Territorial jurisdiction in administrative disputes: exclusivity of defendant's seat for public institution plaintiffs under Article 10(3) of Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 19 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului.

Prin cererea formulată la data de 11 mai 2020, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub dosar nr. x/2020, reclamantul Municipiul Bistriţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltarii şi Administraţiei, a solicitat:

I. Anularea Deciziei nr. 206 din 27.03.2020 privind soluţionarea contestaţiei formulate de către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bistriţa, înregistrată la M.L.P.D.A. sub nr. x/27.02.2020, emisă de către pârât prin Direcţia Generală POR, Compartimentul Soluţionare Contestaţii.

II. Admiterea contestaţiei formulate împotriva Notei de neconformitate nr. x/09.01.2020 pentru contractul de finanţare încheiat în cadrul Programului Operaţional regional 2014-2020 pentru proiectul "Amenajare spatii verzi în zona Subcetate, Municipiul Bistriţa" cod 124588;

III. Anularea Notei de neconformitate nr. x/09.01.2020 emisă de pârât şi, pe cale de consecinţă, eliminarea corecţiei financiare în procent de 100% din valoarea contractului de servicii de proiectare tehnică şi asistenţă din partea proiectantului nr. 37/23.03.2018, în valoare de 39.140,00 RON, încheiat cu A. S.R.L., corecţie aplicată cu privire la cererea de rambursare nr. x, în valoare totală de 299.665,07 RON;

IV. Obligarea pârâtului la achitarea sumelor aferente corecţiei financiare în procent de 100 %, respectiv în valoare de 39.140,00 RON.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că decizia nr. 206/27.03.2020 prin care i-a fost respinsă contestaţia împotriva Notei de neconformitate nr. x/09.01.2020 pentru contractul de finanţare încheiat în cadrul Programului Operaţional regional 2014-2020, pentru proiectul "Amenajare spatii verzi în zona Subcetate, Municipiul Bistriţa" cod 124588, a fost dată fără o analiză riguroasă a aspectelor de nelegalitate invocate, în cuprinsul acesteia fiind reluate doar argumentele părţilor şi invocându-se aspecte fără nicio legătură cu prezenta cauză.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

2.1 Prima instanţă învestită.

Prin sentinţa civilă nr. 5226/2020 din 23 octombrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Bucureşti a reţinut că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificat prin Legea nr. 212/2018, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel" iar la alin. (3) din acelaşi act normativ, se prevede că "reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului".

În speţă, instanţa a apreciat că nu sunt incidente pentru stabilirea competenţei teritoriale dispoziţiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reţinând că reclamantul nu este autoritatea emitentă a actului administrativ contestat, pentru a se depune acţiunea la instanţa de la sediul destinatarului actului.

S-a mai reţinut că organul care are calitate de autoritate publică şi care acţionează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes legitim public este Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltarii şi Administraţiei, reclamantul fiind un simplu beneficiar al măsurilor dispuse de autoritatea publică, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011.

Pe cale de consecinţă, constatând că litigiul nu se poartă între două autorităţi publice, ci, între o autoritate publică, emitentă a actului administrativ considerat nelegal, având calitatea de pârât în cauză, şi o persoană juridică de drept public ce nu acţionează în regim de putere publică, în calitate de reclamant, cu sediul în municipiul Bistriţa, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa, instanţa de la sediul reclamantului.

2.2. A doua instanţă învestită.

Cauza a fost înregistrată la data de 12 ianuarie 2021 pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. dosar x/2020

Prin sentinţa civilă nr. 22/2021 din data de 19 februarie 2021, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competentei de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Bistriţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Bistriţa a reţinut că demersul judiciar al reclamantului vizează anularea Notei de neconformitate nr. x/09.01.2020 emisă în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, în contextul verificării contractului de finanţare încheiat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 pentru proiectul "Amenajare spatii verzi în zona Subcetate, Municipiul Bistriţa" cod 124588.

Evocând dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile tezei I a alin. (3), textul legal reţinut de Tribunalul Bucureşti ca fiind incident în cauză referindu-se în mod exclusiv la ipotezele în care reclamantul este o persoană fizică sau o persoană juridică de drept privat, neputând fi extinsă aplicabilitatea acestei norme şi în cazul în care reclamantul este persoană juridică de drept public, cum este cazul reclamantului, în accepţiunea art. 96 din O.U.G. nr. 57/2019.

S-a făcut referire la teza a II-a a aceluiaşi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care atribuie competenţa teritorială exclusivă de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului în ipotezele în care reclamantul este autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora.

Definind noţiunea de "instituţii publice locale", art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 statuează:

"denumirea generică, incluzând comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora".

Pornind de la această definiţie, căreia i se circumscrie reclamantul Unitatea Administrativ-Teritorială municipiul Bistriţa în calitate de instituţie publică locală, instanţa a apreciat că în cauză sunt aplicabile, sub aspectul competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei, prevederile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care atribuie competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea pârâtului, fără ca legiuitorul să distingă în funcţie de calitatea pârâtului.

Deşi legiuitorul nu a reglementat în mod expres sub aspectul stabilirii competenţei teritoriale exclusive în cazul litigiilor care se poartă între două autorităţi publice (în sensul conferit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004) sau între o instituţie publică şi o autoritate publică (cu sublinierea distincţiilor realizate de ICCJ între cele două noţiuni prin Decizia nr. 28/2017 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), acest lucru nu înseamnă că nu pot fi aplicate criteriile pe care acesta le-a instituit în conţinutul alin. (3) al art. 10 şi care utilizează ca şi reper exclusiv calitatea reclamantului şi distincţia dintre calitatea de persoană fizică sau persoană juridică de drept privat, pe de o parte (caz în care sunt aplicabile prevederile tezei I a alin. (3) şi calitatea de autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora, pe de altă parte (având aplicabilitate prevederile tezei a II-a), neavând nicio relevanţă dacă pârâtul este o autoritate publică sau nu.

Totodată, au fost evocate dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 conform cărora "Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. şi cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte", ceea ce conduce la concluzia că în situaţiile nereglementate de legiuitor în mod expres sub aspectul competenţei teritoriale în conţinutul Legii contenciosului administrativ, devin aplicabile prevederile C. proc. civ. care, în conţinutul art. 107 consacră ca şi regulă generală aceea a competenţei instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă, în baza art. 135 din C. proc. civ. a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia, suspendându-se, din oficiu, orice altă procedură.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul municipiul Bistriţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a solicitat anularea Deciziei nr. 206 din 27.03.2020 privind soluţionarea contestaţiei formulate de către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bistriţa nr. 34338/27.02.2020, emisă de către pârât prin Direcţia Generală POR, Compartimentul Soluţionare Contestaţii şi a Notei de neconformitate nr. x/09.01.2020 emisă de pârât şi, pe cale de consecinţă, să se dispună eliminarea corecţiei financiare în procent de 100% din valoarea contractului de servicii de proiectare tehnică şi asistenţă din partea proiectantului nr. 37/23.03.2018, în valoare de 39.140,00 RON, încheiat cu A. S.R.L., corecţie aplicată cu privire la cererea de rambursare nr. x, în valoare totală de 299.665,07 RON, precum şi obligarea pârâtului la achitarea sumelor aferente corecţiei financiare în procent de 100%, respectiv în valoare de 39.140,00 RON.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe se referă la stabilirea competenţei teritoriale, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care atribuie competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea pârâtului, în considerarea faptului că reclamantul Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bistriţa se regăseşte în definiţia noţiunii de instituţie publică locală, iar legiuitorul nu distinge după calitatea pârâtului, stabilind competenţa teritorială în mod exclusiv în raport de calitatea reclamantului.

În speţă, pentru stabilirea competenţei trebuie să se pornească de la raportul juridic administrativ concret ce face obiect al cauzei, deoarece dispoziţiile legale incidente în cauză, şi anume art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, menţionează în mod expres faptul că reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora, se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Cum, în speţă, pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei are sediul în Bucureşti, Înalta Curte constată că acestei instanţe îi aparţine competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

4. Temeiul legal al regulatorului de competenţă.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Bistriţa şi pe pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2021.