Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2940/2021 AI generated

Appeal against suspension order annulled as unfiled for unpaid stamp duty

Case Number Decizia nr. 2940/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Disputes Section) annulled the appellant's appeal as unfiled (netimbrat) against the civil order of 11 December 2019, by which the Timișoara Court of Appeal had suspended the proceedings until the interested party's diligence under Article 411(1)(2) of the Civil Procedure Code; the appeal was dismissed on procedural grounds, leaving the suspension order in force. The dispute arose from an administrative-fiscal case in which the appellant sought review, but the appeal targeted an interlocutory suspension order and was subject to a fixed stamp duty of 20 RON under Article 25(1)(b) of Emergency Ordinance No. 80/2013. The appellant failed to pay the duty despite being notified, did not request re-examination of the fee or fee waivers, and therefore the court applied Articles 486(2)-(3) and 496(1) of the Civil Procedure Code, which require the attachment of proof of payment for an appeal under penalty of nullity, to annul the appeal as netimbrat. The decision is final.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, articolul 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 486 alin. (2) C. proc. civ; Appeal against suspension order annulled as unfiled for unpaid stamp duty: The dispute arose from an administrative-fiscal case in which the appellant sought review, but the appeal targeted an interlocutory suspension order and was subject to a fixed stamp duty of 20 RON under Article 25(1)(b) of Emergency Ordinance No. 80/2013. The appellant failed to pay the duty despite being notified, did not request re-examination of the fee or fee waivers, and therefore the court applied Articles 486(2)-(3) and 496(1) of the Civil Procedure Code, which require the attachment of proof of payment for an appeal under penalty of nullity, to annul the appeal as netimbrat. The decision is final.

Keywords

AI generated
unpaid stamp duty suspension of payments civil annulment Civil Procedure Code grounds for cassation procedural orders

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for the annulment of the appeal.

Art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Sanction of nullity for failure to attach proof of payment of the stamp duty.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Hotărârea ce face obiectul recursului dedus judecăţii

Prin încheierea de şedinţă (civilă) pronunţată în data de 11 decembrie 2019, în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele: " Suspendă judecarea cauzei în baza prevederilor disp.art. 411 alin. (1) pct. 2 N. C. proc. civ., până la stăruinţa părţii interesate, dosaul urmând a fi predat arhivei instanţei.

Cu drept de recurs pe toată durata suspendării.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 decembrie 2019."

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei încheieri - Încheierea Civilă din 11 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal - a declarat recurs revizuientul A., fără a încadra criticile sale în unul sau mai multe din cazurile de casare prevăzute la articolul 488 alin. (1) C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia din data de 06.02.2020 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 18 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate regularitatea învestirii sale cu recursul de faţă, Înalta Curte constată neîndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii, întrucât cererea de recurs nu a fost timbrată legal.

În cauză, având în vedere că recursul vizează o încheiere de suspendare a judecăţii, sunt incidente dispoziţiile art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora " 1) Se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti:

b) încheierea de suspendare a judecării cauzei".

Potrivit art. 1 şi art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, iar potrivit art. 33 alin. (1) din aceeaşi Ordonanţă, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii", iar potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., menţiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiaşi articol este prevăzută sub sancţiunea nulităţii: "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".

Cum recurentul- revizuient A. nu a timbrat anticipat recursul, acestuia i s-a adus la cunoştinţă obligaţia de a timbra cererea de recurs cu suma de 20 Ron, sub sancţiunea anulării, iniţial doar la domiciliul din Arad, str. x, ap,19, judeţ Arad, Adresa emisă de instanţă fiind depusă la cutia poştală a părţii la data de 18.02.2020 (fila x), apoi şi la adresa aleasă pentru comunicarea corespondenţei, din Arad, str. x bloc 61, judeţ Arad, citaţia emisă pentru termenul de judecată de faţă fiind, de asemenea, depusă la cutia poştală a părţii încă din data de 28.12.2020 (dosar), obligaţie căreia nu s-a conformat.

Înalta Curte constată că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru recurentul nu a formulat cerere de reexaminare, astfel cum permit dispoziţiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, partea neformulând nici cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) coroborat cu art. 42 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Astfel, constatând că, în speţă, recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul- revizuient a fost legal citat pentru termenul de astăzi cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 RON, conform art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, însă acesta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, va anula recursul, ca netimbrat, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul recursul formulat de revizuentul A. împotriva încheierii civile din data de 11 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de revizuentul A. împotriva încheierii civile din data de 11 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 18 mai 2021.