Revision rejected: EU-law primacy claim barred by res judicata in financial-correction annulment dispute.

Şedinţa publică din data de 19 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la nr. x/2017, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Finanţelor Publice, în principal anularea Deciziei nr. 2/CA/27.01.2017 privind soluţionarea contestaţiei formulate de Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. 5085/20.10.2016, anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. 5085/20.10.2016, în subsidiar anularea în parte, în ceea ce priveşte corecţia financiară aplicată, în sensul reducerii de la 25% la 5% stabilită iniţial, cu reducerea corespunzătoare a creanţei bugetare.

II. Sentinţa pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5069 din 20 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

III. Recursul formulat de reclamant

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii pronunţate de prima instanţă, rejudecarea şi, în principal, admiterea cererii de chemare în judecată, anularea actelor contestate, în subsidiar anularea în parte, în ceea ce priveşte corecţia financiară aplicată, în sensul reducerii de la 25% la 5% stabilită iniţial, cu reducerea corespunzătoare a creanţei bugetare.

IV. Soluţia instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 4048 din 30 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de reclamantul Ministerul Fondurilor Europene, succesor în drepturi şi obligaţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva sentinţei civile nr. 5069 din 20 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi în rejudecare a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 2/CA/27.01.2017 şi Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 20.10.2016 emise de Ministerul Finanţelor Publice.

V. Calea de atac extraordinară exercitată în cauză

Revizuentul Ministerul Finanţelor a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 4048 din 30 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 21 din Legea nr. 554/2004, susţinând că soluţionarea recursului promovat de Ministerul Fondurilor Europene s-a realizat cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată, întrucât, prin decizia a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice asupra unor chestiuni litigioase ce privesc sancţiuni contravenţionale aplicate de ANRMAP în temeiul O.U.G. nr. 34/2006, în condiţiile în care prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/20.10.2016 se sancţionează nereguli conform dispoziţiilor O.G. nr. 79/2003 şi se aplică corecţii financiare în temeiul aceluiaşi act normativ.

Arată revizuenta că Decizia nr. 4048/30.07.2020, încalcă dispoziţiile Regulamentului (CE. Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, în cuprinsul căruia se face o distincţie clară între măsură administrativă şi sancţiune.

Astfel, în timp ce prin procesul-verbal de constatare emis de ANRMAP, s-a dispus o sancţiune contravenţională, prin Nota de constatare nr. x/20.10.2016 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, s-a dispus o măsură administrativă.

Importanta distincţiei între măsură administrativă şi sancţiune contravenţională rezidă în faptul că cele două au regim diferit, este permisă şi legală cumularea sancţiunii, aplicată în cazul de faţă de ANRMAP, prin Procesul-verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor nr. x/02.10.2012, cu măsura administrativă de retragere a unui avantaj nemeritat prin aplicarea de corecţii financiare, în vederea recuperării creanţelor bugetare rezultate din neregula identificată de Ministerul Finanţelor Publice în Nota de constatare nr. x/20.10.2016, această situaţie nereprezentând o încălcare a principiilor securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime.

Astfel, susţine revizuenta, conform titlului II din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995, abaterile/încălcările pot atrage după sine măsuri şi/sau sancţiuni administrative. Astfel, prevederile art. 4 reglementează măsurile, iar art. 5 sancţiunile administrative; în sensul art. 4 din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995, prin măsurile ce pot fi luate în cazul abaterilor, şi anume obligaţia de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat, pierderea totală sau parţială a garanţiei constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj acordat sau în momentul primirii unui avans, urmărindu-se exclusiv retragerea avantajului obţinut, la care se adaugă, dacă acest lucru este prevăzut, dobânda care poate fi calculată pe bază forfetară.

Totodată, se susţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 98 al Regulamentului (CE) 1083 din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune şi de abrogare a regulamentului (CE)1260/1999, statele membre au obligaţia de a identifica neregulile şi de a aplica corecţiile financiare în cauză, acestea putând consta în anularea totală sau parţială a participării publice.

Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 99 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006, în cazul în care statele membre nu îşi îndeplinesc obligaţiile stabilite prin art. 98 mai sus menţionat, Comisia Europeană procedează la aplicarea de corecţii financiare prin anularea totală sau parţială a participării comunitare la un program operaţional.

Prin urmare, având în vedere obligaţiile statului membru de a aplica corecţii financiare ce reprezintă măsuri de natură să asigure repararea unui prejudiciu cert sau potenţial prin recuperarea sumelor plătite în mod necorespunzător însoţite, după caz, de dobânzile de întârziere, din coroborarea art. 70 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 cu prevederile art. 4 din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995, rezultă ca aplicarea corecţiilor financiare reprezintă măsuri prin care se urmăreşte exclusiv retragerea avantajului obţinut ca urmare a constatării unor nereguli/abateri, fără a fi însoţite de sancţiuni în sarcina celor responsabili de săvârşirea neregulilor/abaterilor.

De altfel, în opinia revizuentei, din interpretarea sistematică a prevederilor legale incidente materiei rezultă, fără nicio urmă de echivoc, faptul că legiuitorul naţional, prin dispoziţii exprese cu caracter special, a înţeles să prioritizeze procedura de recuperare a alocaţiilor financiare structurale, cheltuite nejustificat, din perspectiva neregulilor de instrumentare a procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie publică (art. 294 alin. (9) şi 10 din O.U.G. nr. 34/2006), asigurându-se, astfel, că în economia efectelor raporturilor juridice incidente, obligaţiile asumate de România la nivel comunitar în registru pecuniar, prevalează reglementărilor contravenţionale cu caracter punitiv.

Mai mult decât atât, textul de lege comunitar prevăzut de alin. (4) al articolului 4 din Regulamentul CE nr. 2988/1995, elimină orice dubiu cu privire la natura dispoziţiilor de putere publică emise în aplicarea acestui instrument juridic, sens în care se precizează clar faptul că măsurile de corecţie - recuperarea fondurilor structurale cheltuite nejustificat, prin prisma utilizării lor în contextul unor abateri, nu sunt sancţiuni. Sancţiunile îşi găsesc sediul materiei la articolul următor.

Un alt motiv de revizuire este acela că decizia nr. 4048/30/07/2020 ar încălca considerentele incluse în Hotărârea Curţii (Camera a cincea) din 26 mai 2016 (cauzele conexate C-260/14 şi C-261/14) prin care se clarifică această distincţie şi din care rezultă că cele 2 tipuri de sancţiuni au scop diferit, sunt independente, nu sunt interdependente. pot fi cumulative şi în cazul în care una dintre ele este anulată, aceasta nu afectează valabilitatea/viabilitatea celeilalte.

În opinia revizuentei, principiul securităţii juridice impune ca orice situaţie de fapt să fie, în mod normal, apreciată în lumina normelor în vigoare la data producerii dar, deşi legea nouă produce efecte numai pentru viitor, ea se aplică, în lipsa unei derogări, şi efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul legii vechi. Potrivit aceleiaşi jurisprudenţe, nici aplicarea principiului încrederii legitime nu poate împiedica, la modul general, ca o nouă reglementare să se aplice efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare. Verificarea acestui aspect este de competenţa instanţei de trimitere.

În lumina acestor argumente, revizuenta apreciază că raţionamentul care a stat la baza fundamentării Deci­ziei nr. 4048/30.07.2020, ar încălca principiul priorităţii dreptului comunitar, în condiţiile în care, la pronunţarea hotărârii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a avut în vedere că, în speţă, corecţiile financiare aplicate de Ministerul Finanţelor Pu­blice prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/20.10.2016, sunt măsuri administrative în sensul articolului 4 din Regu­lamentul nr. 2988/95, asimilându-le în mod eronat sancţiunilor aplicate de către ANRMAP.

VI. Apărările exercitate în cauză

Deşi legal citat, intimatul Ministerul Fondurilor Europene nu a formulat întâmpinare faţă de cererea de revizuire al cărei conţinut a fost anterior expus.

VII. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Analizând cererea de revizuire cu care a fost învestită, prin prisma motivului de revizuire invocat, a actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite condiţiile pentru admiterea prezentei căi extraordinare de atac, din perspectiva dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Se impune a se preciza cu prioritate că, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004:

"Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată".

Aşadar, revizuirea prevăzută de acest text de lege este tot o cale extraordinară de atac, ca şi cea prevăzută de art. 509 C. proc. civ., numai că motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. şi are menirea de a asigura respectarea de către instanţele de contencios administrativ a principiului priorităţii normelor dreptului comunitar faţă de norma internă, principiu care are şi o consacrare constituţională în art. 148 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) menţionat, reprezintă o modalitate prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanţele naţionale respectă principiul priorităţii dreptului comunitar şi deci, protejarea intereselor persoanelor, care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, este în sensul că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanţa nu a analizat litigiul şi din perspectiva acestui aspect, nu şi în cazul în care revizuentul solicită calificarea sau recalificarea juridică a faptelor din perspectiva aceloraşi prevederi ale dreptului european (inclusiv decizii CJUE) deja analizate de către instanţa care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii.

Altfel spus, revizuentul nu contestă "legea aplicabilă", ci doar consideră că raţionamentul instanţei care a pronunţat hotărârea atacată a fost, din varii motive, eronat şi îi cere să îl reconsidere. Un astfel de demers ar trebui fireşte respins ca inadmisibil, revizuentul urmărind reinterpretarea faptelor şi dreptului deja analizate. Sub acest aspect, paragraful 73 al Deciziei ICCJ nr. 45/2016 este lămuritor: "Dacă dreptul uniunii sau hotărârea interpretativă a CJUE a fost invocată în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi aceasta instanţă a analizat-o, partea nu poate critica soluţia pe calea revizuirii deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date de instanţa de fond sau de recurs. Inadmisibilitatea se impune în această ipoteza întrucât a socoti revizuirea admisibila ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să examineze soluţia instanţei care a pronunţat soluţia supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii. Un asemenea control judiciar se poate realiza numai pe calea de atac de reformare, dat în competenta instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea."

În cauza de faţă, aşa cum s-a menţionat în preambulul prezentei decizii, revizuenţi susţine că decizia împotriva căreia s-a îndreptat calea extraordinară de atac, ar încălca dispoziţiile Regulamentului (CE. Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, în cuprinsul căruia se face o distincţie clară între o măsură administrativă şi o sancţiune, dar şi considerentele incluse în Hotărârea Curţii (Camera a cincea) din 26 mai 2016 (cauzele conexate C-260/14 şi C-261/14) prin care se clarifică această distincţie şi din care rezultă că cele 2 tipuri de sancţiuni au scop diferit, sunt independente, nu sunt interdependente. pot fi cumulative şi, în cazul în care una dintre ele este anulată, aceasta nu afectează valabilitatea/viabilitatea celeilalte.

Aceste susţineri sunt lipsite de suport real, iar revizuirea apare ca fiind nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Prin Decizia nr. 4048 din 30 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a cărei retractare se solicită, instanţa de recurs, admiţând calea de atac şi reformând hotărârea ce a făcut obiectul recursului, a anulat Decizia nr. 2/CA/27.01.2017 şi Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 20.10.2016 emise de Ministerul Finanţelor Publice.

În esenţă, în motivarea acestei soluţii, Înalta Curte a constatat că, pentru aceeaşi autoritate contractantă, acelaşi reclamant din cauza pendinte, acelaşi Contract nr. x/02.06.2011 prin care s-a finalizat procedura de achiziţie publică, aceleaşi cerinţe minime obligatorii stabilite prin Fişa de date a achiziţiei, pentru care s-a constatat, prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/20.10.2016, că ar fi fost de natură să restricţioneze participarea potenţialilor ofertanţi la procedură prin impunerea de criterii de calificare şi selecţie restrictive, cu încălcarea art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, iar din cuprinsul Notei justificative privind alegerea criteriilor de calificare nr. x/06.12.2010 nu ar fi rezultat necesitatea introducerii cerinţelor minime de calificare impuse, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice a încheiat procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x/02.10.2012. pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de dispoziţiile art. 293 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006 cu privire la aceleaşi criterii minime de calificare şi selecţie care formează obiectul Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/20.10.2016

A mai reţinut instanţa supremă că respectivul act de constatare şi sancţionare a fost anulat, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, anterior emiterii Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/29.05.2015, anulată în cadrul contestaţiei administrative, şi a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/20.10.2016, emisă ulterior şi contestată în cauza aflată pe rol; prin sentinţa pronunţată în fond şi decizia pronunţată în recurs, instanţele de judecată învestite cu legalitatea procesului-verbal de contravenţie au stabilit în mod irevocabil că reclamantul autoritate contractantă a dovedit o situaţie contrară celei reţinute în actul sancţionator cu privire la cerinţele impuse în vederea dovedirii capacităţii profesionale.

Astfel, instanţa de recurs a fost îndreptăţită în a aprecia că, în condiţiile în care cea de a doua procedură administrativă, privind Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/20.10.2016, care formează obiectul cererii în anulare formulate de reclamant, soluţionată prin hotărârea pronunţată în primă instanţă, vizează aceeaşi autoritate contractantă, reclamantul din cauza cu care a fost învestită, acelaşi Contract, nr. x/02.06.2011, prin care s-a finalizat procedura de achiziţie publică, aceleaşi circumstanţe de fapt, cerinţele minime de calificare şi selecţie stabilite prin Fişa de date a achiziţiei, chestiunea determinantă pentru soluţionarea cauzei fiind aceeaşi, calificarea acestora ca fiind criterii de calificare şi selecţie restrictive, având în vedere Nota justificativă privind alegerea criteriilor de calificare şi dispoziţiile art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, nu mai putea fi posibilă, sentinţa recurată fiind pronunţată cu încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice întrucât, pentru acelaşi reclamant, printr-o nouă apreciere a aceloraşi fapte şi a aceloraşi dispoziţii legale, s-a revenit asupra aceleiaşi chestiuni litigioase soluţionate şi s-a ajuns la o soluţie contrară celei anterior stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, cea prin care, cu privire la prima procedură, a fost anulat procesul-verbal de contravenţie încheiat pentru aceleaşi aspecte de fapt şi vizând aceeaşi problemă de drept.

Nu este lipsit de semnificaţie a se menţiona nici faptul că, în susţinerea soluţiei sale, Înalta Curte a menţionat tocmai faptul că CJUE a statuat obligaţia instanţelor naţionale de a aplica principiul securităţii juridice şi principiul protecţiei încrederii legitime, în sensul că:

"Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii, principiul protecţiei încrederii legitime şi al securităţii juridice sunt parte a ordinii juridice comunitare. Din acest motiv, aceste principii trebuie respectate de instituţiile Comunităţii, dar şi de statele membre în exercitarea puterilor conferite lor prin directivele Comunităţii" (Hotărârea din 14 septembrie 2006, Elmeka NE/Ipourgos Ikonomikon, C-181/04 şi C-183/04). De asemenea, instanţa supremă a reţinut şi faptul că principiul securităţii raporturilor juridice este unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului şi presupune, printre altele, astfel cum a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ca soluţiile definitive ale instanţelor asupra litigiilor să nu fie rediscutate (Beian împotriva României, Hotărârea din 6 decembrie 2007, nr. 30658/05, pct. 39, Brumărescu împotriva României, Hotărârea din 10 ianuarie 2001, nr. 28.342/95, pct. 61).

În contextul expus, este fără putere de tăgadă că, în contra susţinerilor revizuentei din prezentul dosar, ceea ce a avut în vedere Înalta Curte, în pronunţarea deciziei a cărei retractare se solicită, nu a fost sub nicio formă distincţia între sancţiunea cu caracter contravenţional şi cea cu caracter administrativ şi nici ignorarea faptului că cele două nu se exclud, pot fi cumulative şi anularea uneia nu afectează valabilitatea celeilalte pentru a se putea opune şi susţine încălcarea dispoziţiilor Regulamentului CE nr. 2988/1995 sau a jurisprudenţei comunitare invocate.

Înalta Curte şi-a întemeiat soluţia pe argumentul potrivit căruia, printr-o hotărâre judecătorească anterioară, instanţele judecătoreşti din diferitele grade de jurisdicţie au stabilit cu caracter irevocabil asupra aceloraşi aspecte legate de caracterul restrictiv al cerinţelor de calificare şi selecţie privind aceeaşi procedură de achiziţie publică, acelaşi contract, acelaşi circumstanţe de fapt, aceeaşi autoritate contractantă, care privesc procedura de achiziţie ce a făcut obiectul cauzei în care s-a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită, iar o apreciere ulterioară diferită ar conduce la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, în condiţiile anterior menţionate.

Nu este lipsit de semnificaţie a se menţiona şi faptul că puterea lucrului judecat nu priveşte doar dispozitivul, ci şi acea parte a considerentelor ce sprijină în mod necesar hotărârea instanţei, respectiv acele motive care vin în mod necesar să sprijine, să explice soluţia adoptată de instanţă, motive în absenţa cărora hotărârea ar fi incomprehensibilă. Acestea fac corp comun cu dispozitivul, în absenţa lor soluţia fiind neclară, necunoscându-se limitele judecăţii şi nici aspectele tranşate în mod definitiv, fără posibilitatea reluării discuţiei asupra lor.

În acest context, se impune a se preciza că acele considerente avute în vedere în cauza anterioară prin care s-a anulat procesul-verbal de contestare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x/02.10.2012, considerente referitoare la situaţia contrară celei reţinute în actul sancţionator cu privire la cerinţele impuse în vederea dovedirii capacităţii profesionale, sunt considerente ce s-au bucurat ulterior de puterea lucrului judecat în faţa instanţei învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/20.10.2016, fiind considerente ce au tranşat aspectele respective, de natură să sprijine, să expliciteze soluţia de anulare a procesului-verbal de contravenţie şi pe care Înalta Curte nu putea să le ignore, pentru argumentele anterior expuse.

În raport de motivele invocate în cererea de revizuire, având în vedere toate argumentele expuse, întrucât cererea nu se încadrează în prevederile art. art. 21 din Legea nr. 554/2004 şi nu atrage incidenţa acestui motiv de revizuire, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 513 C. proc. civ., raportat la art. 21 din Legea nr. 554/2004, urmează a o respinge, ca fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire declarată de revizuentul Ministerul Finanţelor împotriva deciziei nr. 4048 din 30 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 mai 2021.