Exclusion from insolvency practitioners' association for non-renewal of liability insurance: appeal dismissed

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de 17 aprilie 2003, G.S. a chemat în judecată U.N.P.L.R., solicitând anularea deciziei nr. 1/2 din 28 ianuarie 2003, emisă de Consiliul Superior de Disciplină, precum și a deciziei nr. 3/9e/2003 din 14 martie 2003, emisă de Comitetul Național de Conducere al U.N.P.R.L., ca nelegale.

Prin aceste acte administrative de autoritate s-a dispus excluderea definitivă din Uniune, a reclamantului, însoțită de pierderea calității sale de practician în reorganizare și lichidare, la filiala București, pentru neîndeplinirea obligației de reînnoire a poliței de asigurare.

De asemenea, a fost respinsă contestația lui G.S. împotriva măsurii respective.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că ambele acte administrative au fost emise cu încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 79/1999, privind organizarea activității practicienilor în reorganizare și lichidare, precum și a celor cuprinse în Regulamentul de organizare și funcționare a U.N.P.R.L.

În opinia sa, măsura ce trebuia luată pentru neplata unei rate a primei de asigurare, era suspendarea calității de membru și nicidecum pierderea acesteia.

Prin sentința civilă nr. 210/FC din 29 septembrie 2003, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că o atare soluție se impune, întrucât sancțiunea suspendării practicianului în reorganizare și lichidare, este aplicabilă numai în condițiile art. 35 alin. (1) din O.G. nr. 79/1999 și art. 41 din Regulamentul de organizare și funcționare al U.N.P.R.L., aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 298 C/C/1999.

Având în vedere această împrejurare, precum și inexistența unui drept subiectiv legitim al reclamantului, vătămat prin emiterea celor două acte administrative de autoritate, Curtea a concluzionat că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990, pentru admisibilitatea acțiunii.

Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul G.S.

Recurentul a susținut că prima instanță și-a însușit apărările formulate de pârâtă, fără a se referi câtuși de puțin la dispozițiile art. 35 alin. (3) din O.G. nr. 79/1999, conform cărora calitatea de membru al Uniunii se suspendă în cazul neplății primei de asigurare.

Aceste dispoziții sunt aplicabile în cauză, pentru că era vorba de o reînnoire a asigurării și prima de asigurare se reînnoiește anual, ceea ce înseamnă că pârâta putea, cel mult, să-l suspende din calitatea de membru, până la data plății efective a acelei prime.

Critica nu este întemeiată.

Potrivit art. 35 alin. (1) din O.G. nr. 79/1999 privind organizarea activității practicienilor în reorganizare și lichidare, fiecare membru al U.N.P.R.L. este obligat să se asigure profesional, în cadrul casei de asigurări a Uniunii sau la o altă societate de asigurări, într-un termen de 30 de zile de la admiterea în Uniune. În caz de neconformare, membrului respectiv i se va da un termen de grație de 30 de zile de către comitetul de conducere al filialei.

În conformitate cu dispoziția din alineatul următor al articolului, nerespectarea obligației de asigurare de răspundere profesională în acest termen duce la pierderea calității de membru al Uniunii.

Regulamentul de organizare și funcționare al U.N.P.R.L., aprobat de ministrul justiției, prin Ordinul nr. 2986/C/1998, a prevăzut la rândul său, în art. 38 lit. h), că nerespectarea obligației de asigurare de răspundere profesională constituie abatere, sancționată de art. 45, cu excluderea definitivă din Uniune a practicianului.

Susținerea reclamantului, referitoare la incidența prevederilor art. 35 alin. (3) din ordonanță, care instituie măsura suspendării în cazul neplății, primei de asigurare, a fost înlăturată de instanță, ca neîntemeiată, față de reglementarea conținută în textele legale precitate, care stabilesc în mod expres sancțiunea ce operează în astfel de situații și de faptul că polița de asigurare nr. 002681 a fost semnată de G.S., abia la 15 ianuarie 2003.

Această poliță nu putea fi luată în considerare, decât cu începere de la data de 18 februarie 2003, cunoscând că potrivit condițiilor de asigurare ale societății de asigurări G., răspunderea asigurătorului începe după expirarea zilei în care s-a achitat prima de asigurare.

Având în vedere faptul că vechea poliță a reclamantului a expirat la data de 16 decembrie 2002, iar achitarea primei de asigurare s-a făcut la data de 18 februarie 2003, cu chitanța nr. 6603175, fără temei se susține în acțiune și recurs, că sancțiunea excluderii acestuia din Uniunea nu era justificată.

Dispozițiile art. 35 alin. (3) din O.G. nr. 79/1999, nu erau aplicabile, deoarece ele se referă la situația ipotetică în care practicianul ar fi cerut și obținut reînnoirea contractului de asigurare, ceea ce, însă, nu s-a dovedit în prezentul litigiu.

Apreciind, așadar, că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor legale și regulamentare incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.S., împotriva sentinței civile nr. 220/F/C din 29 septembrie 2003, a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2005.