Insurance indemnity claim: failure to adjudicate requested testimonial evidence and insufficient factual findings on property condition violate right to defense and contractual exclusion rules

Şedinţa publică din data de 18 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

La data de 15.01.2018 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ, şi Fiscal cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor pentru anularea Deciziei nr. 11982/11.12.2017 emisă de pârât şi obligarea acestuia la plata sumei de 20000 euro sau echivalentul în moneda naţională calculată la cursul BNR la data plăţii.

Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că Tribunalul Bistriţa Năsăud nu este competent în a judeca această cauză, întrucât, conform dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, competenţa materială aparţine Curţii de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 321/2018 pronunţată la data de 10 mai 2018 de Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Urmare declinării de competenţă, dosarul a fost înregistrat la data de 24 mai 2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub acelaşi număr - 62/112/2018.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3905 pronunţată în data de 03 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 3905 din data de 03.10.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., încadrând în drept criticile sale în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul său recurentul A. a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentintei civile nr. 3905/2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018 şi, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instanţe de fond, în subsidiar, pe fond, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi rejudecând pe fond pricina, să se admită acţiunea în contencios administrativ, aşa cum a fost ea formulata si pe cale de consecinţă să se dispună anularea, ca nelegală si netemeinică a Deciziei nr. 11982 din data de 11.12.2017 emisa de Fondul de Garantare a Asiguratilor si pe cale de consecinta, să fie obligat Fondul de Garantare a Asiguraţilor la płata sumei de 20.000 Euro sau echivalentul în moneda naţională calculată la cursul BNR de la data plăţii cu titlu de despăgubiri civile.

A invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea de fond este profund nelegală, fiind consecinţa unei aplicări greşite a legii.

În dezvoltarea criticilor sale, a arătat, în esenţă, recurentul -reclamant că instanţa 1-a privat pe reclamant de dreptul la apărare. Astfel, cauza a fost solutionată pe fond la primul termen de judecata, când instanţa s-a pronunţat cu privire la cererea de probaţiune formulată de părti. Prin actiunea sa, reclamantul a solicitat şi o probatiune testimonială, cu martorii indicaţi prin acţiunea sa. Cu toate acestea, instanţa a încuviinţat cererea de probaţiune cu înscrisuri şi a omis să se pronunţe cu privire la cererea de probaţiune testimonială invocata de reclamant

Cererea de probatiune testimoniala a fost formulata in conditiile prev. de art. 194 lit. "e" teza finala in sensul ca a indicat numele si adresele martorilor si teza probatorie. Din practicaua hotararii atacate rezulta ca instanta s-a pronuntat doar cu privire la proba cu inscrisuri, iar cu privire la cererea de probatiune testimoniala a omis sa se prommte. Cu toate acestea, in considerentele hotararii sale instanta fondului retine o stare de fapt contrara situatiei reale, imprejurare care urma sa fie dovedita cu martorii indicati in cererea de probatiune.

Consideră că acest motiv este de natura a conduce la soluţia de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare aceleiasi instante de fond, pentru administrarea intregului probatoriu solicitat.

Şi pe fondul cauzei consideră că hotărârea este profund nelegală.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a statuat că riscul asigurat s-ar fi produs din cauza faptului ca locuinţa asigurată nu ar fi fost locuita si nici întretinută de către reclamant. Cu alte cuvinte, instanta de fond a reţinut culpa asiguratului în producerea evenimentului asigurat.

Apreciază recurentul - reclamant că aceasta statuare a instanţei fondului este consecinţa unei interpretări greşite a clauzelor contractuale care vizează condiţiile în care se încheie contractul de asigurare şi plata indemnizaţiei în cazul producerii riscului asigurat.

In considerentele hotărârii sale, instanta fondului reţine ca argumente motive care vizează condiţiile de încheiere a poliţei de asigurare. Potrivit art. 6.10 din condiţiile generale privind asigurarea locuintei si continutului "B., pct. "d.l" nu se încheie asigurare si nu se acorda indemnizatii pentru: ...pct. d.l care, din cauza proastei întreţineri, uzurii sau deteriorării, nu mai pot fi folosite conform destinaţiei stabilite prin proiectare/construire/fabricare,

Din interpretarea acestei clauze rezultă că nu se încheie poliţe de asigurare pentru acele construcţii care din fabricaţie nu pot fi locuite. In aceste condiţii este indiscutabil că, în momentul încheierii poliţei de asigurare reprezentantul asiguratorului verifica daca locuinţa asigurată nu este exceptată de la încheierea poliţei de asigurare. In spetă, în momentul încheierii poliţei de asigurare brokerul s-a deplasat la locuinţa din litigiu si a verificat daca aceasta îndeplineşte condiţiile pentru încheierea poliţei de asigurare.

Consideră recurentul că, într-o atare ipoteză nu se poate susţine că poliţa de asigurare s-ar fi încheiat de către reprezentantul asiguratorului pentru o locuinţă exceptată de la condiţiile de asigurare. A accepta un asemenea punct de vedere ar însemna ca asiguratorul să-şi invoce propria culpă la încheierea poliţei de asigurare. Un asemenea punct de vedere nu poate fi acceptat.

In considerentele hotărârii sale, instanta fondului invocă ca motive de respingere a actiunii promovată de reclamant în mod exclusiv motive care vizează condiţiile de încheiere a poliţei de asigurare.

Cele statuate de instanţa fondului, în sensul că la momentul producerii riscului asigurat reclamantul nu ar fi putut locui in imobil, pentru că nu era racordat la reţeaua de energie electrică, sunt nefondate şi se bazează pe opinii personale ale instantei. Susţine astfel recurentul că, faptul că o locuinţă nu este racordată la reţeaua de energie electrică sau la cea de utilităţi, nu constituie o împrejurare de natură să conducă la concluzia ca ea nu poate fi locuită. In primul rând, precizează că locuinţa se află în România şi nu în Elveţia, în ţară fiind nenumarate locuinţe care nu sunt racordate la reţeaua de energie electrică şi care sunt locuite. A accepta un asemenea punct de vedere ar însemna ca cca. 20% din locuinţe să nu fie locuite pe motiv ca nu sunt racordate la reteua de energie electrica, sau la cea de utilitati.

Constructia asigurată era locuibilă şi locuită. Împrejurarea că această construcţie nu era locuită în permanenţă nu poate constitui un motiv de refuz al plăţii indemnizaţiei în cazul producerii riscului asigurat. În ţară sunt multe persoane care deţin mai multe locuinţe şi, evident că proprietarul nu poate locui zilnic in toate imobilele detinute. Majoritatea acestor locuinte sunt asigurate. Detinerea mai multor locuinte de catre aceeasi persoana nu poate constitui un motiv de exceptare a acestora de la încheierea poliţelor de asigurare.

De altfel, în Conditiile generale privind asigurarea locuintelor nu exista un asemenea motiv de exceptare a locuintelor de la încheierea poliţelor de asigurare. Asa cum a precizat şi în declaratiile date cu ocazia întocmirii dosarului de plată a indemnizaţiei de asigurare, detinea o alta casă de locuit în aceeaşi localitate, la o distanţă relativ mică faţă de construcţia la care s-a produs riscul asigurat si zilnic trecea pe la aceasta locuinţă.

Cauza "probabila" a producerii riscului asigurat nu are nici o relevanţă. în procesul-verbal de interventie nr. x din data de 18.09.2012 încheiat de Comitetul local pentru situaţii de urgenţă se face menţiunea la rubrica cauza incendiului "probabil o ţigară". Aceasta nu este o cauza certa, ci este o probabilitate. În conditiile în care locuinţa era racordată la reţeaua de energie electrică, cu siguranţă ca se reţinea ca si cauză probabilă "o cauza electrica". Daca aceasta construcţie era locuită se invoca ca o cauză probabilă faptul ca "nu a fost curatat corespunzator coşul de evacuare a fumului". Toate acestea sunt "cauze probabile". Evident, că cei care au intervenit la incendiu "nu au găsit tigara" care să fi cauzat incendiul. Este de făcut precizarea că în procesul-verbal de interventie nu se face menţiunea că "tigara ar fi fost aruncata peste gard". Împrejurarea retinută în acest proces-verbal sunt pomii fructiferi si nicidecum vegetatia uscată şi frunzele. Probabil că instanţa a concluzionat "existenta" frunzelor datorită pomilor fructiferi mentionaţi în procesul-verbal de interventie.

Consideră recurentul că, cele statuate de judecătorul fondului, în sensul că, dacă reclamantul ar fi fost zilnic la imobilul din litigiu " gardul" şi implicit imobilul nu ar fi luat foc, sau că lipsa vegetaţiei uscate de lângă ar fi făcut imposibilă declanşarea şi propagarea incendiului, sunt nefondate şi nu-şi au nici un suport probatoriu în cauză.

Vizitele dese ale reclamantului nu transformau gardul în unul "ignifug". Locuinţa la care s-a produs riscul asigurat este "la tara". In zonă nu există asfalt, iar vegetatie exista pe langa toate gardurile. Avand in vedere data producerii riscului asigurat, este putin probabil ca vegetatia sau frunzele sa fie "inflamabile". Interpretând aceste "statuari" ale instantei fondului ar insemna că în toate cazurile în care în localitate există vegetaţie sau frunze "uscate" construcţiile sa fie exceptate de la asigurare, sau sa nu se achite indemnizaţia in cazul producerii riscului asigurat.

În acest caz instanţa fondului a " inversat" sarcina probei.

In spetă s-a produs riscul asigurat. In aceste conditii, asiguratul avea obligatia de a face dovada existentei poliţei de asigurare si a producerii riscului asigurat, asiguratorul fiind cel care avea în aceste condiţii sarcina probei de a face dovada indubitabilă că riscul asigurat s-ar fi produs din culpa asiguratului. Ori, cauza retinută prin procesul-verbal de interventie este una "probabilă". In acest proces-verbal nu se retine cu certitudine cauza producerii riscului asigurat. Pe cale de consecinta, consideră că aceasta "menţiune" din procesul-verbal de intervenţie nu poate constitui o probă certă care să excludă obligaţia asiguratorului de achitare a indemnizaţiei.

Împrejurarea că acel imobil nu era locuit " în permanenţă" de către asigurat nu poate constitui prin sine însăşi o cauză de exceptare de la Plata indemnizatiei, motivul invocat de asigurator, în sensul că această constructie "nu putea fi locuită deoarece nu era racordată la reţeua de energie electrică" este o simplă afirmaţie fără nici un suport probator. Pe de alta parte, este de precizat că acesta nu constituie un caz de a nu se încheia poliţa de asigurare sau de a nu se acorda indemnizaţia. Existenţa vegetatiei si a frunzelor "uscate" nu-i este imputabilă asiguratului si ea nu constituie o cauza a producerii riscului asigurat.

Faţă de toate aceste considerente apreciază recurentul - reclamant că, pe fond, actiunea sa este întemeiată şi se impune admiterea ei ca atare.

Raportat la starea de fapt expusă si a motivelor reţinute în considerentele hotararii, apreciază ca aceasta este profund netemeinică şi dată cu încălcarea esentială a legii.

Pe cale de consecinţă, solicită admiterea recursului, în principal casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond pentru administarea probatoriului solicitat, iar in subsidiar, pe fond, solicită admiterea actiunii, ca fiind întemeiată şi obligarea intimatei la plata sumei solicitate.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. a formulat întâmpinare pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în cadrul căreia solicită respingerea recursului şi menţinerea în tot a sentinţei de fond şi pe cale de consecinţă şi Decizia nr. 11982/11.12.2017.

Susţine, în esenţă, intimatul -pârât că, potrivit Capitolului 6 din CONDITIILE DE ASIGURARE s-au instituit excluderi speciale la plată, ce reprezintă evenimente pentru care asigurătorul nu are răspundere contractuală şi este exonerat de Plata indemnizaţiei, iar asiguratorul l-a instiintat pe petent că evenimentul avizat reprezintă excludere specială la plată prevăzută de Cap. 6, art. 6.10 lit. el) din condiţiile generale la polita "B.".

Mai mult, asiguratul a încălcat dispoziţiile Cap. 11 "Obligatiile asiguratului", art. 11.5 lit. a) care stabilesc:

"pe parcursul derulării poliţei, asiguratul este obligat să folosească, să întreţină bunurile în condiţii şi în conformitate cu dispoziliile legale, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat". Or, în cauză nu se poate aprecia că evenimentul s-a produs din cauze neimputabile petentului, atâta timp cât producerea incendiului a fost favorizată şi de starea de degradare şi de părăsire a imobilului, asiguratul făcându-se vinovat prin imprudenţă de producerea riscului de incendiu.

Cum prin procesul-verbal de interventie sus mentionat, s-a stabilita că mijlocul care a produs incendiul l-a constituit o ţigară aprinsă, coroborat cu faptul ca petentul avea obligaţia de întreţinere corespunzatoare a bunului imobil asigurat, pentru evenimentul reclamat nu poate fi angajată răspunderea civilă contractuală a asigurătorului, având în vedere dispozitiile art. 6.10 lit. e)1) coroborat cu art. 1 1 .1 lit. d) si art. 1 1.4 din Conditiile de asigurare, care constituie clauze exoneratoare de răspundere, contractul de asigurare fiind unul facultativ, la care drepturile şi obligaţiile părţilor sunt stabilite prin condiţiile de asigurare.

Pe de alta parte petentul nu a contestat cauzele, împrejurările producerii incendiului, stabilite de către organele competente, astfel încât sunt aplicabile dispozitiile contractuale sus-mentionate, care exonerează asigurătorul de răspundere.

FGA plateste în baza dispozitiilor Legii 213/2015 si ale Normei 16/2015 a ASF, ca urmare a deschiderii procedurii de faliment si nicidecum în baza unei răspunderi contractuale, izvorul obligaţiilor fiind diferite, iar in raport de disp. art. 1350 C. civ., rap. la art. 1270 C. civ., FGA nu preia riscul neexecutării contractului de asigurare.

Consideră intimatul - pârât că hotararea primei instante este temeinică şi legală, sustinerile recurentului-reclamant fiind respinse de prima instanţă.

Astfel, susţine intimatul că, în mod corect, judecătorul de fond a constatat că, în fapt, reclamantul locuia la alta adresa (acolo unde si dormea când a fost anunţat de producerea evenimentului), iar faptul că destinaţia casei era de vacanţă şi era folosită ocazional cu prilejul unor evenimente, nu inseamnă ca imobilul era locuit.

De asemenea, susţine intimatul -pârât că, în mod corect instanţa de fond a constatat, ca: "Nici sustinerea reclamantului ca trecea pe la imobil zilnic nu este sustinută de niciun mijloc de probă şi este contrazisa de faptul ca din actele de constatare ale pompierilor reiese ca focul a pornit de la o ţigara aruncata peste gard ca urmare că, lânga acesta erau frunze şi iarbă uscată. Lipsa vegetatiei pe langa gard ar fi făcut imposibilă declanşarea şi propagarea incendiului".

In consecintă, se poate observa că instanta împartăşeşte punctul de vedere al Fondului de Garantare a Asiguraţilor, în sensul că sunt aplicabile conditiile de asigurare, pct-ul 11.5, asiguratul fiind obligat să folosească şi sa intreţină bunul în bune condiţii şi in conformitate cu dispoziţiile legale, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat. Subliniază intimatul că Fondul procedează la plata indemnizaţiilor/despăgubirilor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorului în faliment cu respectarea condiţiilor de asigurare generale si specifice prevăzute în contractele de asigurare precum şi a normelor aplicabile în materie, în vigoare la data producerii evenimentului asigurat.

Solicită a fi respinse sustinerile recurentului reclamant, în sensul că instanţa 1-a privat pe reclamant de dreptul la apărare, întrucât cauza s-a judecat într-un singur termen. Recurentul-reclamant nu a formulat o cerere în sensul acordării unui termen pentru a-şi angaja apărător. De asemenea, recurentul-reclamant a solicitat prin contestaţie administrarea probei cu înscrisuri si martori, însă după punerea în discuţie a acestora şi considerand că depoziţia unui martor nu poate aduce nimic nou faţă de înscrisurile existente la dosar, instanţa a admis pentru ambele părţi numai proba cu înscrisuri.

În concluzie, susţine că instanta a analizat în mod corect aceasta speţă, iar susţinerile indicate în motivele de recurs nu pot fi primite de către instanţa de control judiciar, acestea nefiind dovedite.

Solicită astfel respingerea recursului şi menţinerea sentinţei de fond.

Răspunsul la întâmpinare

Împotriva apărărilor formulate de intimatul -pârât în cadrul întâmpinării depusă la dosar, recurentul - reclamant A. a formulat Răspuns la întâmpinare, în cadrul căruia se menţionată că susţinerile intimatului, în sensul că recurentul nu ar fi fost privat de dreptul la apărare motivat de împrejurarea că la instanţa de fond cauza a fost soluţionată la un termen de judecată la care nu s-ar fi solicitat acordarea unui nou termen pentru angajarea unui avocat, sunt nefondate şi neprocedurale, invocând dreptul la apărare reglementat de art. 13 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte afirmaţiile intimatului, în sensul că instanţa fondului ar fi pus în discuţia părţilor cererea de probaţiune formulată de reclamant, sunt nefondate, din practicaua încheierii de şedinţă din data de 26 septembrie 2018 rezultând că instanţa a pus în discuţia părţilor doar proba cu înscrisuri şi, considerând că reclamantul nu ar fi solicitat comunicarea dosarului administrativ, ci doar depunerea acestora în instanţă, a constatat cauza în stare de judecată. Din această încheiere, susţine recurentul - reclamant, rezultă că cererea de probaţiune testimonială nu a fost pusă în discuţia părţilor, fiind indiscutabil că recurentul - reclamant a fost privat de dreptul la apărare.

Deopotrivă, mai susţine recurentul că, deşi nu a solicitat comunicarea înscrisurilor, respectiv a dosarului administrativ, intimata -pârâtă avea obligaţia, potrivit art. 150 raportat la art. 149 C. proc. civ., să depună la dosar un exemplar şi pentru comunicare către reclamant şi, chiar dacă acesta nu a fost prezent la acel termen de judecată, respectivele înscrisuri trebuia să-i fie comunicate în baza aceloraşi texte invocate.

Mai susţine recurentul - reclamant că teza probatorie care se tindea a fi dovedită cu martorii propuse era că locuinţa la care s-a produs riscul asigurat era locuită, era întreţinută şi existenţa vegetaţiei uscate nu ar fi fost un factor generator al incendiului. Raportat la această teză probatorie, consideră că proba testimonială propusă era utilă cauzei.

Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţie s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 18 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările din cuprinsul întâmpinării şi de normele legale aplicabile speţei, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, urmând a fi admis, în considerarea următoarelor argumente:

În prealabil, instanţa de control judiciar constată că, desi în cererea de recurs, recurentul - reclamant a invocat doar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în cadrul motivelor de recurs acesta a dezvoltat şi critici ce pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocând faptul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin faptul că instanţa de fond " a omis să se pronunţe cu privire la cererea de probaţiune testimonială invocată de reclamant".

Analizând sentinţa recurată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de control judiciar îl consideră întemeiat, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În cadrul motivelor de recurs, a susţinut recurentul - reclamant că instanţa l-a privat de dreptul la apărare prin aceea că a omis să se pronunţe cu privire la proba testimonială solicitată a fi administrată în cadrul cererii de chemare în judecată.

Analizând dosarul de fond sub acest aspect, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate susţinerile recurentului - reclamant, reţinând că, prin cererea de chemare în judecată acesta a menţionat că, " în probaţiune", înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri, dar şi de proba testimonială, solicitând audierea martorilor C. şi D., " pentru a face dovada că această construcţie a fost renovată, a fost întreţinută şi a fost locuită până la data producerii riscului asigurat".

Or, la primul şi singurul termen acordat în cauză, în şedinţă publică, la data de 26 septembrie 2018, instanţa de fond a admis pentru ambele părţi doar proba cu înscrisuri, reţinând în mod greşit în considerentele încheierii de şedinţă " că nu au fost solicitate alte probe" şi constatând cauza în stare de judecată.

Constată Înalta Curte că, în realitate, instanţa de fond a omis să se pronunţe conform art. 258 raportat la art. 255 C. proc. civ., cu privire la admisibilitatea şi la utilitatea probei testimoniale solicitată de reclamant în cadrul cererii de chemare în judecată, încălcând astfel dispoziţiile art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. conform cărora " 5) Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.

6) Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii".

Deopotrivă, procedând în acest mod, instanţa de fond a încălcat şi dreptul la apărare prevăzut de art. 13 alin. (3) din C. proc. civ., conform căruia " 3) Părţilor să li asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege", precum şi principiul contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 C. proc. civ., care, la alin. (5) prevede că " instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţii şi împrejurările de fapt sau de drept invocate".

Raportat la aceste dispoziţii, judecătorul fondului era obligat să se pronunţe cu privire la admisibilitatea şi utilitatea probei testimoniale, faţă de teza probatorie ce s-a dorit a fi dovedită, menţionată expres în cadrul cererii de chemare în judecată, iar în măsura în care considera că respectiva probă nu este admisibilă, ori nu este utilă, pertinentă şi concludentă pentru soluţionarea cauzei, să o respingă motivat.

Neprocedând astfel, instanţa de fond a încălcat principiul dreptului la apărare şi al contradictorialităţii, cauzându-i recurentului o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei primei instanţe, în vederea rejudecării.

Înalta Curte, analizând considerentele hotărârii recurate, prin raportare la motivele avute în vedere de pârât la emiterea deciziei ce face obiectul litigiului dedus prezentei judecăţi, apreciază că, în esenţă, instanţa de fond şi-a însuşit susţinerile pârâtului, fără a stabili cu certitudine starea de fapt, respectiv starea imobilului la momentul producerii incendiului: dacă era locuit, dacă era degradat, dacă era racordat la reţeaua electrică.

Astfel, având în vedere că înscrisurile existente la dosar nu relevă o situaţie de fapt certă, susţinerile părţilor pe acest aspect fiind contradictorii, Înalta Curte apreciază că se impunea administrarea de probe suplimentare pe acest aspect, eventual a probei cu martori solicitată de reclamant sau a altor probe ce ar fi putut fi solicitate de părţi, dacă instanţa ar fi pus în discuţie necesitatea lămuririi situaţiei de fapt.

În condiţiile în care motivele avute în vedere la emiterea deciziei ce face obiectul litigiului, de respingere a cererii de plată, vizează situaţia de fapt, respectiv starea imobilului, iar, teza probatorie ce s-a dorit a fi dovedită de către reclamant, indicată expres în cererea de chemare în judecată viza tocmai acest aspect, Înalta Curte, având în vedere şi dispoziţiile art. 249 C. proc. civ., conform cărora " cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească", precum şi faptul că înscrisurile existente la dosar nu clarifică pe deplin situaţia de fapt, starea imobilului la momentul producerii incendiului, apreciază că administrarea probei testimoniale ar fi fost utilă, pertinentă şi concludentă în soluţionarea cauzei, tocmai " pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului ..., în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale", dar şi pentru respectarea dreptului la apărare al părţii, în cazul de faţă, al reclamantului ce trebuie să dovedească contrariul celor susţinute în decizia emisă de pârât.

Constată, aşadar, Înalta Curte, că şi criticile recurentului subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt întemeiate, hotărârea atacată fiind consecinţa unei greşite interpretări a clauzelor contractuale convenite de părţi, fundamentată pe baza unui probatoriu insuficient.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. permite formularea recursului "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", iar conceptul "încălcare a legii sau de aplicare greşită a normelor de drept material" implică şi o analiză a sferei de aplicare a unor reglementări de drept material prin raportare la o stare de fapt concretă, inclusiv analiza ignorării unor indicii relevante care pot determina incidenţa unui text legal în speţă.

Prin omisiunea analizei argumentelor reclamantului şi a administrării tuturor probelor care pot permite lămurirea situaţiei de fapt, respectiv starea imobilului la momentul producerii incendiului, instanţa de fond a pronunţat o soluţie pe baza unui probatoriu insuficient pentru a se reţine soluţionarea fondului acestei chestiuni importante.

Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte apreciază că sunt incidente în cauză şi dispoziţiile art. 488 punctul 8 C. proc. civ., pentru verificarea legalităţii soluţiei fiind necesar a fi lămurită starea imobilului la momentul producerii incediului - dacă imobilul era degradat, dacă era locuit, dacă era racordat la reţeaua electrică - raportat la condiţiile de asigurare ce au stat la baza emiterii poliţei de asigurare şi la motivele avute în vedere de intimata -pârâtă la emiterea deciziei de respingere a cererii de plată, ce face obiectul litigiului.

Întrucât în cauză nu a fost pe deplin lămurită situaţia de fapt şi astfel nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate a hotărârii recurate, se impune admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare, reţinând instanţa de control judiciar că aspectele evidenţiate de recurentul - reclamant, cu consecinţe asupra justei soluţionări a cauzei şi pronunţării unei hotărâri judecătoreşti legale şi temeinice, ca act final al dezbaterii judiciare, trebuiau clarificate de instanţa de fond, neputând fi analizate direct în recurs, pentru că acestea ţin de fondul cauzei deduse judecăţii care nu a fost analizat.

Hotărând în baza unui probatoriu insuficient, fără a clarifica toate aspectele învederate, în raport de întregul context al cauzei, şi fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează, aşadar, să administreze toate probele pe care le va considera necesare în vederea stabilirii situaţiei de fapt a imobilului la data producerii incendiului şi lămuririi împrejurărilor dacă acesta era sau nu în stare de degradare sau era sau nu racordat la reţeaua de energie electrică.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În consecinţă, constatându-se incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., urmează a admite recursul, a casa sentinţa civilă recurată şi a trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea lămuririi depline a situaţiei de fapt, prin administrarea probei testimoniale solicitată de reclamant în cererea de chemare în judecată, cu privire la starea imobilului până la data producerii incendiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3905 din 3 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 18 mai 2021.