Territorial jurisdiction for public institutions as plaintiffs in administrative litigation under Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 27 aprilie 2020, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Judeţul Cluj, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 86/17.02.2020, emisă de pârât;

- anularea Notei de neconformitate nr. x/11.12.2018 şi înlăturarea reducerilor procentuale aplicate la sumele solicitate la plată, în cuantum de 5% din valoarea Acordului-cadru nr. 16124/29.11.2011 (contractul subsecvent de lucrări nr. x/18.03.2015 şi contractul subsecvent de lucrări nr. x/18.03.2015), cu consecinţa admiterii la plată şi a sumei de 1648,90 RON.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 7182 din 22 decembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Bucureşti a reţinut că, în determinarea instanţei competente să judece cauza, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, iar nu dispoziţiile tezei a II-a a aceluiaşi articol, neavând relevanţă calitatea de autoritate publică a reclamantului, întrucât acesta nu acţionează, în prezentul litigiu, în regim de putere publică.

Totodată, Tribunalul Bucureşti a apreciat că, întrucât art. 10 alin. (3) nu reglementează ipoteza în care reclamantul autoritate publică cheamă în judecată o altă autoritate publică, stabilirea instanţei competente să judece cauza se face în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, în favoarea persoanei vătămate prin actul autorităţii pârâtei.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1095 din 20 aprilie 2021, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestui conflict.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Cluj a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei revenind instanţei de la domiciliul pârâtului, luând în considerare calitatea de autoritate publică a reclamantului.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Judeţul Cluj a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 86/17.02.2020 privind soluţionarea contestaţiei, precum şi a Notei de neconformitate nr. x/11.12.2018, emise de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului la achitarea sumelor reţinute cu titlu de corecţie financiară.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă vizează aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanţele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce priveşte consecinţele pe care le atrage încadrarea reclamantului ca persoană vătămată prin actul administrativ contestat, asupra instanţei competente să judece cauza.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamantul Judeţul Cluj are calitatea de instituţie publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamantul din cauză are calitatea de instituţie publică, acesta se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speţă pârâtul având sediul în municipiul Bucureşti. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincţie în funcţie de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esenţial în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituţie publică.

Deşi în prezenta cauză reclamantul acţionează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincţii în textul de lege care reglementează competenţa, în situaţia în care o instituţie publică are calitatea de reclamantă într-o acţiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanţei de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competenţă teritorială exclusivă în favoarea acestei instanţe.

Interpretarea pe care Tribunalul Bucureşti o dă dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia aceasta nu reglementează situaţia în care atât pârâtul, cât şi reclamantul au calitatea de autorităţi publice, este speculativă, fiind bazată pe o presupusă intenţie a legiuitorului de a distinge între situaţiile în care instituţia publică acţionează în calitate de parte vătămată şi cele în care acţionează ca emitent al actelor atacate. Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situaţia reclamanţilor persoane fizice sau juridice, competenţa trebuie tranşată în raport de dispoziţiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din acelaşi act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului instituţie publică, fără a face distincţiile reţinute de Tribunalul Bucureşti.

Prin urmare, în considerarea calităţii de instituţie publică a reclamantului Judeţul Cluj şi a locului situării sediului pârâtului Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripţia teritorială a municipiului Bucureşti.

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Judeţul Cluj şi pe pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2021.