Scope of Insurers’ Guarantee Fund liability: evidentiary burden for material damages and equitable assessment of moral damages

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 22.12.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în parte a Deciziei nr. 11489/23.11.2017, admiterea în totalitate a cererii de plată şi obligarea pârâtului la plata sumei de 232.807,50 RON (din care suma de 10.307,50 RON reprezintă daune patrimoniale, iar suma de 222.500 RON reprezintă daune nepatrimoniale).

2. Soluţiile instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din 23 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca neutilă soluţionării cauzei, proba cu expertiza medico-legală, prima instanţă reţinând, pe de o parte, înscrisurile medicale şi raportul de constatare medico-legală deja depuse la dosar, din care reies aspectele a căror dovadă se tinde a se face prin proba cu expertiză propusă, iar pe de altă parte, prejudiciile nepatrimoniale învederate prin cererea de plată şi prin cererea de chemare în judecată, precum şi perioada avută în vedere şi art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015 privind posibilitatea formulării unor noi cereri de plată în cazul unor prejudicii ivite ulterior.

Prin sentinţa civilă nr. 3181 din 3 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii de şedinţă din 23 mai 2018 şi a sentinţei civile nr. 3181 din 3 iulie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate în sensul: anulării parţiale a Deciziei nr. 11489/23.11.2017, în privinţa art. 2, emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor; admiterea cererii de plată nr. x/11.11.2015 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 232.807,5 RON, constând în 10.307,5 RON daune patrimoniale şi 222.500 RON daune nepatrimoniale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului arată că, în urma formulării cererii de plată către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, i-a fost virată o sumă mai mică, respectiv 24.521,13 RON, sumă stabilită prin Decizia nr. 11489/23.11.2017 emisă de F.G.A.

În ceea ce priveşte încheierea de şedinţă din data de 23.05.2017, consideră că aceasta este nelegală sub aspectul respingerii cererii de probaţiune privind efectuarea unei expertize medico-legale, având în vedere că la 18.08.2011, când s-a întocmit un certificat medico-legal, recurentul a efectuat o serie de controale, în urma cărora a rezultat că starea acestuia de sănătate nu s-a îmbunătăţit, impunându-se continuarea tratamentelor şi evaluarea stării psihice a acestuia.

Consideră că motivarea instanţei sub acest aspect este lapidară.

În ceea ce priveşte sentinţa recurată, arată că aceasta este nelegală din perspectiva daunelor morale solicitate, având în vedere că victimei unui accident rutier îi este afectat echilibrul psihic şi social. Arată că prin certificatul medico-legal s-a stabilit că leziunile de care a suferit au necesitat 58 de zile de îngrijiri medicale şi că a resimţit enorm traumele fizice şi psihice suferite, iar capacitatea de muncă i s-a redus la aproximativ 75%, sens în care invocă recomandările făcute de Consiliul Europei şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv Protocolul nr. 11 al Convenţiei Europene privind Drepturile Omului din 1994.

În esenţă susţine că prima instanţă nu a apreciat corect asupra cuantumului daunelor morale reclamate şi că, raportat la gravitatea urmărilor accidentului, la numărul foarte mare de zile de îngrijiri medicale şi la incertitudinea cu privire la recuperarea fizică integrală, motiv pentru care apreciază că se impune admiterea acţiunii şi obligarea F.G.A. la plata daunelor nepatrimoniale solicitate.

Referitor la daunele patrimoniale, arată că acestea au o legătură de cauzalitate cu prejudiciul produs, F.G.A. având obligaţia sa acopere în totalitate aceste sume. Precizează că aceste sume au fost cheltuite cu recuperarea fizică a recurentului-reclamant, cu onorariile experţilor ce au efectuat expertizele criminalistice auto, pentru stabilirea culpei conducătorului auto, fiind cheltuieli necesare, motiv pentru care solicită restituirea integrală a acestora, respectiv: 1988 RON contravaloarea tratamentului medicamentos şi a serviciilor medicale; 1013.5 RON reprezentând contravaloarea noii expertize criminalistice auto dispuse în dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin; 3306 RON reprezentând onorariul expertului parte pentru aceeaşi expertiză; 4.000 RON reprezentând onorariul avocatului recurentului, acestea fiind în sumă totală de 10.307,5 RON.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în parte a Deciziei nr. 11489/23.11.2017, admiterea în totalitate a cererii de plată şi obligarea pârâtului la plata sumei de 232.807,50 RON (din care suma de 10.307,50 RON reprezintă daune patrimoniale, iar suma de 222.500 RON reprezintă daune nepatrimoniale).

Recurentul-reclamant a recurat atât încheierea de şedinţă din data de 23 mai 2018, cât şi sentinţa civilă nr. 3181 din 3 iulie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte încheierea de şedinţă din data de 23 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, recurentul critică respingerea cererii de probaţiune privind efectuarea unei expertize medico-legale, critică ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, hotărârea primei instanţe fiind corect motivată în privinţa respingerii cererii de probaţiune. Astfel, instanţa a avut în vedere atât înscrisurile medicale şi raportul de constatare medico-legală deja depuse la dosar, cât şi art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015 privind posibilitatea formulării unor noi cereri de plată în cazul unor prejudicii ivite ulterior.

Potrivit textului de lege de mai sus (teza a III-a):

"(...) Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

Este reală susţinerea recurentului conform căreia dacă în evoluţia leziunilor menţionate în primul act medical apar date medicale noi, actele medico-legale se pot completa doar de medicul legist şi nu de judecător.

Dar faptul că instanţa a respins proba cu expertiza medico-legală nu înseamnă că judecătorul este cel care se va pronunţa în sensul completării actelor medico-legale.

Argumentul avut în vedere de prima instanţă a vizat posibilitatea formulării unor noi cereri de plată în cazul în care se ivesc ulterior şi alte prejudicii în afara celor probate cu primul act medico-legal, astfel încât critica adusă încheierii de şedinţă din 23.05.2017 nu poate fi reţinută.

Motivarea acestei încheieri nu poate fi considerată lapidară câtă vreme instanţa a indicat motivul de fapt, dar şi prevederile legale pe care şi-a întemeiat soluţia de respingere a probei în discuţie.

În ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 3181 din 3 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că argumentele invocate de către recurent se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a criticat atât daunele morale acordate, cât şi daunele materiale, ambele din perspectiva cuantumului acestor sume.

Referitor la daunele morale solicitate, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a arătat că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinţei recurate, Înalta Curte reţinând că, în acord cu instanţa de fond, Ghidul Fondului de protecţie a victimelor străzii nu este un act normativ, astfel că nu poate avea decât o valoare orientativă, nicidecum obligatorie, pentru instanţa de judecată.

Înalta Curte reţine că instanţa supremă a statuat în numeroase rânduri că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc prin evaluare, iar în acest scop, pentru a nu se ajunge la o îmbogăţire fără just temei, este necesar să fie luate în considerare suferinţele fizice şi morale, susceptibile în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârşită, precum şi toate consecinţele acesteia, aşa cum rezultă din actele medicale ori din alte probe administrate.

Se impune a fi subliniat şi faptul că stabilirea cuantumului daunelor morale implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, aşadar, să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia.

Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea şi imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane - dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică (art. 58 C. civ.) ca şi componente ale dreptului la viaţă, apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi trebuie să fie reparate. Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, reţinându-se ca suferinţe morale frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 (dreptul la viaţă) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituţie şi art. 58 C. civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

În ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate pecuniar. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond, în mod legal, a reţinut că suma acordată de pârât cu titlu de daune morale apare ca fiind adecvată reparării prejudiciului moral suferit de către reclamant.

Referitor la daunele materiale solicitate, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că nu pot fi primite la plată sumele de 4000 RON reprezentând onorariu de avocat şi nici cea de 1013,50 RON reprezentând contravaloare expertiză criminalistică. În privinţa primei sume s-a reţinut că în dosarul administrativ a fost depusă doar o chitanţă pentru plata sumei de 2000 RON cu titlu de onorariu avocaţial, dar din chitanţă şi factură nu reiese că prestaţia a avut legătură cu cererea de plată ori cu accidentul rutier din speţă. Referitor la contravaloarea expertizei criminalistice, s-a reţinut în mod corect că nu au fost depuse documente care să ateste plata efectivă a acesteia.

Tot în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond că nici suma de 492,87 RON nu a fost justificată, deoarece din copia ilizibilă a bonului în valoare de 465 RON nu reiese ce medicamente au fost achitate iar diferenţa de până la suma de 492,87 nu a fost justificată prin documente de plată.

Înalta Curte reţine că daunele aferente prejudiciilor materiale impun obligativitatea dovedirii acestora, în considerarea caracterului lor eminamente economic, or, în speţă, recurentul-reclamant nu a făcut dovada întregului prejudiciul patrimonial solicitat, hotărârea recurată fiind legală şi sub acest aspect.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii de şedinţă din 23 mai 2018 şi a sentinţei civile nr. 3181 din 3 iulie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii de şedinţă din 23 mai 2018 şi a sentinţei civile nr. 3181 din 3 iulie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 21 ianuarie 2021.