Loss of appellate interest following resumption of suspended administrative proceedings regarding academic qualification
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal against the appellate court's suspension of proceedings, ruling that the challenge was devoid of interest; consequently, the appeal was rejected and the procedural status quo remained, though the appellate court had subsequently resolved the underlying administrative dispute and reinstituted the main case on its own initiative. The dispute arose from an administrative action where the appellant, a student, challenged the denial of a specific academic qualification by a national college, and the appeal specifically targeted the appellate court's suspension of the judgment for the absence of parties, citing a filing error. The decisive legal basis for the dismissal was the doctrine that a party must have a legitimate, personal, and actual interest to exercise appellate rights; because the appellant had already utilized the procedure for the resumption of the trial under Article 415(1) of the Code of Civil Procedure and the appellate court had definitively resolved the original administrative appeal, any further modification of the suspension order would yield no practical benefit, leading to the rejection under Articles 20(3) of Law No. 554/2004 and 496(1) of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 93 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 415 alin. (1) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Loss of appellate interest following resumption of suspended administrative proceedings regarding academic qualification: Prin încheierea de şedinţă din data de 16 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal in dosarul nr. x/2018 s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei privind pe recurenta - reclamantă A. şi intimatul - pârât Colegiul Naţional Lucian Blaga, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 7 iulie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin sentinţa nr. 57/CAF/2019 Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 92 alin. (2) şi art. 93 alin. (1) din Legea nr. 1/2011.
A admis cererea de suspendare a Hotărârii de stabilire a calificativului nr. 1/04.09.2018 doar în ceea ce priveşte calificativul acordat reclamantei A..
A suspendat hotărârea de stabilire a calificativului nr. 1/04.09.2018 doar în ceea ce priveşte calificativul acordat reclamantei A. până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.
A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Naţional Lucian Blaga Sebeş.
A dispus anularea Hotărârii Comisiei de Contestaţii nr. 2874/17.09.2018.
A dispus în sarcina Comisiei de Contestaţii din cadrul Colegiului Naţional Lucian Blaga din Sebeş soluţionarea pe fond a contestaţiei depusă de reclamanta A. în termen legal, înregistrată sub nr. x/14.09.2018.
A respins în rest cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de către reclamanta A..
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecând să se dispună admiterea acţiunii.
2. Încheierea recurată
Prin încheierea de şedinţă din data de 16 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal in dosarul nr. x/2018 s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei privind pe recurenta - reclamantă A. şi intimatul - pârât Colegiul Naţional Lucian Blaga, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.
3. Recursul
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta A. solicitând continuarea judecării cauzei, arătând că din greşeală a înaintat concluziile scrise către Tribunalul Alba in loc de Curtea de Apel Alba.
4. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi
Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului în temeiul art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., va analiza cu prioritate existenţa interesului în exercitarea recursului.
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.
Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală de exercitare a dreptului la acţiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze, inclusiv în căile de atac.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.
In fapt recursul vizează soluţia instanţei privind suspendarea soluţionării cauzei pentru lipsa părţilor, însă din verificările efectuate în programul ECRIS rezultă că prin decizia nr. 1239 pronunţată la data de 25 noiembrie 2019 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus repunerea cauzei pe rol la cererea recurentei - reclamante, soluţionând definitiv recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei administrative nr. 57/CA/2019 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă în dosar nr. x/2018.
Sancţiunea lipsei interesului este în cauza de faţă aceea a respingerii cererii de recurs, întrucât în circumstanţele descrise mai sus, soluţionarea pe fond a căii de atac şi eventuala reformare a încheierii în sensul dispunerii continuării judecăţii, nu ar mai putea produce niciun folos practic pentru recurenta - reclamantă, de vreme ce ea însăşi a uzat de procedura reluării judecării procesului prevăzută de art. 415 alin. (1) din C. proc. civ.
Temeiul legal al soluţiei adoptate.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii de suspendare a judecării cauzei din 16 septembrie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iulie 2020.