Exclusive territorial jurisdiction for public institution claimants under Art. 10(3) Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 13 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 09.06.2020, reclamantul Judetul Cluj, în contradictoriu cu părătul Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii şi Administratiei, a solicitat instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna anularea Deciziei nr. 321/04.12.2019 emisă de catre Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei si anularea titlului de creanta constand în Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creantelor bugetare nr. x/09.10.2019, prin care s-a constatat o creanta neeligibila în suma de 29.984,02 RON.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 4976/2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II a de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, teza a II a se referă exclusiv la situaţia in care statul, prin autorităţile publice, este reclamant, competenţa stabilindu-se in favoarea pârâtului, persoană fizică, aflată intr-o stare de inferioritate.

Astfel, în situaţia în situaţia în care configurarea raportului juridic de drept material nu presupune acţionarea în regim de putere publică a unei persoane juridice de drept public, raţiunea tezei a doua incetează să mai existe, textul fiind lipsit de finalitate.

In concluzie, a apreciat tribunalul că persoana juridică de drept public sesizează instanţa de la sediul pârâtului doar în cazul în care acţionează în regim de putere publică.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 773 din data de 24 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de către instanţă din oficiu.

S-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Judeţul Cluj în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a suspendat din oficiu judecata.

A fost înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că normele de competentă reglementate de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sunt de strictă interpretare, iar în prezenta cauză reclamant este Judeţul Cluj, adică o autoritate publică, fiind incidentă teza a doua a dispoziţiei legale.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Judetul Cluj, în contradictoriu cu paratul Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii şi Administratiei, a solicitat instantei anularea Deciziei nr. 321/04.12.2019 emisă de pârât si anularea titlului de creanţă constând în Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creantelor bugetare nr. x/09.10.2019.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă vizează aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanţele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce priveşte consecinţele pe care le atrage calitatea reclamantului instituţie publică de persoană vătămată prin actul administrativ contestat, asupra instanţei competente să judece cauza.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamantul are calitatea de instituţie publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamantul din cauză are calitatea de instituţie publică, acesta se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speţă pârâtul având sediul în municipiul Bucureşti. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincţie în funcţie de obiectul litigiului, de natura raportului juridic dintre reclamant şi pârât, ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esenţial în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituţie publică.

Deşi în prezenta cauză reclamantul acţionează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincţii în textul de lege care reglementează competenţa, în situaţia în care o instituţie publică are calitatea de reclamantă într-o acţiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanţei de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competenţă teritorială exclusivă în favoarea acestei instanţe.

Interpretarea pe care Tribunalul Bucureşti o dă dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia acestea nu reglementează situaţia în care atât pârâtul, cât şi reclamantul au calitatea de autorităţi publice, nu are fundament legal, fiind bazată pe o presupusă intenţie a legiuitorului de a distinge între situaţiile în care instituţia publică reclamantă acţionează sau nu în regim de putere publică.

De asemenea, aceeaşi concluzie rezultă şi din interpretarea istorico-teleologică a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost acestea modificate prin Legea nr. 212/2018 (Pl-x nr. 76/2018, Camera Deputaţilor), întrucât nu s-a avut în vedere "favorizarea părţii care se află într-o poziţie de inferioritate cu statul", interpretare propusă de Tribunalul Bucureşti, ci realizarea unei distribuţii corecte şi clare a cauzelor între instanţe de pe acelaşi palier, evitându-se încărcarea unora în detrimentul celorlalte; eliminarea introducerii aceleiaşi cereri la mai multe instanţe diferite, cereri repetitive, cu sute de reclamanţi care fac imposibilă verificarea acestora, ajungându-se astfel la soluţii diferite; corecta administrare a probelor, precum şi o reducere a cheltuielilor procedurale, aspecte ce vizează acţiuni introduse de persoane fizice şi juridice de drept privat.

Astfel, aplicarea în speţă a tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează exclusiv situaţia reclamanţilor persoane fizice sau juridice de drept privat.

În ipoteza litigiilor introduse de reclamanţi autorităţi publice, instituţii publice sau asimilate acestora competenţa trebuie tranşată în raport de dispoziţiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din acelaşi act normativ, fără a se face distincţiile reţinute de Tribunalul Bucureşti.

Prin urmare, în considerarea calităţii de instituţie publică a reclamantului Judetul Cluj şi sediului pârâtului Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripţia teritorială a municipiului Bucureşti.

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Judeţul Cluj în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2021.