Software service payment dispute: recourse dismissed as inadmissible against final second-instance decision
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appellant’s recourse as inadmissible, leaving in force the second-instance decision that had reversed the first-instance award in favor of the local administrative authority. The dispute arose from a civil claim for payment of unpaid software services and late penalties filed by a private company against a municipal authority; after the tribunal initially granted the claim and the appeals court subsequently dismissed it on a re-hearing via recourse, the company attempted to challenge the final second-instance decision via recourse. Relying on the principle of legality and specific procedural norms, the court held that because the subject matter involved a decision already rendered on recourse which was final under the governing administrative and civil procedure codes, no further recourse was available, thereby rejecting the appeal as procedurally improper.
Legislator headnote
AI generatedart. 7 din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Software service payment dispute: recourse dismissed as inadmissible against final second-instance decision: Împotriva deciziei menţionate la pct. I.2, a formulat recurs reclamanta Societatea Programul pentru Aplicaţii Bugetare, intemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 4 şi 5 din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 23 iunie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin sentinţa civilă nr. 1467/CA/26.09.2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea de valoare redusă formulată de reclamanta Societatea Programul pentru Aplicaţii Bugetare S.R.L., prin administrator A., în contradictoriu cu pârâta UAT Comuna Dumbrăviţa, prin Primar şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.445,20 RON reprezentând contravaloare servicii software pentru perioada 30.10.2015-29.10.2016, precum şi penalităţi de întârziere de 0,95%/zi aferente sumei de mai sus începând cu data de 06.04.2016 şi până la achitarea integrală a debitului, precum şi suma de 200 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta UAT Comuna Dumbrăviţa a declarat apel indicat de hotărârea atacată, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei şi respingerea acţiunii.
În şedinţa publică din data de 18.01.2018 a fost recalificată calea de atac exercitată de către pârâta Comuna Dumbrăviţa împotriva sentinţei nr. 1467/CA/26.09.2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din apel în recurs.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Decizia nr. 194 din 1 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis recursul formulat de pârâta UAT Comuna Dumbrăviţa, prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 1467/CA/26.09.2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi, în rejudecare:
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta Societatea Programul pentru Aplicaţii Bugetare S.R.L., prin administrator A., în contradictoriu cu pârâta UAT Comuna Dumbrăviţa, prin Primar.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei menţionate la pct. I.2, a formulat recurs reclamanta Societatea Programul pentru Aplicaţii Bugetare, intemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 4 şi 5 din C. proc. civ.
S-a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei instanţei competente in vederea judecării apelului.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând decizia in raport de prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este inadmisibil, în considerarea celor în continuare arătate.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 7 din C. proc. civ.:
"(1) Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din acelaşi Cod:
"Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile", obligativitatea de respectare a principiului legalităţii decurgând primordial din prevederile constituţionale care statuează că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii (art. 124-129 din Constituţia României).
Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
În ceea ce priveşte recursul, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că sunt supuse acestei căi de atac hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri, în cazurile expres prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Astfel, decizia nr. 194 din 1 februarie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost pronunţată in calea de atac a recursului, soluţia dată fiind definitivă, deci nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant Programul pentru Aplicaţii Bugetare împotriva Deciziei nr. 194 din 1 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2020.