Motion to annul appellate ruling fails as inadmissible; challenge to legal interpretation not material error under art. 503(2) Civil Procedure Code.

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2020

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 23 septembrie 2019, contestatoarea A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 2072 din data de 11 aprilie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015.

S-a solicitat admiterea contestaţiei şi anularea hotărârii atacate, rejudecând recursul.

A invocat contestatoarea, ca motive ale contestaţiei, dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., apreciind că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, şi dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Astfel, în ceea ce priveşte primul motiv al contestanţiei în anulare, a susţinut contestatoarea că la punctul 54 din motivarea instanţei de recurs, s-au avut în vedere pentru admiterea recursului dispoziţiile art. 23 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 86/2006 si dispoziţiile art. 25 alin. (1) din acelaşi act, instanţa de recurs nesesizând, din eroare, si dispoziţiile art. 25 lit. b) din care rezulta în mod expres ca pe cazul de nedemnitate trebuie sa existe o hotărâre judecătoreasca care sa interzică accederea în profesie de practician în insolventa, sau exercitarea acestei funcţii.

Ca atare, deşi contestatoarea a depus la dosar extras din decizia penala nr. 234/27.05.2016 rămasa definitiva, instanţa de recurs nu a sesizat faptul ca i-a fost interzis dreptul de a ocupa doar funcţia de magistrat pe o perioada de 3 ani, şi nu orice altă funcţie juridica sau de alta natura.

A arătat că funcţia de practician în insolventa, este una de utilitate publica, conf. art. 1 din Statutul din 29.09.2007, privind organizarea si exercitarea profesiei de practician în insolventa, si nu una juridica, care de altfel a fost invocat ca motiv de recurs de către recurenta la punctul II.4) pag. 9 din motivele de recurs, asupra căruia nu s-a pronunţat instanţa.

Cu privire la cel de-al doilea motiv al contestaţiei în anulare, a susţinut contestatoarea că instanţa a omis a se pronunţa asupra motivului de recurs de la pct. II 4) pagina 9 "Profesia de practician în insolventa este o profesie cu caracter juridic", astfel fiind îndeplinite în cauza dispoziţiile art. 503 pct. 3 din C. proc. civ.

De asemenea, nu s-a pronunţat nici asupra motivului de recurs de la punctul II privind modalitatea de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, fata de dispoziţiile exprese ale art. 69 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolventa, instanţa de recurs rezumându-se a le enumera, fără a le motiva în decizia atacata.

Motivarea instanţei de recurs este redata începând cu pct. 36 pana la pct. 56 inclusiv, din care nu se poate retine o motivare a motivelor de recurs invocate de recurenta.

De asemenea, instanţa de recurs si-a bazat motivarea pe cazul de nedemnitate prevăzut la art. 25 pct. l care nu a fost invocat ca motiv de recurs de recurenta.

2. Hotărârea atacată

Prin Decizia nr. 2072 din data de 11 aprilie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015 s-a admis recursul formulat de pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România împotriva sentinţei civile nr. 1336 din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

A fost casată în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare, s-a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Au fost menţinte în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Un prim temei de drept al contestaţiei în anulare indicat de titulara cererii este art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit textului de lege citat, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (…) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Contestatoarea arată că decizia pronunţată în recurs este rezultatul unei erori materiale, întrucât instanţa de recurs nu a sesizat si dispoziţiile art. 25 lit. b) din O.U.G. nr. 86/2006 din care rezulta în mod expres ca asupra cazului de nedemnitate trebuie sa existe o hotărâre judecătoreasca care sa interzică accederea în profesie de practician în insolventa, sau exercitarea acestei funcţii.

Pe calea contestaţiei în anulare, care este o cale extraordinară de atac de retractare, având ca ipoteză, în cazul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., producerea unei confuzii, a unei erori asupra unor date materiale importante ale cauzei, hotărâtoare pentru dezlegarea dată cauzei prin decizia pronunţată, nu pot fi formulate critici care urmăresc reformarea soluţiei. Nu poate fi invocată nelegalitatea deciziei, respectiv interpretarea greşită de către instanţa de recurs a normelor de drept material şi procesual incidente.

În doctrina relevantă procesual civilă, sintagma "greşeală materială" a fost analizată prin opoziţie cu greşeală de judecată, prin eroare materială, în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., se înţelege greşeala materială evidentă în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului.

Or, ceea ce urmăreşte contestatoarea este reformarea hotărârii, arătând că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile O.U.G. nr. 86/2006, astfel că demersul său este inadmisibil.

In ceea ce priveşte motivul contestaţiei întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de recurs respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, Înalta Curte reţine, de asemenea, că motivele invocate nu se încadrează în textul de lege.

Pe de o parte, este imperios necesar să se facă distincţie între motive şi argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent (motive arătate în mod expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.), iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină.

Pe de altă parte, textul art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. are în vedere exclusiv ipoteza omisiunii de a cerceta motive de recurs, partea care poate face contestaţie in anulare pe acest motiv fiind doar recurentul.

Această cale de atac nu este deschisă intimatului din recurs, cât priveşte acest motiv de contestaţie în anulare, in acest sens fiind atât doctrina cât şi practica judiciară a instanţelor.

Faţă de cele de mai sus, cum în speţă, motivele formulate nu se circumscriu dispoziţiilor art. 503 alin. (1) pct. 2 sau 3 din C. proc. civ., contestatoarea urmărind, în realitate, o rejudecare a recursului pentru motive nepermise de lege, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 2072 din data de 11 aprilie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2020.