Illegal suspension of tax objection pending criminal investigation without underlying pending judicial judgment on right

Şedinţa publică din data de 2 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 25 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, a solicitat admiterea contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere x/30.09.2015 ca nelegală, cu consecinţa anulării acesteia şi constatarea faptului că suma de 1.205.433 RON, obligaţii fiscale, nu este datorată bugetului de stat, precum şi rectificarea bazei de impunere.

Prin cererea precizatoare depusă la dosarul cauzei, reclamanta a arătat că înţelege să atace şi decizia nr. 2140/8.11.2016, prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă împotriva deciziei de impunere.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 107/F - CONT din 29 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte contestaţia formulată de A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş.

A fost anulată Decizia nr. 2140/8.11.2016 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Serviciul Soluţionare Contestaţii şi s-a dispus soluţionarea şi pronunţarea asupra contestaţiei administrative pe fond.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, respingerea acţiunii ca nefondată, cu menţinerea actelor administrative atacate ca fiind legale şi temeinice.

În motivarea recursului, a arătat că a procedat în mod temeinic la suspendarea soluţionării contestaţiei pe cale administrativă, întrucât prin Ordonanţa nr. 3689/P/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus continuarea urmării penale pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor faţă de un număr de suspecţi persoane fizice şi persoane juridice, fiind identificate 52 de societăţi cu comportament de tip fantomă, care şi-au derulat activitatea în perioada 2009-2014, utilizând acelaşi mod de operare şi cu preponderenţă fiind în relaţii comerciale cu acelaşi partener comercial.

Reclamanta a înregistrat în contabilitate facturi pentru operaţiuni financiare fictive, emise de societăţile care fac obiectul cercetării. Între stabilirea operaţiilor fiscale constatate prin raportul de inspecţie fiscală în baza căruia s-a emis decizia de impunere contestată şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

A mai arătat recurenta că organul fiscal abilitat să soluţioneze contestaţia administrativă nu se poate pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale, având în vedere că organele de inspecţie fiscală au considerat că operaţiunile efectuate au implicaţii fiscale pentru care se ridică problema realităţii operaţiunilor economice declarate, cu consecinţa diminuării impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat admiterea contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere x/30.09.2015, cu consecinţa anulării acesteia şi constatarea faptului că suma de 1.205.433 RON, obligaţii fiscale, nu este datorată bugetului de stat, precum şi rectificarea bazei de impunere. Prin cererea precizatoare depusă la dosarul cauzei, reclamanta a arătat că înţelege să atace şi decizia nr. 2140/8.11.2016, prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă împotriva deciziei de impunere.

Instanţa de fond a admis în parte contestaţia, a anulat decizia nr. 2140/08.11.2016 emisă de ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Serviciul Soluţionare Contestaţii şi a dispus soluţionarea şi pronunţarea asupra contestaţiei administrative pe fond.

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este corectă, cu substituirea parţială a motivării acesteia, în virtutea atribuţiilor conferite instanţei de control judiciar, care poate înlătura argumentele ce nu corespund, în contextul raţionamentului logico-juridic aplicabil speţei.

Astfel, constată că prin decizia nr. 2140 emisă de pârâtă la data de 8.11.2016, cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere nr. x/30.09.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/30.09.2015, s-a dispus suspendarea soluţionării căii administrative de atac, în ceea ce priveşte suma totală de 1.205.433 RON, în baza art. 214 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală.

Instanţa de fond a analizat măsura dispusă de organul de soluţionare prin prisma dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.

Se constată însă că, temei al suspendării contestaţiei administrative îl constituie dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora:

"(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".

Analizând susţinerile recurentei, Înalta Curte constată că temeiul legal al suspendării contestaţiei reţinut în cuprinsul Deciziei nr. 2140/8.11.2016 nu este susţinut de nicio dovadă în acest sens, respectiv că ar exista "un drept care face obiectul unei alte judecăţi" într-o cauză penală aflată pe rolul unei instanţe penale.

În cauză, urmare a sesizării organelor penale de către inspectorii antifraudă, se efectuează cercetări de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind emisă ordonanţa nr. 3689/P/2012 prin care s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani, faţă de suspecţii persoane fizice şi juridice, precum şi instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor şi imobile aparţinând acestor suspecţi, printre care şi S.C. A. S.A., până la concurenţa sumei de 347.119 RON.

Totodată, se consemnează faptul că din aceeaşi ordonanţă rezultă că au fost identificate un număr de 52 societăţi cu comportament de tip fantomă care şi-au derulat activitatea în perioada 2012-2014, utilizând acelaşi mod de operare, concluzionându-se că societatea contestatoare S.C. A. S.A., prin înregistrarea în contabilitate a unor facturi pentru operaţiuni financiare fictive emise de societăţile care fac obiectul cercetării penale, a obţinut un dublu avantaj, respectiv: diminuarea bazei de impozitare a impozitului pe profit, deducerea taxei pe valoare adăugată, fără ca furnizorul care a colectat-o să o achite la bugetul de stat, precum şi deducerea costului mărfurilor, fără ca furnizorul să se fi înregistrat cu impozit pe profit sau venit.

Prin urmare, autoritatea pârâtă nu a motivat şi dovedit soluţia sa privind suspendarea soluţionării contestaţiei, conform art. 214 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală, astfel că hotărârea instanţei de fond de anulare a Deciziei nr. 2140/8.11.2016 este corectă.

În aceste condiţii, contrar celor susţinute de către pârâtă, Înalta Curte constată că organele fiscale au făcut o aplicare eronată a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003. Textul legal menţionat devine operant atunci când soluţionarea cauzei, în tot sau în parte, depinde de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei judecăţi, respectiv atunci când pe rolul instanţelor judecătoreşti există un proces de soluţia căruia ar fi depins decizia pe care ar fi trebuit să o ia organele fiscale în privinţa contestaţiei reclamantei, singura ipoteză admisă de textul legal menţionat anterior.

Prin urmare, concluzia judecătorului fondului în sensul că organul fiscal trebuia să procedeze la soluţionarea pe fond a contestaţiei îndreptate împotriva deciziei de impunere este corectă.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva sentinţei nr. 107/F - CONT din 29 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva sentinţei nr. 107/F - CONT din 29 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iulie 2020.