EU-funded project financial correction report annulled for lacking specific legal motivation under EGO 66/2011

Şedinţa publică din data de 19 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Educaţiei Naţionale - Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (succesorul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene), a solicitat anularea Deciziei nr. 30016/25.05.2017 privind soluţionarea contestaţiei emise de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Competitivitate, admiterea contestaţiei administrative formulate de reclamant şi anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din data de 22.10.2015 emis de Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitivitate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3333 din 12 iulie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Educaţiei - Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene); a anulat Decizia nr. 30016 din 25.05.2017 privind soluţionarea contestaţiei, emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Competitivitate şi a admis contestaţia formulată de reclamantă, anulând Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din data de 22.10.2015, emis de Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitivitate.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, criticând-o pentru nelegalitate. A invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în principal admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, în ipoteza în care nu se va constata incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii de fond şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Cu titlu prealabil, sub aspectul termenului de declarare a căii de atac, recurentul-pârât a făcut o expunere succintă a modalităţii în care instituţia a fost înfiinţată şi a prevederilor legale în temeiul cărora este organizată şi funcţionează, respectiv dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 2 din H.G. nr. 52/2018, susţinând că este succesorul în drepturi şi obligaţii al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

A arătat că prin întâmpinarea formulată în cauză a indicat sediul pentru comunicarea actelor de procedură în Bucureşti, str. x, A., locul unde ar fi trebuit să fie comunicată şi recepţionată şi sentinţa de fond.

În realitate, instituţia pârâtă a luat cunoştinţă de conţinutul sentinţei de fond în urma studierii dosarului la arhiva instanţei, având în vedere că aceasta nu a fost comunicată la sediul instituţiei timp de şase luni de la pronunţare, deşi, în cursul lunii decembrie 2018 s-au mai primit la sediul instituţiei comunicări de la alte instanţe.

În lipsa comunicării sentinţei de fond către Ministerul Fondurilor Europene, consideră că termenul de recurs nu a început să curgă faţă de acesta, nefiind astfel incidente dispoziţiile art. 186 C. proc. civ.

3.1. După prezentarea pe scurt a situaţiei de fapt, recurentul-pârât a susţinut primul motiv de casare invocat, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia sentinţa de fond a fost pronunţată fără o motivare care să corespundă rigorilor principiului motivării temeinice a hotărârilor judecătoreşti, prin invocarea de motive contradictorii.

Argumentând acest motiv de nelegalitate recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că sentinţa de fond nu respectă rigorile prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., text care conţine norme imperative, obligaţia judecătorului fiind aceea de a demonstra în scris motivele pentru care a încuviinţat anumite probe şi a luat în considerare anumite susţineri sau apărări şi motivele pentru care le-a respins.

A evocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sub aspectul respectării dreptului justiţiabilului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia CEDO, considerând că acesta nu poate fi efectiv decât dacă "cererile şi observaţiile părţilor sunt în mod real ascultate", cu alte cuvinte să fie în mod concret examinate de către instanţa sesizată.

În speţă, apreciază recurentul-pârât că instanţa de fond nu a motivat hotărârea cu respectarea rigorilor principiului motivării temeinice, reţinând argumente contradictorii în susţinerea concluziei potrivit căreia instituţia pârâtă nu şi-a respectat obligaţia de a motiva în drept actele emise.

Exemplificând argumentele contradictorii, susţine că instanţa de fond, deşi a reţinut că pârâtul nu a invocat niciun temei legal pentru constatarea săvârşirii abaterii de către reclamantă şi justificării corecţiei aplicate, a subliniat că "simpla redare a numărului, a anului şi a denumirii unor acte normative" nu poate fi considerată o motivare în drept, ceea ce semnifică faptul că a invocat temeiuri legale şi că instanţa de fond doar a preluat criticile intimatului-reclamant, fără a dezvolta propriul raţionament.

Totodată, instanţa de fond a folosit argumente străine de natura pricinii, corelând motivarea în drept a corecţiei aplicate cu prevederile art. 5 din contractul de finanţare, pe care îl consideră că face trimitere cu caracter general la prevederi legale, fără a individualiza normele din acele acte, ţinând cont de faptul că au fost aduse critici motivării în drept a procesului-verbal contestat şi nu motivării în drept a contractului de finanţare.

Concluzionând pe acest aspect, a susţinut că instanţa de fond nu a expus un raţionament convingător în justificarea concluziei potrivit căreia instituţia pârâtă nu a invocat niciun temei legal pentru reţinerea în sarcina reclamantului a săvârşirii unei abateri şi justificării corecţiei aplicate, pronunţând o hotărâre care nu creează transparenţă asupra silogismului judiciar ce a stat la baza soluţiei prezentate în dispozitiv.

3.2. În susţinerea celui de-al doilea motiv de recurs invocat, circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, care prevăd indicarea temeiului de drept în conţinutul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare.

A considerat că raţionamentul instanţei de fond, conform căruia indicarea temeiului de drept presupune identificarea dispoziţiilor legale concrete avute în vedere de autoritatea emitentă a actului, în condiţiile în care nu există astfel de prevederi, este strict şi contrar voinţei legiuitorului, în opinia sa elementul fundamental al caracterului succint al motivării actului administrativ fiind cel al legalităţii.

Or, câtă vreme legiuitorul nu a prevăzut expres modalitatea în care trebuie motivat în drept actul administrativ, apreciază că este suficientă motivarea în care se reţin temeiurile legale încălcate prin neregulile constatate în cuprinsul actului administrativ.

A mai susţinut recurentul că intimatul-reclamant nu a invocat şi probat vreo vătămare pe care a suferit-o prin neindicarea temeiurilor de drept în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor, formularea contestaţiei pe cale administrativă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare demonstrând faptul că acesta a înţeles argumentele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului.

De asemenea, sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea principiilor disponibilităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare, în acest sens susţinând că prin acţiunea introductivă reclamantul nu a invocat nemotivarea deciziei de soluţionare a contestaţiei, critica fiind îndreptată exclusiv împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, prin această extindere a criticii şi cu privire la Decizia de soluţionare a contestaţiei instanţa de fond subrogându-se în drepturile şi obligaţiile intimatului-reclamant.

Prin urmare, prin extinderea acestei critici cu încălcarea principiului disponibilităţii, instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, care prevăd că decizia de soluţionare a contestaţiei trebuie să fie motivată, precum şi dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011 în aplicarea cărora instanţa de fond a construit raţionamentul eronat conform căruia, obligaţiei contestatorului de a motiva în drept contestaţia trebuia să îi corespundă obligaţia autorităţii de a motiva în drept răspunsul la contestaţie.

Sub aspectul încălcării principiului contradictorialităţii, solicită a se observa că instanţa de fond nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor nemotivarea în drept a Deciziei de soluţionare a contestaţiei, pentru a-i da posibilitate pârâtului să formuleze apărări.

În plus, consideră că instanţa de fond s-a substituit apărătorului părţii adverse, recalificând critica formulată şi apreciată de intimatul-reclamant ca fiind de netemeinicie, într-o critică de nelegalitate, vizând neîndeplinirea obligaţiei instituţiei pârâte de a motiva în drept actele administrative contestate, cu consecinţa anulării acestora în temeiul dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, în principal ca tardiv formulat, iar în subsidiar ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei de fond ca legală.

La data de 09.05.2019 recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând instanţei de recurs să respingă apărările intimatului-reclamant privind tardivitatea formulării recursului, precum şi a celor ce vizează fondul căii de atac.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii formulării recursului, invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Hotărârile pronunţate în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor sau curţilor de apel, sunt atacate doar cu recurs, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede că:

"Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

În ceea ce priveşte natura căii de atac a recursului, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că "Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept".

Motivarea recursului se realizează, conform art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs, iar potrivit art. 489 alin. (1), recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică.

Motivele pe care se întemeiază cererea de recurs şi dezvoltarea acestora pot fi transmise ulterior declarării recursului, însă numai înăuntrul termenului legal de declarare a recursului, care, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, Legea contenciosului administrativ, este de 15 de zile de la comunicarea hotărârii. Dacă recurentul depune motivele de recurs după expirarea termenului prevăzut de lege, instanţa le va respinge ca tardive şi nu vor fi luate în considerare la analiza legalităţii hotărârii atacate.

În speţă, în urma verificării regularităţii promovării recursului de către recurentul-pârât, Înalta Curte constată că potrivit menţiunii cuprinse la dosar recurs, pârâtul Ministerul Fondurilor Europene a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 3333 din 12.07.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, la data de 31.01.2019, fiind transmis prin fax şi înregistrat la instanţa de fond la data de 01.02.2019.

Comunicarea sentinţei de fond a fost emisă recurentului-pârât Ministerul Fondurilor Europene la sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură din municipiul Bucureşti, str. x, A., fiind restituită instanţei la data de 27.12.2020, cu menţiunea "destinatar mutat" .

La data de 21.01.2019 recurentul-pârât a transmis prin fax o cerere de comunicare a hotărârii, indicând acelaşi sediu procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură din str. x, A., precum şi alte două sedii (Bucureşti, str. x, sector 1 şi Bucureşti, B., Bulevardul x, sector 1), în raport de această solicitare instanţa de fond procedând la recomunicarea sentinţei, primită de parte la data de 7 februarie 2019, la sediile din str. x şi str. x, precum şi la data de 8 februarie 2019, la sediul din B-dul x.

Totodată, la data de 29.01.2019, conform cererii aflate la fila nr. x din vol. II dosar CAB, recurentul-pârât, prin consilier juridic C., a solicitat instanţei de fond aprobarea studierii dosarului şi efectuarea unor fotocopii.

În acest context, având în vedere că din actele existente la dosar nu rezultă că sentinţa de fond a fost remisă părţii urmare comunicării iniţiale emise în luna decembrie 2018, iar intimatul-reclamant nu a probat susţinerea potrivit căreia "ambele părţi fiind instituţii publice din Bucureşti, comunicarea sentinţei recurate s-a realizat şi faţă de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene la aceeaşi dată, 27.12.2018", în raport de dovada comunicării sentinţei de fond (07.02.2019) şi data declarării şi motivării căii de atac promovate în cauză (fax 31.01.2019), Înalta Curte apreciază că recursul a fost formulat în termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, având în vedere incidenţa prevederilor art. 181 C. proc. civ., motiv pentru care va respinge excepţia tardivităţii recursului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate şi de argumentele prezentate în apărare de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene) este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Reclamantul Ministerul Educaţiei Naţionale - Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă s-a adresat instanţei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, solicitând efectuarea unui control de legalitate asupra actului administrativ reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/22.10.2015 emis de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitivitate, cu consecinţa anulării acestuia, precum şi a Deciziei nr. 30016 din 25.05.2017 privind soluţionarea contestaţiei administrative.

Prin procesul-verbal contestat a fost stabilită în sarcina reclamantului o creanţă bugetară în cuantum de 1.284.971,29 RON, reţinându-se că proiectul cu codul SMIS 4442 cu titlul "eŞcoala/21.10.2009" şi proiectul cu codul SMIS 4422 cu titlul "Sprijinirea sistemului educaţional special prin portal educaţional dedicate 21.10.2009" au la bază un portal care este similar, necesitatea dezvoltării a două portaluri pentru cele două proiecte este discutabilă şi tehnologia utilizată şi funcţionalităţile generale ale portalurilor prezintă o mare similaritate.

Reclamanta a contestat actul administrativ susţinând, în esenţă, nemotivarea în drept a corecţiei financiare aplicate, reţinerea eronată a similarităţilor între cele trei proiecte prin exemplificarea acestor similarităţi doar între două proiecte, raţionamentul eronat al pârâtului potrivit căruia existenţa unor funcţionalităţi similare nu conduce la concluzia unei duble finanţări, precum şi aplicarea retroactivă a legislaţiei privind constatarea neregulilor şi stabilirea corecţiilor financiare.

Instanţa de fond a admis acţiunea formulată de reclamant şi a anulat actele administrative contestate, reţinând temeinicia criticii privind nemotivarea în drept a actelor administrative emise de pârât.

5.1. Recurentul-pârât a criticat sentinţa de fond, sub un prim aspect din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind că prima instanţă a pronunţat hotărârea cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., reţinând în justificarea soluţiei pronunţate argumente contradictorii.

În esenţă, acesta a susţinut că instanţa de fond nu a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, pronunţând o hotărâre care nu creează transparenţă asupra silogismului judiciar care trebuie să explice dispozitivul hotărârii şi să permită realizarea controlului judiciar.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: "alin. (1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Conform art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ: "alin. (1) Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;"

În raport de dispoziţiile precitate, instanţa are obligaţia să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.

Pe de altă parte, după cum rezultă din Avizul nr. 11(2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, motivarea trebuie să răspundă pretenţiilor părţilor, adică diferitelor capete de acuzare şi mijloace de apărare, această garanţie fiind esenţială întrucât permite justiţiabilului să se asigure că pretenţiile sale au fost examinate, şi deci, că judecătorul a ţinut cont de ele.

Se observă totodată că această obligaţie a instanţelor judecătoreşti de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat, în acest sens statuând Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudenţa sa.

Potrivit statuărilor instanţei europene, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (paragraful nr. 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt şi de drept aflate la baza controversei, lucru care s-a întâmplat în prezenta cauză, judecătorul fondului analizând în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor şi trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Astfel, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Contrar susţinerilor recurentului potrivit cărora:

"instanţa de fond, deşi a reţinut că pârâtul nu a invocat niciun temei legal pentru constatarea săvârşirii abaterii de către reclamantă şi justificării corecţiei aplicate, a subliniat că "simpla redare a numărului, a anului şi a denumirii unor acte normative" nu poate fi considerată o motivare în drept" ceea ce, în opinia părţii ar constitui motivarea în sine a actului respectiv, Înalta Curte constată că argumentele judecătorului fondului considerate de parte a fi contradictorii, în fapt, justifică şi explică concluzia la care a ajuns instanţa de fond în ceea ce priveşte nemotivarea în drept a actului contestat, respectiv "lipsa dispoziţiilor legale concrete pe care autoritatea le-a avut în vedere la emiterea actului".

În consecinţă, apreciind că instanţa de fond a prezentat argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei pronunţate, Înalta Curte reţine că nu se poate susţine cu suficient temei că hotărârea atacată în prezenta cauză cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, sens în care va respinge criticile recurentului circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ca nefondate.

5.2. Referitor la cel de-al doilea motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nici acesta nu este întemeiat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare.

Într-o primă critică recurentul a arătat că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, care prevăd indicarea temeiului de drept în conţinutul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare.

Concret, consideră că este greşit raţionamentul instanţei de fond potrivit căruia "identificarea dispoziţiilor legale concrete pe care autoritatea le-a avut în vedere la emiterea actului" ar reprezenta o motivare în drept a actului administrativ emis de pârât, în opinia recurentului această interpretare fiind contrară voinţei legiuitorului.

Analizând criticile reclamantei sub acest aspect, Înalta Curte reţine că potrivit art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, "Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare trebuie să conţină următoarele elemente: denumirea autorităţii emitente, data la care a fost emis, datele de identificare a debitorului sau a persoanei împuternicite de debitor, cuantumul creanţei bugetare stabilite în urma constatărilor, motivele de fapt, temeiul de drept, numele şi semnătura conducătorului autorităţii emitente, ştampila autorităţii emitente, posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi autoritatea la care se depune contestaţia, menţiuni privind punctul de vedere al debitorului şi poziţia exprimată de structura de control competentă, (. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .)".

Din această perspectivă, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că din cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nu rezultă încadrarea în temeiul legal a măsurii aplicate, cu privire la temeiurile de drept reţinute instituţia pârâtă menţionând la modul general: O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora; H.G. nr. 519/2014 privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecţiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexa la O.U.G. nr. 66/2011; H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011; H.G. nr. 1287/18.12.2012 cu privire la aplicarea corecţiilor financiare propuse de Comisia Europeană asupra cheltuielilor finanţate din Programul operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice"; H.G. nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structural; Decizia Comisiei nr. 3472/2007 de aprobare a POS CCE; contractele de finanţare x/21.10.2009 şi y/21.10.2009, precum şi anexele acestora.

Argumentarea proprie, descrierea faptei reţinute, individualizarea şi motivarea stării de fapt şi de drept constatate, precum şi a eventualelor sancţiuni care se impun a fi aplicate, cu titlu de corecţii financiare, în sensul strict juridic al cuvântului, înseamnă arătarea în scris a raţiunilor care-i determină pe membrii echipei de control să dispună anumite sancţiuni. Acest demers este o lucrare profesională, pur subiectivă şi presupune o analiză directă şi nemijlocită a stării de fapt şi a celei juridice de către echipa de control.

Îndatorirea de a analiza starea de fapt din perspectiva presupuselor neconformităţi identificate, a încadrării acestora în drept, de a motiva clar, convingător şi pertinent eventualele sancţiuni aplicate constituie o garanţie pentru cei vizaţi în faţa evenimentului arbitrariu al controlului şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita real inspecţia cu care echipa de control este învestită.

Evident, în absenţa unei motivări în drept, nici instanţa de judecată nu poate exercita controlul raţionamentului juridic ce a stat la baza emiterii actului, iar destinatarul actului nu îşi poate adapta în viitor conduita astfel încât să nu mai săvârşească alte nereguli.

În cauză, actul administrativ contestat nu reflectă o analiză proprie, pertinentă şi concludentă de către autoritatea emitentă, a presupuselor neconformităţi şi, implicit, a măsurilor dispuse cu titlu de corecţie financiară, cu individualizarea temeiului de drept incident.

Cum din conţinutul acestuia nu rezultă temeiul legal concret, individualizat în raport de neregula constatată, fiind enumerate exclusiv reglementări generice, Înalta Curte constată că Procesul-verbal contestat a fost întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, consecinţa firească fiind anularea acestui act administrativ, soluţie adoptată în mod just de către instanţa de fond.

Şi în ceea ce priveşte criticile recurentului referitoare la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 şi a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, Înalta Curte constată netemeinicia acestora.

În acest sens este de observat faptul că în mod corect a analizat instanţa de fond legalitatea Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, în raport de prevederile art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, coroborate cu dispoziţiile art. 47 alin. (1) din acelaşi act normativ, constatând lipsa motivării în drept, element esenţial al actului contestat.

Potrivit art. 47 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011: "alin. (1) Contestaţia administrativă se formulează în scris, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanţă şi trebuie să conţină următoarele elemente: c) motivele de fapt şi de drept;".

Tot astfel, dispoziţiile art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011 statuează în sensul că autoritatea publică emitentă a titlului de creanţă se va pronunţa prin "decizie motivată" cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestaţiei sau la respingerea ei, astfel încât decizia trebuie motivată atât în fapt, cât şi în drept, mai ales în condiţiile în care art. 47 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011 prevede în mod expres că printre elementele pe care contestaţia administrativă trebuie să le conţină se regăsesc şi motivele de fapt şi de drept.

Din interpretarea dispoziţiilor legale precitate rezultă cu evidenţă, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, că obligaţiei contestatorului de a motiva în drept contestaţia îi corespunde obligaţia autorităţii de a motiva decizia emisă în contestaţie.

Sub aspectul reliefat, nu se pot reţine susţinerile recurentului în sensul că, procedând la analiza legalităţii Deciziei de soluţionare a contestaţiei, instanţa de fond ar fi depăşit limitele învestirii şi s-ar fi subrogat în drepturile şi obligaţiile intimatului-reclamant, câtă vreme aceasta a fost învestită cu verificarea legalităţii actelor administrative contestate, reclamantul solicitând, atât anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 22.10.2015, cât şi anularea Deciziei nr. 30016 din 25.05.2017 privind soluţionarea contestaţiei administrative.

În egală măsură, nu se poate reţine că instanţa de fond ar fi încălcat principiile contradictorialităţii şi garantării dreptului la apărare, din moment ce partea a avut posibilitatea să formuleze cereri, să propună şi să administreze probe, să pună concluzii cu privire la toate problemele de fapt şi de drept de care depinde corecta soluţionare a procesului.

Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a constatat în mod corect nelegalitatea actelor administrative contestate şi a procedat la anularea acestora, pronunţând o hotărâre cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Faţă de toate considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât şi va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant Ministerul Educaţiei - Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă.

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) împotriva sentinţei civile nr. 3333 din 12 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2021.