Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3037/2021 AI generated

Jurisdictional conflict over municipal challenge to EU funding financial correction: application of exclusive territorial rule for public authority plaintiffs under Law 554/2004.

Case Number Decizia nr. 3037/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by ruling that the Bucharest Tribunal, Second Section of Administrative and Fiscal Litigation, is the competent court to hear the case, thereby affirming the competence of the court where the defendant has its headquarters. The dispute arose from the Municipality of Focșani’s challenge against a central ministry regarding administrative acts that imposed a 25% financial correction and a claim of approximately 50,847.50 RON resulting from a European Union non-reimbursable funding contract; the conflicting tribunals (Bucharest and Vrancea) had both declined territorial jurisdiction. The decisive legal basis was Article 10(3) of Law No. 554/2004, as amended by Law No. 212/2018, which establishes exclusive territorial jurisdiction for cases where the plaintiff is a public authority or institution, mandating that the action be brought before the court at the defendant’s domicile or headquarters.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 134 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 10 din Legea nr. 554/2004; Jurisdictional conflict over municipal challenge to EU funding financial correction: application of exclusive territorial rule for public authority plaintiffs under Law 554/2004: Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a menţionat că prin art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se prevede că: reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul/sediul pârâtului.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction territorial jurisdiction fiscal law non-administrative dispute conflict rule application to an administrative authority

Cited Legislation

AI generated
art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004
554/2004, instanţa a concluzionat că în speţă nu autoritatea publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 are calitatea de reclamant, ci pe aceea de pârât, astfel că sunt incidente în cauză prevederile art.
art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
Or, în raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa a concluzionat că în speţă nu autoritatea publică în sensul art.
art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011
(3) teza I respectiv este competentă instanţa de la sediul reclamantei, întrucât potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011, beneficiar poate fi atât o persoană de drept public, cât şi o persoană de drept privat şi nu teza a II-a a art.
art. 134 C. proc. civ
S-a suspendat din oficiu judecarea cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 134 C. proc. civ.
art. 135 alin. (1) C. proc. civ
134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
art. 10 din Legea nr. 554/2004
Înalta Curte constată că, în raport de obiectul litigiului reţinut anterior, sub aspectul competenţei de soluţionare, cauza intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr.
art. 130 alin. (2) din C. proc. civ
Aşa fiind, suntem în prezenta unei necompetenţe teritoriale exclusive, de ordine publică, prevăzută de dispoziţii speciale, pe care părţile nu o pot înlătura, instanţa putând să o invoce din oficiu în condiţiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.
art. 135 alin. (4) C. proc. civ
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.10.2020, reclamantul Municipiul Focşani în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei - Direcţia Generală Programul Operaţional Regional a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 197/26.03.2020 şi a Notei de neconformitate înregistrate sub nr. x/17.12.2019, până la soluţionarea definitivă a capătului de cere privind anularea actelor administrative contestate, precum şi anularea Deciziei nr. 197/26.03.2020 şi a Notei de neconformitate înregistrate sub nr. x/17.12.2019, cu consecinţa înlăturării corecţiei financiare de 25%, respectiv a cuantumului creanţei bugetare ce a fost stabilită în mod greşit în sarcina reclamantului, în valoare de 42.250 RON + TVA 8.597,50 RON.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 485 din 28 ianuarie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Focşani, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei - Direcţia Generală Programul Operaţional Regional în favoarea Tribunalului Vrancea.

Instanţa a constatat că potrivit contractului de finanţare pentru proiectul care a făcut obiectul neregulii constatate, părţi sunt beneficiarul Municipiul Focşani şi Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării şi Administraţiei.

Având în vedere ansamblul dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, instanţa a reţinut că în raportul de drept administrativ dedus judecăţii, nu Municipiul Focşani are calitatea de autoritate publică în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, acesta fiind beneficiarul contractului de finanţare, ci Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării şi Administraţiei, organul de stat care acţionează în regim de putere publică, iar în virtutea competenţei legale, de gestionare a fondurilor europene a şi emis actele administrative care sunt contestate în prezenta cauză, Municipiul Focşani având în speţă calitatea de persoană vătămată.

Or, în raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa a concluzionat că în speţă nu autoritatea publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 are calitatea de reclamant, ci pe aceea de pârât, astfel că sunt incidente în cauză prevederile art. 10 alin. (3) teza I respectiv este competentă instanţa de la sediul reclamantei, întrucât potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011, beneficiar poate fi atât o persoană de drept public, cât şi o persoană de drept privat şi nu teza a II-a a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Prin sentinţa nr. 180 din 1 aprilie 2021, Tribunalul Vrancea, secţia a II a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a admis excepţia necompetenţei teritotiale a Tribunalului Vrancea şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti sectia a-II-a de contencios administrativ.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe şi s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

S-a suspendat din oficiu judecarea cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 134 C. proc. civ.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a menţionat că prin art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se prevede că: reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul/sediul pârâtului.

În opinia Tribunalului Vrancea, reclamanta este neîndoielnic autoritate publică, astfel încât textul de lege mai sus enunţat care stabileşte competenţa de soluţionare, în acest caz, la sediul/domiciliul pârâtul, nu este susceptibil de alte interpretări.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere care vizează suspendarea executării unor acte administrative, emise de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administratiei Publice.

Instanţele aflate în conflict s-au declarat necompetente din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, faţă de aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018 prin raportare la interpretarea dată calităţii de autoritate publică în ceea ce o priveşte pe reclamantă.

Înalta Curte constată că, în raport de obiectul litigiului reţinut anterior, sub aspectul competenţei de soluţionare, cauza intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018 (în vigoare de la data de 02.08.2018, anterior sesizării primei instanţe - 06.08.2020), care prevăd că:

(1) "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(11) Cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluţionează potrivit criteriului valoric". (...)

(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

În ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele de la art. 10 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, care statuează în mod expres că, în situaţia în care reclamant în cauză este o autoritate publică, o instituţie publică sau asimilată acestora, instanţa competentă este cea de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Aşa fiind, suntem în prezenta unei necompetenţe teritoriale exclusive, de ordine publică, prevăzută de dispoziţii speciale, pe care părţile nu o pot înlătura, instanţa putând să o invoce din oficiu în condiţiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin urmare, în considerarea calităţii de autoritate publică a reclamantului Municipiul Focşani şi a locului situării sediului pârâtului Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, care este în municipiul Bucureşti, faţă de cele anterior arătate, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este Tribunalul Bucureşti.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Focşani în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei - Direcţia Generală Programul Operaţional Regional în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia A II-A de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 mai 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.