Public procurement financial correction: proportionality of technical specifications and sufficiency of CVs as evidence of professional experience

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamantul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanţelor Publice, a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: anularea Deciziei nr. 24441/22.10.2015 privind soluţionarea contestaţiei formulată de Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (fost Ministerul pentru Societatea Informaţională), Ordinul de finanţare nr. x/22.02.2013, SMIS 31446; anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/12.05.2015, emisă de către Ministerul Fondurilor Europene - AM POS CCE; anularea corecţiei financiare în procent de 10% din valoarea Contractului nr. x/28.02.2013 (adică 281.974,90 RON), pe care o consideră nelegală şi netemeinică.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4780 din 21 noiembrie 2018, a admis, în parte, cererea principală formulată de reclamantul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, a admis, în parte, cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul A., a anulat, în parte, Decizia nr. 24441/22.10.2015, în sensul că a redus corecţia financiară la 5% din valoarea întregului Contract de achiziţie nr. x din 28.02.2013 şi a anulat, în parte, Nota de constatare a neregulilor nr. 11666/12.05.2015, în sensul că a redus corecţia financiară la 5% din valoarea întregului Contract de achiziţie nr. x/28.02.2013.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond, atât reclamantul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (Autoritatea pentru Digitalizarea României), cât şi pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi intervenientul A. au declarat recurs.

În recursul său, recurentul-reclamant Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (Autoritatea pentru Digitalizarea României) a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că, admiţând în parte acţiunea, instanţa de fond a modificat de la sine putere cadrul procesual tranşat de către MCSI în calitatea sa de reclamant, întrucât nu a fost învestită cu o cerere de reducere/diminuare a corecţiei financiare de 10%, ci cu o cerere de anulare în tot a acesteia.

Recursul critică şi opinia instanţei de fond privind neprezentarea de documente care să demonstreze îndeplinirea cerinţei experienţei profesionale pentru B., pe de o parte instanţa neprecizând de ce nu este suficientă prezentarea de CV-uri, cu atât mai mult cu cât, în fişa de date, nu a fost exclusă prezentarea de astfel de documente, iar pe de altă parte, judecătorul nu a încadrat respectiva încălcare la vreo prevedere legală şi, mai ales, la realitatea dacă, într-adevăr, persoana în cauză a realizat respectivele proiecte sau nu, aceeaşi critică fiind valabilă şi în ceea ce priveşte neprezentarea de documente care să demonstreze îndeplinirea cerinţei experienţei profesionale pentru C., cu atât mai mult cu cât, în cazul ambilor, comisia de evaluare a considerat că CV-urile depuse sunt suficiente, asumate de către titulari şi conforme cu realitatea.

O altă critică vizează faptul că, în ceea ce priveşte măsurile de autentificare, cea biometrică cât şi cea digitală, instanţa nu ar fi înţeles care a fost situaţia de fapt şi de drept, raportându-se la cerinţa din caietul de sarcini cât şi la specificul securităţii care trebuie asigurată; în cadrul procedurii, s-au solicitat două modalităţi de autentificare pe care ofertanţii trebuiau să le oferteze obligatoriu. Susţine recurentul că instanţa nu a luat în considerare că cele două măsuri de autentificare se aplică împreună, iar una fără cealaltă n-ar fi permis autentificarea unui utilizator, astfel că impunerea celor două măsuri de autentificare arată, cu atât mai mult, că este respectat gradul crescut de securitate a informaţiei.

Nemulţumirea recurentului vizează şi faptul că, în ceea ce priveşte specificaţiile privind dimensiunea pixului, instanţa de fond nu ar fi observat că impunerea unor dimensiuni detaliate ale unui pix este un aspect infim faţă de complexitatea unui sistem informatic special, fiind absurd a se considera că un operator economic ce are experienţă în realizarea unui astfel de sistem, nu ar putea furniza o astfel de cerinţă care, în niciun caz, nu ar restrânge concurenţa şi nu creează obstacole nejustificate.

Pe de altă parte, susţine recurentul-reclamant, dispoziţiile articolul 17 din O.U.G. nr. 66/2017 impun respectarea principiului proporţionalităţii în ceea ce priveşte gravitatea neregulii constatate, aceasta neimpunând un anumit nivel de corecţie. Acest principiu trebuie respectat în fiecare caz, legiuitorul oferind inclusiv posibilitatea reducerii sancţiunii aplicate sub procentul indicat în alte acte normative de o valoare mai redusă decât actul normativ precizat. În opinia sa, chiar dacă s-ar menţine cele invocate de instanţă, raportat la acest principiu, corecţia financiară de cinci la sută nu se justifică, câtă vreme, din cele şapte nereguli, s-au reţinut trei dar si acestea cu însemnătate mult mai mică decât celelalte patru nereguli care au fost înlăturate de prima instanţă.

La rândul său, împotriva sentinţei, a formulat recurs intervenientul A., invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea art. 488 alin. (1) pct. 6), acest recurent a susţinut faptul că hotărârea contestată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau este contradictorie, în cadrul motivării neregăsindu-se fragmente din motivare şi nu se poate deduce raţionamentul instanţei care a dus la pronunţarea hotărârii, fiind ignorate o mare parte dintre argumentele reclamantului, iar invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 4 se referă la faptul că prima instanţă s-ar fi pronunţat asupra unor aspecte ce ţin de oportunitatea proiectului, aspecte ce sunt atributul doar a autorităţii contractante, în baza principiului asumării răspunderii.

Criticile acestui recurent ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ. sunt comune cu cele ce fac obiectul recursului promovat de către reclamant, recurs prezentat sintetic în anterioarele paragrafe.

Astfel, recurentul-intervenient susţine că nu se înţelege raţionamentul Curţii de apel referitor la decizia de a nu reţine criticile sale şi ale reclamantului, având în vedere că instanţa nu ar fi menţionat de ce nu sunt justificative CV-urile depuse, din moment ce, prin documentaţia de atribuire, nu s-a cerut decât prezentarea CV-urilor asumate de experţi; aspectele la care se raportează instanţa sunt strict formale şi, în niciun caz, nu pot duce la sancţionarea Ministerului, decât dacă s-ar dovedi că cele două persoane nu ar fi avut experienţa similară invocată, ceea ce, în cazul de faţă, nu a fost demonstrat.

O altă critică din acelaşi recurs vizează faptul că instanţa de fond nu argumentează în niciun fel de ce o detaliere a formei instrumentului (pixului) ar reprezenta o încălcare şi, mai ales, care ar fi acea încălcare, neindicându-se niciun temei de drept al acestei aşa-zise încălcări, fiind, astfel, în situaţia unei nemotivări. Important, în această situaţie, în opinia acestui recurent, este faptul că nici instanţa şi nici Ministerul Fondurilor Europene nu au indicat concret ce anume s-a încălcat în condiţiile în care un astfel de echipament era la îndemâna oricărui operator economic ce realizează astfel de servicii; nu există, în opinia recurentului, niciun motiv de fapt si de drept potrivit căruia să se considere că ar exista vreun operator economic care să aibă capacitatea şi competenţa de a realiza un astfel de contract, dar care să nu poată prezenta un astfel de produs care reprezintă un aspect infim si nesemnificativ, raportat la complexitatea şi valoarea contractului.

În ceea ce priveşte constatările instanţei privind "măsurile de autentificare" ca fiind disproporţionate, în comparaţie cu nivelul de senzitivitate al datelor şi proiectului, recurentul consideră că instanţa de judecată a făcut o apreciere subiectivă care ţine de oportunitatea proiectului şi nu se raportează la nicio prevedere legală incidentă.

Aceasta deoarece, în opinia recurentului-reclamant, raportat la cerinţa din caietul de sarcini şi la gradul de securitate al informaţiei, grad care trebuie asigurat, pe de o parte instanţa s-a pronunţat asupra oportunităţii obiectului procedurii de atribuire, aspect care depăşeşte atributul puterii judecătoreşti care trebuie să aplice legea, nu să stabilească şi să se pronunţe asupra oportunităţii, necesităţii unui proiect al autorităţii publice; pe de altă parte, instanţa nu ar fi înţeles, în mod corect, situaţia de fapt şi de drept şi a aplicat eronat prevederile documentaţiei şi ale legislaţiei incidente.

Astfel, conform celor solicitate prin documentaţia de atribuire, operatorii economici trebuiau să oferteze, în mod obligatoriu, două modalităţi de securitate a informaţiei prin autentificare, întrucât aşa impunea necesitatea autorităţii contractante (aspect asupra căreia nici Ministerul Fondurilor Europene şi nici instanţa nu se pot pronunţa).

Aşa cum afirmă şi instanţa, autentificarea cu date biometrie este necesară pentru un grad mai mare de securitate a informaţiei, dar omite să observe faptul că o singură metodă de autentificare nu era suficientă aşa cum rezultă din necesitatea/oportunitatea sistemului, fiind necesare două metode de autentificare care să asigure, împreună, nivelul necesar pentru operativitatea acestui sistem. Nivelul crescut de securitate solicitat este dat tocmai de faptul că cele două modalităţi de autentificare se folosesc împreună, sunt dependente una de alta, fără să prezinte importanţă faptul că una dintre ele prezintă un nivel mai scăzut de securitate faţă de cealaltă. Chiar dacă semnătura olografă are un grad mai scăzut de siguranţă, totuşi utilizarea acesteia împreună cu autentificarea biometrică oferă securitatea la nivelul crescut solicitat la care s-a raportat necesitatea/oportunitatea autorităţii contractante.

Mai susţine recurentul şi că, în privinţa invocării prevederilor lit. A) pct. 10 partea I din Anexa la H.G. nr. 519/2014, instanţa nu ar fi aplicat în mod corect prevederile legale, încălcând, în acelaşi timp, principiul proporţionalităţii.

Şi pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a formulat calea de atac a recursului împotriva aceleiaşi sentinţe, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În susţinerea primului motiv de recurs invocat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susţinut că, la pronunţarea hotărârii, instanţa de fond nu a analizat, în niciun moment, apărările pe care le-a invocat prin Notele scrise nr. 4094/20.02.2017 şi Notele scrise nr. x/27.02.2018, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Aşa cum rezultă din chiar cuprinsul hotărârii, arată acest recurent, instanţa de fond reţine la pagina 16 paragraful al doilea, faptul că "legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare", cu toate că apărările formulate pe fondul cauzei de pârât se aflau depuse la dosarul cauzei, cu mult înainte de termenul de pronunţare a hotărârii; în opinia recurentului-pârât, ignorarea, în această modalitate, a apărărilor sale, reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil, în sensul prevăzut de art. 6 § 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului, instanţa de fond neasigurându-i garanţii suficiente ale respectării dreptului său la apărare, în raport de dispoziţiile art. 13 C. proc. civ.

Mai mult, deşi în cauza de faţă, autoritatea pârâtă Ministerul Fondurilor Europene a formulat apărări atât faţă de concluziile consemnate prin raportul de expertiză, precum şi faţă de răspunsul expertului la obiecţiuni, cât şi în sensul constatării legalităţii actelor administrative, din considerentele hotărârii judecătoreşti nu rezultă că aceste apărări au fost analizate de instanţa de fond, întrucât nu sunt expuse în motivare considerentele instanţei care să fi condus la respingerea sau la ignorarea acestor apărări.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, pârâtul susţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor pct. 10 lit. A), partea I din Anexa la H.G. nr. 519/2014, privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecţiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexa la O.U.G. nr. 66/2011, dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi ale art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiilor art. 101 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, precum şi a prevederilor Ordinului de finanţare nr. x/30.08.2011, ceea ce ar atrage motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susţine recurenta că instanţa de fond a administrat proba cu înscrisuri şi expertiza tehnică judiciară în specialitatea informatică şi, contrar obiecţiunilor formulate de către pârât, a validat aspectele constatate prin acest raport, bizuindu-şi cea mai mare parte a motivării hotărârii pe concluziile expertizei, deşi raportul de expertiză nu conţine o motivare a concluziilor, cu indicarea, în concret a raţionamentului, precum şi o analiză temeinică a documentelor depuse de către autoritate.

În opinia sa, se impunea ca instanţa să constate că atribuirea contractului de achiziţie de către intimatul-reclamant a fost efectuată cu încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării ofertanţilor în timpul etapei de calificare şi selecţie, prin acceptarea de oferte neconforme faţă de obiectul contractului şi al proiectului, contractul de achiziţie fiind atribuit fără asigurarea condiţiilor de manifestare a concurenţei reale, ceea ce a justificat aplicarea unei corecţii de 10% din valoarea întregului contract de achiziţie.

Astfel, cu privire la oferta depusă de asocierea formată din D.-E.-F., prin Decizia nr. 24441/22.10.2015 s-a constatat faptul că pentru G., expert fonduri europene, s-au prezentat două certificate de participare şi două de absolvire a cursului de management de proiect, dar niciun document care să ateste absolvirea de cursuri profesionale în domeniul fondurilor structurale şi de coeziune europene.

De asemenea, în ceea ce priveşte constatarea din cuprinsul Notei nr. x/12.05.2015 şi al Deciziei nr. 2444/22.10.2015, a faptului că certificatele de atestare fiscală au fost emise după data limită de depunere a ofertelor, în mod greşit, susţine recurentul, instanţa de fond a apreciat că susţinerile reclamantului şi intervenientului sunt întemeiate, apreciind astfel nelegalitatea calificării drept neregulă a acestei împrejurări, aceasta deoarece, în cadrul răspunsului nr. x/23.01.2013, la solicitările de clarificări, transmise către MSI, ofertanţii S.C. F. S.R.L., S.C. E. S.R.L., D. S.R.L. au trimis certificate de atestare fiscală emise după data limită de depunere a ofertelor, astfel că se impunea ca instanţa de fond să constate că a fost încălcat principiul tratamentului egal, prevăzut de dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, în forma aflată în vigoare la data desfăşurării procedurii de achiziţie.

O altă critică vizează componenta tehnică-cerinţele specifice Java (pag. 38 din caietul de sarcini), susţinând acest recurent că instanţa de fond a cenzurat neregula constatată fără o susţinere legală, cu atât mai mult cu cât, chiar şi prin răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză întocmit în cauză, se menţionează că, din clarificarea publicată de reclamant la data de 04.12.2012, ar putea rezulta o interpretare restrictivă a beneficiarului; cu toate acestea, instanţa de fond ar fi apreciat greşit că, deşi prin caietul de sarcini s-au inclus cerinţe specifice platformei Java, datorită compatibilităţii acesteia cu alte platforme, s-ar fi creat posibilitatea ca operatorii-economici să participe şi cu alte aplicaţii software.

De asemenea, în opinia acestui recurent, sunt nejustificate constatările instanţei de fond şi cu privire la faptul că "neregula privind indicarea de către specificaţiile tehnice a unei tehnologii proprii producătorului IBM nu poate fi reţinută"; aceasta deoarece, în opinia titularului căii de atac, contrar celor reţinute de instanţa de prim grad, prin redarea concluziei din raportul de expertiză, referitor la componenta tehnică hardware, specificaţiile tehnice hardware sunt specifice şi indică către o anumită tehnologie, proprie unui producător (IBM).

Cu privire la neregula referitoare la solicitarea de echipamente fără legătură cu scopul proiectului: televizor, tabletă, etc, instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, în opinia recurentului, că potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, tableta electronică şi televizorul cu suport mobil, însoţite de specificaţii clare, sunt echipamente care îşi pot avea locul în majoritatea proiectelor informatice, mai ales în cele al căror obiectiv final este neclar; interpretarea dată de instanţa de fond este greşită, ţinând seama de faptul că intimatul-reclamant nu a demonstrat că aceste echipamente sunt necesare în cadrul proiectului cu cod SMIS 31446 şi că au fost utilizate integral atât în perioada de implementare cât şi în perioada post-implementare.

Nemulţumirea recurentei rezidă şi în faptul că instanţa de fond şi-a fundamentat, în cea mai mare parte, motivarea soluţiei de admitere în parte a acţiunii, respectiv de admitere în parte a cererii de intervenţie, pe concluziile unui raport de expertiză care nu reflectă realitatea datelor şi faptelor cu privire la obiectul Contractului nr. x/28.02.2013. În opinia sa, se impunea ca instanţa de fond să constate că, în cadrul procedurii de atribuire a contractului nr. x/28.02.2013, derulată de reclamantul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în timpul etapei de calificare şi selecţie, au fost încălcate principiile tratamentului egal şi al nediscriminării ofertanţilor, prin acceptarea de oferte neconforme, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 2 alin. (2) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 34/2006, precum şi ale art. 2 din Directiva 2004/18/EC; de asemenea, se impunea ca instanţa de fond să constate şi faptul că au fost încălcate şi prevederile art. 101 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, fiind utilizate specificaţii şi cerinţe tehnice disproporţionate faţă de obiectul contractului şi al proiectului.

Chiar şi în raport de aceste nereguli constatate, în opinia recurentului-pârât, se impunea ca instanţa de fond să reţină că, în cauză, îşi găsesc aplicabilitatea prevederile pct. 1.10 şi 1.11 din H.G. nr. 519/2014 privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecţiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexa la O.U.G. nr. 66/2011, fiind necesar a fi stabilită o corecţie financiară de 10%, având în vedere multitudinea neregulilor constatate, a căror gravitate, deşi a fost apreciată de autoritatea pârâtă la nivel mediu, în aplicarea principiului proporţionalităţii, nu poate fi ignorată sau apreciată la nivelul minim de 5%, cum, în mod greşit, a apreciat instanţa de fond, având în vedere potenţialitatea unui prejudiciu, a cărui recuperare este obligatorie; încălcarea prevederilor legale referitoare la procedurile de atribuire a unui contract finanţat din fonduri publice duce, indirect, la folosirea acestor fonduri contrar scopului pentru care au fost atribuite şi orice neregulă constatată impune luarea măsurilor necesare preîntâmpinării producerii unui prejudiciu generat de abaterile de la legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, pentru care a fost stabilită corecţia financiară.

Tot din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., aceeaşi pârâtă a criticat şi încheierea interlocutorie din 02.05.2018 pronunţată de prima instanţă, prin care a fost admisă în principiu cererea de intervenţie formulată de intervenientul A., susţinând nelegalitatea acesteia întrucât, în mod greşit, instanţa de fond ar fi apreciat cererea de intervenţie accesorie ca fiind admisibilă, fiind încălcate, dispoziţiile art. 61-art. 67 C. proc. civ.

Susţine recurenta că, la momentul pronunţării asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie accesorie, instanţa trebuia să aibă în vedere domeniul de aplicare a cererii de intervenţie, interesul propriu al terţului şi legătura dintre cererea de intervenţie şi cererea principală; terţul-intervenient nu justifica un interes propriu în a interveni în cauză, ţinând seama de faptul că nu este destinatarul actelor administrative contestate, nu este vizat de aceste acte, iar calitatea sa de coordonator proiect nu este în legătură cu obiectul cererii principale, astfel că nu justifică un interes direct în formularea unei cererii de intervenţie accesorie.

4. Apărările exercitate în cauză

Recurentul-intimat A. a formulat întâmpinare la recursul formulat de către pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, solicitând respingerea acestuia din perspectiva tuturor criticilor invocate, întrucât prin cererea de intervenţie se urmăreşte apărarea unui interes legitim în susţinerea MCSI, în ceea ce priveşte netemeinicia/nefundamentarea Notei de constatare şi a Deciziei de respingere a contestaţiei, având în vedere calitatea sa de coordonator al proiectului în cauză, vizându-se anularea oricăror nereguli constatate, precum şi a oricăror titluri de creanţă care ar putea determina o atragere la răspundere a sa.

În ceea ce priveşte criticile pe fondul cauzei, privind acelaşi recurs, titularul întâmpinării a arătat că afirmaţiile recurentului reprezintă pure supoziţii, aceasta neavând nicio dovadă că instanţa de fond nu a luat în calcul şi nu a analizat apărările sale, iar faptul că recurentul presupune că acestea nu au fost luate în considerare de către instanţă, în sensul în care instanţa nu ar fi motivat în considerentele sale de ce ar fi respins sau ignorat aceste apărări, reprezintă simple presupuneri ale recurentului, exprimându-şi doar nemulţumirea cu privire la decizia luată de către Curtea de Apel Bucureşti.

La rândul său, a formulat întâmpinare faţă de acelaşi recurs şi recurentul-intimat Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (Autoritatea pentru Digitalizarea României), solicitând respingerea recursului recurentului-pârât ca fiind nefondat, susţinând aceleaşi argumente ca şi intervenientul A., dar şi faptul că, în mod corect, prima instanţă nu a luat în considerare apărările şi susţinerile pârâtului formulate prin notele de şedinţă, întrucât acesta a fost decăzut din dreptul de a propune probe şi de a ridica excepţii, nedepunând întâmpinare în termenul legal.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei atacate, prin prisma criticilor formulate în cuprinsul celor trei recursuri, raportat la probele câştigate cauzei, Înalta Curte reţine caracterul fondat al recursurilor declarate în cauză de către reclamant şi de către intervenient, doar din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1)pct. 8 din C. proc. civ. şi al recursului promovat de către pârât, doar din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1)pct. 5 şi nefondate în legătură cu toate celelalte critici cu care a fost sesizată instanţa de reformare, pentru considerentele ce urmează:

2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Din perspectiva situaţiei de fapt, se reţine că, în baza Ordinului nr. 111/22.02.2013, emis de Ministrul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (M.C.S.I.), s-a aprobat acordarea finanţării nerambursabile de către Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" (AM POS CCE), pentru Ministerul Comunicaţiilor si pentru Societatea Informaţională, în calitate de Beneficiar, în scopul implementării proiectului "Dezvoltarea Interoperabilităţii Bazelor de Date destinate IMM-urilor" .

În vederea executării Ordinului de finanţare nr. x/22.02.2013, a fost încheiat de către M.C.S.I., contractul de achiziţie publică nr. x, atribuit operatorului economic S.C. D. S.R.L. în asociere cu S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L., având ca obiect prestarea de servicii necesare pentru realizarea proiectului "Dezvoltarea interoperabilităţii bazelor de date destinate IMM-urilor".

Având în vedere Suspiciunea de neregulă înregistrată la Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" sub nr. x/22.04.2015, Ministerul Fondurilor Europene - AM POS CCE a procedat la efectuarea unei verificări documentare cu privire la aspectele sesizate în această suspiciune de neregulă, raportată la contractul de servicii nr. x/28.02.2013. În urma verificărilor, s-a emis Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă nr. 11666/12.05.2015, comunicată reclamantului la 12.07.2015.

Prin Nota de constatare nr. x/12.05.2015 pârâta a arătat, în esenţă, că "îşi menţine punctul de vedere formulat în Proiectul notei de constatare dar, ca urmare a clarificărilor înaintate de Beneficiar, reconsideră gravitatea abaterii, şi conform principiului proporţionalităţii, raportat la posibilul prejudiciu adus bugetului naţional/european, apreciază o reducere a corecţiei financiare de la 25% acordată iniţial, la 10%, dat fiind gravitatea medie a abaterii constatate, în condiţiile în care procedura de achiziţie a avut şi filtrul de verificare UCVAP, precum şi aplicarea principiului proporţionalităţii".

Prin această notă s-a stabilit o creanţă bugetară în cuantum de 340.961,19 RON, din care 281.974,90 RON FEDR. Împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/12.05.2015, reclamantul Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, în termenul legal, a formulat contestaţia înregistrată sub nr. x/15.07.2015.

Prin decizia nr. 24441/22.10.2015, comunicată reclamantului la 30.09.2016, pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - AM POS CCE a respins contestaţia ca nefondată şi a menţinut prevederile titlului de creanţă nr. x/12.05.2015. În pronunţarea acestei soluţii, în esenţă, pârâtul a argumentat că Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare este temeinică şi întocmită cu respectarea dispoziţiilor legale de fond şi de formă în materie, astfel încât îşi menţine punctul de vedere exprimat prin aceasta.

Împotriva acestor acte administrative, reclamantul a formulat contestaţie la instanţa de contencios administrativ; prin încheierea interlocutorie de la termenul de judecată din data de 2.05.2018, instanţa de prim grad a admis cererea de intervenţie formulată de către intervenientul accesoriu A., în favoarea reclamantului şi, ulterior, prin sentinţa ce face obiectul acestor recursuri, a admis în parte contestaţia şi în parte cererea de intervenţie şi a anulat în parte actele contestate, în condiţiile menţionate în preambulul prezentei decizii.

Înalta Curte va analiza cu prioritate recursul promovat de către recurentul-reclamant Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (Autoritatea pentru Digitalizarea României) şi pe cel promovat de către recurentul-intervenient A. din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât criticile invocate de către cei doi recurenţi sunt comune; aşa cum s-a menţionat anterior, susţinerile promovate în argumentarea acestui motiv de casare sunt întemeiate, astfel că cele două recursuri vor fi admise din această perspectivă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În legătură cu acest aspect, în altă ordine de idei, se impune a se preciza cu prioritate faptul că, potrivit art. 1 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, "neregularitate" reprezintă "orice încălcare a unei prevederi a dreptului comunitar, care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic, care are sau ar putea avea efectul de a prejudicia bugetul general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

Pe de altă parte, art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995 prevede:

"constituie abatere orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate".

În lumina acestor dispoziţii, este fără putere de tăgadă că neregula apare atunci când beneficiarul săvârşeşte o abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, iar abaterea ar trebui să prejudicieze sau să fie de natură a crea un prejudiciu, printr-o sumă plătită necuvenit, neregula putând fi săvârşită, sub aspectul vinovăţiei, cu intenţie sau din culpă. Pe de altă parte, pentru a se constata calitatea de debitor a reclamantului, de natură a conduce la stabilirea unei creanţe bugetare în sarcina acestuia, în calitate de operator economic, beneficiar al finanţării, este necesar ca abaterea, sub forma acţiunii sau omisiunii, să fie imputabilă acesteia şi să aibă o anumită gravitate.

Din analiza considerentelor sentinţei recurate, raportată la situaţia de fapt aşa cum reiese din probele câştigate cauzei, rezultă că prima instanţă a făcut o aplicare greşită şi o interpretare eliptică în cauză a textelor de lege anterior citate, pentru următoarele argumente:

Astfel, a fost respinsă contestaţia cu privire la trei dintre pretinsele nereguli ce au făcut obiectul actelor administrative contestate, în considerarea împrejurării ca aceste nereguli ar avea o anumită gravitate, ar fi imputabile reclamantei şi ar conţine condiţii restrictive, de natură să împiedice participarea potenţialilor ofertanţi în condiţii de egalitate, concurenţă şi transparenţă la procedura de obţinere a proiectului.

Un prim aspect este acela al dovedirii experienţei profesionale de către experţii B. şi C., apreciind instanţa de fond în mod greşit că nu s-ar fi făcut dovada experienţei profesionale cerută în documentaţia de atribuire, doar prin depunerea de către aceştia a CV-ului.

Raţionamentul primului judecător este unul greşit, câtă vreme nu a motivat în niciun fel de ce nu a fost considerată suficientă prezentarea unui CV, în fişa de date nu a fost exclusă prezentarea de astfel de documente, actul şi conţinutul său (inclusiv menţiunile referitoare la experienţa în domeniul cerut) au fost asumate prin semnătură de către persoanele în cauză şi fac dovada până la înscrierea în fals, respectiva pretinsă încălcare nu a fost raportată la vreo prevedere legală, iar depunerea doar a CV-urilor a fost acceptată în cazul tuturor ofertanţilor, nu doar în cazul experţilor provenind de la asocierea declarată câştigătoare, ceea ce dovedeşte, o dată în plus, faptul că măsura nu a fost discriminatorie sau favorizantă doar pentru anumiţi candidaţi.

Nici în ceea ce priveşte specificaţiile tehnice, referitoare la instrumentul de semnătură ("pix"), raţionamentul instanţei nu a fost unul corect. Faţă de natura, dimensiunea şi obiectul proiectului (respectiv din domeniul informatic), includerea ca o cenzură a semnăturii olografe pe o platformă biometrică, folosindu-se instrumentul specific (pixul cu senzor), metodă folosită pe scară largă la ora actuală, nu poate fi apreciată ca fiind prea împovărătoare, de natură a împiedica participarea cât mai multor ofertanţi sau de a crea o situaţie de discriminare. În cadrul procedurii s-au solicitat două modalităţi de autentificare pe care ofertanţii trebuiau să le prezinte, respectiv autentificarea biometrică şi, apoi, cea olografă, pentru a se asigura un nivel cât mai ridicat de securizare a informaţiei, astfel încât introducerea acestei cerinţe nu apare ca fiind nerezonabilă sau disproporţionată, iar "dimensiunea" pixului (introducerea unor specificaţii cu privire la acest instrument) nu poate fi percepută ca fiind restrictivă sau de natură a cea obstacole nejustificate, câtă vreme nu se poate admite, la nivel raţional, că un operator economic care depune o ofertă (sau intenţionează să o facă) pentru un proiect informatic de o asemenea anvergură, nu poate furniza un instrument pentru semnătura olografă, având dimensiunea cerută.

În acest context, nejustificată apare ca fiind sancţionarea beneficiarului şi pentru motivul privind caracterul pretins disproporţionat al "măsurilor de autentificare" comparativ cu nivelul de senzitivitate al datelor proiectului, curtea de apel făcând o apreciere subiectivă din perspectiva oportunităţii proiectului, fără a avea în vedere şi fără a proba încălcarea vreunei prevederi legale incidente.

Din această perspectivă, atât recursul reclamantului, cât şi cel al intervenientului, apar ca fiind fondate, astfel că vor fi admise, în limita motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 4 C. proc. civ. invocat de către recurentul intervenient A., acesta apare ca fiind nefondat, pentru argumentele ce se vor expune în continuare; prin criticile formulate, această situaţie de casare nu se regăseşte în niciun fel în prezenta cauză, iar invocarea sa a fost una pur formală, fără ca recurentul intervenient să dezvolte şi să argumenteze credibil o atare situaţie de casare; potrivit acestui text de lege, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti".

În doctrină s-a identificat ca încadrându-se în respectivul motiv de recurs, ipoteza (ce nu poate fi extinsă asupra unor alte situaţii de fapt) în care instanţa a admis cererea prin care s-a solicitat luarea unei măsuri pe care numai un organ al puterii legislative sau al puterii executive o putea adopta. Situaţia de casare în discuţie nu poate fi invocată în cazul în care instanţa aplică norme juridice abrogate sau aplică o lege înainte de intrarea ei în vigoare, hotărârea astfel pronunţată fiind susceptibilă de a fi casată prin invocarea altor motive, de exemplu art. 488 alin. (1) pct. 8. (G.Boroi, M.Stancu, "Drept procesual civil", Ediţia a 5-a, revizuită şi adăugită, Editura Hamangiu, 2020, p.803).

În susţinerea acestui motiv, titularul său a invocat faptul că instanţa de fond s-ar fi pronunţat asupra unor aspecte ce ţin de oportunitatea proiectului, aspecte ce sunt atributul doar a autorităţii contractante, în baza principiului asumării răspunderii.

Împrejurarea că judecătorul şi-a întărit argumentaţia şi a extrapolat analiza asupra mai multor aspecte legate de implementarea proiectului în discuţie, aspecte de natură să întărească şi să expliciteze soluţia admiterii doar în parte a contestaţiei, nu poate fi, în niciun caz, asimilată situaţiei de casare avută în vedere de dispoziţiile art. art. 488 pct. 4 C. proc. civ. şi nici unei încălcări a competenţei unui organ al puterii legislative sau executive. Aceasta, cu atât mai mult cu cât toate aspectele invocate de către cei doi recurenţi (reclamant şi intervenient) referitoare la partea din actele administrative menţinută ca efect al respingerii în parte a contestaţiei, au fost avute în vedere de către Înalta Curte în precedenta analiză a motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocat de către aceiaşi recurenţi.

Acelaşi recurent-intervenient a invocat şi situaţia de casare prevăzută de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., susţinând faptul că hotărârea recurată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau este contradictorie, în cadrul motivării neregăsindu-se fragmente din motivare şi nu s-ar putea deduce raţionamentul instanţei care a dus la pronunţarea hotărârii, fiind ignorate o mare parte dintre argumentele reclamantului. Această critică ce pare invocată pur formal este, de asemenea, nefondată.

Înalta Curte nu poate să dea eficienţă acestor susţineri privind pretinsa nemotivare, câtă vreme motivul de recurs invocat nu are în vedere analizarea expresă de către judecător a fiecăruia dintre argumentele de fapt şi de drept expuse de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune. Exigenţa motivării hotărârii judecătoreşti este o garanţie a caracterului echitabil al procedurii şi împotriva arbitrariului instanţei, fiind reglementată de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Potrivit acestui text de lege, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Transpunând dispoziţiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că obligaţia instanţei de fond de a motiva sentinţa pe care a pronunţat-o priveşte, în esenţă, arătarea situaţiei de fapt pe care a reţinut-o şi a considerentelor de fapt şi de drept pentru care a pronunţat soluţia criticată în recurs, criterii legale pe care sentinţa recurată le îndeplineşte. Motivarea hotărârii judecătoreşti nu reprezintă o chestiune de cantitate şi nici nu obligă instanţa să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept ale părţilor, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive şi apărări care sunt esenţiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 şi paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994).

Înalta Curte reaminteşte şi că, în Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, s-a arătat că motivarea trebuie să răspundă pretenţiilor părţilor, adică diferitelor capete de acuzare şi mijloace de apărare, această garanţie fiind esenţială întrucât permite justiţiabilului să se asigure că pretenţiile sale au fost examinate, şi deci, că judecătorul a ţinut cont de ele. În ceea ce priveşte motivaţia, aceasta nu trebuie neapărat să fie lungă, trebuind să fie găsit un echilibru just între formularea scurtă şi buna înţelegere a hotărârii.

Aşadar, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată, ceea ce face ca afirmaţiile recurentului-reclamant ce susţin motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6, să apară ca fiind nefondate.

În ceea ce priveşte recursul pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, acesta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În legătură cu primul motiv de recurs, se impune a se preciza mai întâi că această situaţie de casare are in vedere împrejurarea în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură prevăzute, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, iar jurisprudenţa şi doctrina sunt constante în a aprecia că această neregularitate se referă inclusiv la încălcarea principiilor fundamentale care guvernează procesul civil şi afectează îndreptăţirea părţii la un proces echitabil, între care se disting dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii, încălcarea acestuia din urmă presupunând ca toate elementele procesului să fie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor, analizei judecătorului, pentru ca fiecare parte să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii.

Din această perspectivă, se constată faptul că, în prezenta cauză, aşa cum a susţinut recurentul-pârât, instanţa de fond nu a analizat apărările pe care partea le-a invocat prin notele scrise depuse la dosar, câtă vreme s-a limitat doar la a menţiona (pag. 16) că pârâtul nu a depus întâmpinare, neexistând niciun argument pentru a se considera că apărările formulate de acesta pe fondul cauzei au fost avute în vedere, aspect ce reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil, în sensul prevăzut de art. 6§1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului, instanţa de fond neasigurându-i pârâtului garanţii suficiente ale respectării dreptului său la apărare, în raport de dispoziţiile art. 13 C. proc. civ.. Mai mult decât atât, decăderea părţii din anumite drepturi procesuale ca efect al nedepunerii întâmpinării, nu crea vocaţia în favoarea instanţei de a nu lua în considerare apărările depuse de către aceasta, sub forma concluziilor scrise, în etapa de dezbatere a fondului cauzei.

În consecinţă, doar din această perspectivă, recursul pârâtului va fi admis în sensul că instanţa de reformare, rejudecând fondul, va avea în vedere, în aprecierea tuturor aspectelor invocate, şi apărările pe care acesta le-a susţinut în faţa instanţei de fond, cu privire la motivele de nelegalitate a actelor administrative, în limita cărora acţiunea în anulare a fost admisă de către curtea de apel

În acest context, vor fi analizate şi criticile de nelegalitate pe care acelaşi recurent le-a invocat în susţinerea motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., multe dintre acestea fiind aceleaşi argumente pe care pârâtul le-a supus analizei instanţei de fond prin notele scrise pe care aceasta nu le-a avut în vedere, în condiţiile arătate în paragraful anterior. Deşi o mare parte a acestor critici reprezintă motive de netemeinicie şi aspecte ce vizează situaţia de fapt şi modul de apreciere a probelor care, în mod obişnuit, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, faţă de soluţia de casare parţială a sentinţei din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la analiza acestora în considerentele ce urmează.

Nemulţumirea pârâtului, exprimată şi în faţa instanţei de fond se referă la însuşirea de către curtea de apel a concluziilor raportului de expertiză, susţinând titularul căii de atac că aceste concluzii nu ar fi fost nici motivate şi nici corecte, iar instanţa, în mod greşit, nu le-a cenzurat şi nu le-a coroborat cu alte dovezi.

Se impune a se reaminti aici faptul că instanţa nu este legată de concluziile din raportul de expertiză, acestea constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului ca, de altfel, şi celelalte mijloace de probă însă, pentru a se putea exercita controlul judiciar, este necesar ca soluţia instanţei în această privinţă (primirea sau nu a concluziilor expertului) să fie motivată, mai ales atunci când, ajungând la alte concluzii pe baza celorlalte probe administrate în cauză, instanţa înlătură raportul de expertiză ca fiind neconvingător sau îl reţine, deşi una din părţi a cerut înlăturarea lui. Instanţa este legată, însă, de constatările de fapt ale experţilor, trecute în raportul de expertiză, precum data raportului, indicarea cercetărilor făcute în prezenţa părţilor, a susţinerilor acestora etc. Aceste menţiuni, cuprinse în raportul de expertiză, fac dovadă până la declararea falsului, deci, pentru combaterea lor, este necesară înscrierea în fals, deoarece experţii lucrează în calitate de delegaţi ai instanţei, iar raportul de expertiză are natura juridică a unui înscris autentic.

Aşa cum rezultă din raportul de expertiză, dar şi din conţinutul sentinţei recurate, susţinerile pârâtului anterior expuse sunt nefondate şi lipsite de suport real; aceasta deoarece autorul lucrării de specialitate desemnat în cauză şi-a argumentat concluziile, iar instanţa de fond şi-a însuşit aceste concluzii în limita în care a admis acţiunea, prin analiza coroborată a acestora cu celelalte probe din dosar; simpla nemulţumire a părţii faţă de împrejurarea însuşirii de către instanţa de fond a concluziilor raportului de expertiză nu poate induce ideea reformării sentinţei din această perspectivă, cu atât mai mult cu cât analiza făcută de pârât asupra raportului de expertiză este una subiectivă şi circumstanţiată, acesta fiind nemulţumit doar de concluziile expertului pe capetele de cerere admise, nu şi atunci când concluziile din acelaşi raport de expertiză îi sunt favorabile.

O altă critică promovată de către pârât vizează pretinsa greşeală a Curţii de apel în ceea ce priveşte aplicarea corecţiei de 10% pentru încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării în ceea ce priveşte atribuirea contractului.

Aceste susţineri sunt nefondate şi, contrar lor, în ceea ce priveşte pe salariata G., deşi pârâtul susţine că aceasta nu a făcut dovada absolvirii unor cursuri în domeniul fondurilor structurale şi de coeziune europene, la dosarul cauzei se află depusă o diplomă de absolvire de către sus-numita a unui curs de formare profesională, tocmai în domeniul respectiv, emisă de S.C. H. S.R.L., pârâtul neprezentând niciun argument viabil pentru care respectivul document de studii nu ar fi corespunzător criticilor.

În ceea ce priveşte certificatele de atestare fiscală pretins a fi fost depuse după data limită de depunere a ofertelor, Înalta Curte reţine că, în aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (5) şi (6) din H.G. nr. 925/2006, autoritatea contractantă va lua în considerare, la verificarea cerinţei privind plata taxelor şi impozitelor de către ofertant, atât declaraţia pe proprie răspundere, cât şi acele certificate de atestare fiscală prezentate de ofertant în urma solicitării primită din partea autorităţii contractante, chiar dacă acestea sunt emise de autorităţile competente ulterior datei de deschidere a ofertelor şi, eventual, atestă lipsa datoriilor ulterior acestei date.

Cum aceasta este situaţia de fapt reţinută în mod corect de către prima instanţă, iar la data încheierii raportului procedurii de atribuire (11.02.2013), certificatele fiscale se aflau la dosar şi atestau lipsa datoriilor pentru cele 3 societăţi şi, sub acest aspect, critica este nefondată.

A mai criticat pârâtul şi soluţia instanţei în ceea ce priveşte platforma JAVA, dar instanţa de fond s-a raportat în mod corect la concluziile raportului de expertiză, iar pârâtul nu a făcut în vreun fel dovada unei situaţii contrare celei reţinute din coroborarea acestei probe cu celelalte dovezi, inclusiv cu înscrisurile care reflectă solicitările de clarificări din timpul derulării procedurii.

Ca atare, câtă vreme, datorită compatibilităţii platformei JAVA cu alte platforme, s-a creat posibilitatea ca operatorii economici să participe şi cu alte aplicaţii software, includerea cerinţelor specifice platformei JAVA în caietul de sarcini nu poate fi percepută ca fiind o cerinţă restrictivă, de natură să împiedice participarea anumitor ofertanţi.

În sfârşit, nu poate fi reţinută nici critica referitoare la solicitarea de către beneficiarul finanţării a unor echipamente fără legătură cu scopul proiectului (televizor, tabletă, etc.); această împrejurare nu poate fi considerată ca fiind "neregulă", câtă vreme expertul nu a exclus, ci a recunoscut necesitatea unor astfel de echipamente în cadrul unui proiect informatic.

În ceea ce priveşte critica referitoare la admiterea pretins greşită de către curtea de apel a cererii de intervenţie principală a coordonatorului de proiect, respectiv A., nici acest motiv de casare nu poate fi reţinut.

Pe de o parte, materia în care se judecă prezenta cauză, nu exclude formularea în astfel de procese a unor cereri de intervenţie care nu sunt incompatibile cu acţiunea în anularea actelor administrative din materia contractelor de finanaţare nerambursabilă; pe de altă parte, aşa cum a apreciat în mod corect judecătorul de primă instanţă, au fost respectate dispoziţiile art. 61 alin. (3), art. 63 şi următoarele din C. proc. civ., câtă vreme intervenientul a introdus în termen această cerere, interesul său justificându-se prin aceea că, în perioada la care se face trimitere în Nota de constatare şi în Decizia emisă ca urmare a contestaţiei MCSI, a făcut parte din echipa de implementare a proiectului, aşa cum rezultă din Ordinul nr. 371/06.06.2013, fiind coordonatorul acestuia, iar menţinerea actelor administrative contestate şi a corecţiei aplicate ar putea determina atragerea sa la răspundere, în condiţiile legii contenciosului administrativ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, potrivit dispoziţiilor art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 şi 5 C. proc. civ., va admite recursurile în limitele arătate, va casa în parte sentinţa recurată şi, reţinând cauza spre rejudecare în aceste limite, va admite în tot acţiunea introductivă şi cererea de intervenţie principală, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă Autoritatea pentru Digitalizarea României, de recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi de recurentul-intervenient A., împotriva sentinţei civile nr. 4780 din 21 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Caseaza în parte sentinţa atacată, în sensul că:

Admite în tot cererea principală formulată de reclamantul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Admite în tot cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul A..

Anulează în tot Decizia nr. 24441/22.10.2015.

Anulează, în tot, Nota de constatare a neregulilor nr. 11666/12.05.2015.

Menţine celelalte dispoziţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2021.