Insured Guarantee Fund refusal: failure to prove justified reasons for restoration to the 10-day statutory deadline for contesting administrative decisions

Şedinţa publică din data de 19 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 30.09.2019 sub nr. x/2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea Deciziei nr. 20547/04.07.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor; obligarea pârâtului la plata sumei de 29.925 CHF reprezentând indemnizaţie de asigurare, ca urmare a evenimentului rutier din data de 27.12.2014 şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 135 din data de 3 martie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de repunere în termenul de contestare a deciziei de respingere a cererii de plată, a admis excepţia tardivităţii şi a respins contestaţia reclamantei A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca tardiv formulată.

În esenţă, instanţa de fond a reţinut netemeinicia cererii de repunere în termenul de a formula contestaţie împotriva deciziei de respingere a cererii de plată şi a constatat că reclamanta a formulat contestaţia cu depăşirea termenului de decădere de 10 zile, stabilit de prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborate cu dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 503/2004.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi art. 498 alin. (2) C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate. A solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În dezvoltarea recursului, după o succintă prezentare a situaţiei de fapt, a arătat că în mod greşit a apreciat instanţa de fond situaţia expusă în susţinerea cererii de repunere în termenul de formulare a contestaţiei, considerând că nu ar reprezenta un caz temeinic justificat.

Mai exact, a susţinut că procedura de comunicare a Deciziei nr. 20547 din 04.07.2019, către societatea reclamantă, s-a realizat la sediul din municipiul Slatina, str. x, Bl. Unicer, judeţul Olt, însă aceasta nu a primit-o, confirmarea fiind restituită expeditorului cu menţiunea "destinatar mutat de la adresă" întrucât la sediul respectiv nu mai funcţionează nicio unitate A..

Subliniază că solicitarea de plată formulată la data de 16.04.2019 reprezintă o revenire la cererile anterioare de plată, existând şi alte documente la dosarul de daună deschis în perioada funcţionării societăţii B. S.A., apreciind în acest sens că intimata avea cunoştinţă despre faptul că sediul social al reclamantei este cel din Bucureşti, şoseaua x, sediu indicat inclusiv în cuprinsul certificatului de asigurare.

Face trimitere la prevederile art. 43 din Legea nr. 31/1990, care definesc sucursala unei societăţi comerciale, apreciind că trimiterea deciziei contestate la adresa sucursalei şi nu la sediul social al băncii, mai ales în contextul restituirii plicului cu menţiunea "destinatar mutat de la adresă", echivalează cu neprimirea corespondenţei, constituind astfel un motiv temeinic justificat pentru admiterea cererii de repunere în termenul de formulare a contestaţiei, în temeiul art. 186 alin. (1) C. proc. civ.

Consideră că procedura de comunicare ulterioară, din data de 02.09.2019, nu poate produce efecte faţă de societatea recurentă-reclamantă, deoarece aceasta s-a făcut prin intermediul poştei electronice, unei persoane din cadrul C., unitate diferită de A..

Faţă de considerentele expuse, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare instanţei de fond.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se constate, în principal că recursul este nul întrucât recurenta nu a indicat critici de nelegalitate, iar în subsidiar că recursul este neîntemeiat, hotărârea instanţei de fond fiind temeinică şi legală.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

La termenul de dezbateri din data de 19 mai 2021, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât, reţinând că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici care se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a argumentelor invocate în apărare de către intimatul-pârât prin întâmpinarea formulată în cauză, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta-reclamantă este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În ceea ce priveşte contextul factual, se reţine că la data de 12.03.2008 a fost încheiat un contract de credit (nr. x) prin care numita D. a împrumutat suma de 57.000 CHF pe o perioadă de 24 de ani, 288 rate lunare, în baza căruia aceasta era obligată să încheie şi să reînnoiească cu una dintre societăţile agreate în prealabil de bancă, un contract de asigurare de viaţă care să acopere riscurile de deces din orice cauză şi invaliditate permanentă totală şi parţială din orice cauză, lucru pe care aceasta l-a făcut, conform certificatului de asigurare emis de S.C. B. S.A., valabil începând din data de 16.03.2012 şi până la 15.03.2032.

În urma decesului numitei D. din data de 27.12.2014, survenit în urma unui accident rutier, asigurătorul SC. B. S.A. a înaintat dosarul de daună înregistrat sub nr. x, către Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Prin Decizia nr. 20547/04.07.2019 pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată depusă de societatea reclamantă, reţinând că a fost împlinit termenul de prescripţie în raport de data formulării cererii, 23.04.2019, decizia fiind comunicată reclamantei la adresa menţionată în cererea de plată.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie reclamanta A. S.A., solicitând repunerea în termenul de formulare a contestaţiei, iar pe fondul acesteia anularea deciziei şi obligarea pârâtului la plata sumei de 29.925 CHF reprezentând indemnizaţie de asigurare, urmare a evenimentului din data de 27.12.2014.

Instanţa de fond, analizând cu prioritate temeinicia cererii de repunere în termenul de a formula contestaţie, a reţinut că situaţia de fapt prezentată de recurenta-reclamantă nu reprezintă un caz justificat care să permită repunerea acesteia în termenul de a contesta decizia, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 186 alin. (1) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii contestaţiei, a reţinut instanţa de fond că reclamanta a formulat contestaţia cu depăşirea termenului de decădere de 10 zile prevăzut de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004.

Soluţia instanţei de fond este legală şi urmează să fie menţinută de către instanţa de recurs în considerarea următoarelor argumente:

În literatura de specialitate decăderea este definită ca fiind acea sancţiune procedurală ce constă în pierderea dreptului de a îndeplini un act de procedură, dacă nu a fost respectat termenul imperativ prevăzut de lege sau stabilit de instanţă. Prin urmare, aceasta sancţionează neglijenţa de care a dat dovadă partea care nu şi-a exercitat dreptul procesual înăuntrul termenului peremptoriu, fiind destinată să asigure celeritatea procesului civil.

Potrivit dispoziţiilor art. 185 din C. proc. civ., "(1) Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Prin derogare de la aplicarea sancţiunii decăderii, art. 186 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".

Se observă că norma precitată, care reglementează repunerea în termenul procedural pentru "motive temeinice", nu oferă o definiţie a acestor motive temeinice, ceea ce înseamnă că, pe de o parte sunt lăsate la aprecierea instanţei, iar pe de altă parte, au o componenţă subiectivă şi conjuncturală pronunţată, dar neexclusivă, întrucât la aprecierea lor trebuie să se ţină cont şi de persoana celui ce invocă repunerea în termen, dar şi de circumstanţele de fapt în care acesta s-a aflat.

Astfel, rezultă cu evidenţă că repunerea în termen trebuie înţeleasă ca beneficiul sau favoarea pe care legea o prevede şi instanţa o poate acorda doar atunci când consideră, conform propriei aprecieri, că este cazul.

În speţă, recurenta-reclamantă susţine că Decizia nr. 20547/04.07.2019, contestată în cauză, i-a fost comunicată la sediul din municipiul Slatina, str. x, Bl. Unicer, judeţul Olt, adresă indicată în cererea de plată, însă comunicarea a fost restituită expeditorului cu menţiunea "mutat de la adresă" faţă de împrejurarea că la acel sediu nu mai funcţiona nicio unitate A..

Este de observat că recurenta-reclamantă nu neagă faptul că în ultima cerere de plată nu a indicat noul sediu social al unităţii, situat în Bucureşti, şoseaua x, susţinând, în schimb, că intimatul-pârât ar fi trebuit să aibă cunoştinţă de schimbarea sediului din cererile anterioare de plată sau din alte documente existente în dosarul de daună, inclusiv din cuprinsul certificatului de asigurare.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, potrivit cărora trimiterea deciziei contestate la adresa sucursalei şi nu la sediul social al Băncii, mai ales ca urmare a restituirii plicului cu menţiunea "destinatar mutat de la adresă", echivalează cu neprimirea corespondenţei şi ar constitui motiv temeinic justificat în accepţiunea art. 186 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că situaţia expusă de parte nu poate reprezenta un caz temeinic justificat care să permită repunerea acesteia în termenul de a contesta actul administrativ, câtă vreme nu a probat comunicarea schimbării sediului de la adresa indicată în cererea de plată.

Se impune această concluzie, deoarece, potrivit adagiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans" partea nu se poate prevala pentru susţinerea intereselor sale de propria culpă, în speţă aceea de a nu comunica desfiinţarea sediului de la adresa indicată în cererea de plată şi noul sediu unde doreşte să i se comunice corespondenţa, şi nici să se apere valorificând un asemenea temei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod just a apreciat instanţa de fond inexistenţa în cauză a unui motiv temeinic justificat, care să permită repunerea recurentei-reclamante în termenul de a contesta decizia de respingere a cererii de plată, respingând solicitarea acesteia, astfel încât criticile părţii formulate sub acest aspect sunt nefondate.

În acest context este corectă soluţia instanţei de fond, de admitere a excepţiei tardivităţii contestaţiei, reţinându-se că, raportat la comunicarea efectuată în data de 04.07.2019 la sediul indicat în cererea de plată (restituită la 08.07.2019 cu menţiunea că destinatarul s-a mutat de la adresă), şi data depunerii contestaţiei de către reclamantă, 30.09.2019, contestaţia a fost formulată cu depăşirea termenului de decădere stabilit de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 19 alin. (2) din Legea nr. 503/2004.

Potrivit textelor anterior citate: "În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, în condiţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, conform căruia: "Împotriva deciziei, societatea de asigurare/reasigurare poate face contestaţie la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 10 zile de la data comunicării, sub sancţiunea decăderii.".

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, Înalta Curte, constatând că sentinţa recurată este pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii, motivele invocate prin cererea de recurs de către recurentă nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul recurentei-reclamante, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei atacate ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 135 din 3 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2021.