Cassation appeal withdrawn after suspension pending legal interpretation, leaving lower court's procedural order in force
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice took act of the appellant's withdrawal of the appeal, thereby leaving in force the lower court’s order suspending the proceedings pending the publication of a relevant legal interpretation decision. The dispute concerned a procedural challenge to an appellate court's refusal to reinstate a case on the docket, which had been suspended due to the relevance of a separate question of law referred to the High Court by another appellate jurisdiction. The decisive legal basis was Article 463(1) of the Code of Civil Procedure, under which the court recharacterized the appellant's request as a waiver of the right of appeal (achiesare), applying the principle of disposability to validate the unilateral termination of the cassation instance without judicial review of the merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 22 alin. (4) din C. proc. civ; Cassation appeal withdrawn after suspension pending legal interpretation, leaving lower court's procedural order in force: Deşi sub aspectul formei, recurentul - reclamant şi-a intitulat cererea ca fiind o "renunţare la recurs", Înalta Curte, fiind datoare în virtutea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., de a da o calificare juridică corectă a actului, în raport de voinţa reală a părţilor cu privire la efectele cererii de renunţare, constată că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 463 alin. (1) teza a II a din C. proc. civ., care reglementează Achiesarea la hotărâre ca reprezentând renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 23 iunie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cauzei
Prin încheierea din 15 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018 s-a respins cererea formulată de intimatul - reclamant A. de repunere a cauzei pe rol şi s-a menţinut soluţia de suspendare a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că modul de soluţionare a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea problemei de drept in dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bacău prezintă relevanţă în cauză inclusiv sub aspectul considerentelor ce vor fi evidenţiate în decizia pronunţată de ÎCCJ, iar suspendarea iniţială a cauzei s-a dispus până la publicarea deciziei nr. 51/11.11.2019 în Monitorul Oficial al României.
Recursul formulat
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului şi dispunerea repunerii pe rol a cauzei în vederea continuării judecăţii.
La data de 4 februarie 2020 recurentul - reclamant a formulat cerere de renunţare la recursul formulat.
Prin punctul de vedere depus la data de 26 martie 2020 intimatul pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a precizat că nu se opune cererii de renunţare la recurs.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea recursului, constată faptul că recurentul - reclamant a formulat cerere de renunţare la judecata recursului prin declaraţia depusă la data de 4 februarie 2020.
Manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recuretului, care nu este supus cenzurii instanţei de judecată, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.
Deşi sub aspectul formei, recurentul - reclamant şi-a intitulat cererea ca fiind o "renunţare la recurs", Înalta Curte, fiind datoare în virtutea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., de a da o calificare juridică corectă a actului, în raport de voinţa reală a părţilor cu privire la efectele cererii de renunţare, constată că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 463 alin. (1) teza a II a din C. proc. civ., care reglementează Achiesarea la hotărâre ca reprezentând renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.
În raport de dispoziţiile legale mai sus arătate, Înalta Curte va lua act de cererea recurentului - reclamant A. de renunţare la judecarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de cererea recurentului - reclamant A. de renunţare la judecata recursului declarat împotriva încheierii din 15 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2020.