Casco insurance: market value at the time of theft versus insured sum as the ceiling for indemnity under Art. 2217 Civil Code

Şedinţa publică din data de 19 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 16.02.2018 sub nr. x/2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea Deciziei nr. 12702/31.01.2018 emisă de pârât; obligarea pârâtului la plata sumei de 8.382,32 euro în echivalent RON la data plăţii; acordarea dobânzii legale penalizatoare calculată la echivalentul în RON a sumei de 8.382,32 euro începând cu data de 12.08.2016 când a depus cererea de plată şi până la plata efectivă conform art. 1 pct. 3 coroborat cu art. 3 pct. 2 din ordonanţa nr. 13/2011, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a susţinut că la data de 31.08.2015 a încheiat cu S.C. B. S.A. un contract de asigurare de avarii şi furt a autovehiculelor Casco pentru perioada 01.09.2015-31.08.2016, în vederea asigurării autoturismului Mercedes x cu nr. de înmatriculare NT09JVW cu valoarea de 21.427,38 euro, pentru care a plătit o primă de asigurare de 1.766,56 euro. La data de 18.03.2016 autoturismul a fost furat în timp ce se afla în Italia, fiind deschis dosarul de daună nr. x

Ulterior deschiderii procedurii de insolvenţă a asigurătorului S.C. B. S.A. dosarul de daună a fost preluat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi înregistrat sub nr. x, în cadrul acestuia reclamantul formulând cerere de plată pentru suma de 86.202,35 RON/19.284,64 euro (întrucât în poliţa de asigurare se prevedea că în cazul furtului se stabileşte o franşiză de 10 % din suma asigurată) la data de 12.08.2016.

La data de 16.03.2018 reclamantul a depus cerere de completare a acţiunii principale, solicitând obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi la acordarea dobânzii legale penalizatoare calculată la suma de 50.785,20 RON pentru perioada 12.08.2016 (data depunerii cererii de plată) şi 07.02.2018 (data primirii deciziei nr. 1272/31.01.2018 privind acordarea sumei de 50.785,20 RON) conform art. 1 pct. 3 coroborat cu art. 3 pct. 2 din ordonanţa nr. 13/2011.

Prin decizia contestată a fost admisă parţial cererea de plată, respectiv pentru suma de 50.785,20 RON, fiind respinsă diferenţa de sumă, motivat de faptul că, din analiza documentaţiei aferente cererii de plată s-a stabilit că nu se justifică acordarea sumei de 35.417,35 RON, având în vedere prevederile contractuale cuprinse la art. 2.2 şi 8.19 lit. a) din Condiţiile particulare de asigurare Casco Exclusiv, precum şi dispoziţiile art. 2217 alin. (2) din noul C. civ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4097 din data de 15 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

În esenţă, instanţa de fond a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 2217 C. civ. şi a prevederilor art. 8.16 din Contractul de asigurare facultativă Casco, respectiv Condiţiile particulare privind asigurarea de avarii şi furt, apreciind că în mod legal a admis pârâtul doar în parte cererea de plată, decizia contestată fiind emisă cu respectarea prevederilor legale incidente în cauză.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 483-502 C. proc. civ., art. 1270 şi art. 2217 C. civ., criticând-o pentru nelegalitate. A invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi completată, şi obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces în faţa instanţelor de fond şi de recurs.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, a susţinut recurentul-reclamant că instanţa de fond a pronunţat sentinţa atacată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1270 şi 2217 C. civ.

Dezvoltând motivul de casare invocat, a arătat că nu poate exista o evaluare a bunului în vederea încasării primelor de asigurare, precum şi o altă evaluare efectuată pentru acordarea despăgubirilor, sub acest aspect instanţa de fond înlăturându-i susţinerea în sensul că era îndreptăţit la contravaloarea sumei asigurate, ca urmare a interpretării eronate a prevederilor art. 2217 din C. civ.

A invocat în dovedirea criticilor formulate jurisprudenţa Înaltei Curţi, indicând Decizia nr. 103 din data de 17.01.2013 prin care s-a statuat în sensul că: "Interpretarea corelativă a dispoziţiilor art. 27 din lege, cât şi a prevederilor contractuale conduce fără echivoc la concluzia că despăgubirea nu poate depăşi valoarea cea mai mare reprezentată de suma la care s-a făcut asigurarea. În ceea ce priveşte valoarea bunului…nu poate exista o evaluare a bunului în vederea încasării primelor şi o alta în vederea acordării despăgubirilor. ….pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a despăgubirii în caz de daună, asumată contractual şi corelativă a dreptului de a încasa primele de asigurare."

A considerat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit existenţa unei supraevaluări, menţionând ca punct de reper în analiza supraevaluării valoarea de piaţă a bunului asigurat din momentul daunei. Or, în analiza oricărui caz de supraevaluare trebuie să existe o valoare de asigurare mare, nereală, contrazisă de o valoare reală de piaţă, ambele raportându-se la acelaşi moment, respectiv la momentul încheierii contractului de asigurare.

În opinia sa, interpretarea în sensul considerării valorii de piaţă menţionate la pct. 8.18 din contractul de asigurare ca fiind valoarea de piaţă de la momentul daunei, ar adăuga la lege, în speţă la contractul de asigurare, rezultând astfel o reglementare a instanţei cu privire la termenul de supraevaluare, contrar spiritului legii.

În acest sens solicită a se observa că la data de 18.09.2017 pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat plata ultimelor prime de asigurare, reclamantul achitând suma de 588,84 euro la 25.09.2017 în contul asigurătorului S.C. B. S.A., acest lucru constituind un argument în plus în susţinerea concluziei că valoarea de asigurare a fost identificată corect, neexistând o supraevaluare din moment ce pârâtul a solicitat primele de asigurare conform contractului şi nu la valoarea de piaţă din momentul producerii daunei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal să se constate că recursul este nul, întrucât prin cererea de recurs formulată recurentul nu a indicat critici de nelegalitate în temeiul art. 488 din C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii de fond ca temeinică şi legală.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat în cauză recurentul-reclamant a solicitat, în principal respingerea excepţiei nulităţii recursului, având în vedere că a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate vizând interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2217 şi 1270 C. civ., iar cu privire la argumentele intimatului-pârât invocate pe fondul cauzei a solicitat respingerea acestora ca neîntemeiate.

La termenul de dezbateri din data de 19 mai 2021 Înalta Curte a luat act de precizarea intimatului-pârât, formulată prin reprezentant, în sensul că nu mai susţine excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a argumentelor invocate în apărare de către intimatul-pârât prin întâmpinarea formulată în cauză, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul-reclamant este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Criticile recurentului-reclamant, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 1270 şi art. 2217 din C. civ.. În esenţă, recurentul a expus argumente cu privire la mecanismul de evaluare a bunului asigurat, considerând că în mod greşit a reţinut instanţa de fond existenţa în cauză a unei supraevaluări a bunului asigurat.

Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 12702 din 31.01.2018 Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis în parte cererea de plată formulată de reclamantul A., pentru suma de 50.785,20 RON, respingând restul pretenţiilor, în valoare de 35.417,35 RON. La calcularea despăgubirii autoritatea pârâtă a avut în vedere valoarea de piaţă a autoturismului asigurat, stabilită pe baza sistemului de evaluare a daunelor Audatex, din care a reieşit o valoare de piaţă medie a acestui tip de autoturism, cu toate datele de identificare ale acestuia, în cuantum de 56.428 RON, din care s-a scăzut un procent de 10% franşiză, astfel încât valoarea despăgubirii a fost stabilită la suma de 50.785,2 RON, prin raportare la prevederile art. 2.2, art. 8.16, art. 8,19 lit. a) din Condiţiile Particulare de Asigurare Casco Exclusiv şi art. 2217 alin. (1) C. civ.

La efectuarea acestui calcul pârâtul a avut în vedere kilometrajul autovehiculului de 404.802 km, astfel cum a reieşit din informaţiile oferite de reprezentanţa Mercedes cu privire la autoturismul cu nr. de înmatriculare x serie saşiu x.

Contestând această despăgubire, reclamantul a susţinut că valoarea autoturismului trebuie să fie determinată în funcţie de suma asigurată, care reprezintă valoarea reală a autoturismului la data încheierii contractului de asigurare, respectiv suma de 21.427,38 euro, în baza calculaţiei efectuate de asigurător prima de asigurare fiind de 1.766,56 euro cu franşiza în caz de furt de 10 % din suma asigurată, calculul real rezultat fiind următorul: 21.427,38 - 10%/21.427,38 = 19.284,64 euro în echivalent RON la data plăţii.

Prin urmare, a arătat că din suma de 19.284 euro pârâtul i-a achitat doar suma de 50.785,20 RON, respectiv 10.902 euro la cursul de 4,6582 RON/euro din 31.01.2018, ziua emiterii deciziei.

Instanţa de fond a infirmat susţinerile reclamantului, reţinând că asiguratul este îndreptăţit la o indemnizaţie care nu poate depăşi valoarea de piaţă a autovehiculului asigurat, stabilită la momentul producerii riscului asigurat, ori valoarea reală a acestuia prin raportare la acelaşi moment.

În egală măsură, a reţinut că reclamantul nu a contestat modul de calcul al valorii de piaţă stabilit de pârât şi nici valoarea indemnizaţiei calculate potrivit art. 8.19 lit. a) din contractul de asigurare.

În raport de cadrul normativ incident în cauză şi de elementele de calcul avute în vedere de pârât la stabilirea cuantumului despăgubirii cuvenite reclamantului, Înalta Curte nu poate reţine raţionamentul recurentului-reclamant conform căruia nu ar exista o supraevaluare în condiţiile în care pârâtul a solicitat plata primelor de asigurare conform contractului şi nu la valoarea de piaţă din momentul daunei, sub acest aspect constatând că sunt corecte şi în acord cu prevederile art. 3.1. şi urm. din Condiţiile Generale Casco Exclusiv apărările intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în sensul că achitarea primelor de asigurare restante era necesară pentru încasarea despăgubirilor.

Relevante pe subiectul analizat sunt prevederile art. 2217 C. civ., conform cărora: "(1) Despăgubirea se stabileşte în funcţie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate depăşi valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei şi nici suma asigurată. (2) Părţile pot stipula o clauză conform căreia asiguratul rămâne propriul său asigurător pentru o franşiză, în privinţa căreia asigurătorul nu este obligat să plătească despăgubire."

De asemenea, prin art. 8.16 din contractul de asigurare facultativă Casco, cap. referitor la "Condiţiile Particulare privind asigurarea de avarii şi furt", părţile au stabilit că indemnizaţia nu poate depăşi valoarea de piaţă a autovehiculului asigurat, stabilită la momentul producerii riscului asigurat, valoarea reală a acestuia la acelaşi moment, cuantumul pagubei şi nici suma asigurată, iar prin art. 8.19 lit. a) din aceleaşi condiţii se stabileşte faptul că indemnizaţia va fi calculată prin reţinerea din valoarea daunei a sumei reprezentând franşiza.

Din interpretarea dispoziţiilor legale precitate se desprinde fără echivoc concluzia potrivit căreia cuantumul despăgubirilor solicitate de asigurat nu poate depăşi valoarea de piaţă a autovehiculului asigurat, stabilită la momentul producerii riscului asigurat, ori valoarea reală a acestuia la acelaşi moment, astfel încât nu pot fi reţinute susţinerile recurentului-reclamant, contrare acestei interpretări.

Prin urmare, alegaţia recurentului-reclamant în sensul că din sintagma "şi nici suma asigurată" cuprinsă în alin. (1) teza finală a art. 2217 din C. civ. s-ar înţelege că ar permite asigurătorului să achite şi, implicit, asiguratului să solicite despăgubirea în cuantumul sumei asigurate, este rezultatul propriei interpretări şi nu reflectă voinţa legiuitorului în edictarea acelei norme, aceasta impunându-se a fi interpretată şi aplicată atât în "litera" legii, cât şi în "spiritul" legii.

În referire la critica recurentului privind greşita reţinere a supraevaluării valorii de piaţă a bunului asigurat, susţinând acesta imposibilitatea de a se face o evaluare a bunului în vederea încasării primelor şi o altă evaluare în vederea acordării despăgubirilor, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că sunt relevante prevederile din Regulamentul încheierii poliţelor de asigurare de la S.C. B. S.A., mai exact art. 8.18 din "Condiţii particulare privind asigurarea de avarii şi furt". Potrivit acestor dispoziţii, în situaţia daunei totale, atunci când valoarea sumei asigurate este mai mare decât valoarea de piaţă, asigurătorul va plăti asiguratului diferenţa de primă calculată în funcţie de prima stabilită pentru suma asigurată iniţială şi prima fixată la valoarea de piaţă, dispoziţii care infirmă alegaţiile părţii.

În acest punct este important a se sublinia faptul că, dincolo de legislaţia incidentă în materia asigurărilor si reasigurărilor, reprezentată de Legea nr. 136/1995 şi de Normele Autorităţii de Supraveghere Financiară, esenţial este scopul asigurărilor, atât obligatorii, cât şi, mai ales, a celor facultative, respectiv acela de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma evenimentului asigurat, prejudiciu ce trebuie raportat la elementele concrete de identificare ale fiecărui autovehicul (ex. tipul acestuia, vechimea, nr. km parcurşi etc.), astfel încât să nu se depăşească valoarea autovehiculului de la momentul evenimentului, cum în mod legal a procedat pârâtul în cauza de faţă.

Pentru realizarea acestui deziderat au fost edictate normele din legislaţia secundară incidentă în materie, ale căror prevederi nu pot fi ignorate în procedura de stabilire a existenţei pagubei şi a calculului acesteia.

În acest context se impune concluzia că intimatul-pârât a calculat şi acordat în mod legal despăgubirile în urma evenimentului asigurat, actul administrativ emis de acesta nefiind afectat de vreun viciu de nelegalitate.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că sentinţa de fond a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de reformare prin prisma criticilor de nelegalitate invocate de recurent. În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare calculată la suma pentru care s-a admis cererea, reţine că recurentul-reclamant nu a formulat critici.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Faţă de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant şi va menţine sentinţa de fond atacată ca legală.

Totodată, având în vedere soluţia definitivă de respingere a recursului formulat de recurentul-reclamant ca nefondat, constată că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 4097 din 15 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2021.