Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2659/2021 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal against final decision resolving annulment complaint under public access to information law

Case Number Decizia nr. 2659/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the exception of inadmissibility ex officio and dismissed the appeal as inadmissible, thereby leaving the first-instance decision in force. The dispute arose from a complaint under Law No. 544/2001 seeking access to public information, specifically a judge's report, where the appeal court had previously declared a cassation appeal null and then rejected a request for annulment as inadmissible; the appellant subsequently filed a direct appeal against that refusal. The Court ruled that the challenged decision was final and definitive under Article 508(4) of the Code of Civil Procedure because it resolved a request for annulment, a remedy that is not susceptible to further appeal or cassation, making the appellant's attempt to invoke a non-existent appellate avenue a violation of the principle of legality and the exclusive nature of statutory appeal paths.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 22 C. proc. civ, art. 503 alin. (2) C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 7 din C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal against final decision resolving annulment complaint under public access to information law: The dispute arose from a complaint under Law No. 544/2001 seeking access to public information, specifically a judge's report, where the appeal court had previously declared a cassation appeal null and then rejected a request for annulment as inadmissible; the appellant subsequently filed a direct appeal against that refusal. The Court ruled that the challenged decision was final and definitive under Article 508(4) of the Code of Civil Procedure because it resolved a request for annulment, a remedy that is not susceptible to further appeal or cassation, making the appellant's attempt to invoke a non-existent appellate avenue a violation of the principle of legality and the exclusive nature of statutory appeal paths.

Keywords

AI generated
civil annulment principle of legality article of civil procedure access to information requests for information scope of review in cassation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Procedural provision cited in the legal basis for the final decision regarding administrative litigation.

art. 496 alin. (1) raportat la art. 457 din C. proc. civ., republicat

Legal basis cited to declare the appeal inadmissible due to the final nature of the challenged decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul processual

Prin sentinţa nr. 38/2019 din data de 30 ianuarie 2019 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă excepţia tardivităţii acţiunii.

A fost admisă plângerea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Judecătoria Orşova, având ca obiect comunicare informaţii de interes public (Legea Nr. 544/2001). A fost obligată pârâta Judecătoria Orşova să comunice reclamantului A., în termen de 30 de zile, informaţii cu privire la procesul-verbal întocmit conform art. 34 (4) din Legea nr. 303/2004 pentru judecătorul completului C3 civil din 02.10.2018. A fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor materiale şi morale în cuantum de 3999 RON.

Împotriva sentinţei nr. 38/2019 din data de 30 ianuarie 2019 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, a formulat recurs reclamantul A.

Prin decizia 948/15.04.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018, s-a constatat nulitatea recursului formulat de recurentul-reclamant A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Judecătoria Orşova, împotriva sentinţei nr. 38/2019 din data de 30 ianuarie 2019 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., întemeiată pe art. 503 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ.

2. Hotărârea recurată

Prin decizia nr. 1360 din 29 mai 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 948/15.04.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata Judecătoria Orşova, ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs

Împotriva deciziei nr. 1360 din 29 mai 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatorul A. a formulat recurs, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin criticile circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a considerat recurentul că hotărârea cuprinde motive contradictorii, întrucât instanţa a reţinut că este deschisă calea contestaţiei în anulare pentru greşeli de fapt, recunoscând, aşadar, că reclamantul/contestatorul a invocat greşeli de fond ale instanţei de recurs, în opinia sa, greşeala de judecată fiind cauzată de confundarea unor elemente de fapt.

În susţinerea incidenţei motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a arătat că au fost încălcate prevederile art. 22 C. proc. civ., totodată, aplicându-se greşit dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

4. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 13 noiembrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 22 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte urmează a o admite, pentru motivele în continuare arătate.

Instanţa de control judiciar reţine că potrivit dispoziţiilor art. 7 din C. proc. civ.:

"(1) Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din acelaşi Cod:

"Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.", obligativitatea de respectare a principiului legalităţii decurgând primordial din prevederile constituţionale care statuează că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 124,126 din Constituţia României).

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că procesul trebuie să se desfăşoare potrivit normelor legale care-l reglementează atât în ceea ce priveşte judecata şi executarea silită, cât şi sub aspectul competenţei, compunerii şi constituirii instanţei.

Totodată, prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", acestea dând expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Totodată, art. 634 alin. (1) pct. 1, 4 şi 5 C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului, hotărârile date în apel, fără drept de recurs şi hotărârile date recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

De asemenea, se vor avea în vedere dispoziţiile art. 518 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora: "Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".

Din cuprinsul textelor de lege antereferite, rezultă, aşadar, că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În cauza de faţă, Înalta Curte reţine că decizia nr. 1360 din 29 mai 2019 a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ în soluţionarea contestaţiei în anulare formulată împotriva deciziei nr. 948/15.04.2019, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2018, această din urmă hotărâre având caracter definitiv.

Pe cale de consecinţă, rezultă că şi decizia nr. 1360 din 29 mai 2019 împotriva căreia s-a exercitat calea de atac de faţă are caracter definitiv, potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ., iar recursul declarat de contestator împotriva acesteia este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluţiona litigiul aplicând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalităţii, care constituie o cerinţă obiectivă într-un stat de drept şi o garanţie a desfăşurării în condiţii optime a mecanismului de înfăptuire a justiţiei.

Prin urmare, reţinând că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva deciziei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv, Înalta Curte va face aplicarea sancţiunii inadmisibilităţii recursului.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) raportat la art. 457 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului şi va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu.

Respinge recursul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1360 din 29 mai 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.