Salary recalculation claim quashed as moot after later order granted higher indemnity.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal by the Ministry of Justice, quashed the lower court's judgment, and dismissed the plaintiffs' claims as moot, thereby reversing the prior order that had obliged the Ministry to amend the salary order and the court to pay salary differences. The underlying dispute concerned judges' and assistant judges' challenge to the date from which their salary indemnities were calculated by reference to a sectoral value of RON 405 (and a 10% increase from December 2015), rather than the later date used in the challenged order; the appellate court held that the action lost its object because a subsequent order issued on 24 May 2018 already granted the requested recalculation at an even higher reference value. The decision rested on the general procedural requirement that a claim must have an object throughout the proceedings (Articles 29 and 32 of the Civil Procedure Code), finding that the claim became moot once the disputed relief was effectively granted.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 32 din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ; Salary recalculation claim quashed as moot after later order granted higher indemnity: Prin art. 1 al acestui ordin s-a statuat, la alin. (1), că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor şi asistenţilor judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică de la 21 ianuarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată la data de 23.04.2017 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a competenţei de soluţionare a cauzei, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti, în principal, anularea răspunsului la contestaţia administrativă şi modificarea în parte a Ordinului nr. 1490/C/2017, în ceea ce priveşte data de la care calculul drepturilor salariale se face prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, respectiv începând cu data de 9 aprilie 2015, în loc de 1 octombrie 2016, ţinând seama, de la 01.12.2015, şi de majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015, pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014; obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti la plata diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut reclamanţii potrivit Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.
În subsidiar, au solicitat: anularea răspunsului la contestaţia administrativă şi anularea în parte a Ordinului nr. 1490/C/2017, în ceea ce priveşte data de la care calculul drepturilor salariale se face prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, respectiv începând cu data de 9 aprilie 2015, în loc de 1 octombrie 2016, şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de încadrare, prin care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, ţinând seama, de la 01.12.2015, şi de majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015, pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014; obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti la plata diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut reclamanţii potrivit Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală, penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 80/F - CONT din 26 iunie 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins capătul de cerere privind anularea răspunsului la contestaţia administrativă; a admis în parte plângerea formulată de reclamanţii B. şi A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti; a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să modifice Ordinul de salarizare nr. 1490/C, în sensul luării în considerare la calculul drepturilor salariale a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, iar începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015; a obligat pârâta Curtea de Apel Bucureşti să plătească diferenţa dintre venitul astfel calculat şi cel efectiv încasat de la fiecare dintre aceşti pârâţi, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi de la care se va aplica dobânda legală.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 80/F - CONT din 26 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor ca rămasă fără obiect.
În motivarea recursului arată că acţiunea reclamanţilor a rămas fără obiect în raport cu emiterea de către Ministrul Justiţiei a Ordinului nr. 2066/C/2018, prin care le-au fost recunoscute drepturile solicitate.
4. Apărările intimaţilor
Deşi au fost legal citaţi, intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamanţii A. şi B. au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti, în principal, anularea răspunsului la contestaţia administrativă şi modificarea în parte a Ordinului nr. 1490/C/2017, în ceea ce priveşte data de la care calculul drepturilor salariale se face prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, respectiv începând cu data de 9 aprilie 2015, în loc de 1 octombrie 2016, ţinând seama, de la 01.12.2015, şi de majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015, pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014; obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti la plata diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut reclamanţii potrivit Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.
În subsidiar, au solicitat: anularea răspunsului la contestaţia administrativă şi anularea în parte a Ordinului nr. 1490/C/2017, în ceea ce priveşte data de la care calculul drepturilor salariale se face prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, respectiv începând cu data de 9 aprilie 2015, în loc de 1 octombrie 2016, şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de încadrare, prin care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, ţinând seama, de la 01.12.2015, şi de majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015, pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014; obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti la plata diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut reclamanţii potrivit Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală, penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.
În raport cu susţinerile părţilor şi cu probele administrate la dosar, Înalta Curte reţine că la data de 24.05.2018, a fost emis Ordinul ministrului Justiţiei nr. 2066/C/2018 .
Prin art. 1 al acestui ordin s-a statuat, la alin. (1), că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor şi asistenţilor judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON.
La art. 3 din ordin s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.
Înalta Curte constată că prin ordinul menţionat s-a dispus recalcularea indemnizaţiei intimaţilor-reclamanţi prin raportare la o valoare de referinţă sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acţiune.
Prin urmare, avându-se în vedere că, în cursul soluţionării cauzei, la data de 24.05.2018, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a răspuns pretenţiilor intimaţilor şi a procedat la emiterea unui ordin de salarizare prin care s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecăţii, acţiunea reclamanţilor a rămas fără obiect.
Înalta Curte are în vedere şi prevederile art. 29 şi art. 32 din C. proc. civ., reţinând că unul dintre elementele acţiunii civile este, alături de părţi şi cauză, obiectul cererii, respectiv pretenţia concretă a reclamantului, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 80/F - CONT din 26 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi, rejudecând: va respinge cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 80/F - CONT din 26 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:
Respinge cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 21 ianuarie 2021.