Territorial jurisdiction for public entity plaintiff in administrative litigation regarding EU grant recovery

Şedinţa publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 14.12.2020, sub nr. x/2020, reclamanta Universitatea Tehnică "A." Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Fondului pentru Mediu şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, suspendarea executării deciziei privind recuperarea sumelor acordate cu titlu de finanţare nr. x/20.11.2020 emisă de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Administraţia Fondului pentru Mediu până la pronunţarea instanţei de fond.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1 Prin sentinţa civilă nr. 209 din 18 ianuarie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti invocată din oficiu, cauza fiind declinată Tribunalului Iaşi.

În motivarea acestei soluţii, în contextul enunţării dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. e) şi g) din O.U.G. nr. 66/2011, aplicând dispoziţiile legale situaţiei de fapt existente în prezenta cauză, şi având în vedere ansamblul dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, instanţa a constatat că în raportul de drept administrativ dedus judecăţii nu Universitatea Tehnică "A." are calitatea de autoritate publică în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, acesta fiind beneficiarul contractului de finanţare, ci pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Administraţia Fondului pentru Mediu este organul de stat care acţionează în regim de putere publică, iar în virtutea competenţei legale, de gestionare a fondurilor europene a şi emis actele administrative care sunt contestate în prezenta cauză, reclamanta având, în speţă, calitatea de persoană vătămată.

Astfel, reţinând incidenţa prevederilor art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, care consacră competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la sediul reclamantului, reţinând că în speţă nu are relevanţă calitatea de autoritate publică a reclamantei, iar norma instituită prin art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 trebuie interpretată raportat la poziţia de inferioritate a acestuia în raport cu autoritatea de management, instanţa a considerat că Tribunalul Iaşi este competent să soluţioneze cauza.

2.1 Prin sentinţa civilă nr. 207 din 17 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în temeiul art. 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., s-a suspendat judecata cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, instanţă competentă să soluţioneze conflictul de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Iaşi a apreciat că instanţa de la sediul pârâtului este competentă să judece prezenta cauză, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, reţinând că nu interesează că reclamantul nu este emitentul actului, aceste dispoziţii nestabilind o astfel de condiţie în determinarea competenţei teritoriale.

Astfel, reţinând că reclamanta este o instituţie publică, respectiv persoană juridică de drept public, conform art. 114 alin. (3), (4) şi 5 din Legea nr. 1/2001, în raport de dispoziţiile legale antereferite care stabilesc o competenţă teritorială exclusivă în favoarea tribunalului de la domiciliul sau sediul pârâtului în cazul în care reclamantul este autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora, fără a distinge după cum este emitent al actului sau persoană vătămată printr-un act administrativ, Tribunalul Bucureşti este instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta Universitatea Tehnică "A." Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Fondului pentru Mediu şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, suspendarea executării deciziei privind recuperarea sumelor acordate cu titlu de finanţare nr. x/20.11.2020 emisă de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Administraţia Fondului pentru Mediu până la pronunţarea instanţei de fond.

Instanţele aflate în conflict s-au declarat necompetente teritorial în funcţie de interpretarea dată art. 10 alin. (3) C. proc. civ. prin raportare la calitatea reclamantului de persoană juridică de drept public şi calitatea în care acesta a contractat.

Înalta Curte constată că demersul judiciar ce formează obiectul prezentului litigiu vizează suspendarea executării titlului de creanţă reprezentat de decizia privind recuperarea sumelor acordate cu titlu de finanţare nr. x/20.11.2020 emisă de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Administraţia Fondului pentru Mediu în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, în contextul verificării contractului de finanţare nr. x/31.08.2015 pentru proiectul cu titlul Sistem Energetic Inteligent în arii protejate, încheiat între Administraţia Fondului penru Mediu, în calitate de Operator de program, şi Universitatea Tehnică "A." din Iaşi, astfel că, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care reglementează competenţa teritorială de soluţionare a cauzelor în materia contenciosului administrativ "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Totodată, conform art. 114:

"(...) (2) Învăţământul superior este organizat în universităţi, academii de studii, institute, şcoli de studii superioare şi altele asemenea, denumite în continuare instituţii de învăţământ superior sau universităţi.

(3) Instituţiile de învăţământ superior sunt organizaţii furnizoare de educaţie care desfăşoară activităţi de învăţământ pe bază de programe de studii autorizate şi, după caz, acreditate, în condiţiile legii, de formare iniţială şi continuă de nivel universitar, programe ce funcţionează pe principiul calităţii necesar pentru satisfacerea încrederii beneficiarilor direcţi şi indirecţi din societate. (...)

(5) "Instituţiile de învăţământ superior sunt persoane juridice de drept public sau, după caz, persoane juridice de drept privat şi de utilitate publică."

Aşadar, având în vedere că reclamanta Universitatea Tehnică "A." din Iaşi este o instituţie publică, persoană juridică de drept public, parte componentă a sistemului naţional de învăţământ superior, care funcţionează în realizarea scopului şi exercitarea competenţelor prevăzute de lege, Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile, sub aspectul competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei, prevederile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 antereferite, care atribuie competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la sediul pârâtului, fără a distinge după calitatea pârâtului, competenţa teritorială fiind stabilită de legiuitor în mod exclusiv în raport cu calitatea pe care o are reclamantul.

Aşa fiind, suntem în prezenta unei necompetenţe teritoriale exclusive, de ordine publică, prevăzută de dispoziţii speciale, pe care părţile nu o pot înlătura, instanţa putând să o invoce din oficiu în condiţiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin urmare, în considerarea calităţii de instituţie publică a reclamantei şi a locului situării sediului pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Administraţia Fondului pentru Mediu, care este în municipiul Bucureşti, faţă de cele anterior arătate, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este Tribunalul Bucureşti.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Universitatea Tehnică "A." din Iaşi în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Administraţia Fondului pentru Mediu, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.