Appeal dismissed, validating ministry order terminating police service relationship

Şedinţa publică din data de 19 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30.08.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. dosar x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, solicitând anularea Deciziei nr. x din 10.05.2017, recunoaşterea raportului de solicitare a pensionării reclamantului din 29.11.2016, acordarea pensionării şi calcularea drepturilor începând cu data solicitată în raportul menţionat şi nu din 20 ianuarie 2017.

În drept, a invocat Legea nr. 223/2015, art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 4706/05.12.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 01.02.2018, sub nr. dosar x/2018

Urmare completării acţiunii principale, în sensul solicitării anulării şi a Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. II/732/20.01.2017, prin sentinţa civilă nr. 1893 din 05.03.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a admis excepţia necompetenţei materiale pe capătul de cerere privind anularea Ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. II/732/20.01.2017 şi s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă.

Prin decizia nr. 2252/24.05.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, învestită cu pronunţarea regulatorului de competenţă, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul instanţei competente la data de 26.06.2018.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 239 din 22 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca nefondată.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii administrative prealabile, invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, deşi în mod formal reclamantul nu s-a adresat direct pârâtului cu o cerere de revocare a Ordinului MAI nr. II/732/20.01.2017, totuşi, la dosarul Curţii de Apel Bucureşti nr. 6655/2/2017 se află contestaţia acestuia la decizia de pensionare nr. x/10.05.2017, decizie emisă în baza Ordinului MAI contestat, motivele invocate fiind aceleaşi.

Totodată, a apreciat că prezintă relevanţă dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 care, deşi nu sunt aplicabile litigiului, au preluat soluţia de practică judiciară şi au prevăzut în mod expres că în cazul acţiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil, nu este obligatorie plângerea prealabilă.

Pe fondul acţiunii a reţinut, în esenţă, că nu există un temei de drept care să oblige pârâtul Ministerul Afacerilor Interne să emită ordinul de încetare a raporturilor de serviciu la termenul solicitat de petent, iar data încetării raporturilor de serviciu nu putea fi data solicitării reclamantului, întrucât aceasta nu cuprindea manifestarea de voinţă privind opţiunea pentru o altă funcţie.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate. A invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, după o succintă prezentare a modalităţii formării prezentului dosar, ce are ca obiect verificarea legalităţii Ordinului MAI nr. II/732/20.01.2017, a arătat că hotărârea atacată este în parte nelegală, şi anume în ceea ce priveşte respingerea acţiunii pe fond a acesteia.

În dezvoltarea motivului de casare invocat a susţinut că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 69 alin. (1) lit. j) şi art. 2721 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi cele ale art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 76/2016.

Astfel, în mod greşit a reţinut instanţa de fond faptul că raportul personal înregistrat de reclamant sub nr. x/29.11.2016 nu era însoţit de solicitarea sau de refuzul acestuia de a fi numit în funcţiile vacante, astfel cum prevede art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002, întrucât în cuprinsul raportului menţionat reclamantul a precizat în mod expres că nu optează pentru mutarea într-o altă structură a Ministerului Afacerilor Interne şi nici pentru numirea într-o altă funcţie de execuţie de la nivelul instituţiei pârâte, conform ordinei de priorităţi prevăzute de art. 2731 din Legea nr. 360/2002.

Consideră că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit şi dispoziţiile art. 2721 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, care prevăd că încetarea raporturilor de serviciu se dispune şi are loc după expirarea perioadei de punere la dispoziţie sau pe parcursul acesteia, la cererea poliţistului, în condiţiile acestor prevederi legale, judecătorul fondului menţinând ordinul contestat ca fiind legal şi temeinic, deşi acesta a fost emis peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 1 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, nu a ţinut cont de prevederile art. 2721 alin. (1) din Ordonanţa nr. 53/2018, de modificare a art. 2721 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, care prevăd obligaţia Ministerului Afacerilor Interne de a dispune încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului pe perioada punerii la dispoziţie, respectiv ulterior înregistrării raportului nr. x din 29.11.2016, care trebuia soluţionat în termenul legal de 30 de zile.

Arată că la data de 23.11.2016 a procedat la predarea funcţiei şi a documentelor şi bunurilor aflate în gestiune, îndeplinindu-şi astfel obligaţiile prevăzute de art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 76/2016, însă, instanţa de fond nu a ţinut cont de acest aspect şi i-a respins nejustificat solicitarea privind emiterea unei adrese către pârât în vederea comunicării procesului-verbal de predare primire, încălcând prevederile legale menţionate.

În fine, a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe capătul de cerere vizând încetarea raporturilor de serviciu începând cu data de 27.12.2016, considerând că în mod greşit a constatat legalitatea Ordinului MAI nr. II/732/20.01.2017.

3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală.

În esenţă, a arătat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi a prevederilor art. 2721 alin. (1) lit. a) şi art. 73 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea argumentelor prezentate de pârât în apărare, considerând că nu se referă la motivele de recurs invocate, prin aceste argumente doar reiterând punctul de vedere exprimat şi pe fondul cauzei.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a argumentelor invocate în apărare de intimatul-pârât prin întâmpinarea formulată în cauză, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul-reclamant este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În ceea ce priveşte contextul factual, se reţine că reclamantul a supus controlului de legalitate Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. II/732 din 20.01.2017, prin care, în conformitate cu art. 2721 alin. (1) lit. a), art. 69 alin. (1) lit. j) şi art. 73 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, O.U.G. nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi O.U.G. nr. 76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne, s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului cu drept de pensie, începând cu data de 20.01.2017.

Reclamantul a solicitat anularea actului administrativ menţionat, susţinând că la data de 29.11.2016 a depus la Ministerul Afacerilor Interne raportul înregistrat sub nr. x/29.11.2016, prin care a solicitat încetarea raporturilor de serviciu începând cu data de 27.12.2016, cu drept la pensie parţială anticipată. În cuprinsul raportului a arătat că nu este de acord cu numirea într-o altă funcţie din vreo structură a Ministerului Afacerilor Interne, reiterând astfel voinţa sa fermă de a înceta, potrivit solicitării, raporturile de serviciu cu pârâtul, ulterior revenind asupra solicitării soluţionării cererii, prin rapoartele înregistrate la 04.01.2017 şi 12.01.2017.

Însă, la data de 20.01.2017, ministrul de interne a emis Ordinul nr. II/732 prin care a dispus încetarea raporturilor sale de serviciu începând cu 20.01.2017, şi nu cu 29.11.2016 sau cel târziu cu data de 27.12.2016, cum acesta solicitase.

Soluţionând cererea reclamantului, prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea ca nefondată apreciind, în esenţă, că actul contestat a fost emis cu respectarea prevederilor legale incidente cauzei.

Criticile formulate de recurent prin cererea de recurs se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia: casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Sentinţa de fond a fost criticată de recurent, sub un prim aspect, pentru greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, considerând că în mod eronat a reţinut aceasta că Raportul nr. x/29.11.2016 nu era însoţit de solicitarea sau refuzul său de a fi numit în funcţiile vacante.

Este incontestabil că recurentul a întocmit raport la data de 29.11.2016, prin care a solicitat aprobarea încetării raporturilor de serviciu, cu drept la pensie de serviciu anticipată parţial, începând cu data de 27.12.2016, făcând precizarea că nu optează pentru mutarea într-o altă structură a Ministerului Afacerilor Interne şi nici pentru numirea într-o altă funcţie de execuţie de la nivelul instituţiei.

De asemenea, se observă că începând cu data de 23.11.2016 recurentul-reclamant a fost pus la dispoziţia Ministerului Afacerilor Interne, prin Ordinul MAI nr. II/15101/23.11.2016 ca urmare a desfiinţării Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, până la data de 20.01.2017, când i-au încetat raporturile de serviciu cu drept de pensie.

Potrivit art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne, poliţiştii din cadrul departamentului menţionat, desfiinţat în baza acestui act normativ, au fost puşi la dispoziţia Ministerului Afacerilor Interne în condiţiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în vederea numirii într-o funcţie corespunzătoare.

În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002, forma în vigoare în perioada de referinţă, conform cărora încetarea raporturilor de serviciu ale poliţistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 15, au competenţa de acordare a gradelor profesionale şi are loc: j) pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Afacerilor Interne, după expirarea perioadei de punere la dispoziţie sau, pe parcursul acesteia, la cererea poliţistului, în condiţiile art. 2721 alin. (1) atunci când nu s-a putut realiza numirea într-o funcţie.

Aplicând dispoziţiile legale precitate situaţiei de fapt deduse judecăţii, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că pentru a se da curs cererii reclamantului privind încetarea raporturilor de serviciu a fost necesară constatarea imposibilităţii numirii într-o altă funcţie în cadrul procedurii de oferire a unor posturi vacante, potrivit art. 2731 din Legea nr. 360/2002, procedură administrativă desfăşurată la nivelul autorităţii competente ulterior depunerii raportului de către reclamant, astfel încât data încetării raportului de serviciu nu putea fi data formulării cererii acestuia, din moment ce desfăşurarea procedurii administrative reprezenta o condiţie sine-qua-non pentru dispunerea încetării raportului de serviciu.

Sub acest aspect, este corect raţionamentul instanţei de fond, pe care instanţa de control judiciar îl împărtăşeşte, în sensul distincţiei realizate între solicitarea petentului de încetare a raportului de serviciu şi demisie, întrucât solicitarea de încetare a raporturilor de serviciu presupune şi o manifestare de voinţă a administraţiei, care nu putea fi exprimată decât ulterior parcurgerii procedurii administrative, în condiţiile expres prevăzute de normele incidente situaţiei deduse judecăţii.

În acest context, nu pot fi reţinute susţinerile recurentului-reclamant în sensul luării în considerare la emiterea Ordinului de încetare a raporturilor de serviciu, a datei cererii sale din 29.11.2016, câtă vreme luarea unei astfel de măsuri presupunea o analiză efectuată de către persoana competentă să o aprobe.

La momentul respectiv procedura administrativă de oferire a unor posturi vacante, potrivit art. 2731 din Legea nr. 360/2002, nu era încă demarată pentru ca reclamantul să ia cunoştinţă despre posturile vacante la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, în vederea exprimării acordului sau refuzului în cadrul acestei proceduri.

Urmare a desfăşurării procedurii administrative privind oferirea de posturi vacante, concretizată prin emiterea adresei nr. x/16.01.2017 şi având în vedere raportul reclamantului nr. x din 12.01.2017 prin care a precizat că nu îşi exprimă acordul cu privire la numirea pe vreunul din posturile vacante şi raportul nr. x din 29.11.2016 privind solicitarea încetării raporturilor de serviciu, a fost întocmit Ordinul nr. II/732, fiind avizat şi aprobat de către ministrul afacerilor interne la data de 20.01.2017.

În consecinţă, încetarea raporturilor de serviciu a avut loc la data de 12.01.2017, data manifestării de voinţă a Ministerului Afacerilor Interne şi a constatării îndeplinirii condiţiilor legale, sub acest aspect instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, coroborate cu prevederile art. 2721 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ.

Şi în ceea ce priveşte critica recurentului-reclamant referitoare la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 76/2016, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, în mod just reţinând judecătorul fondului faptul că, potrivit prevederilor legale menţionate, reclamantul avea obligaţia predării funcţiei, a bunurilor şi a documentelor aflate în gestiune, în termen de 30 de zile de la data punerii la dispoziţie şi nu anterior.

A mai susţinut recurentul-reclamant că în mod greşit a constatat instanţa de fond legalitatea Ordinului MAI nr. II/732 din 20.10.2017, deşi a fost emis cu încălcarea art. 1 din Legea nr. 554/2004, în sensul nerespectării termenului de 30 de zile, susţineri neîntemeiate având în vedere că pentru emiterea acestuia era necesară parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, norme speciale aplicabile în cauză.

În consecinţă, instanţa de fond a apreciat în mod corect legalitatea Ordinului nr. II/732/20.01.2017 emis de ministrul afacerilor interne, dispunând încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului în urma desfăşurării procedurii administrative obligatorii, în acord cu dispoziţiile legale incidente situaţiei de fapt deduse judecăţii.

6. Temeiul legal şi soluţia adoptată în recurs

Pentru considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, Înalta Curte, constatând că sentinţa recurată este legală, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul,ca nefondat. Va fi menţinută soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii administrative prealabile, invocate de pârât, întrucât niciuna dintre părţile cauzei nu a declarat recurs împotriva acesteia. Totodată, în raport de soluţia definitivă de respingere a recursului formulat în cauză, nu vor fi acordate cheltuielile de judecată solicitate de recurentul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 239 din 22 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2021.