Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2667/2020 AI generated

Retrocession of nationalized church property: Standing of religious administration versus proprietary rights of specific ecclesiastical funds under Land Register presumptions.

Case Number Decizia nr. 2667/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed both appeals, thereby affirming the appellate court’s decision that rejected the claimants’ action for the retrocession of a 349 sq. m. real estate property in Cluj. The dispute arose from the claimants’ challenge to a special commission’s decision denying their application to restitute the property, arguing that they, as religious entities, were the rightful owners based on a 1940 Agreement interpreting a concordat and Canon Law. The decisive legal basis for the denial was the application of the Land Register Act and Urgent Ordinance No. 94/2000, under which the court found that the property was registered in the name of specific religious funds, not the claimants themselves. The court held that the historical agreement and concordat granted the religious authorities only an administrative right over the properties, while ownership remained guaranteed to the individual funds; consequently, the mere fact of administration did not confer ownership rights upon the religious bodies or their successor organizations, making them lack standing to request retrocession.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 248 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Retrocession of nationalized church property: Standing of religious administration versus proprietary rights of specific ecclesiastical funds under Land Register presumptions: m. real estate property in Cluj. The dispute arose from the claimants’ challenge to a special commission’s decision denying their application to restitute the property, arguing that they, as religious entities, were the rightful owners based on a 1940 Agreement interpreting a concordat and Canon Law. The decisive legal basis for the denial was the application of the Land Register Act and Urgent Ordinance No. 94/2000, under which the court found that the property was registered in the name of specific religious funds, not the claimants themselves. The court held that the historical agreement and concordat granted the religious authorities only an administrative right over the properties, while ownership remained guaranteed to the individual funds; consequently, the mere fact of administration did not confer ownership rights upon the religious bodies or their successor organizations, making them lack standing to request retrocession.

Keywords

AI generated
restitution of church property nationalized property land law canon law legal entity real estate

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
din Transilvania, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii cererii de recurs formulate de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este tardiv.
art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ
Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte, iar conform alin.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia împotriva sentinţei civile nr.
art. 248 C. proc. civ
496 raportate la art. 248 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile recurentei-reclamante A.
art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000
De asemenea, arată că Statusul Romano-Catolic se guverna potrivit dispoziţiilor din Cartea a V-a din Codex Iuris Canonicus, cu încuviinţarea Ministerului Cultelor potrivit art. 18 din Decretul-lege nr.
art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000
Pe fond, Înalta Curte reţine că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000:
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 raportate la art. 248 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

Provisions grounding the dismissal of the appeal as late filed for one of the claimants.

art. 496 din C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004

Provisions grounding the dismissal of the appeal as unfounded for the other claimant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 14.12.2016 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele Arhiepiscopia Romano - Catolică Alba Iulia şi A. din Transilvania au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare, retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 6201 din data de 20.10.2016, emise de Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi admiterea cererii de retrocedare înregistrate sub nr. x/30.01.2003 la Comisia Specială de Retrocedare, precum şi restituirea în natură a imobilului din Cluj, str. x, compus din teren în suprafaţă de 349 mp., înscris în cartea funciară nr. x Cluj, nr. top. x, sau acordarea de măsuri compensatorii.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia şi a A. din Transilvania.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 192/2017 din 19 mai 2017, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele Arhiepiscopia Romano - Catolică Alba Iulia şi A. din Transilvania, în contradictoriu cu Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobiliare care au aparţinut cultelor religioase din România, ca urmare a admiterii excepţiei sus indicate şi ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 192/2017 din 19 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs reclamantele Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia şi A. din Transilvania, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului arată că în 1940, între Sfântul Scaun şi Guvernul României a intervenit Acordul privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 între Sfântul Scaun şi Guvernul României, act normativ cu valoare de lege, publicat în Monitorul Oficial din 9 martie 1940.

Arată că acest acord prevedea în art. V că "Toate bunurile ce se găseau la data de 1 ianuarie 1932 în posesiunea şi sub administrarea acelui A. sunt bunuri cu caracter ecleziastic şi vor fi întrebuinţate conform destinaţiunii lor iniţiale, numai pe teritoriul actual al Diecezei Catolice de rit latin de Alba-Iulia".

Mai arată că dreptul de proprietate este şi rămâne garantat, în conformitate cu literele de fundaţiune, donaţiune, etc. în favoarea fondurilor respective, astfel după cum urmează: a) fondul de Religiune; b) fondul de Studii; c) fondul de Burse; d) fondul Şcoalelor primare; e) fondul Orfelinatului Terezian; f) fondul de pensii ale funcţionarilor; g) fondul de pensii ale profesorilor; h) fondul asigurărilor.

Susţine că aceste fonduri sunt de drept reprezentate de Ordinariul de Alba Iulia şi că aceste drepturi nu pot fi nici înstrăinate şi nici grevate decât conform dispoziţiilor dreptului comun al Regatului României şi cu prescripţiunile dreptului canonic. Astfel, can. 1257 CIC (Codex Iuris Canonici) defineşte bunul ecleziastic ca fiind bunul ce aparţine Bisericii Universale şi prin urmare, odată recunoscut caracterul ecleziastic al bunurilor, ele nu pot aparţine decât unui cult religios, în speţă cultului catolic.

Precizează că Statusul Romano-Catolic avea în perioada comunistă regimul unei persoane juridice cu caracter ecleziastic, recunoscut prin decret al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, funcţionând în baza principiului autonomiei cultelor religioase, statuat în art. 7 din Decretul-lege nr. 177/1948.

De asemenea, arată că Statusul Romano-Catolic se guverna potrivit dispoziţiilor din Cartea a V-a din Codex Iuris Canonicus, cu încuviinţarea Ministerului Cultelor potrivit art. 18 din Decretul-lege nr. 177/1948.

Consideră că aceste acorduri sunt încă în vigoare, întrucât decretul de abrogare adoptat de Ministerul Cultelor în 1948 este caduc, fiind contrar dreptului internaţional public în materie de tratate.

Mai arată că se face confuzie între activitatea de interes sau utilitate publică desfăşurată de aceste fonduri şi caracterul de bun public al patrimoniului acestuia, întrucât împrejurarea că acestea au desfăşurat activităţi ce ţin de interesul public nu înseamnă că sunt fonduri publice de stat.

Consideră că în abordarea cererii de retrocedare se impune raportarea la situaţia existentă în momentul naţionalizării, când imobilul a fost în proprietatea unei persoane juridice cu caracter ecleziastic, create de Biserica Romano-Catolică, de la care a fost preluat în mod abuziv, sens în care invocă can. 116 CIC (Codex Iuris Canonici) şi 120 CIC (Codex Iuris Canonici).

4. Apărările intimatei-pârâte Comisia Specială de Retrocedare

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.

În esenţă, intimata-pârâtă susţine că cererea de retrocedare nr. x/30.01.2003 a fost depusă de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia pentru Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, motiv pentru care calitatea de solicitant în cadrul procedurii administrative aparţine Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, iar pe de altă parte, arată că nici Consiliul Arhidiecezei şi nici Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia ori A. din Transilvania nu au fost proprietarii bunurilor solicitate prin cererea de retrocedare, ci Fondul de Studii, astfel cum rezultă din cartea funciară nr. x a localităţii Cluj, jud. Cluj.

Mai arată că O.U.G. nr. 94/2000 prevede posibilitatea restituirii bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase, iar nu restituirea bunurilor cu caracter ecleziactic.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii cererii de recurs formulate de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este tardiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"Hotărârea pronunţată în prima instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.

În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, se constată că sentinţa recurată a fost comunicată acesteia la data de 31.05.2017, iar recursul a fost depus la Curtea de Apel Cluj la data de 20.06.2017, conform datei menţionate pe ştampila aplicată pe cererea de recurs de la dosar.

Astfel, în raport cu data comunicării sentinţei recurate - 31 mai 2017, termenul de declarare a recursului se împlinea la data de 16 iunie 2017, într-o zi lucrătoare (vineri).

În raport cu aceste aspecte, se constată că recursul formulat de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia a fost declarat şi motivat cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termen care s-a împlinit pentru recurenta-reclamantă la data de 16 iunie 2017.

Prin urmare, pentru considerentele anterior arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 raportate la art. 248 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia împotriva sentinţei civile nr. 192/2017 din 19 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

2.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat de A. din Transilvania, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. din Transilvania a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare, retrocedarea unui bun imobil care a aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 6201 din data de 20.10.2016, emise de Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi admiterea cererii de retrocedare înregistrate sub nr. x/30.01.2003 la Comisia Specială de Retrocedare, precum şi restituirea în natură a imobilului din Cluj, str. x, compus din teren în suprafaţă de 349 mp., înscris în cartea funciară nr. x Cluj, nr. top. x, sau acordarea de măsuri compensatorii.

Soluţia instanţei de fond este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.

Circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile recurentei-reclamante A. din Transilvania vizează, în esenţă, faptul că instanţa a apreciat eronat asupra calităţii sale procesuale active, iar pe de altă parte, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, din perspectiva calităţii de persoană îndreptăţită la retrocedare, instanţa de fond ignorând caracterul juridic al imobilului în litigiu, de bun cu caracter ecleziastic aflat în proprietatea unei persoane juridice create de Biserica Romano-Catolică, de la care a fost preluat în mod abuziv.

Pe fond, Înalta Curte reţine că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000:

"Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

De asemenea, conform alin. (8) al aceluiaşi articol:

"Prin centru de cult se înţelege instituţia, cu sediul în România, care coordonează toate unităţile locale ale unui cult religios. Prin centru eparhial se înţelege instituţia care are jurisdicţie asupra unui număr de unităţi locale de cult situate într-o anumită zonă geografică a ţării", iar potrivit art. 4 din acelaşi act normativ:

"1) Cererile de retrocedare se depun, prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare.

(2) Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar, în condiţiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3).

(3) Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive.

(4) În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

(5) În aplicarea prevederilor alin. (4) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar".

În speţă, prin cererea de retrocedare nr. x/30.01.2013, depusă la Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, s-a solicitat de către Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia, pentru Consiliul Arhidiecezei Romano Catolice de Alba Iulia, restituirea imobilului evidenţiat în CF nr. x a localităţii Cluj, nr. top. x.

Prin decizia nr. 6201 din 20 octombrie 2016 a Comisiei Speciale de Retrocedare s-a respins cererea de retrocedare nr. x din 30.01.2003, întrucât imobilul solicitat nu a fost proprietatea Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice Alba Iulia, ci a Fondului de Studii, nefiind proprietate ecleziastică.

Acesta fiind contextul factual al cauzei, Înalta Curte constată că potrivit art. 32 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938:

"dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei".

Or, în cauză, dreptul de proprietate asupra imobilului a cărui retrocedare se solicită a fost înscris în cartea funciară în favoarea Fondului de Studii Ardelean Catolic, administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin din Alba Iulia şi ulterior, în favoarea Fondului de Studii, aflat în administrarea aceleiaşi entităţi.

Susţinerile recurentei-reclamante în sensul că imobilului în litigiu, fiind în proprietatea unei persoane juridice cu caracter ecleziastic, îi sunt aplicabile regulile dreptului canonic, au fost în mod corect respinse de judecătorul fondului, întrucât Acordul privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 dintre Sfântul Scaun şi Guvernul Român, de care se prevalează recurenta-reclamantă, reglementează numai un drept de administrare în favoarea Ordinariului Catolic de Rit Latin de Alba Iulia, dreptul de proprietate rămânând garantat în favoarea fondurilor respective, printre care şi Fondul de Studii, art. VIII din Acord dispunând în sensul că "se va proceda la rectificarea inscripţiilor privitoare la proprietatea bunurilor indicate în prezentul acord în cărţile funciare".

Această împrejurare este dovedită chiar de înscrierea operată în Cartea Funciară prin rectificarea menţiunii iniţiale în baza deciziei Ministerului Justiţiei nr. 94109 din 16.07.1940, în sensul rectificării numelui proprietarului din Fondul de Studii Catolic în acela de Fondul de Studii, administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia (poziţia 5 din Foaia de proprietate a Cărţii funciare nr. x Cluj .

Rezultă astfel, cu evidenţă, că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a aparţinut Fondului de Studii, Ordinariul de Alba Iulia având recunoscut doar un drept de administrare în privinţa acestora, drept ce nu poate constitui temei pentru o cerere de retrocedare.

În ceea ce priveşte A. din Transilvania, Înalta Curte constată că urmare a Adunării generale din 1873 a avut loc o reorganizare a Statusului romano-catolic, în baza unui nou regulament, aprobat prin adresa Ministerului Cultelor nr. 1008 din 16 iunie 1873, prin care a fost aprobată preluarea, spre administrare, a bunurilor şi a afacerilor aparţinătoare Comisiei Catolice. Ulterior, o altă modificare a regulamentului de administrare al Statusului, din 1915, aduce noi precizări în ceea ce priveşte dreptul de administrare asupra bunurilor, în sensul că acesta - "îngrijeşte, guvernează şi administrează (…) fondurile sale şi fundaţiunile aflătoare în administrarea sa, prin Consiliul Dirigent, în temeiul dreptului său de autonomie, cu respectarea drepturilor episcopale privitoare la întreaga avere diecezană şi cu menţinerea intactă a drepturilor de suprem patronat şi supremă inspecţiune ale Majestăţii Sale".

La data de 6 decembrie 1926 Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a a recunoscut personalitatea juridică a Statusului, în baza recunoaşterii anterioare de către statul ungar, precum şi a Adresei nr. x/1924 a Ministerului Cultelor şi Artelor din România.

Prin adoptarea Legii pentru regimul general al cultelor nr. 54/1928, s-a prevăzut la art. 11 că "organizaţiile cultelor istorice, create şi reprezentate în conformitate cu sistemul lor de organizare şi prevăzute în statute (comunităţile, parohiile, protopopiatele, mânăstirile, capitulele, episcopiile, arhiepiscopiile, mitropoliile etc.) sunt persoane juridice.", iar la art. 51 s-a prevăzut că "toate cultele sunt datoare a-şi pune în concordanţă statutele lor de organizare cu dispoziţiunile legii de faţă, în termen de 1 an de la publicarea regulamentului ei de aplicare înaintându-le Ministerului Cultelor spre aprobare şi confirmare prin decret regal, dat în baza unui jurnal al Consiliului de miniştri. Aprobarea are drept scop a constata că în statute nu sunt dispoziţiuni contrare legii. Modificările ulterioare în statutele de organizare se vor face cu aceeaşi procedură".

Prin Acordul încheiat la 30 mai 1932, privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927, între Sfântul Scaun şi Guvernul României, Statusul s-a transformat în Consiliu al Eparhiei Catolice de rit latin din Alba Iulia, al cărei ordinariu urma să aibă drept de administrare a averilor ce-i reveneau. Averile aveau caracter bisericesc, iar dreptul de proprietate rămânea garantat. Mitropolitului catolic de la Bucureşti i s-a conferit dreptul de control şi supraveghere asupra bunurilor, dar acelaşi drept îl avea şi Statul român, în condiţiile prevăzute de Concordat.

Prin Decretul nr. 151 din 19 iulie 1948, pentru denunţarea Concordatului încheiat între România şi Sf. Scaun la 10 mai 1927 şi ratificat prin Legea din 12 iunie 1929, emis de Ministerul Cultelor (publicat în M. Of nr. 164 din 19 iulie 1948) s-a prevăzut în articolul unic:

"(1) Concordatul încheiat între România şi Sf. Scaun la 10 mai 1927, precum şi acordurile şi convenţiunile ulterioare, intervenite în aplicaţiunea acelui concordat, se denunţă pe data publicării prezentei legi. (2) Pe aceeaşi dată încetează aplicaţiunea concordatului, acordurilor şi convenţiunilor ulterioare. (3) Legea din 12 iunie 1929, pentru ratificarea concordatului, precum şi legile de ratificare a convenţiunilor sau acordurilor ulterioare, se abrogă".

Astfel, Statusul şi-a încetat activitatea în anul 1948, apoi şi-a schimbat numele în "Statusul Romano-Catolic al R.P.R., aprobat prin Decretul nr. 83/1951 al Prezidiului Marii Adunări Generale a R.P.R., prin care s-a aprobat Regulamentul de funcţionare al Statusului, înregistrat la Ministerul Cultelor sub nr. x/1951.

După unirea Ardealului cu România, în 1918, şi până la momentul încheierii Acordului de la Roma, fondurile catolice ardelene au fost administrate de către Statusul catolic, în cuprinsul Concordatului (art. XIII) aceste fonduri fiind numite Fondul General Catolic de Religie şi Fondul General Catolic de Instrucţie, cu personalitate juridică, nefiind operate modificări în ceea ce priveşte starea patrimonială.

Prin Acordul de la Roma, din 10 mai 1927, Statusul Romano-Catolic s-a transformat în Consiliu al Diecezei Catolice de rit latin de Alba-Iulia, urmând ca acesta să îndeplinească sarcinile prevăzute de Canoanele 1520 şi 1521 din Codex Juris Canonici (art. I alin. (1) şi (2), toate drepturile patrimoniale ce se găseau în administrarea Statusului, urmând a fi administrate şi reprezentate de Ordinariul Catolic de rit latin de Alba-Iulia (art. II alin. (1), art. V alin. (3), în conformitate cu scopurile indicate de Actele, Decretele şi Literele de fundaţiune (art. III alin. (1), bunurile ce se găseau la 1 ianuarie 1932 în posesia si administrarea Statusului având caracter eclesiastic (art. V alin. (1).

Potrivit aceluiaşi Acord, Statul Român păstra dreptul de control şi supraveghere, prevăzut de dreptul comun al Regatului României (art. IV alin. (1), iar în ceea ce priveşte dreptul de proprietate asupra bunurilor, acesta era garantat în favoarea fondurilor respective: a) fondul de religiune; b) fondul de studii; c) fondul de burse; d) fondul şcolilor primare; e) fondul Orfelinatului Terezian; f) fondul de pensii al funcţionarilor; g) fondul de pensii al profesorilor; h) fondul asigurărilor.

Şi, nu în ultimul rând, potrivit art. VIII al aceluiaşi acord, s-a stabilit că se va proceda la rectificarea (din oficiu şi fără plata vreunei taxe de timbru) a cărţilor funciare, cu privire la proprietarul bunurilor - diferitele fonduri precitate - adăugându-se menţiunea:

"Administrat de Ordinariul Catolic de rit latin de Alba-Iulia".

Prin urmare, Înalta Curte reţine că împrejurarea că pentru bunurile aparţinând fondului au fost făcute o serie de acte de dispoziţie, în numele fondului de către entităţi aparţinând cultului romano-catolic nu reprezintă o dovadă a dreptului de proprietate asupra bunurilor fondurilor, în condiţiile în care, prin prisma considerentelor de mai sus, dreptul de proprietate asupra bunurilor aparţinând fondurilor (deşi aflate în posesia şi sub administrarea A.), este şi rămâne garantat în favoarea fondurilor respective - art. V alin. (2) din Acordul de la Roma.

Această concluzie este în deplin acord cu hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Decizia nr. 1564/30.09.1924 pronunţată în dosarul nr. x, prin care s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că: "A. nu are drept de proprietate asupra averii fundaţionale căci dreptul de administrare nu constituie drept de proprietate nici nu poate servi ca bază de uzucapiune (…)" şi "(…) că A. nu a avut posesiune ci numai delegaţie pentru administrarea averii şi realizarea scopului fundaţiunei".

Chiar dacă alin. (3) al articolului V din Acord dispune că drepturile asupra fondurilor sunt de drept reprezentate prin Ordinariul de Alba Iulia, nu schimbă cu nimic natura juridică a bunurilor, despre care se precizează că sunt bunuri cu caracter ecleziastic - alin. (1) al art. V din Acord.

Tocmai acest caracter ecleziastic al bunurilor aparţinând fondurilor atrage incidenţa normelor dreptului canonic, care se completează cu cele ale dreptului român şi nicidecum o eventuală proprietate a acestora, revendicată de către recurentă.

Pe de altă parte, dispoziţiile Acordului referitoare la dreptul conferit Ordinariatului Diecezei catolice de rit latin de Alba Iulia sunt neechivoce, art. VIII alin. (5) stabilind expres menţiunea "administrat de Ordinariul Catolic de rit latin de Alba-Iulia", astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, existenţa unui drept de proprietate asupra bunurilor, inscripţiunile privitoare la proprietatea bunurilor se va face prin indicarea respectivelor fonduri - alin. (1) şi (5) din Acord.

În aceste condiţii, proprietatea cultului romano-catolic, mai exact a Diecezei romano-catolice de rit latin de Alba-Iulia asupra bunurilor aparţinând fondurilor nu poate fi susţinută, în raport cu argumentele precedente, şi, cu atât mai puţin acestea ar putea fi revendicate de un simplu organ al Diecezei - Statusul, sau continuatorul personalităţii sale juridice.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. din Transilvania împotriva sentinţei civile nr. 192/2017 din 19 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia împotriva sentinţei civile nr. 192/2017 din 19 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. din Transilvania împotriva aceleiaşi sentinţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2020.