Caracterul independent al celor două norme, doar în aparenţă identice, care se traduc în cauze ale cererii de suspendare, respectiv temeiuri juridice ale acesteia, rezultă în termeni lipsiţi de echivoc din reglementarea întinderii efectelor suspendării rezultate într-o manieră intrinsecă din conţinutul acestora, respectiv, până la pronunţarea instanţei de fond, în cazul art. 14 şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, în cazul art. 15.
Prin urmare, nu pot fi primite susţinerile recurentei referitoare la existenţa triplei identităţi reglementată de art. 431 C. proc. civ., în speţă nefiind întrunită identitatea de cauză, astfel cum în cele de mai sus s-a menţionat, întrucât cererea de suspendare formulată în cadrul litigiului pendinte este întemeiată pe dispoziţiile art. 15, în timp ce solicitarea de suspendare a celor două ordine, respinsă prin sentinţa nr. 141/2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Ca atare, excepţia autorităţii de lucru judecat este neîntemeiată, împrejurare care face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. să nu îşi găsească incidenţa în cauză.
Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a proceda, cu prioritate, la efectuarea examenului de legalitate al sentinţei atacate, din perspectiva soluţiei de anulare a celor două ordine contestate de către reclamant.
Cu titlu preliminar, date fiind particularităţile litigiului pendinte, rezultate din probatoriul administrat în faţa instanţei de fond, pentru justa soluţionare a acestuia se constată ca fiind esenţială lămurirea chestiunii referitoare la aplicarea, prin acelaşi act administrativ, a măsurilor de suspendare şi amânare a concursului organizat de instituţia Avocatului Poporului pentru ocuparea celor 8 posturi vacante de la domeniul de activitate Apărarea, protecţia şi promovarea drepturilor copilului - Avocatul Copilului.
Astfel, cele două măsuri îşi găsesc reglementarea în cuprinsul dispoziţiilor art. 37 şi 38 din Regulamentul-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin H.G. nr. 286/2011.
Conform prevederilor art. 37 alin. (1) şi (2) din Regulament, suspendarea concursului se dispune de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în două situaţii: I. dacă se constată existenţa unor deficienţe în respectarea prevederilor legale, după o prealabilă verificare, în regim de urgenţă, a situaţiei în fapt sesizate de către membrii comisiei de concurs ori ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor, de către oricare dintre candidaţi sau de către orice persoană interesată sau II. când aspectele sesizate nu pot fi cercetate cu încadrarea în termenele procedurale prevăzute de lege.
Amânarea concursului, potrivit art. 38 alin. (1) lit. a) din Regulament, se dispune, pentru o perioadă de maximum 15 zile lucrătoare, atunci când, din motive obiective, nu se pot respecta data şi ora desfăşurării concursului.
În cauză, suspendarea şi amânarea concursului au fost dispuse prin Ordinul Avocatului Poporului nr. 177/08.10.2018, pentru efectuarea verificării prealabile, în regim de urgenţă, a situaţiei în fapt reţinută în cele 6 sesizări înregistrate la datele de 2, 3, 4 şi 8 octombrie 2018, referitoare la vicii de procedură.
Prin acelaşi ordin au fost desemnate persoanele pentru efectuarea verificării prealabile, în regim de urgenţă, a situaţiei în fapt reţinută în cele 6 sesizări.
Este adevărat, după cum a susţinut şi instanţa de fond, cele două instituţii, suspendarea şi amânarea, sunt reglementate distinct în Regulament, prima dintre acestea desemnând întreruperea temporară a concursului, iar cea de-a doua presupune reluarea acestuia la un moment ulterior celui stabilit prin calendarul iniţial, însă concluzia că acestea au fost aplicate simultan este eronată, potrivit celor ce urmează.
Dacă suspendarea se dispune atunci când se constată existenţa unor deficienţe în respectarea prevederilor legale sau când aspectele de nelegalitate sesizate nu pot fi cercetate în interiorul termenelor procedurale prevăzute de lege, amânarea concursului, iar nu a probelor de concurs, se dispune atunci când, din motive obiective, nu se pot respecta data şi ora desfăşurării acestuia.
Instanţa de fond a reţinut întemeiat că cele două instituţii sunt distincte, însă acest fapt nu este de natură a înlătura aplicarea lor succesivă, chiar prin acelaşi act administrativ, aşa cum s-a întâmplat prin Ordinul nr. 177/08.10.2018, întrucât suspendarea desfăşurării concursului, pentru efectuarea de verificări prealabile a situaţiei în fapt reţinută în cuprinsul sesizărilor, constituie un motiv obiectiv, în termenii Regulamentului, de natură să împiedice respectarea datei şi orei de desfăşurare a acestuia, astfel încât să atragă amânarea lui.
Pentru a concluziona astfel, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că economia concursului nu se rezumă doar la susţinerea probelor de către candidaţi, ci presupune mai multe etape, începând cu înscrierea acestora şi culminând cu afişarea rezultatelor finale.
În speţă, suspendarea şi amânarea concursului a fost dispusă la data de 8 octombrie 2018, după susţinerea ultimei probe de concurs, respectiv a interviului, la data de 4 octombrie 2018, însă înainte de afişarea rezultatelor finale, etapă care, conform anunţului de organizare a concursului, trebuia să aibă loc după epuizarea probei cu interviul, respectiv după soluţionarea contestaţiilor formulate.
Prin urmare, instanţa de fond s-a aflat în eroare susţinând că amânarea poate fi dispusă doar anterior începerii probelor de concurs, în contextul în care art. 38 din Regulament stabileşte amânarea concursului, nu a probelor de concurs, în cazul în care, din motive obiective, nu se pot respecta data şi ora desfăşurării acestuia, iar noţiunea de "concurs" trebuie înţeleasă într-un context mai amplu, potrivit celor anterior arătate, incluzând oricare dintre etapele desfăşurării, inclusiv cea a afişării rezultatelor finale.
În plus, instanţa de fond a ignorat cu desăvârşire prevederile tezei secunde din cuprinsul art. 37 alin. (1) din Regulament, referitoare la posibilitatea suspendării desfăşurării concursului, în situaţia imposibilităţii de cercetare/verificare a aspectelor sesizate în termenele procedurale prevăzute de lege, incidentă în cauză din moment ce prin ordinul menţionat s-a dispus suspendarea concursului pentru efectuarea verificărilor prealabile a situaţiei în fapt reţinută în cele 6 sesizări formulate, sens în care au fost nominalizate şi persoanele desemnate cu efectuarea acestora, coroborat cu împrejurarea că era iminentă împlinirea termenelor pentru depunerea contestaţiilor la proba interviului, pentru soluţionarea acestora şi apoi pentru afişarea rezultatelor finale.
Ca atare, dispunerea măsurilor suspendării şi amânării concursului, prin acelaşi act administrativ, nu prezintă vicii de nelegalitate în circumstanţele speţei, aşa cum acestea au fost surprinse în cele de mai sus.
Din perspectiva prevederilor art. 37 din Regulament, sunt lipsite de suport logic şi juridic şi alegaţiunile instanţei de fond referitoare la emiterea Ordinului nr. 177/08.10.2018 pentru verificări prealabile, cu delegarea altor persoane pentru efectuarea acestei activităţi, Avocatul Poporului exercitându-şi astfel competenţele într-o modalizate excesivă şi nerezonabilă.
Din ansamblul prevederilor normei evocate, nu rezultă că verificările aspectelor sesizate trebuie efectuate de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice care organizează concursul, în speţă Avocatul Poporului. Norma prevede că suspendarea se dispune de către această persoană, după verificarea prealabilă a celor sesizate, cu celeritate, însă aceasta nu se traduce într-o dispoziţie imperativă care atribuie obligaţia verificării în sarcina exclusivă a conducătorului.
Textul normei nu interzice delegarea atribuţiilor de verificare, la fel cum nu atribuie o asemenea obligaţie/atribuţie, în termeni lipsiţi de echivoc, în sarcina exclusivă a conducătorului autorităţii ori instituţiei publice, astfel că desemnarea unor persoane pentru efectuarea verificărilor prealabile a celor sesizate, nu constituie o eludare sau încălcare a dispoziţiilor legale incidente, interpretate eronat de către judecătorul fondului.
În cadrul examenului de legalitate al Ordinului nr. 177/2018 este lipsit de relevanţă aspectul emiterii acestuia la data de 8 octombrie, după epuizarea ultimei probe de concurs, în contextul în care 4 dintre cele 6 sesizări au fost înregistrate la datele de 02.10, respectiv 03.10.2018, deci anterior datei de susţinere a probei interviului care s-a desfăşurat la data de 04.10.2018.
De asemenea, Înalta Curte învederează că este eronată perspectiva din care judecătorul fondului a apreciat că sesizările care au justificat emiterea Ordinului nr. 177/2018 sunt, în fapt, petiţii supuse regimului O.G. nr. 27/2002, sens în care acestea trebuiau să îndeplinească cerinţele de formă prevăzute de actul normativ care reglementează activitatea de soluţionare a petiţiilor, în condiţiile în care numai într-una dintre acestea se regăseşte numele, domiciliul şi semnătura olografă a petiţionarului, astfel că celelalte trebuiau a fi clasate, conform art. 7 din ordonanţă.
Sesizările referitoare la nerespectarea prevederilor legale privind organizarea şi desfăşurarea concursului nu pot fi asimilate petiţiilor, în sensul O.G. nr. 27/2002, în contextul în care dispoziţiile art. 37 din Regulament nu fac trimitere la îndeplinirea vreunei cerinţe de formă, ci doar la titularii dreptului de a formula sesizarea, respectiv membrii comisiei de concurs ori ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor, oricare dintre candidaţi sau orice persoană interesată, instituind o procedură suplă, lipsită de formalism, în scopul verificării organizării şi desfăşurării concursului cu respectarea legii.
Prin urmare, câmpul de aplicare al prevederilor O.G. nr. 27/2002 nu este incident în cauză, prin raportare la forma şi conţinutul sesizărilor referitoare la nerespectarea prevederilor legale privind organizarea şi desfăşurarea concursului, în condiţiile în care, din conţinutul acestora rezultă numele şi adresa de e-mail a persoanei care a formulat sesizarea, elemente suficiente pentru a declanşa procedura de verificare a celor sesizate în cuprinsul acestora.
În ceea ce priveşte Ordinul nr. 184/11.10.2018, prin care s-a dispus reluarea întregii proceduri de organizare şi desfăşurare a concursului din data de 24.09.2018, Înalta Curte reţine că acesta a fost emis, în temeiul art. 37 şi 38 din Regulament, în considerarea concluziilor Notei nr. x/10.10.2018 privind rezultatele verificării prealabile a sesizărilor referitoare la neregularităţiile organizării şi desfăşurării concursului, aceasta având aşadar caracterul unui act premergător, cu privire la ale cărei concluzii instanţa de fond a apreciat că nu sunt întemeiate, constatând, pe cale de consecinţă, că aspectele sesizate şi analizate nu constituie vicii de nelegalitate în procedura organizării şi desfăşurării concursului iniţial.
Contrar opiniei judecătorului fondului, Înalta Curte învederează că rezultatul verificării prealabile şi propunerile formulate de persoanele desemnate cu efectuarea acesteia sunt întemeiate prin raportare la dispoziţiile legale incidente.
Sub un prim aspect, din perspectiva prevederilor art. 9 lit. b) din Regulament, instanţa de fond s-a aflat în eroare susţinând că funcţia de expert este egală, şi nu inferioară, funcţiei de consilier, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 188/1999 şi ale Legii nr. 330/2009, în condiţiile în care, în comisia de soluţionare a contestaţiilor, a fost desemnată o persoană care îndeplineşte funcţia de expert în cadrul Instituţiei Avocatului Poporului.
Această concluzie a judecătorului fondului ignoră împrejurarea că personalul instituţiei Avocatului Poporului nu are calitatea de funcţionar public, ci de personal contractual, fiindu-i aplicabile dispoziţiile Legii nr. x şi ale Legii nr. 35/1997, funcţiile de execuţie şi de conducere din cadrul instituţiei fiind doar asimilate personalului de specialitate din aparatul Parlamentului, fără însă ca, în virtutea acestei asimilări, să dobândească calitatea de funcţionar public, aşadar neputând fi acceptată egalitatea dintre funcţia de consilier şi cea de expert deţinută de doamna B. numită în Comisia de soluţionare a contestaţiilor, invocată de instanţa de fond în virtutea prevederilor legii nr. 188/1999 şi ale Legii nr. 330/2009, aceasta fiind inferioară postului de consilier scos la concurs.
Din perspectiva prevederilor art. 8 alin. (2) din Regulament, potrivit cărora, cu excepţia secretarului, nu pot face parte din comisiile de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor decât persoane cu pregătire şi experienţă profesională în domeniul postului pentru care se organizează concursul, instanţa de fond a apreciat eronat că lipsa studiilor juridice nu este un impediment pentru desemnarea unei persoane în comisia de concurs, în condiţiile în care pentru postul scos la concurs era necesară specializarea juridică, împrejurare care determina necesitatea studiilor juridice pentru toţi membrii comisiei de concurs sau de soluţionare a contestaţiilor.
Remediile referitoare la modificare componenţei comisiei de concurs, prevăzute în cuprinsul art. 12 din Regulament, invocate de către instanţa de fond, nu se referă la neîndeplinirea condiţiei impusă de art. 8 alin. (2) din Regulament, ci la situaţia în care a fost desemnată, ca membru în comisia de concurs sau în comisia de soluţionare a contestaţiilor, o persoană care a fost sancţionată disciplinar, conform prevederilor art. 10 sau se află în situaţiile reglementate de art. 11 din acelaşi regulament.
Nu sunt pertinente nici concluziile instanţei de fond referitoare la sesizarea şi concluziile comisiei de efectuare a verificării privind desfăşurarea probei interviului, instanţa rezumând acest aspect doar la faptul că persoana care a formulat sesizarea este unul dintre contracandidaţii reclamantului-intimat, astfel că acesta avea posibilitatea să formuleze o contestaţie supusă analizei comisiei de resort, în condiţiile în care comisia desemnată cu efectuarea verificării prealabile a identificat vicii ale organizării şi desfăşurării acestei probe, constând în aceea că procesul-verbal privind desfăşurarea acestei probe nu a fost însoţit de întrebările stabilite de comisia de concurs şi de baremul stabilit pentru fiecare întrebare, coroborat cu împrejurarea că, în documentele privind desfăşurarea concursului există un Plan de interviu din 04.101.2018, care cuprinde criterii de evaluare menţionate în cuprinsul art. 24 alin. (2) din Regulament şi nu întrebările cu punctajul corespunzător, astfel încât unii dintre candidaţi au avut mai multe întrebări, iar alţii mai puţine.
Mai mult, Comisia a reţinut că a fost afişat doar Planul de interviu care cuprinde criteriile de evaluare, fără a exista un Plan de interviu cuprinzând întrebările ce urmau a fi adresate candidaţiilor şi punctajul corespunzător.
În plus, Comisia a mai identificat vicii cu privire la organizarea concursului, referitoare la bibliografia de concurs, în sensul că aceasta nu cuprinde Noul C. civ., deşi în cuprinsul acesteia se regăsesc trei lucrări de specialitate care fac referire la Noul C. civ., iar bibliografia de concurs care face parte integrantă din Anunţul postat pe site-ul instituţiei cuprinde 19 acte normative şi lucrări, în timp ce din documentele aflate la dosarul de concurs rezultă că există două anunţuri: unul însoţit de o bibliografie pentru două posturi de consilier care conţine 21 de acte normative şi lucrări şi unul, din aceeaşi dată (10.08.2018), însoţit de o bibliografie pentru 8 posturi vacante de experţi şi consilieri care conţine 19 acte normative şi lucrări.
Cu toate acestea însă, deşi aspectele au fost identificate urmare a unei dintre cele 6 sesizări, instanţa de fond, în pofida faptului că a manifestat o aplecare deosebită asupra împrejurărilor cauzei, a omis a analiza şi această chestiune, din perspectiva temeiniciei celor sesizate sau a concluziilor comisiei, urmare a verificărilor efectuate.
În ceea ce priveşte restul sesizărilor, Comisia nu a identificat aspecte esenţiale de nelegalitate ale organizării şi desfăşurării concursului, instanţa de fond constatând ca atare acest fapt.
În consecinţă, faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că, în mod obiectiv, Ordinele nr. 177/2018 şi nr. 184/2018, contrar opiniei instanţei de fond, nu prezintă vicii de nelegalitate, nici din punct de vedere al condiţiilor de formă şi nici al condiţiilor de fond, soluţia pronunţată de judecătorul fondului, de anulare a acestora, pentru exercitarea de către Avocatul Poporului a dreptului de apreciere, cu exces de putere, în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, precum şi a actelor subsecvente acestora (Ordinele Avocatului Poporului nr. 195/18.10.2018, nr. 184/11.10.2018, nr. 197/22.10.2018 şi nr. 204/05.11.2018 şi operaţiunile efectuate în baza lor) fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale evocate în cele de mai sus.
Având în vedere împrejurarea că restul capetelor de cerere din acţiunea introductivă, astfel cum ulterior a fost completată de către reclamant, privind obligarea recurentului-pârât Avocatul Poporului la: afişarea rezultatelor finale ale concursului pentru postul de expert la Biroul Teritorial Suceava; întocmirea raportului final al concursului; considerarea reclamantului ca fiind admis la concurs şi numirea acestuia pe postul pentru care a candidat şi plata despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale de care acesta ar fi beneficiat în condiţiile în care procedura de organizare şi desfăşurare a concursului nu ar fi fost reluată, sunt accesorii celor referitoare la anularea celor două acte administrative pretins vătămătoare pentru reclamant, respectiv cele două ordine contestate, Înalta Curte, constată că acestea sunt dependente de modul de soluţionare al petitelor principale, urmând a proceda în consecinţă.
În fine, faţă de cele reţinute în precedent, Înalta Curte, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în cuprinsul art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, va dispune în consecinţă şi asupra cererii de suspendare a executării celor două ordine contestate de către reclamant.
III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
Faţă de considerentele de fapt şi de drept anterior expuse, constatând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează a proceda la admiterea recursului cu consecinţa casării hotărârii pronunţate de instanţa de fond, astfel că, urmare a rejudecării procesului pe fond, va dispune respingerea în totalitate a acţiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâta Instituţia Avocatul Poporului împotriva sentinţei nr. 52 din 28 mai 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată.
Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 iulie 2020.